Eu sunt numarul Patru – Actiune la puterea 4X4
In October 14, 2011 in Autori, Carti, Fantasy, Junior, Literatura contemporana, Romanul de dragoste, Suspans
Un material de Andi Telit
În ”Eu sunt numărul Patru”, Pământul joacă rolul de câmp de luptă între două civilizații extraterestre, respectiv mogadorienii și lorienii, ambele superioare celei omenești.
Băieții răi – mogadorienii – o civilizație războinică, ce și-a secătuit de resurse propria planetă, au devastat deja planeta lorienilor și acum au pus ochii pe planeta noastră. Singurii care li se pot opune sunt nouă copii lorieni, trimiși de părinții lor pe Terra, pentru a crește și a avea timp să-și antreneze puterile speciale, cu ajutorul cărora îi pot învinge pe megadorieni.
Băieții buni – lorienii – au avut o planetă pe care au îngrijit-o cum se cuvine iar ea, drept răsplată, i-a înzestrat cu puteri deosebite – unul putea controla vârsta biologică, altul se putea face invizibil, unii puteau vorbi cu animalele etc. De asemenea, lorienii știu să facă anumite vrăji, imposibil de spart, ca cea pusă pe cei nouă copii trimiși pe Pământ, care nu le permite mogadorienilor să-i ucidă decât într-o anumită ordine.
Puterea celor 6 – Jocul de-a numerele
In October 06, 2011 in Autori, Carti, Fantasy, Junior, Literatura contemporana, Suspans
Un material de N.S.
Doi scriitori (James Frey și Jobie Hughes) ne spun, ca unul (Pittacus Lore), povestea celor nouă copii fugari de pe planeta Lorien, care se ascund alături de protectorii lor pe Pământ, de cei care le-au distrus casa – invadatorii nemiloși de pe Mogadore.
Copiii refugiați de pe Lorien sunt înzestrați cu puteri excepționale, care ar trebui să-I ajute să-și recucerească și să-și repopuleze planeta, numai că acestea se manifestă abia când ating vârsta adolescenței, ceea ce le oferă suficient timp megadorienilor să-I vâneze și să-I ucidă. Sarcina megadorienilor este, totuși, îngreunată de o vrajă imposibil de ridicat, care nu le permite să-I ucidă pe cei nouă copii decât într-o anumită ordine, atâta timp cât aceștia nu se află în același loc. Așa că cei vânați s-au împrăștiat în cele patru zări, făcând încercări disperate nu atragă atenția urmăritorilor necruțători, măcar până devin stăpâni pe puterile lor.
“Apocalipsa” lui Stephen King, o capodopera a secolului XXI
In October 05, 2011 in Autori, Carti, Clasici, Fantasy, Horror, Literatura contemporana, SF, Suspans
Un material de Raluca Ivanovici
Ti s-a intamplat vreodata sa vrei sa vezi un film sau sa citesti o carte care apartine genului Horror in adevaratul sens al cuvantului? Care sa te sperie de-a binelea? Care sa te faca sa ignori ora tarzie din noapte si faptul ca a doua zi ai de mers la scoala / slujba din cauza ca esti curios sa vezi “ce se va intampla mai departe”? Care sa-ti ramana intiparita in minte o buna perioada de timp dupa ce ai terminat-o de citit, din cauza ca te-ai atasat atat de tare de personaje, incat ai ajuns sa le consideri persoane reale?
Ei bine, mie da. O carte de genul acesta este “Apocalipsa” si este scrisa de nimeni altul decat Stephen King.
Stephen King are un dar. Darul de a te lua din lumea reala si de a te transpune in mijlocul actiunii. Niciun autor nu reuseste sa-si contureze personajele atat de bine, atat de minutios, insa intr-un fel in care te tine lipit de carte, si nu te plictiseste (nu, nici mie nu-mi plac prea multe detalii in descrierea personajului). Dupa o vreme ai impresia ca le cunosti de o viata.
Labirintul Rozelor – Un cadou frumos
In October 03, 2011 in Autori, Carti, Fantasy, Istorie, Romanul de dragoste, Suspans
Un material de Bogdan A.
Prima oară am citit cartea acum 2 ani și mi s-a părut diferită, cu multe idei interesante și pline de potențial, fiecare putând fi tratată într-un roman separat. Acum, am terminat-o de citit a doua oară și cu întâmplările proaspăt întipărite în memorie, încerc să-mi alcătuiesc o opinie solidă despre carte. Un lucru în favoarea ei. Cartea e frumoasă, în format de 130×200 mm și cu o ilustrație a copertei unică.
Desigur, când încep o recenzie cu aspectul cărții nu e de bine. Dar cartea a fost un cadou și o tratez ca atare. Și, după ce am citit-o a doua oară, cred că e un cadou excelent, probabil mai mult pentru fete decât pentru băieți, cărora le place o lectură ușoară și nu-i deranjează trimiterile la operele lui Shakespeare și Keats sau alții.
Încă un lucru. Cartea e scrisă frumos, atât de frumos încât autoarea pare că a încercat să scrie poezie amestecată cu suspans superficial și teorii ale conspirației, o poezie în 500 de pagini care deși pare frumoasă, nu se citește prea ușor.


