Avem nevoie de Războinici
In April 19, 2012 in Carti
Când în România a început să ia amploare pentru întâia oară seria TV sub marca HBO – Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) – mulți pasionați de cinematografie și seriale de televiziune s-au atașat rapid de ceea ce s-a dovedit rapid a fi o nouă experiență în domeniu.
Dar primul sezon s-a încheiat cu cel mai îngrozitor coșmar al telespectatorilor: o intrigă mai mare decât oricare alta de până atunci, și urmau multe luni fără niciun indiciu despre continuare.
Însă, spre deosebire de celelalte seriale difuzate astăzi, urmăritorii episoadelor nu trebuiau să depindă în exclusivitate de producători și regizori. Nu a durat mult până când s-a ajuns la George R. R. Martin și gigantica lui saga fantasy “Cântec de Gheață și Foc” ce debuta cu romanul adaptat în primul sezon al serialului TV.
Cititorii au devenit brusc interesați de fantasy și SF, iar George R. R. Martin s-a dovedit, pe bună dreptate, unul dintre cei mai citiți autori străini din România. Nemira este singura editură din țară de la care se pot achizioționa câteva din cărțile la care a lucrat ca scriitor sau editor, printre care și bine-cunoscuta mai sus menționată serie. Read the rest of this entry »
Razboinicii – George R.R. Martin
In April 19, 2012 in Carti
O colectie de povestiri scurte este uneori dificil a le rezuma. In cazul fanteziilor, science-fiction-ului , sau a colectiilor de groaza, de multe ori parca sunt puse impreuna la intamplare. In cazul povestirilor care fac parte din “Razboinicii”, din fericire acestea au fost atent selectate in fuctie de o anumita tema.
Povestirile din “Razboinicii” au fost selectate si editate de George R.R. Martin (autorul bestseller-ului Un Cantec de Gheata si Foc care a inceput in 1996 cu Urzeala Tronurilor), si Gardner Dozois (un aclamat editor si novelist, care a castigat cincisprezece premii Hugo pentru activitatea sa editoriala in science-fiction si fantasy).
“Razboinicii” este o colectie uimitoare de povestiri din toate epocile si genurile, de la Roma antica catre un viitor in care soldatii se lupta cu roboti. Aceste povestiri m-au impresionat cu profunzimea lor, cu elocventa lor, si capacitatea de ma surprinde din timp in timp. Read the rest of this entry »
Enigma la mansarda
In April 14, 2012 in Carti
Mereu am apreciat-o pe Rodica Ojog-Brasoveanu pentru stilul sau unic si inconfundabil. De aceea, m-am bucurat nespus sa aflu ca cele mai importante romane ale sale se afla in curs de reeditare.
Enigma la mansarda urmareste elucidarea misterului care planeaza asupra mortii unui batran profesor, al carui cadavru este descoperit in mansarda. Suspecti sunt destui: tanara sa sotie, amantul acesteia, fiul legitim, poate chiar mama sau un oarecare amic al acestuia.
Desi enigma era deja existenta, Rodica Ojog-Brasoveanu pluseaza, adaugand un element nou povestii: din colectia de numismatica a victimei lipsesc cateva monede foarte valoroase. Oare jaful a fost motivul crimei? Sau poate altcineva a furat desenul si monedele? Si, de fapt, care fapt l-a declansat pe celalalt?
Dar autoarea nu se opreste aici! Pentru ca povestea sa se complice chiar si mai mult decat era, lipseste si un tablou de mare valoare, care a fost inlocuit cu o reproducere. Read the rest of this entry »
Eleganta ariciului – c’est la vie
In April 14, 2012 in Carti
Evenimentele întâmplătoare sunt de umplutură în viaţă sau poţi găsi un înţeles în jocul hazardului?
Când am început să citesc, eram convinsă că e o carte SF, genul meu preferat. Mi-am dat seama de greşeală după prima pagină, dar nu m-am oprit din lectură pentru că mă “prinsese” deja o primă mare calitate a cărţii – e foarte plăcut scrisă. Eleganţa, fluiditatea, cursivitatea şi naturaleţea limbajului te cuceresc (şi traducerea se ridică la înălţimea originalului).
Calităţile nu se opresc aici, pentru că stilul nu ascunde o lipsă de conţinut: dimpotrivă, un al doilea plus este bogăţia de idei, şi rigoarea raţionamentelor. Nu găseşti afirmaţii goale si lipsite de logică. Ba chiar simţi că autoarea te-ar putea convinge de orice vrea – cel puţin până începi să-ţi pui întrebări.
Şi iată un al treilea lucru pozitiv: e o carte ce ridică întrebări, şi încurajează reflecţia. Întrebări ce variază de la utilitatea studiului gramaticii, la cum alegi un nume de pisică, la existenţa Frumosului şi rolul artei în viaţa omului. Nu am fost mereu de acord cu autoarea, dar aşa e mai bine – dezbaterea stimulează gândirea. Read the rest of this entry »

