“Hartile prevestitoare” de M.A. Stackpole
In June 20, 2011 in Autori, Carti
sau Cum si de ce m-am pierdut in Tsatol Pelyn – unde naiba o mai fi si asta pe afurisitele de harti?
Atunci cind imi place prima carte dintr-o serie de romane, las sa treaca un timp pina sa citesc urmatoarele carti, de teama ca voi fi dezamagita. Astept de la eroii pe care i-am indragit si care au devenit cei mai buni prietenii ai mei, sa faca un lucru sau altul, dupa inchipuirea mea, adica am ‘exigente’ pe care tin sa le implineasca autorul.
‘Hartile prevestitoare‘, al doilea volum al seriei fantasy ‘Marile descoperiri‘ nu m-a dezamagit deloc, ba dimpotriva, m-a captivat in asa masura incit m-a facut sa uit de mine, de foame si de miezul noptii pentru a ma gasi dimineata devreme cu rasuflarea taiata si cu o sabie in mina, hotarita sa nu las sedinta lunara de logistica sa stea in calea maretei si teribilei aventuri a vietii mele: cautarea mormintului Imparatesei Adormite.
Nimic nu mi-a placut mai mult decit scenele de lupta si nu am putut rezista sa nu recitesc pasajele cu pricina. Mirosul singelui, frica de moarte, dorinta de a invinge, placerea de a ucide, bucuria victoriei – autorul mi-a stirnit simturile si mi-a ravasit emotiile. Mi-a ramas intiparit in minte capitolul in care printul Pyrust cucereste regatul Helosunde cu un simplu evantai. Din locul pe care l-a ales pentru a urmari mersul bataliei, el nici nu se misca si nici nu striga ordine. Vointa lui o transmite generalilor prin miscarile evantaiului. Oarecum banal, veti spune, dar veti vedea cum forta narativa a lui Stackpole transforma banalul in spectaculos si cum veti ajunge sa va tineti respiratia intre doua miscari ale evantaiului. Read the rest of this entry »
“Vecerniile siciliene” de Steven Runciman
In June 08, 2011 in Autori, Carti
Colecţia Byzantium
„Vecerniile siciliene aproape că au dispărut din memoria noastră. Unei persoane cu educaţie medie, aceste cuvinte îi pot sugera doar titlul unei opere mai puţin cunoscute a lui Verdi. Lucrurile stăteau cu totul altfel acum ceva mai mult de un secol. Povestea lor era considerată o excelentă sursă de inspiraţie pentru pana poeţilor şi a dramaturgilor; tot ele au prilejuit scrierea unui măreţ studiu istoric, care a contribuit la participarea Siciliei la cauza generală a Risorgimento-ului italian. Nu este de presupus ca un cititor contemporan să se mai aplece asupra tragediilor poetice ale lui Casimir Delavigne, sau ale Feliciei Hemans; trebuie să sperăm, pe de altă parte, că nimeni nu va încerca-să înveţe istorie din libretul pus la dispoziţie lui Verdi de Scribe.
Aceasta a fost o lucrare nefericită. Comandată pentru un spectacol de gală la Paris, ea a adus o ofensă lui Verdi şi italienilor – pentru că eroul tradiţional al Vecerniilor, Giovanni da Procida, era prezentat în chip de intrigant viclean şi lipsit de principii, sicilienilor – pentru că insinuează că ar fi atât cruzi, cât şi laşi, austriecilor – pentru că se referea la o răscoală a italienilor împotriva unei puteri ocupante şi francezilor – pentru că evenimentele culminau cu un masacru binemeritat al compatrioţilor lor.
“O istorie a lumii în 10 ½ capitole”, Julian Barnes
In June 03, 2011 in Autori, Carti, Eseu, Istorie
Istoria lumii şi lumea istoriei
de Radu Paraschivescu
Istoria nu este ceea ce s-a întâmplat, ci doar ce ne spun istoricii că s-a întâmplat. A existat un plan, un tipar, o mişcare, o extindere, un marş al democraţiei; există o tapiserie, un flux al evenimentelor, o naraţiune complexă, conectată, explicabilă. O poveste bună atrage după sine o alta. La început au fost regii şi episcopii, cu nişte cârpăceli divine din culise, pe urmă marşul ideilor şi mişcările de mase, iar după ele mici întâmplări pe plan local, care au avut de fapt o semnificaţie mai amplă; însă în permanenţă e vorba de conexiuni, de progres şi de sensuri – asta a dus la astalaltă, asta a avut loc datorită ăsteia. Asta în timp ce noi, cititorii de istorie, cercetăm tiparul cu speranţa că vom descoperi concluzii optimiste şi că vom şti încotro să ne îndreptăm. Ne agăţăm de istoria ca o serie de tablouri expuse în cadrul unui salon, ca nişte crâmpeie de conversaţie ale unor participanţi pe care ne vine uşor să ni-i reimaginăm în viaţă, când de fapt totul aduce mai mult cu un colaj multimedia, unde vopseaua nu e aplicată de pensula din păr de cămilă, ci de ruloul decoratorului.“
Dacă ştiţi o definiţie mai cuprinzătoare şi mai plastică a istoriei, mi-ar plăcea s-o aflu. Iar dacă aveţi cumva impresia că rândurile de mai sus au fost decupate dintr-un eseu, o teză de doctorat sau o carte de istorie, trebuie să divulg adevărata sursă. Ele fac parte dintr-un roman. Mai precis, din O istorie a lumii în 10 ½ capitole (capitolul intitulat “Paranteză”). Aflăm mai multe lucruri din definiţia lui Julian Barnes: că rigoarea, scormonirea arhivelor şi răbdarea asiatică în a descoperi indicii relevante după zeci sau sute de ani n-au dizolvat ideea potrivit căreia istoria e o suită de versiuni şi nimic altceva; că ne vom repeta greşelile, chiar dacă ne studiem trecutul, fiindcă avem un comportament ciclic-inerţial în faţa căruia dresura pe bază de istorie nu valorează mult; că încă nu ne-am hotărât cum ne e mai bine: neştiind că ştim atât de mult sau ştiind că nu ştim destul; în fine, că nicio agenţie de detectivi ai sensurilor şi ai stilurilor nu va putea să delimiteze ficţiunea, cronica şi eseul în literatura lui Barnes. Toate cărţile lui (mai puţin policier-urile semnate Dan Kavanagh) fixează un stil pe care nici măcar cititorii candizi de beletristică nu-l vor confunda vreodată.
Jocul adevărului – Sveva Casati Modignani
In March 28, 2011 in Autori, Romanul de dragoste
Adevărul care se joacă ascunzându-se în minciună
Corriere della Sera o descrie pe Sveva Casati Modignani ca fiind „incurabil de romantică şi nonconformistă”. De aceea am ales să citesc Jocul adevărului. Pentru romantismul pe care îl găseşti din belşug în rândurile ei. Nu sirop, în niciun caz! Romantism pur şi simplu. Avem cu toţii nevoie de aşa ceva, din când în când. Nu ne strică niciodată. Eu, cel puţin, am nevoie şi citind romanul acesta mi-am satisfăcut un procent considerabil din necesarul de romance.
Interesant de ştiut că Sveva Casati Modignani este un pseudonim care ascunde două nume: pe cel al lui Bice Cairati şi pe cel al soţului ei, Null Cantaron. Bice a continuat să scrie romane inteligente, de dragoste şi după moartea soţului ei, în 2004.
Primul ei roman, Anna cu ochii verzi, a apărut în anul 1981 şi s-a bucurat de un mare succes; la fel şi cele care au urmat, nu puţine la număr.
Roberta este o tânără în plină criză existenţială. Este căsătorită, contrar sfaturilor celor apropiaţi ei, cu Oscar. Au doi copii. A ajuns într-un moment în care realizează că nu mai primeşte ceea ce îşi doreşte de la cel lângă care a ales să trăiască. Read the rest of this entry »
