De când am descoperit distopia în literatură, am încercat să citesc tot ceea ce s-a scris cu privire la acest subiect…inevitabil, am ajuns la Silozul lui Hugh Howey. Subiectul cărţii m-a cucerit din primul moment: într-un viitor post-apocaliptic, oamenii trăiesc într-un siloz uriaş, sub pământ, fără nici o posibilitate de acces la o lume exterioară total neprielnică vieţii. Singurul mod de a comunica cu exteriorul este printr-un ecran, care necesită curăţiri periodice, sarcină ce revine doar condamnaţilor la moarte.
Societatea este divizată în clase – muncitorii, care locuiesc pe nivelul cel mai de jos al silozului şi intelectualii, care sunt cel mai aproape de suprafaţă. Primarul şi şeriful veghează la respectarea legii în siloz. În momentul în care inginera departamentului mecanic, Juliette, preia sarcinile vechiului şerif şi împărtăşeşte aceeaşi soartă cu acesta, iese la iveală forţa uriaşă a controlului la care sunt supuşi locuitorii silozului. Controlul sistemului este total: de la escaladarea celor 150 de etaje ale silozului care necesită un efort de câteva zile, la limitarea naşterilor sau la costul ridicat al comunicării prin mesaje electronice.
Autorul dezvăluie treptat evenimentele şi de foarte multe ori am fost luată prin surpindere de cursul acţiunii. Mi-a plăcut foarte mult modul în care Hugh Howey a descris, a construit şi a dezvoltat personajele, întâmplările, locurile. Din multitudinea de personaje, m-a cucerit Juliette, o ingineră frumoasă, inteligentă, puternică, curajoasă, genul de eroină pe care mi-aş dori-o prin preajmă în caz de sfârşitul lumii.
Pe mine m-a fascinat această carte şi o recomand cu drag iubitorilor de distopii, de SF şi celor care pur şi simplu doresc să citească ceva diferit.
DA, e o carte foarte buna. Din ce am mai scotocit pe net, au mai aparut vreo 2 volume despre universul Silozului. Sper sa apara si la noi!
si mie mi-a placut mult cartea, in schimb am aflat ca a mai sris 4 nu doua volume
le asteptam cu mare interes aparitia si la noi
Adauga un comentariu