Marturisesc, de mult nu am citit cu atata placere si atat de repede (doua zile!) o carte atat de groasa (790 pagini). Lumea creata de Howey se rezuma la viata dintr-un adapost subteran intins pe o suta treizeci si cinci de nivele.
M-a surprins usurinta cu care Howey isi omoara in mod absolut neconventional, chiar de la inceput, din personaje. Cu toate acestea, fantomele lor raman, avand rolul lor in naratiune. Da, cartea abunda de personaje. Fiecare dintre ele, fie ca ii sunt alocate capitole sau doar cateva cuvinte, capata esenta si individualitate si isi gaseste in mod firesc locul in amplul puzzle creat de autor. Conventiile silozului sunt firesti si exista explicatii plauzibile pentru orice element de recuzita introdus.
Abia dupa primele capitole se desprinde personajul principal, o tanara sufletista si totodata talentat tehnician care obisnuieste sa repare lucruri. Refuza pentru ca mai apoi sa accepte sa preia postul de serif. Au loc mai multe calatorii initiatice, incepand cu cea a primarului – o batrana doamna – catre strafundurile silozului pe care il conduce si terminand cu una absolul spectaculoasa in exterior, insa deja am senzatia ca dezvalui prea mult. Pentru ca paleta sa fie completa, exista si personajul malefic, aflat la compartimentul IT. Dar oare este el chiar atat de rau sau…
Se intampla cate ceva la fiecare pagina, actiunea este trepidanta si extrem de vizuala, ca in thrillere sau ca intr-un film ce te tine cu sufletul la gura. La o lucrare de asemenea dimensiuni, este de inteles ca s-au strecurat si cateva erori stiintifice, insa toate acestea palesc in fata multitudinii detaliilor universului deschis de Howey.
Ar fi prea mult sa numesc aceste randuri (menite sa-i convinga si pe altii ca fac o afacere buna cu acest volum) o recenzie insa, in afara de faptul ca mi-a placut foarte mult romanul, ce pot sa mai spun: astept cu nerabdare aparitia urmatoarelor carti din aceasta serie la Nemira.
Silozul, Hugh Howey
Ed. Nemira, 2014, traducere Ana-Veronica Mircea
Termenul de recenzie este pur generic. Cas is simpli cititori mai mult opinam, nu avem intotdeauna autoritatea profesionala de a scrie recenzii in in intelesul strict al termenului. De aceea opinam asupra unor carti, pur subiectiv si scoatem in evedenta ce ne-a palcut si de ce ne-a placut. Felicitari pentru text! Cel putin pe mine, m-ati convins sa o citesc:)
Adauga un comentariu