Înainte de a citi această carte alăturam noţiunea de snobism la două tipuri umane dominate de o anumită ignoranţă intelectuală, cu o educaţie fragilă şi cu o vanitate particulară exacerbată: parvenitul şi arivistul, reprezentate cu fidelitate de romancierii realişti sau în comedia umană a lui Molière. De asemenea consideram o persoană snoabă ca incapabilă de a găsi un criteriu de valoare interior fiinţei sale, ea căutând aprecierea valorii personale prin criterii exterioare fiinţei sale. De aici respectul de sine al unei asemenea persoane depinde în exclusivitate de ceilalţi, fiind construit pe valori eminamente sociale, generate de un grup social pe care individul îl consideră elitist şi din care trebuie, se impune cu necesitate, să facă parte.
În studiul de faţă autorul, profesor de drept public la Universitatea Paris, jurist de profesie aşadar, are ca şi obiect de cercetare istoria acestui fenomen, fapt care mi-a atras interesul deoarece consideram acest fenomen drept o devianţă a naturii umane şi nicidecum un fenomen etern şi universal de care se face vinovată specia umană de-a lungul istoriei sale.
Potrivit Chambers Dictionary snobismul este o atitudine prin care o persoană sau un grup de persoane caută să pară deasupra celorlalți. Dorind să arate că aparțin unei elite, snobii, în loc să se poarte natural, încearcă să imite purtările și limbajul unei categorii de oameni care li se pare lor superioară. Simultan snobii îi disprețuiesc pe inșii care nu fac parte din categoriile socotite superioare, inși care, prin urmare, li se par lor inferiori.
În prologul cărţii, structurat în două părţi – Snobismul etern şi Snobismul universal -, autorul demonstrează cele două caractere ale noţiune de snobism şi anume – eternitatea şi universalitatea acestuia, snobismul fiind un fenomen prezent în toate epocile istorice.
În prima parte ne este prezentată o definiţie a snobismului reţinută de Dicţionarul Academiei Franceze – vanitatea celor care afişează opiniile, comportamentul şi atitudinele ce prevalează în anumite medii considerate distinse (p. 9).
Termenii de snobism şi snobi au fost utilizaţi pentru prima oară în secolul al XIX-lea de scriitorul englez William Makepeace Thackeray. În continuare se încearcă şi prezentare succintă a diverselor opinii privind etimologia acestor termeni. Explicația cea mai frecventă, dar care nu este unanim acceptată, se referă la un jargon « miștocar » al studenților de la « Eton College » și de la universitatea din Cambridge, pe atunci în majoritate aristocrați, prin care aceștia desemnau un coleg de origine burgheză, care se dă mare și încearcă să pară și el aristocrat. Cuvântul snobs era atunci opus cuvântului nobs, desemnând pe copiii din « nobility » (nobilime), snob provenind nu din snab ci din latina sine nobilitate (ne-nobil) Concluzia la care ajunge autorul – Snobul nu este şi nobil, ci doar aspiră să aibă titluri de nobleţe, să aparţină nobilimii sau să se bucure de prestigiul acesteia, iar, într-un sens mai general, snobul visează la un statut superior propriei sale condiţii; snobul este un intrus, un imitator şi, destul de frecvent, în feluri foarte diverse, un vanitos. (p. 15)
Istoria snobismului este dominată de un caracter discontinuu: find prezent încă din vremea Cetatei Eterne, reflectat de personajul Trimalchio din Satyricon, al arbitrului eleganţei de la curtea cezarului Nero, Petronius, până la decăderea morală a societăţii romane şi la dispariţia statului roman, snobismul va dispărea în perioada morţii culturii din Evul Mediu, pentru a apărea în Renaştere şi Umanism, extinzându-se până în Iluminism şi perioada modernă şi contemporană.
Autorul mai subliniază şi faptul că snobismul nu este un fenomen pur subiectiv, depinzând de percepţia individului şi de conformarea sau confirmismul social al acestuia, ci este influenţat şi de împrejurări istorice, spirituale şi sociale, fiind un fapt social. Sunt identificate o serie de cauze ale acestui fenomen, printre care mi s-a părut iniţial interesant punctul de vedere al lui Joseph Epstein potrivit căruia snobismul nu ar fi fost posibil fără dezvoltarea democraţiei, sistem politic în care rangurile/statusurile sociale nu sunt atât de rigide, cunoscute şi asumate de toţi indivizii precum în societăţile închise. Ulterior am descoperit că snobismul a fost la loc de cinste chiar şi în monarhiile absolutiste, societăţi închise prin excelenţă.
O dată cu finele secolului al XIX-lea termenul de snobism are un sens mai larg, putându-se distinge între: snobismul social sau monden şi snobismul modei. Primul se referă la dorinţa de a imita, de a se apropia, de a se împrieteni cu membrii înaltei societăţi, iar cel de-al doilea – superioritate de ordin intelectual, de a fi mereu în avangardă, întuchiparea eleganţei, pe culmile bontonului (p.16). Prima formă de snobism va supravieţui până în perioada dintre cele doua conflagraţii mondiale, restul secolului XX fiind secolul snobismului modei.
Pornind de la această distincţie autorul va identifica şi analiza diverse ipostaze ale acestor două tipuri de snobism: snobismul monden şi snobismul modei constituind cele două părţi ale studiului de faţă. Astfel de la mitul particulei nobiliare la mania titlului nobiliar până la anglomanie; de la snobismul lojii până la snobismul catolic şi snobismul presei; de la snobismul din arte, din eleganţă până la snobismul gastronomic şi snobismul automobilistic, scriitorul ne va prezenta acest fenomen de-a lungul istoriei printr-un stil atractiv, plin de exemple şi anecdote din literatură, istorie, artă, politică, etc…
Cu titlu subiectiv, de preferinţă personală, mi-a plăcut deosebit de mult capitolul referitor la snobismul gastronomic. Cu toate că aparent a mânca şi a bea sunt cele mai naturale lucruri cu putinţă, făcând parte, cum spun stoicii, din categoria dorinţelor naturale şi necesare, snobismul intervine şi în cazul de faţă. Voi preciza aici doar o istorioară povestită de Pliniu cel Bătrân în Istoria naturală, care serveşte doar ca excepţie ce confirmă regula: Pe vremea când Antoniu se ghiftuia cu bucate alese, Cleopatra, cu dispreţul trufaş şi provocator al curtezanei încoronate, denigra somptuozitatea acestor fandozeli. A întrebat-o ce s-ar mai fi putut aduce la masă pentru a spori opulenţa festinului; ea i-a răspuns că la un singur că la un singur ospăţ înghite zece milioane se sesterţi. Şi a poruncit să fie adus fel de mâncare. Conform instrucţiunilor ei, servitorii i-au pus în faţă un vas plin cu oţet tare şi acid, care poate dizolva perlele. Cleopatra purta la urechi nişte bijuterii splendide, o capodoperă a naturii cu adevărat unică. Când Antoniu a întrebat-o ce are de gând să facă, ea a desprins una dintre perle, a cufundat-o în lichid, iar când perla s-a descompus, a înghiţit-o. (p. 248).
De asemenea Cato, apărătorul democraţiei parlamentare din acele vremuri care prevestea principatul, spunea că anumite tipuri de peşte consumate de cetăţenii romani erau mai scumpe decât un bou. Aşadar de la trufe la caviar (pe care Regele Soare al Franţei le scuipă dezgustat în văzul lumii, deşi le primise în dar de la ţarul Rusiei), până la cel mai scump caviar propus de una dintre firmele pariziene din zilele noastre (zece mii de euro kilogramul), până la nectaruri şi vinuri care îl apropie pe snob de un veritabil consumator de cocaină, prin efortul necesar procurării acestora.
Snobismul este o realitate socială, întâlnită în fiecare dintre noi, chiar şi sub forma intenţiei puse în practică, cu titlu de exemplu, de către un profesor de a-şi cumpăra un telefon scump şi inutil, doar din simplul motiv pentru a nu râde elevii acestuia că telefonul îi este demodat. Snobismul s-a impus astfel cu necesitate în natura fiinţei umane, putând constitui o primă formă provizorie de civilizare a primitivităţii acesteia şi servind şi ca mijloc a unei moralizări a acesteia. Din păcate, realitatea zilelor noastre face din snob o fiinţă aflată într-o continuă stare de provizorat şi conformism, moralizarea acestuia fiind un simplu deziderat, aflat la eoni distanţă.
Lectură plăcută!
Frédéric Rouvillois – Istoria Snobismului, Editura Nemira Publishing House, Bucureşti, 2010, trad. Irina Negrea
Adauga un comentariu