Drood… Asemanarea cu Dracula din sonoritatea titlului nu e deloc intamplatoare, caci romanul “Drood” al lui Simmons lasa cititorului, in mod voit, exact aceeasi senzatie ca si celebrul sau inaintas, Bram Stoker: de ceva neplacut, umed si rece, care ti se strecoara pe sub pielea de pe spate, lent, dezgustator, de neoprit…si de neuitat. Am citit Dracula in 1990 si pot sa o povestesc si acum… iar Drood sunt convins ca va avea acelasi efect pe termen lung.
Cartea in sine te face sa te simti de parca ar fi scrisa pe la 1890: are acel tip specific de intriga victorian-gotica, cu catacombe, conspiratii malefice si, poate, vampiri, acel gen de personaje imorale intr-o lume a unei moralitati de neinteles pentru noi, moralitate in care e de neacceptat sa fii necasatorit(a) la 30 de ani, dar in care consumul de droguri sau violenta casnica sunt perfect ‘crestinesti’ (iar personajul principal, Wilkie Collins, descrie perfect dinspre interior viata de toxicoman creativ pe care o stim din exterior de la Sherlock Holmes). Si, la fel de victorian-gotic, avem parte de vampiri, canibali, fantome agresive, monstri de nedescris, criminali in serie, hipnotizatori malefici, asasini exotici si detectivi nebuni. Sau poate de nimic dintre acestea….una dintre tusele de geniu si explicatia incredibilei capacitati a cartii de a te prinde in mreje si nu a-ti mai da drumul consta si in faptul ca tot ce se petrece poate fi inteles in chei diferite, iar cititorul va lua pauze frecvente de la lectura pentru a gandi. Oare ce se intampla? Care este realitatea? Unde se termina faptele si incepe paranormalul, sau poate nebunia ori halucinatiile?
Dan Simmons nu se dezminte: cartea te va face mereu sa simti ca e scrisa in secolul XIX, dar autorul ramane acelasi scriitor de neegalat din “Hyperion” si “Ilion”-“Olimp”, maestru in a te face sa mai citesti inca o pagina, macar una, desi e 12 noaptea si maine ai serviciu… iar la final, dupa ce ai citit un tom urias de 900 de pagini, mare cat un dictionar, sa simti ca ai pierdut ceva, ca viata ta nu va mai fi la fel, caci serile nu vor mai fi captive geniului malefic ce-ti creeaza dependenta de nerezistat.
Si toate astea intr-un stil deloc pretentios: cartea nu este o lectura “matura”, dificila, ci poate intra oricand la categoria lectura de vacanta sau de tineret (desi tineti cont ca nu e horror, cum ati putea crede, decat pe alocuri, iar intriga principala reprezinta cam o treime din poveste, ceea ce o face cu atat mai credibila strecurata printre aspectele vietii de zi cu zi – gelozii, adultere, invidii, sclifoseli de aristocrati, rasism, flirturi, mosteniri, si, poate, crime). Dar poate fi lecturata si de cititori mai experimentati, cu aceeasi placere vinovata… si, ca un drog, va da fiecaruia rezultate diferite. Caci ce se intampla in roman va fi interpretat complet diferit, si chiar contrar, in functie de scepticismul, sau, dimpotriva, deschiderea la neconventional a cititorului. Dar si celui care o percepe ca o descriere tenebroasa a extinderii posedarilor unei creaturi inspaimantatoare, si celui care, dimpotriva, o va intelege ca pe un roman rational de deductie logica (tip “elementary, my dear Watson”), cartea ii va lasa infipt in minte un scarabeu al indoielii care va continua sa roada in spatele ochilor, incet, incet, incet….
Cititi-o. In bezna Drood rabdator v-asteapta…
Adauga un comentariu