Am fost putin intimidat la inceput de dimensiunile cărţii, dar dupa primele 50 de pagini am fost cucerit, iar dupa inca 50 deja incepeam sa ma ingrijorez ca o sa se termine prea repede (trebuie sa stiti starea aia oribila de sevraj intelectual de dupa terminarea unei carti captivante).
V.V. nu m-a impresionat in mod deosebit prin scriitura, insa nu avea cum sa dea gres cu cele 2 idei extraordinare care fac practic toata cartea. In SF-ul de azi se poarta reciclarea acelorasi idei obosite si valoarea mai tuturor cartilor nou-aparute este data mai degraba de abilitatile autorului de a brodi frumos pe o tema arhicunoscuta.
Ei bine, “Foc in Adanc” aduce nu una, ci 2 idei ravasitor de proaspete, care cu siguranta vor mai fi “imprumutate” si de alti autori. Imi permit sa le descriu pe scurt, fara ca asta sa constituie un spoiler, pentru ca si V.V. le introduce explicit chiar de la inceputul cartii:
1. speciile de indivizi – haite:
o specie extraterestra de pe o planeta terraforma are ca indivizi “organici” niste fiinte destul de asemanatoare cainilor sau lupilor de la noi, dar cu capacitati telepatice care functioneaza pe o distanta limitata (cativa metri); insa individul “constient” este de fapt o “haita” formata din (de obicei) 4-6 indivizi “organici” – care devin astfel niste membre si a caror sinergie mentala compune o constiinta; de aici, autorul nu a trebuit decat sa-si lase mintea sa zburde: “haite” anormale aparute natural (haite imense de mii de indivizi cu o minte/constiinta prea haotica, ca sa poata fi numita inteligente) sau create special cu anumite destinatii prin manipularea numarului si dispunerii membrilor (haite-sir care pazesc un anumit perimetru – care au o minte inceata pt. ca dispunerea permite comunicarea telepatica ca la “telefonul-fara-fir”, nu instantanee ca la indivizii grupati) sau prin “amputarea” “membrelor” si recompunerea dirijata a indivizilor (haite-razboinice, haite-scientist, haite-leader etc.).
2. zonele de constiinta:
in univers se deosebesc diferite zone (o comparatie apropiata ar fi zonele stratificate de diferite temperaturi ale apei dintr-un ocean) – zone care influenteaza viteza conexiunilor si gradul de complexitate maxima a gandirii unei fiinte (sau a puterii de calcul a unei masini); pastrand comparatia, acelasi delfin ar deveni mai inteligent pe masura ce ar inota in ape mai calde; ideea fiind conturata, V.V. se poate juca cu ea cum vrea: urmariri in care fugarii isi cauta scaparea in zone mai “reci”, unde computerele mai complexe ale navelor urmaritorilor vor incepe sa dea rateuri si nu mai constituie un avantaj, specii superevoluate care migreaza in zone atat de “fierbinti” incat “sublimeaza” intr-un soi de superconstiinta etc. (ca o curiozitate, Pamantul s-ar afla pe undeva prin apropierea limitei superioare a “abisului” – zona cea mai “rece”, deci sansele sa ne mai “desteptam” ar fi migrarea sau bafta ca regiunea noastra sa fie incalzita de un “curent”).
In concluzie:
– pour les conneisseurs: “Foc in Adanc” este delicioasa pt noutatea ideilor, care lasa loc de atatea ramificatii imposibil de acoperit intr-o singura carte. te simti ca un copil crescut cu calutul de lemn si leapsa care intra pe neasteptate intr-un Disneyland.
– pentru consumatorii ocazionali: necesita un oarecare efort de intelegere a conceptului de “zone de inteligenta” si rabdare la parcurgerea unor pasaje hardcore SF (mai ales cand sunt reproduse mesaje codificate de comunicare interplanetara), dar povestea bine inchegata de pe planeta “haitelor” ofera destule satisfactii si finalul amplu, convergent, te face sa-ti doresti macar inca 1000 de pagini.
– pentru incepatori in ale SF-ului: puneti mana mai intai pe “manuale” cum ar fi: saga lui Ender, Dune sau Fundatia si dupa aia o sa puteti aprecia cu adevarat “Foc in Adanc”.
– pentru cei care nu stiu, autorul este practic inventatorul conceptului de “singularitate” – in celebrul sau eseu publicat in 1993 – termen atat de uzitat astazi in stiinta si imprumutat imediat si de SF; “Foc in adanc” practic extrapoleaza implicatiile fenomenului de singularitate (evolutia asimptotica a inteligentei artificiale dupa momentul crucial in care dobandeste capacitatea de autoperfectionare), dezvoltand practic unul dintre scenariile post-singularitate sugerate in eseul susmentionat.
Adauga un comentariu