Nu mi-e uşor să încep. Nici autorului nu-i i-a fost uşor să-nceapă. Există tot soiul de idei bine definite pentru conţinut dar nicidecum o introducere.
Aş putea să spun că timp de 4 ani am aşteptat cartea cu sufletul la gură iar atunci când a apărut pe site am puşcat butonul de comandă. Sau de ce în tot timpul ăsta nu am pus mâna pe o ediţie englezească? Pentru că acolo, undeva, ştiam că Nemira ne va face plăcerea şi ne va da şi ultima bucată din saga Heechee.
Şi a apărut! Evident, mi-am procurat-o încă din primele zile, dar, mi-a luat multişor să o diger, pentru că în ciuda părerilor adesea negative asupra acesteia, este o carte foarte viscerală (profundă).
Trebuie neapărat să menţionez că în aşteptarea cărţii am recitit primele trei volume şi faţă de acelea Consemnările Heechee se axează mai mult pe principalul subiect al cărţii. În primele volume, autorul umplea capitole cu fleaşcuri precum petreceri, camera de spital a nu ştiu cui, partide de sex şi chestii din alea, aţi prins ideea oricum. Nu vreau să umplu acest text cu elemente de conţinut dar vreau să spun că povestea este chiar reuşită.
Am resimţit şi un iz puternic de Mark Twain (autorul pe blogul său chiar menţionează că MT este autorul său preferat) atunci când nişte personaje au fost răpite şi purtate cu barca printre insule exotice. Mi-a plăcut şi că autorul şi continuat şi rolul de profesor de astronomie prin intermediul lui Albert Einstein şi cel de psihanalist prin rolul bunului nostru prieten; Sigfrid vos Psiho, şi odată cu aceştia, şi frământările metafizice ale lui Robinette. Vreau să spun că nu mă aşteptam ca Pohl să dea la propriu sentimente unor „maşini” dar uite că a făcut-o. Şi a făcut-o bine. E plăcut să citeşti despre cum am putea fi dacă creierele noastre ar fi stocate, dar faţă de calculatoare, să mai poţi savura şi o bere!
Pentru cei curioşi, da, vor fi şi întâlniri cu Duşmanii. Majoritatea personajelor din cărţile anterioare se reîntorc, dar nu constituie principala atracţie a cărţii.
Principala atracţie a cărţii este ceea ce se întâmplă după ce întorci ultima pagină; îţi dă de gândit. Şi încă foarte mult. Probabil este vina mea pentru că sunt un biet student la filosofie, dar pur şi simplu Pohl expune destule teorii după care să gândeşti măreţ, asimptotic!
Ei bine, vreau să felicit niţel şi traducătorul, care, deşi a băgat destul de multe neologisme în traducere, a făcut o traducere de calitate iar dacă traducătorii n-ar fi menţionaţi la începutul cărţii, nici n-aş fi zis că e tradusă de altcineva. În schimb nu înţeleg decizia editurii de a schimba designul coperţii şi al fontului caracterelor, dar na, nu putem avea totul!
Ce ar mai fi de zis fără să par prea plictisitor? Dacă ai citit primele cărţi şi ţi-au plăcut, probabil ai procedat ca mine şi deja ai achiziţionat şi acest volum, fiind deja în zbor superluminic către kugelblitz. Dacă nu, Nemira tocmai a retipărit ediţia ieşită din stoc a Porţii, iar recomandarea mea firească, de prieten, e să iei o vacanţă şi să lecturezi.
Adauga un comentariu