Despre suflet

Trăim într-o lume nebună, în care contrastul dintre ceea ce suntem și ceea ce ar trebui să fim este atât de marcant încât uităm ceea ce contează cu adevărat. Nimic nu poate sta între om și capacitatea lui de a evita să înțeleagă cine este el în realitate. Se pune atât de mult accent pe lucrurile infime, cele care au doar rolul de a distrage de la adevăratul motiv pentru care ar trebui să trăim, încât spațiul lăsat gol de bucuriile sufletești pe care nu le avem sunt imposibil de umplut cu materialități fără substanță.

Nu se rezumă strict la învățăturile marelui filozof, ci străbate rapid întreaga istorie, cu scopul declarat de a descoperi cele mai relevante afirmații despre ceea ce nu poate fi altfel înțeles. Când privești pe foaie, lucrarea nu pare decât a rezuma câteva citate ale unor mari personalități. Însă dincolo de aparențe stă grandoarea anilor de meditație la abstract.

Nu este o carte de ușoară, de citit în tren, cu toate că numărul de pagini împinge spre o asemenea concluzie. Nemira își alege bine cărțile, însă diferențele de opinie care apar sunt tocmai consecința unei defectuase alegeri a momentului în care sunt citite. Textul împinge la cugetare, însă cugetare fără înțelegere nu poate să existe. De aici lupta unor cititori de a pricepe ceea ce nu pare a fi decât o înșiruire de cuvinte fără noimă. Ca orice lucrare care încearcă să privească dincolo de aparențe, și aceasta solicită atenția nedivizată a cititorului.
Lungimea unei astfel de cărți nu este dată de strict numărul de pagini, ci, dincolo de toate, de timpul acordat fiecăreia dintre ele. Experiența lecturii este prelungită dincolo de ultima pagină, în mintea și sufletele cititorilor, iar când asta se întâmplă, timpul capătă mai mult sens.

Citatul preferat rămâne cel din Giami: „Sufletul înfrumusețat cu știință și carte nu cere haină ca podoabă și loc în societate”. Să cultivăm și noi mai întâi sufletul pentru că el stă la temelia unei puternice personalități. Trupul trebuie să fie doar ajutorul aflat în contact imediat cu lumea exterioară, iar prin el, să aprindem luminile unei lumi interioare care să fie porțile noastre de evadare din monotonia unei lumi mohorâte și lipsite de direcție.