As putea spune că am făcut o alegere bună când am decis sa cumpăr cartea. Mi-au plăcut dintotdeauna poveștile cu vampiri care își arată adevărata natura. Vampirii nu ar trebui legați de povesti de dragoste siropoase, ei ar trebui prezentați ca niște creaturi ale întunericului care sunt. King reușește să facă asta cu mare succes. Recunosc ca titlul nu m-a atras la început: au fost nevoie de patru ani să mă facă sa o citesc.
Cred că în aceasta carte și cel mai neînsemnat personaj își are rolul lui: sa răspândească epidemia la toți cei dragi. Ben, un scriitor chinuit de trecutul sau, se întoarce în Jerusalem’s Lot pentru a-și înfrunta temerile din copilărie. Casa lui Marsten este cuibul răului, dar și motivul pentru care Ben a trecut printr-o experiență de neuitat. Doua persoane – mai mult sau mai putin – Barlow și Straker, vin în oraș pentru a deschide un magazin cu mobila și își stabilesc ca sediu central casa lui Marsten.
De la sosirea celor doi lucruri tot mai rele încep sa se întâmple: morți stranii și ritualuri de tot soiul. In oraș exista un băiat, Mark, fascinat de fantastic, care își da seama de cele întâmplate atunci când își vede prietenul cel „mort”la geam. Ben o convinge pe Susan, o fata drăguță din Lot, de tot ce se întâmpla. In timp ce tot orașul este transformat și locuitorii devin alergici la soare, o echipa care cunoaște adevărul pe care orașul îl ascunde se formează: Ben, Mark, Susan, profesorul Matt, doctorul Cody si preotul Callahan. Dar oare povestea ar avea farmec dacă forțele binelui nu ar pierde din adepți?
Atunci când ii vezi pe cei dragi devenind aliații celui pe care vrei sa ii distrugi iți pierzi speranța. Pentru ca binele sa învingă trebuiesc făcute sacrificii, lucru pe care personajele noastre principale le realizează pe parcursul acestei cărți. Fiecare pierde câte ceva, ceva care reprezinta pentru el sau ea cel mai important lucru în acel moment. Si toate aceste lucruri se întâmpla fără ca nimeni din exterior sa realizeze. Într un final “tatăl și fiul” se întorc în oraș sa termine ce au început purificarea acelui loc cu ajutorul flăcărilor Dupa cum spun cei de la Kirkus Reviews aceasta carte este „Unul dintre cele mai dure romane cu vampiri scrise vreodată”.
Ce este un oraș mic ca Jerusalem’s Lot pentru o țară mare ca Statele Unite ale Americii?


Adauga un comentariu