De regulă, impresia despre aspectul cărții (din punct de vedere fizic, practic) îl las pentru finalul recenziei. Dar de această dată trebuie să servească drept bază a ceea ce urmează să spun. Și da, am fost impresionat de strategia foarte bine gândită a celor de la Nemira de a lega Drood a lui Dan Simmons de Misterul lui Edwin Drood a lui Charles Dickens, prin aspect mai mult decât prin cuvinte. Același font, cu acel ”R” caracteristic, aceeași coloristică, în mare, și cam aceeași organizare a imaginii. Și pentru cei care nu sunt familiarizați deloc cu povestea, asta e de bine și despre asta o să încerc să vorbesc mai jos.
Povestea lui Edwin Drood, așa cum a conceput-o Charles Dickens, e neterminată. Misterul țesut lasă loc de interpretări pentru că singurul care ar fi putut să lămurească cel mai bine lucrurile, marele autor, a murit înainte să o poată face. Dacă e să ne luăm după critici, acest al 15-lea roman al lui ar fi fost unul din cele mai reușite. Și asta spune multe dacă ne amintim că vorbim despre Charles Dickens, poate cel mai mare autor englez al tuturor timpurilor. Dar chiar nefinalizată, cartea merită pe deplin citită.
Începe destul de confuz, dar următoarele capitole prezintă, încetul cu încetul, drama tânărului Edwin care urmează să se căsătorească cu Rosa, nepoata lui Jasper – personaj care este, la rândul său, îndrăgostit de ea. Ceea ce declanșează cu adevărat povestea este dispariția tânărului Drood. De aici derivă cele două mari întrebări care au ghidat imaginația fanilor lui Dickens de la apariție și până astăzi: ”Jasper – personaj pozitiv sau negativ?” și ”Drood trăiește sau e mort?”. Întrucât povestea nu este terminată, singura alternativă rămâne supoziția. Și cu toate că, de-a lungul timpului, mai toate posibilitățile au fost luate, mai în glumă sau mai în serios, în seamă, ce rămâne cititorilor este să încerce să citească una din explicațiile apărute. Și aici intră Drood, de Dan Simmons, în scenă. Cu toate că poate ceva cam lung, acest al doilea roman, narat de Wilkie Collins, unul din foarte apropiații lui Charles Dickens, le poate oferi celor interesați o copioasă masă de detalii care va face subtil legătura dintre cele două cărți și va oferi o explicație spectaculoasă pentru cei care reușesc, prin imaginație, să treacă bariera dintre ficțiune și ficțiune reală. Știu că poate fi greu de înțeles ce vreau să spun, dar citind o să înțelegeți că povestea evolează în cele două cărți de la cadrul creat în Misterul lui Edwin Drood, la cadrul realității istorice a lui Charles Dickens.
Nemirabooks există pentru a da sfaturi eventualilor viitori cititori, și de aceea, dacă ați ajuns până la finalul acestei recenzii, ce vreau să spun e să cumpărați cărțile nu în ordinea apariției la Nemira, ci invers. Ce recomand eu de fapt e să nu faceți ca mine și să luați mai întâi în mână Misterul lui Edwin Drood de Charles Dickens, iar abia apoi să treceți la Drood de Dan Simmons. Un total de 1000+ pagini de mister cu tendințe polițiste, într-o Anglie fără mască.
Adauga un comentariu