Cu o acţiune plasată imediat după evenimentele din „Ereticii Dunei”, „Canonicatul Dunei” este ultima carte din mult aclamata serie Dune scrisă de Frank Herbert.
Conflictul început în volumul precedent şi neîncheiat este tot de actualitate, iar forţele implicate nu s-au schimbat. Bene Gesseritul s-a refugiat pe Canonicat, unde încearcă să recreeze viermii de pe Arrakis pentru a avea o sursă de mirodenie după distrugerea planetei Dune. Situaţia ordinului este însă precară, Onoratele Maici învingând în toate luptele în care sunt implicate şi ameninţând cu câştigarea supremaţiei şi distrugerea ordinului rival.
Cu Bene Tleilaxu temporar scoşi din ecuaţie, două nouă grupări se alătură conflictului. Mai întâi sunt evreii, descendenţi ai originalilor evrei de pe Pământ, care au supravieţuit ascunzându-se în faţa tuturor opresiunilor impuse de guvernele ce s-au succedat de-a lungul mileniilor. Ceilalţi sunt creaturile jumătate om, jumătate feline şi îngrijitorii lor. Motivele acestora nu sunt clare, însă îi uneşte o cauză comună: lupta împotriva Onoratelor Maici şi efectul lor ca de plagă asupra a ceea ce a mai rămas din vechiul Imperiu.
Personajul cheie se dovedeşte a fi o Onorată Maică, Murbella, capturată de Bene Gesserit, reabilitată şi antrenată prin metodele ordinului. Duncan Idaho şi Sheena nu lipsesc din poveste, având un rol major la fel ca păstrăvii de nisip. Pentru a supravieţi şi pune mâna pe mirodenie, alianţe puţin probabile se formează, fiind urmate de trădări şi schimbări de afiliere neaşteptate.
Un accent deosebit se pune pe importanţa amintirilor, cele de pe linia Bene Gesserit, dar şi a Onoratelor Maici, ambele grupări posedând abilitatea de a transmite mai departe în mod voluntar atât amintirile proprii, cât şi cele primite de la alte maici care s-au stins deja. Independent de acestea, Duncan Idaho ca mentat îşi aminteşte toate vieţile de ghola, iar ghola basarului Miles Teg intră în posesia amintirilor basarului original, devenind astfel o copie identică a acestuia şi intrându-şi în drepturi.
Un fir narativ secundar se ocupă de două prezenţe misterioase care îşi fac apariţia tot mai des în viziunile lui Duncan. Asemănătoare unor zei, identitatea acestora rămâne însă, din nefericire, o enigmă neelucidată.
Cartea se încheie cu o bătălie de mare amploare, care aminteşte de cea de la finalul lui „Dune”. Diferenţa este că, la fel ca în „Ereticii Dunei”, nu există cu adevărat un sfârşit, ci mai degrabă un „va urma”, o mulţime de răspunsuri rămânând ascunse cititorului, la fel ca mai multe fire narative lăsate intenţionat neterminate.
Adauga un comentariu