Jucatorii de pe Titan

Cartea al carui review o sa il citi mai jos se numeste “Jucatorii de pe Titan” de Philip K. Dick. Pentru cine nu stie, P.K. Dick este un renumit scriitor de carti SF, subiectele lui preferate fiind metafizica si teologia si legatura lor cu abuzul de droguri, paranoia, schizofrenia sau alte experiente, inspirandu-se din propria viata de multe ori. Exista si un premiu ce ii poarta numele; nu a castigat decat o data un premiu Hugo, avand multe nominalizari la acest premiu, dar si la Nebula (a concurat cu “Dune” a lui Frank Herbert pentru primul premiu Nebula din istorie, deci inteleg de ce nu a avut asa noroc).

Subiectul pe scurt: Protagonistul Peter Garden este un om care traieste intr-o lume post-apocaliptica dupa un razboi cu titanienii, extraterestrii inzestrati cu puteri psi. Pamantul, foarte slab populat, este dominat de catre Posesori, oameni care participa la jocul numit Cacealma (parca Bluff suna mai serios in engleza, dar sa trecem cu vederea), un joc asemanator cu pokerul, in care se mizeaza proprietati (precum New York, Berkley etc), mariaje (prin care se diversificau si se cresteau teoretic sansele aparitiei copiilor) si statuturi sociale (general etc), bineinteles, Pete Garden este un Posesor. El are insa si o parte intunecata, deoarece este are o personalitate bipolara, lucru care ii afecteaza uneori capacitatile de a juca si care il indeamna de multe ori catre sinucidere. Titanienii sunt, precum sper ca ati banuit, locuitori ai satelitului lui Saturn, acestia fiind cunoscturi in general ca si vugi (sunt niste mase amorfe pe baza de silicon), si bineinteles sunt obsedati de jocuri de noroc, ei fiind cei care au initiat Cacealmaua. Ca sa nu va stric placerea de a citi ma opresc aici si mai spun doar cateva cuvinte. Pete Garden va intra fara voia sa intr-o serie de evenimente care il vor face sa descopere unele aspecte ale vietii pe care nu le stia, sa descopere cine ii este prieten si cine nu, sa descopere minunea de a fi parinte intr-o lume aproape lipsita de copii si va ajunge sa joace un joc in care miza este intreaga umanitate. Va castiga, va pierde? Ramane sa cititi cartea si sa aflati.

Acum ca v-am trezit interesul, sper, sa trecem putin si la partea critica. E o carte scurta, la fel ca si “Camuflaj”, despre care am scris mai demult, o carte care se citeste repede, insa spre deosebire de cealalta, se intelege mult mai greu. Stilul lui P.K. Dick amestecat cu experientele sub influenta alcoolului si drogurilor ale personajului, dar si evenimentele, ce par neimportante si se desfasoara foarte rapid, pot face din lectura acestui scurt roman un act mai complicat decat ar parea. Dupa cum spuneam si la inceput, autorul are o fixatie asupra efectelor drogurilor si a mai scris si alte carti la fel de ciudate, daca pot spune (“A scanner darkly” dupa care s-a facut si un film partial animat cu Keanu Reeves de exemplu) si nici in “Jucatorii de pe Titan” nu se lasa mai prejos. Este insa de admirat cum povestea pe care o scrie isi pastreaza de fapt un curs curat si lin, iar personajul si cititorul totodata sunt invartiti si incurcati ca intr-un curent puternic, uneori ajungand sa iti pierzi si tu simtul orientarii in poveste, desi tii cartea in mana.

Per total, cartea primeste din partea mea 3 puncte din 5, pentru ca desi e scurta si are o poveste interesanta, e destul de ciudata si s-ar putea sa nu fie pe gustul tuturor. Subiectul abordat si modul prin care e prezentat sunt foarte interesante, dar greu de digerat pentru un cititor obisnuit si probabil necesita o recitire, chiar si pentru fanii infocati ai genului. Personal, viitorul acesta mi se pare cam incert, desi precogii din carte s-ar putea sa ma contrazica. O recomand pentru cine e curios sa citeasca ceva mai putin conventional si care implica mai mult efort intelectual decat cartile obisnuite.