Împăratul – Zeu al Dunei, de Frank Herbert

On November 01, 2012 in Carti

Imparatul zeu al DuneiA patra carte din saga Dune iese în evidenţă faţă de restul seriei prin subiect, stil şi atitudine în general. Au trecut mai mult de trei milenii de la evenimentele prezentate în Copiii Dunei, dar iată că totuşi autorul reuşeşte să păstreze o parte din personajele deja familiare, pe lângă cele noi introduse. Probabil că ne-ar fi plăcut mai puţin cartea, dacă proceda în orice alt fel.

De fapt, suntem confruntaţi cu un studiu de caz ce îl are drept subiect pe Împăratului-Zeu Leto II, fiul lui Paul Atreides. Începând din cea mai fragedă copilărie, când a trecut prin agonia mirodeniei înainte de a se naşte, apoi ca un copil cu viziuni preştiente sau adolescent în simbioză cu păstrăvii de nisip, ca mai apoi să devină Împăratul-Zeu al întregului univers cunoscut, Leo II nu a avut o viaţă obişnuită.

Este interesant de urmărit metamorfoza Tiranului, cum îi spune lumea, şi descoperit ce îl face uman sau, mai degrabă, ce a mai rămas uman din el. Ca fizic, şi-a pierdut forma umană, i-au mai rămas doar faţa şi mâinile, restul corpului luând o formă asemănătoare viermilor de nisip în urma fuzionării cu păstrăvii de nisip.

Pe plan personal, şi-a pierdut familia. Dinastia Atreizilor încă nu a apus, dar el a trăit mai mult decât oricare alt om şi a trecut de nenumărate ori prin dureroasa experienţă a pierderii celor dragi, lucru care l-a răcit emoţional şi l-a făcut să se distanţeze de lume. În interior însă încă se luptă cu nemaiîntâlnita condiţie semiumană şi este chinuit de singurătate. O lungă serie de ghola Duncan Idaho este singura lui legătură cu trecutul, o ultimă amintire a omului care a fost.

Urmându-şi destinul pe Poteca Aurită, Leto II trăieşte o viaţă în aşteptarea inevitabilului. Este un lucru pe care l-a acceptat de la început, un sacrificiu făcut pentru binele umanităţii, chiar cu riscul de a fi urât de toată lumea. Un personaj dintr-un univers diferit spunea că „fie mori ca un erou, fie trăieşti suficient de mult ca să devii personajul negativ”. Într-o anumită măsură, Leto II reprezintă o personificare a acestui concept. Desigur, acest lucru se aplică doar celor ce eu capacitatea de a fi eroi.

Aspectul romantic este de asemenea explorat, deşi cu mai puţine detalii, prin intermediul unei intrigi care poate duce la distrugerea Tiranului, deoarece pacea impusă în imperiu şi controlul strict asupra mirodeniei i-au creat mulţi duşmani. Leto II însă demonstrează că o creatură aşa cum a devenit el mai este în stare să iubească în ciuda tuturor greutăţilor şi schimbărilor suferite în timp.

Dintre toate cărţile din serie, aceasta are ritmul cel mai lent. Punctul de vedere al lui Leto II asupra a tot ceea ce îl înconjoară este explorat în profunzime prin intermediul a multor discursuri lungi de tip eseu, cu profunde accente filosofice, menite să întregească imersiunea în caracterul Împăratului-Zeu şi a lumii acestuia.

 

Articol postat de: I. V.


Adauga un comentariu

RSS