Acum cativa ani am avut o pasiune pentru Stephen King, pasiune care nu a palit deloc de atunci. In perioasa aceea mi-am cumparat orice carte scrisa de el pe care am pus mana, inclusiv “Cimitirul animalelor”. Trebuie sa spun ca e printre preferatele mele.
Doctorul Louis Creed se muta intr-o casa noua, in apropierea careia se afla un cimitir mai ciudat, si anume unul de animale. Dupa ceva timp ajunge si el sa foloseasca cimitirul, iar imediat dupa isi da seama ca ceva este in neregula si ca lucrurile nu sunt chiar cum par la inceput.
Este primul roman de groaza scris de el care mi-a placut cu adevarat si pe care planuiesc de mult timp sa il recitesc, desi din pacate pana acum nu am avut deloc timp. Elementele de groaza nu sunt directe, nu bat la ochi, devenind astfel cliseice. Desi pare ciudat, totul are un aer natural, ce te face sa te gandesti ca nu exista absolut niciun motiv ca lucrurile sa nu se poata intampla astfel. Firescul acesta specific romanelor lui Stephen King m-a atras enorm si aici.
Personajele sunt foarte bine construite. Atat Louis si familia sa, cat si vecinul Jud sunt extrem de interesante, specifice lui King. Cu tabieturi si o viata normala, banala chiar, dar care totusi te captiveaza. Lucrurile nu pot insa ramane asa, vorbim doar de un roman de groaza. Astfel, asa cum ne-a obisnuit deja, King incepe sa isi tortureze, ca sa zis asa, personajele. Cu multa cruzime, de nenumarate ori, aproape cu o placer sadica. Nu ii scuteste de nimic. Exista un anumit citat legat de acest aspect care pe mine m-a impresionat profund si pe care tin sa il redau aici. Mi se pare ca subliniaza perfect ceea ce vreau sa spun:
Probabil ca nu este bine sa ne imaginam ca ar exista vreo limita a ororilor pe care le poate trai mintea omeneasca. (…) Intr-un anumit punct chiar, totul incepe sa devina mai degraba caraghios. Acesta s-ar putea sa fie momentul in care sanatatea mintala incepe fie sa se salveze, fie sa se deformeze si sa se franga; momentul acela in care simtul umorului incepe sa se reafirme.”
Finalul romanului te lasa pur si simplu cu gura cascata, dorindu-ti sa fi gresit ceva, poate sa fi pierdut chiar cateva pagini, dar sa existe totusi ceva. Nu se intampla asa. Se termina exact cum ne temem ca o face, abrupt si neasteptat, facandu-te sa iti doresti mai mult.
Adauga un comentariu