“Vanturile de la Marble Arch” volumul 2 contine 12 povestiri, iar impreuna cu primul volum, sunt in total 23 de povestiri scrise de Connie Willis. Unele dintre povestiri si nuvele au fost publicate si in alte colectii, dar exista de asemenea si unele care nu a mai fost incluse in colectii si prin urmare sunt foarte greu de gasit, daca nu imposibil.
Citind “Vanturile de la Marble Arch” si apoi “Firewatch”, ofera ambelor povestiri mai multa valoare. Stiind ce se intampla in Marble Arch, am fost chiar mai cuprins de poveste, in timp ce personajele din “Firewatch” se chinuie sa pastreze catedrala Sf. Paul in timpul blitz-ului. De indata ce unul dintre ei a adus in discutie dormitul in subteran pe timpul noptii, m-am gandit “ohh nu…!”
“Blued Moon” este un alt tip de povestire, la care cred eu ca Willis exceleaza. Sunt cativa oameni de stiinta, dintre care unul este un mare mitocan (avand relatii cu diferite femei din aceeasi firma), doua personaje fascinate de limbi straine si o mama care o face pe Gloria Steinhem sa arate ca o pisicuta. Aceasta povestire este pur si simplu amuzanta de la inceput pana la sfarsit. Sunt atat de impresionat de modul in care Willis reuseste sa mentina aceste intrigi complicate la un loc in povesti de acest gen. Ea face ca si comedia sa para usoara, desi stim cu totii ca nu este asa. Reuseste sa faca acest lucru din nou si in “Even the Queen”, o povestire despre femei care obtin progrese medicale, in urma carora pot elimina ”perioadele lunare sensibile” din vietile lor. Desigur ca unele dintre femei imbratiseaza acest lucru, in timp ce altele considera ca este gresit – totul se termina printr-o dezbatare la masa de pranz, intre mai multe generatii de mame si fiice; o scena destul de isterica.
“Nonstop to Portales” m-a facut sa-mi doresc sa caut si sa citesc fiecare lucru pe care Jack Wiliamson l-a scris vreodata. Este una dintre acele povesti incantatoare despre calatoria in timp. “Ado” mi-a amintit de ce trebuie sa luptam impotriva cenzurii de fiecare data si sa nu lasam niciodata garda jos. Ceea ce mi-a placut la aceasta povestire a fost ca Willis izbuteste sa isi transmita mesajul, reusind in acelasi timp sa fie amuzanta si in final spune o poveste cu mult mai mult patrunzatoare in acest fel decat in cazul in care ar fi adoptat o postura mai serioasa.
Si apoi am citit “All My Darling Daughters”. Nu reusesc sa imi scot aceasta poveste din cap. Trebuie sa fie una dintre cele mai ingrozitoare povestiri despre viol si abuz pe care le-am citit. De fapt, la inceput este destul de greu sa iti dai seama despre ce este vorba, deoarece pare sa fie despre o studenta nesuferita la colegiu, care obisnuieste sa foloseasca foarte mult limbaj dur si nu pare sa ii pese de nimeni decat de ea insasi. Ea este suparata deoarece nici unul dintre baietii din scoala nu sunt interesati sa aibe relatii sexuale, ceea ce inseamna ca nici ea nu are relatii sexuale atat de mult, plus ca noua sa colega de camera este cam nătăfleață si apoi totul ia o intorsatura foarte ingrozitoare.
Pur si simplu nu pot descrie cat de impresionanta, intensa si de-a dreptul tragica este aceasta poveste. Iar sfarsitul te surprinde cu totul. Si m-am tot gandit dupa ce am terminat de citit, cum a reusit sa faca acest lucru ? Cum reuseste acelasi autor a unor povestiri comice si a dramelor din cel de al doilea razboi mondial sa ma faca sa ma simt atat de furios si de uimit ? Cum poti fi un scriitor atat de bun in foarte multe feluri diferite ?
Exista o mare varietate a muncii lui Willis reprezentate aici, deci daca esti un fan inrait sau poate doar la inceput, aceasta carte cu siguranta nu te poate dezamagi.
Adauga un comentariu