Atunci cand Pamantul va deveni o lume armonioasa, unica intrebare care va mai fi ramas va fi: „Incotro?”. Dar ce se intampla cand o rasa extraterestra amabila ne rezolva intr-un secol jumatate toate problemele esentiale cu care ne confruntam? Ce se intampla cand echilibrul se instaureaza mai repede decat a putut prezice vreun om de stiinta? Teama de necunoscut invadeaza mintile tuturor si din „Incotro?” interogatia devine „De ce?”.
Nu obisnuiesc sa citesc SF-uri si de aceea, nici nu am o experienta prea vasta in acest domeniu. Unii considera literatura science-fiction un subgen, neridicandu-se la rangul de arta, altii se uita cu admiratie la scriitorii care reusesc sa-si depaseasca identitatea de savanti, imbinand atat de bine stiinta cu fantezia, caci la urma urmei, arta si tehnica sunt unite printr-un liant indestructibil: imaginatia. La aceasta concluzie am ajuns citind Sfarsitul copilariei, un roman captivant scris de nonconformistul Arthur C. Clarke, de altfel un devotat colaborator al regizorului Stanley Kubrick.
Sfarsitul copilariei e un roman imprevizibil, plin de turnuri dramatice, care se dezvaluie incet-incet, invaluind cititorul in suspansul unei curiozitati care nu isi gaseste alinare. Nu exista un personaj principal si cititorul nu poate nici macar sa incerce sa se identifice cu cineva din iuresul actiunii. Planurile distincte se imbina frumos, urmarind coerenta firului epic si contopind perspectivele diferite intr-un tot unitar: se apropie sfarsitul, dar nu asa cum umanitatea l-ar fi prevazut. Singurul privilegiat sa inteleaga pana la capat sensurile profunde ale disparitiei rasei umane este ultimul om, Jan, un tanar romantic, plin de initiativa, care prin spiritul sau aventuros reuseste sa ajunga pe planeta overlorzilor, NGS 549672.
Cine sunt overlorzii si ce vor ei de fapt? In trei sferturi din carte, nimeni nu e capabil sa ofere un raspuns clar. In secolul XXI, deasupra marilor capitale, nave extraterestre au inceput sa invadeze cerul. Musafirii s-au dovedit mai mult decat amabili. Au impus noi reguli, au trasat noi granite si au desemnat chiar un om responsabil cu mentinerea comunicarii dintre cele doua rase: secretarul ONU. In ciuda acestei interventii salutare, in urma careia omenirea a devenit un loc mai bun, in aer pluteste o intrebare ce va duce treptat la revolta: “Ce se ascunde in spatele acestui altruism bine calculat?”. Jan, George, Jean, Stormgren sunt vocile principale care dau glas constiintei umane de pretutindeni. Firi diferite cu interese variate si cu personalitati distincte, acestia vor ajunge la finalul calatoriei lor in posesia unui raspuns tulburator: rasa umana se apropie de sfarsitul… copilariei sale si ca in orice trecere, e destinata sa suporte modificarile dureroase ale maturizarii. Doar ca acest verdict are si alte rezonante… cosmice, galactice, universale, scopuri pe care doar Supermintea le poate cuprinde.
Daca ceea ce am spus pana acum pare un carusel confuz de imagini si opinii, inseamna ca am reusit sa surprind senzatia pe care o prima lectura o trezeste oricarui cititor doritor sa deznoade motivatiile personajelor. Pentru a pasi cu dreptul in citirea acestui volum, va recomand un singur lucru: putere de concentrare. Frazele sunt alunecoase si schimbarile de cadru solicita multa atentie, luminile si decorurile se modifica rapid, cu dinamismul unui peisaj vazut in mare viteza. Tot acest efort nu este insa in zadar! E uimitor cat de mult se largeste perspectiva asupra vietii prin simpla parcurgere a 170 de pagini, sunt exact acele pagini care graveaza o mentalitate, modificand-o, deschizand-o, chiar patrunzand-o. Existenta individuala, marcata de pasiuni şi framantari trecatoare, capata dimensiuni liliputane, atunci cand scala criteriilor noastre se modifica.
Sfarsitul copilariei are un final trist, dar plin de speranta. O carte ce loveste adanc in mandria omului redus la cotidian, dar care glorifica acelasi om care isi doreste un viitor mai bun pentru copilul sau. O carte clasica, nerecomandata iubitorilor de nave spatiale, lasere si batalii galactice. O carte ce merita citita.
Adauga un comentariu