Mai citisem ocazional carti a caror actiune se petrecea in Japonia secolelor trecute, dar abia cand am citit cunoscutul roman „Shogun” al lui James Clavell am inceput sa devin cu adevarat fascinata de cartile referitoare la Japonia medievala. Cultura atat de diferita de cea occidentala, mentalitatea oamenilor, regulile societatii, legile si modul de viata al personajelor din cartile referitoare la Japonia din trecut reprezinta o lectura care te absoarbe total si la care te gandesti inca multa vreme dupa ce ai terminat de citit romanul. Este extrem de interesant sa observi cat de diferita putea fi viata in diferite zone ale lumii, pornind de la cele mai neinsemnate gesturi, pana la actele si deciziile ce influentau nu doar o familie, ci si generatiile urmatoare ale acesteia.
Actiunea din Dragonul Furtunii se petrece inainte de perioada de glorie a samurailor, dar asta nu o face mai putin interesanta. Dimpotriva. Perioada Heian (secolele 9-12) este un punct important in declansarea si desfasurarea povestii, deoarece faciliteaza atat faptele ce devin intriga principala a romanului, cat si altele care condimenteaza pe parcurs povestea. Desi bine organizata, societatea japoneza din secolul 11 se confrunta cu diverse disparitii, rapiri, crime si alte fapte ilegale ce se raresc in mod considerabil in era samurailor. In plus, suprematia calugarilor si influenta acestora asupra conducatorilor regiunilor, cat si lipsa unui factor de control asupra acestora sunt fapte definitorii in povestea din Dragonul Furtunii.
Personajele sunt extrem de bine conturate, percepi cu usurinta caracterul acestora, descrierile locurilor sunt indeajuns de clare pentru a te ajuta sa iti faci o idee asupra fiecarui spatiu in care te poarta actiunea, dar sunt integrate perfect in poveste, astfel incat sa nu devina plictisitoare nici macar o secunda. Pe masura ce citesti, devine usor sa iti imaginezi povestea ca pe un film, vazand in mintea ta inlantuirea de gesturi, modul in care se comporta personajele, locurile vizitate de acestea si toate detaliile din jurul lor.
Dragonul Furtunii face parte dintr-o serie de romane care il au ca personaj principal pe Sugawara Akitada. Am vazut ca la noi mai exista un singur roman tradus din aceasta serie, pe care abia astept sa il prind la reduceri. ^_^
Bile albe:
– Fata de multe dintre personajele pozitive am dezvoltat o simpatie deosebita. Sunt creionate atat de sugestiv, incat iti doresti parca fie sa cunosti astfel de oameni in realitate, fie sa te transferi tu in poveste, din acelasi motiv.
– Multe scene au avut un farmec deosebit. Am savurat conflictele de la inceputul relatiei dintre Tora si Seimei, care devin tot mai amuzante pe masura ce acestia petrec mai mult timp impreuna, dezvoltand pana la urma o prietenie cu accente de relatie tata-fiu. Mi s-a parut ca cele mai nostime momente au fost create cu ajutorul acestor doua personaje secundare si fara ele povestea ar fi avut un aer mai sec.
Bile negre:
– S-ar putea sa par rea sau ciudata, dar mi s-a parut ca moartea personajelor negative le-a scapat pe acestea de pedepsele meritate. Crimele de care erau vinovate meritau mult mai mult decat o moarte usoara. In plus, faptul ca autoarea a facut aceasta alegere pentru toate personajele negative creaza un sentiment de frustrare si dezamagire.
– M-a dezamagit teribil finalul romanului. Sper doar ca in urmatoarele romane din serie se va dovedi ca autoarea a avut un scop precis pentru alegerea unui astfel de deznodamant. Nu, nu se intampla nimic rau, doar ca m-as fi asteptat la un happy-end mai impresionant. Poate doar decizia lui Tora de a ramane in continuare alaturi de Akitada compenseaza oarecum cu lipsa finalului la care m-as fi asteptat.
Adauga un comentariu