Aceasta carte din seria “Eagle” a fost mult mai buna decat “Centurionul” datorita suspansului si a adaugarii de trupe navale asta fiind un factor foarte des intalnit intr-un razboi si bineinteles un plus pentru suspansul si uimirea fata de tacticile romanilor in lupta.
Stilul lui Scarrow te “imbratiseaza” atat de strans incat nu te mai poti dezlipi de carte pana cand nu o dai gata. Pot spune ca, seria Eagle este un fel de serie ideala, pentru mine, datorita planului foarte detaliat prin care a fost conceputa.
Povestea este foarte complexa la fel ca si in “Centurionul”, gandindu-te uneori ca esti in secolul I nu in secolul XXI, fiind martor la intamplari si gandindu-te alaturi de romani la o strategie cat mai potrivita pentru salvarea insulei Creta.
Eu personal am fost fascinat de personajul Aiax, gladiatorul, “Spartacusul”, indiferent de ce intamplari a patimit acesta a ramas un luptator brav si un conducator pe masura, imbarbatandu-si oamenii si aratandu-se, bineinteles, in fata lor ca este curajos si fara frica.
Tocmai de aceea nu am stiut in aceasta carte de partea cui sa fiu:
As vrea sa va ganditi la un lucru. La al Doilea Razboi Mondial, ca sa fiu mai explicit. Noi credeam, ca toata lumea, ca TOTI nemtii sunt de vina, INSA, noi spuneam asta doar pentru ca erau dusmanii nostri, nu pentru ca stiam ca absolut orice neamt e impotriva noastra.
Asa se intampla de obicei intr-un razboi, fiecare are punctul sau de vedere, fiecare vede ceea ce vrea sa vada, fiecare patimeste la fel de mult indiferent de cat de bravi ar fi. Ei bine asa se intampla si in Gladiatorul si Simon Scarrow a incercat sa evidentieze intr-un fel sau altul, reusind foarte bine acest lucru( Cartea este si din perspectiva lui Aiax, dar si din perspectiva lui Macro si Cato). In unele momente ma gandeam ca sclavii care s-au revoltat sunt de vina, dar pana la urma cu totii stim ca stapanii nu erau prea buni cu sclavii lor, fie ca erau loiali sau nu, nu erau tratati ca niste oameni, fiind si vina romanilor dintr-un anumit punct de vedere si tocmai de aceea in acest moment nu as fi de partea nimanui, dar observand prin ce au trecut Macro si Cato pe parcursul cartii am ajuns la concluzia ca trebuie sa fiu de aceasta data de partea romanilor.
Daca sclavii erau persecutati, batjocoriti si alte lucruri asta era cel mai probabil din vina lor, a parintilor lor sau a bunicilor care au facut o fapta rea incat ei in acel moment sa fie sclavi, un fel de “Pacat Stramosesc”. Daca lucrurile au fost sa fie asa nu este vina nimanui, dar totusi sclavii aveau o “portita” de scapare, aceasta fiind cumpararea libertatii si tocmai de aceea nu trebuiau sa recurga la o revolta.
( Aveti mai jos niste spoilere pentru a afla mai clar despre ce vorbesc).
Eu i-as da “Gladiatorului” nota 10 cu felicitari. Recomand cartea si bineinteles seria “Eagle”.
Spoilere:
Dupa intamplarile din Palmira, Macro, Cato, Sempronius si fiica sa Iulia sunt in drum spre Roma. Insa un val urias le distruge nava si ii face sa naufragieze pe insula Creta care a fost lovita si ea la randul ei de acelasi val si de un cutremur.
Aici Macro si Cato incearca sa puna pe picioare cateva orase ale Cretei dar cineva le da de furca. Un conducator al sclavilor razvratiti, gladiatorul Aiax, isi strange o armata de sclavi pentru a cuceri Roma si Creta.
Oare vor reusi cei 4 sa instaleze ordinea in Creta si sa-l invinga pe acest “Spartacus” inainte ca el sa fie o amenintare pt Roma?
Sinopsis:
Bine ați revenit în lumea sângeroasă a centurionilor! Macro și Cato se îndreaptă spre Roma. Călătoria lor este oprită de un cutremur devastator, petrecut în apropiere de coasta sudică a insulei Creta. Cei doi eroi se trezesc în Matala, unde sclavii pornesc o răzmeriță împotriva unei puternice legiuni romane.
Macro și Cato trebuie să pună capăt revoltei care amenință să cuprindă Imperiul și să-l învingă pe Aiax, gladiatorul neînfricat, animat de dorința de a se răzbuna.
Continuare a bestsellerului Centurionul, romanul Gladiatorul este o incursiune în trecutul întunecat al unui imperiu însetat de sânge. Intrigi crâncene, întâmplări palpitante și luptători neînduplecați îi așteaptă pe amatorii de senzații tari la fiecare pagină a unei cărți de citit cu sufletul la gură.


O foarte buna carte, precum si Centurion.
Face parte din acelea care, odata luate in mana, sa nu le mai lasi decat dupa ce ai terminat-o, desi cand te apropii de final incepi sa citesti mai rar, parandu-ti rau ca esti pe finele carti, ca vrei sa aflii mai multe si microbul te macina tot mai mult.
Desi as avea o intrebare cand am putea sa ne bucuram de toata seria tradusa in limba romana. Nu am inteles niciodata de ce traduc si se publica carti din mijlocul unei serii si de ce nu se incepe cu primele carti.
Adauga un comentariu