Atunci când Bram Stoker a scris Dracula în 1897, mai mult ca sigur nu îşi imagina ce impact va avea cartea asupra generaţiilor următoare. De-a lungul timpului, vampirii au devenit din ce în ce mai populari, culminând în zilele noastre cu cărţi precum Twilight sau seriale precum True Blood.
Totuşi, ceea ce personal m-a deranjat mereu la vampirii ”moderni” este lumina în care ei sunt prezentaţi. Aproape în orice poveste, există cel puţin un vampir “bun”, romantic, de care eroina se îndrăgosteşte. În opinia mea, vampirii nu sunt aşa, cel puţin dacă ne luăm după legendele populare. Vampirii ar trebui să fie nemiloşi, însetaţi de sânge şi lipsiţi complet de personalitatea umană.
De aceea, m-am decis să citesc Salem’s Lot, cartea lui Stephen King. Ştiam că, dacă există un autor care poate înfăţişa “răul” într-un mod autentic, autorul american este acela. După terminarea cărţii, pot spune cu mâna pe inimă că nu m-a dezamăgit.
Cartea începe cu drumul lui Ben Mears către Salem’s Lot, oraşul său natal, în care a locuit până la vârsta de patru ani. Ben este un autor de romane care încă este în căutarea cărţii care să-i aducă faima la care orice scriitor visează. O amintire a unei întâmplări terifiante petrecute în micuţul orăşel l-a bântuit toată viaţa, iar acum spera să se folosească de ea pentru a găsi inspiraţia necesară pentru a scrie o capodoperă.
La scurt timp după sosirea în oraş, Ben o cunoaşte pe Susan Norton, o fată “drăguţă”, după cum precizează chiar Stephen King, de care se îndrăgosteşte. Totuşi, povestea clasică de dragoste va trebui să aştepte, pentru că lucruri stranii încep să se petreacă în oraş. Coşmarul pe care Ben l-a avut din copilărie începe uşor, uşor să devină realitate, iar casa misterioasă “a lui Marsten” pare să fie în centrul evenimentelor.
Ceea ce m-a uimit dintotdeauna la cărţile lui Stephen King este abilitatea lui de a face chiar şi cele mai pline de fantezie întâmplări să pară posibile atunci când le citeşti. Secretul lui stă probabil în felul în care dozează cantitatea de fantezie şi de realism. La început, realitatea domina, iar fantezia este ca şi inexistentă. Dacă nu ai şti că citeşti o carte de Stephen King, ai putea crede la început că în centrul naraţiunii se va afla încercarea lui Ben Mears de a începe o viaţă nouă, după necazurile prin care a trecut şi succesele contestabile ale cărţilor sale. Acţiunea se desfăşoară destul de lent în primele pagini, sugerând rutina zilnică a oamenilor din micuţul orăşel. Totuşi, pe măsură ce evenimentele stranii încep să se înmulţească, orăşelul pare că se trezeşte, iar doză de fantastic devine din ce în ce mai consistentă. Undeva pe la mijlocul cărţii, după cum spune chiar autorul, “fantezia şi realitatea se contopesc”.
Prin această desfăşurare a naraţiunii, cititorul va fi tentat să creadă că nu este cu totul imposibil ca cele citite să se petreacă şi în realitate, undeva, în lume. Vampirii nu apar imediat, pentru că personajele încearcă la început să dea explicaţii raţionale celor întâmplate, devenind astfel credibile iar cititorul le poate înţelege alegerile. Pe de altă parte, odată ce apar, vampirii sunt exact ca în legendele populare: nemiloşi şi însetaţi de sânge, pentru că sângele este hrana lor şi, la fel ca oamenii, nu pot trăi fără hrană. Deşi au conştiinţă, ei nu sunt morali, pentru că moralitatea este o trăsătură umană, iar vampirii nu sunt umani.
Cartea ar trebui citită de oricine este pasionat de vampiri, precum şi de orice fan al genului horror ori al lui Stephen King. Nu este doar o carte cu vampiri obişnuită, este, în opinia mea, una dintre cele mai reuşite (şi dure) cărţi cu vampiri scrise vreodată. Oricine vrea să citească o carte cu vampiri “autentici” va fi încântat de Salem’s Lot.
Adauga un comentariu