Am citit această carte și pot să spun că este una din cele mai bune cărți pe care le-am avut în mână. Cele 312 pagini conțin o poveste captivantă, de care îți este greu să te desprinzi, indiferent de lucrurile pe care le ai de făcut.
În opinia mea, aceeași idee nu ar fi putut fi redată în scris mai bine decât a făcut-o Suzanne Collins. Magia scriitoarei, modul său propriu de a descrie detaliat acea lume, te fac efectiv să simți că faci parte din acel loc. Totuși, întreaga carte mi-a lăsat un semn de întrebare: Am putea noi, oamenii zilelor noastre, să supraviețuim în acea lume crudă?
Întreaga poveste se petrece într-un viitor postapocaliptic. America de Nord este acum doar a amintire, iar peste cenușa acelui loc se întinde națiunea Panem. Împărțită în douăsprezece districte și condusă de Capitoliu, națiunea Panem este în fiecare an martora unui concurs sângeros și crud: Jocurile Foamei. Douăzeci și patru de adolescenți, câte o fată și câte un băiat din fiecare district, sunt aleși prin tragere la sorți pentru a participa la acest concurs.
Departe de casa și de familiile lor, într-un loc pe care nu-l mai văzuseră niciodată, adolescenții luptă pe viață și pe moarte pentru dreptul lor de a trăi. Întregul concurs este televizat și urmărit în fiecare colț al națiunii Panem. Doar unul din cei aleși poate supraviețui și doar el se poate întoarce acasă cu ceva mai mult.
”Vreau să fac, aici și acum, ceva care să-I silească să se rușineze, să se simtă răspunzători, vreau să-I arăt Capitoliului că, indifferent ce-ar face și ce ne-ar sili să facem, există o parte a fiecărui tribut pe care nu o poate lua în stăpânire. Că și eu sunt mai mult de atât” Așa spunea eroina noastră, Katniss, înfruntându-și propriul destin și cruzimea conducătorilor. Prin cuvintele sale mi-a transmis curajul de care a dat dovadă, indiferent de coșmarul din care urma să facă parte. Ea a putut să înfrunte cu ochii deschiși Jocurile Foamei… Dar noi am putea?
Dragostea, speranța și prietenie sfidează cruzimea și indiferența din Capitoliu, ajutându-i pe eroii noștri Katniss și Peeta să învingă. ”Jocurile Foamei” este o poveste captivantă, despre umanitate. Mi-a lăsat impresia că a fi om nu înseamnă doar să aparții acestei lumi, ci și să știi să faci parte din ea.
Nu este ușor să trăiești un coșmar precum Jocurile Foamei, dar oare cine va supraviețui?
am fost la film si mi s-a parut interesant, acum astept sa stang ceva bani ca sa imi cumpar cartile. in timp ce vizionam filmul ma gandeam la ceva interesant, ca un exercitiu – cum as scrie/rescrie eu povestea.
Jocurile Foamei
de Suzanne Collins
“Imaginamdu-mi casa mea,simt durerea singuratatii.Ziua asta e nesfarsita.Oare azi-dimineata am mancat mure impreuna cu Gale?Pare sa fi fost cu o viata in urma.Ca un vis lung,transformat in cosmar.Poate , daca adorm , o sa ma trezesc din nou in Districtul 12, acolo unde mi- e locul.”
“Incerc sa-mi imaginez,pentru o clipa ,ce-ar putea fi in capul acestei femei.Ce ganduri i-l umplu cand e treaza ?Ce vise i-l cutreiera noaptea?N-am nici cea mai vaga idee.”
“Am nevoie de cinci secunde ca sa-mi dau seama ca n-o sa pot dormi .Si am o nevoie disperata de somn pentr ca, in arena ,orice secunda in care voi ceda in fata oboselii va fi o onvitatie la moarte”
“Singurul lucru care imi distrage atentia e privelistea pe care o zaresc prin ferestre in timp ce plutim pe deasupra orasului si apoi a salbaticiei din afara lui.Asa e imagine ape care o vad pasarile.Cu deosebire ca ele sunt libere si in siguranta .Exact asa cum nu sunt eu.”
“Toate celelalte simturi imi dispar , iar dorinta de a supravietui preia controlul .N-am cand sa judec daca o miscare e sau nu corecta .Cand aud un suierat , actionez sau mor.”
“Simpla intindere a membrelor imi cere un efort imens.Ma doare in atat de multe locuri , incat nu merita sa fac un inventar.”
“Ranile mele pe cale de a se vindeca, mintea inca putin cam tulbure din cauza veninului,caldura trupului lui Rue, aflat alaturi , capul ei rezemat pe umarul meu mi-au dat senzatia ca ma aflu in siguranta.Si pentru prima oara realizez cat de singura m-am simtit in arena. Cat de reconfortanta poate fi prezenta unei fiinte umane.”
“Ramanem asa o vreme ,inclestati intr-o imbratisare , simtindu-ne unul pe celalalt , simtind lumina soarelui, fosnetul frunzelor cazute la picioarele noastre.Pe urma fara nici un cuvant , ne despartim si o pornim catre lac.”
“Singurul semn al scurgerii timpului e cerul , miscarea subtila a lunii .Si Peeta incepe sa mi-o arate insistand s-o urmaresc si,uneori, simt cate o palpaire de speranta inainte de a ma scufunda iarasi in chinul noptii.”
“Vreau sa-I spun ca e nedrept.Ca eram doi straini . Ca am facut ce-a trebuit ca sa ramanem in viata si ca sa supravietuim amandoi in arena.Ca nu pot sa-I explic ce ma leaga de Gale , pentru ca n-o stiu nici eu insami.Ca n-are rost sa ma iubeasca , fiindca oricum n-o sa ma marit nicioadata sa ca o sa sfarseasac prin a ma uri mai tarziu , in loc s-o faca mai curand.”
“As vrea sa-I spun si cat de mult ii simt déjà lipsa .Dar n-ar fi cinstit din partea mea .Asa ca stam pur si simplu alaturi , in tacere , privind cum se contureaza in jur mica noastra gara.Vad camerele de luat vederi inghesuite pe peron .”
“Cu coada ochiului , il zaresc pe Peeta intinzandu-mi mana.Il privesc nesigura.
-Inca o data?Pentru public?
N-a spus-o cu manie . In glasul lui pustiit nu e nimic, ceea ce mi se pare mai grav.Baiatul cu painea imi scapa déjà printre degete.Ii iau mana si i-o strang cu putere , pregatindu-ma pentru filmare si temandu-ma de clipa in care va trebui sa-I dau definitiv drumul.”
Adauga un comentariu