Deși au trecut mai bine de 30 de ani de la moartea lui Phillip Kindred Dick, romanele și povestirile acestuia rămân la fel de actuale și interesante ca și la data când au fost publicate, iar numele autorului lor se înscrie, în continuare, în topul preferințelor cititorilor pasionați de SF de la noi și din întreaga lume. Mărturie stau numeroasele reeditări ale volumelor sale, precum și multimplele ecranizări inspirate din scrierile lui.
Personal, m-am bucurat mult când am citit despre intenția editurii Nemira de a realiza o colecție de autor Phillip K. Dick și m-am grăbit să-mi arăt entuziasmul achiziținând ediția hardcover a romanului ”Timpul dezarticulat”.
Publicat la începutul anilor 60, romanul tratează una din temele preferate ale lui Phillip K. Dick – realitatea nu este niciodată așa cum pare -, invitându-ne să urmărim povestea lui Ragle Gumm, care pare a avea cea mai plictisitoare și insipidă viață din câte există.
Acesta locuieşte într-o suburbie liniştită din Statele Unite împreună cu sora lui, soţul ei şi copilul acestora, iar ocupaţia sa zilnică este să răspundă la concursul “Unde-l găsim mâine pe omuleţul verde?” (frumoasă metaforă) dintr-un ziar local.
Lumea lui Ragle Gumm pare încremenită într-o monotonie lipsită de orice glorie, până ce în jurul său încep să se întâmple lucruri stranii (diverse lucruri se dematerializează lăsând în loc doar bileţele pe care stă scris numele obiectului respectiv, găseşte reviste în care apar vedete despre care el şi familia sa nu ştiu că există etc.), pe care numai el le observă.
Înainte sau chiar în timp ce începe să se îndoiască de capacitatea sa de a discerne, Ragle Gumm înțelege că dincolo de realitatea în care trăiește există o altă dimensiune, poate adevărata realitate.
Eforturile pe care acesta le face pentru a descoperi partea ”ascunsă” a lumii în care co-există sunt magistral redate de Phillip K. Dick, într-o poveste plină de suspans, care se transformă, pe nesimțite, într-o narațiune de tip detectivistic, în care Ragle Gumm încearcă să pună cap la cap piesele de puzzle ale unei realități pe care, totuși, îi este teamă să o descopere așa cum este.
Recunosc, explicația science-fiction a motivului pentru care Ragle Gumm trebuie să participe, zi de zi, la concursul menționat, sau analiza motivului pentru care a început războiul civil dintre Pământ și Lună mi s-au părut puțin cam neplauzibile, dar asta nu înseamnă că povestea lui Raggle Gumm, în ansamblul ei, nu este fascinantă sau că nu are un impact puternic asuprea celor care o citesc. Dimpotrivă!
Dacă nu mă credeți întrebații pe scenariștii filmelor ”Dark City”, ”The Matrix”, ”The 13th Floor”, ”The 6th Sense” (ca să nu enumăr decât câteva), dacă nu au citit, cumva, și ”Timpul Dezarticulat” de Phillip K. Dick, înainte să inventeze povești despre realitatea care ne așteaptă, cuminte, să o descoperim, dincolo de ceea ce credem noi că este real și adevărat.


Adauga un comentariu