Navele Pamantului

Seria “Intoarcerea acasa” este una dintre cele mai controversale lucrari ale lui Orson Scott Card. In timp ce “Jocurile lui Ender” si “Vorbitor in numele mortilor” au fost acceptate cu entuziasm de comunitatea science-fiction, romanele care compun “Intoarcerea acasa” au suferit intotdeauna de o reputatie proasta, care provine din acuzatiile ca povestea este un science-fiction destul de usor a cartii mormonilor. Aparent chiar si numele personajelor deriva din ea. Chiar si asa, acest lucru nu a afectat impresia mea despre serie; si nici nu cred ca va afecta impresiile altor persoane.

“Navele Pamantului” este al treilea roman, si probabil cel mai bun din serie, si fara indoiala cel mai interesant. In aceasta parte, Orson Scott Card ofera cititorilor sai aventura la care toti au ravnit. Povestea urmareste un grup de persoane alese din cel de-al doilea roman, care trebuie sa calatoreasca peste o salbaticie vasta, catre locul unde primele nave umane au aterizat cu milioane de ani in urma. Odata ajunsi, ei trebuie sa ia o nava si sa se imbarce catre o calatorie spre Pamant.

Este un roman viguros, aproape ca o fantezie. Am spus aproape ca o fantezie, numai pe baza aspectului calatoriei, in ciuda faptului ca oamenii detin tehnologii avansate. Dar spre deosebire de alte fantezii care au ca subiect calatoria, cum ar fi “Stapanul Inelelor”, razboiul pe care protagonistii acestui roman il au este unul civil. Si ce razboi este. Fortati sa se uneasca, un grup de cincisprezece oameni este poate unul dintre cele mai nepotrivite grupuri de personaje pe care le putem intalni intr-un roman. Pana la sfarsitul primului capitol, Nafai se lupta deja pentru viata sa. (Aceasta find o deschidere surprinzatoare a cartii, avand in vedere modul de scriere relaxat a lui Orson Scott Card.)

Ceea ce iese in evidenta este punctul culminant al temei de baza, care s-a dezvoltat constant pe parcursul seriei. In centrul ei este o poveste de dragoste, ura, mandrie, sacrificiu si iertare, ambalate incredibil intr-un cadru futuristic. Fiecare dintre cele cincisprezece personaje are povestea lui, si in timp ce unii sunt creati intr-un mod mai simplu decat altii, acestia interactioneaza intr-un tot complex. De la introducerea in forta a cartii pana la punctul culminant de neuitat, se poate simti tensiunea dintre caractere precum si tensiunea din caractere.

Personajele principale sunt create destul de tri-dimensional: eroii au defecte iar personajele negative, daca cineva le poate numi asa, au trasaturi admirabile. Multi dintre ei sufera de asemenea de o metamorfoza treptata – Nafai de la un personaj slab devine un nobil liber, Ellemak de la un frate gelos catre un inamic plin de resentimente, Eiadh din o fata superficiala intr-o femeie cu valori bine stabilite. Desigur ca multe alte romane de asemenea dimensiuni, are si slabiciuni. Unele dintre explicatiile autorului par destul de evidente, iar umorul tinde sa fie destul de greoi.

Ca toate lucrarile lui Orson Scott Card, acest al treilea volum cat si intreaga saga “Intoarcerea acasa” este plina de povesti detaliate, personaje complexe, si o multime de conflicte. In ansamblu, o serie foarte buna, una pe care o recomand atat celor pasionati de science-fiction cat si celor mai putin.