Enciclopedia Craciunului

Crăciunul lui 2011 m-a prins acasă , oarecum strâmtorat de recesiunea perpetuă pe care o trăim în ultimii ani. Din acest motiv am petrecut sarbătorile de iarnă acasă cu familia. Întâmplător mi-a căzut în mână cartea lui Gerry Bowler „Enciclopedia Crăciunului” şi am „călătorit” în cultura popoarelor creştine –cu semnificaţii , obiceiuri şi tradiţii . Am regăsit atmosfera intimă de familie şi m-am bucurat de frumuseţea acestei sărbatori creştine aşa cum o făceam acasă la părinţi la vârsta ferită de grijile de adult.

Cartea de faţă , cuprinde o serie de peste o mie de articole referitoare la tradiţii şi obiceiuri de Crăciun şi am trăit realmente o revelaţie: naşterea Domnului reuşeşte să ne facă mai buni, mai umani , mai copii.

Imaginea lui Moş Crăciun –atât de familiară astăzi- se datorează într-o bună măsură companiei Coca-Cola care l-a angajat în anul 1931 pe desenatorul Haddon Sundblom pentru a-l înfăţişa pe Moş Crăciun cu binecunoscuta băutură răcoritoare. Aceste reclame au folosit un portret al Moşului care a intrat în conştiinţa generală şi cu greu ni-l putem imagina pe Moş Crăciun altfel: costum roşu cu blană albă , cizme negre şi curea neagră.
Clasica imagine a lui Moş Crăciun cu sania trasă de reni cunoaşte „adaptări” culturale: în Australia, Moş Crăciun e însoţit de şase canguri albi ; în Louisiana ,Moş Crăciun călătoreşte într-o pirogă trasă de aligatori şi de un vârcolac cu nasul roşu ; în Elveţia , Moşul vine călare pe un măgar iar în Cehia coboară din cer pe o frânghie de aur.

Nici superstiţiile nu puteau lipsi din folclorul Crăciunului: în unele zone din România , în ziua de Crăciun se leagă masa cu un lanţ ; în Polonia există superstiţia ca toţi mesenii să se ridice simultan de la masă ; în Ţările Scandinave încălţările se pun laolaltă pentru pace şi armonie în familie.

Sărbătoarea Crăciunului a unit inclusiv combatanţii-vezi episodul din timpul Războiului Franco-Prusac de la 1870 – în care un francez le-a cântat germanilor „Cantique du Noel” , iar germanii le –au replicat cu „Von Himmel Hoch” de Martin Luther. Cel mai cunoscut astfel de armistiţiu de Crăciun are loc în timpul Primului Război Mondial. Astfel , pe 14 decembrie, un regiment german a ieşit din tranşee acompaniat de fanfară şi a fraternizat cu francezii în spaţiul dintre poziţiile de front şi au făcut schimb de daruri. Soldaţii germani şi britanici au jucat o serie de meciuri de fotbal cu această ocazie în ciuda opoziţiei ofiţerilor.

În multe regiuni Crăciunul este asociat cu praful de puşcă şi artificiile. Unul dintre motive este credinţa populară, potrivit careia forţele demonice pot fi alungate cu zgomote puternice. Şi la români zurgălaii sunaţi şi bicele pocnite au acest rol.

Sărbătoarea de Crăciun este şi ocazia optimă de a identifica şi ajuta pe cei nevoiaşi.Este amintit regele Henric al III-lea al Angliei care hrănea în palatul său mii de săraci în perioada Crăciunului dar şi fiul acestuia Edward I.

Tradiţia felicitărilor de Crăciun apare în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când copiii doreau sa-şi demonstreze părinţilor măiestria la caligrafie. La jumatatea secolului XIX era acceptabil din punct de vedere social să cumperi o felicitare gata tipărită pentru a-ţi exprima sentimentele. În 1990 americanii trimeteau 2,6 miliarde de felicitări de Crăciun anual. Evident în ultimii ani acest numar a scăzut semnificativ în favoarea mesajelor de poştă electronică şi a mesajelor text de telefonie mobilă.

Sărbătoarea de Crăciun este un prilej pentru liderii spirituali şi formali de a se adresa credincioşilor. Astfel de mare tradiţie este mesajul Papei de Crăciun în care acesta face apel la credincioşi(nu numai creştini) pentru înţelepciune şi pace.

Încununată de atătea tradiţii şi obiceiuri , Sărbătoarea Crăciunului este trăită la maxim de creştinii de pretutindeni. Păstrând şi perpetuând aceste tradiţii , creştinii de pretutindeni suntem uniţi de bucuria naşterii Domnului şi de speranţa intr-o lume mai bună şi mai curată-aşa cum învăţam odinioară pe băncile şcolii.