Ne trezim câteodată cu o carte în față la care ne uităm plini de prejudecăți. Și ai vrea să o citești. O răsfoiești și vezi atenția pentru detalii a editurii în coperțile cărții, în formatul cărții, în calitatea paginilor. Și te întrebi: Oare este așa de bună? Aceasta a fost senzația mea când am răsfoit prima dată Evanghelia după Satana și pentru câteva clipe, am avut impresia că am în față o adevarată carte a magiei negre. Ce e clar până aici? Ambalajul frumos, prima impresie, o carte ca aceasta te-ar îndemna să o cumperi de cum ai vedea-o într-o librărie. Ca un film al cărui clip de prezentare te trimite direct în cinema. De abia pe urmă, afli dacă filmul a fost sau nu o pierdere de timp.
Comparația cu filmul nu e deplasată deloc. Cartea se citește ca un thriller. (Cuvântul care e scris chiar pe copertă.) E o carte vizuală iar stilul autorului e laconic. Lipsesc predicate iar substantivele, cuvinte tangibile, de cele mai multe ori neplăcute(dar care te îndeamnă să citești mai departe) îți sar în față ca la un film 3D. Propozițiile sunt scurte. Autorul prezintă faptele și nu se lasă influențat de ele. Nu există aici întrebări de genul „Și dacă?”, „Oare ar fi trebuit să fac aia sau cealaltă?”. Personajele nu se încurcă cu astfel de lucruri mărunte, ci acționează.
Cartea nu se încurcă cu întrebări filosofice, nu încearcă să te determine să gândești, ci doar continuă să îți inducă fiorul spaimei sau al neîncrederii pagină după pagină. Toate teoriile conspirației religioase sunt înșirate aici obiectiv iar diavolul își face cunoscută prezența fără sfială.
Ce alte motive aș avea să citesc cartea? mă întrebi.
Fără a pune la socoteală ce am scris mai sus,
Unu, cartea nu a fost tradusă în engleză, deci e ceva diferit față de romanele de suspans mainstream engleze.
Sfârșitul cărții e destul de clar și totuși, cartea are o continuare, Apocalipsa după Maria (titlu original-L’apocalypse selon Marie) care, să sperăm va apărea și în limba română.
Personaj principal feminin extraordinar conturat. E o plecare radicală de la personajul stereotipic al romanelor- thriller.
Personajul principal nu le face pe toate. Nu e Superman. E doar un om prins în acest vârtej al evenimentelor.
Finalul a fost posibil datorită celorlalte personaje.
Un mic minus. Povestea de dragoste nu merge deloc. Nu e o dragoste demnă nici de o paranteză. Eu am trecut-o cu vederea, mai ales că e pe final și nici nu vreau să mă gândesc la ea.
Pentru cei care nu sunt siguri în legătură cu lecturarea cărții, ignorați titlul și pregătiți-vă de suspans.
Adauga un comentariu