Un material de Narcisa
Sau Andronic, logofăt Radu Andronic.
Pentru cei care încă nu au făcut cunoștință cu el, deși Nemira ne-a oferit ocazia de mai multe ori, prin editarea volumelor anterioare din seria de “Capă și spadă” a Rodicăi Ojog-Brașoveanu, respectiv ”Letopisețul de Argint”, ”Ochii Jupâniței” sau ”Logofătul de Taină”, vă spun că Radu Andronic este logofăt de taină (agentul secret, cum i-am spune în zilele noastre, cu Sir în fața numelui, doar este boier) al domnului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, cel poreclit de turci Altîn-bey (Domnul Aurului).
”Avea o față smeadă, nas drept, puțintel încovoiat la vârf și ochi negri, lungăreți, în care sclipeau mereu lumini jucăușe. Mustăcioara subțire o purta lăsată peste buze. Când râdea, chipul se aduna în crețuri, iar dinții sticleau albi, toți deopotrivă, ca boabele înșirate în păstăi. Un semn vechi de spadă tătărească, subțirel ca o ață, îi încondeia fruntea spre tâmplă, pierzându-și urma printre șuvițele de păr.”
După cum se vede, logofătul este un bărbat periculos de frumos, după standardele feminine ale epocii, dar și periculos de iscusit, când vine vorba să-și măsoare abilitățile fizice și de mânuire a armelor vremii, ori când elaborează și execută planuri și strategii menite să-i asigure succesul misiunilor sale.
Iar dincolo de ceea ce văd ochii, Radu Andronic este un bărbat ce-și iubește patria și neamul mai presus de orice, inclusiv de viața lui, altfel nu și-ar pune-o în pericole de moarte ori de câte ori i-o cere Vodă Brâncoveanu, în numele apărării interesului național.
Iar aceste misiuni nu sunt niciodată ușoare ci par să crească în dificultate de la un volum la altul.
Cea mai grea dintre toate mi s-a părut însărcinarea primită de Radu Andronic în ”Agentul secret al lui Altîn bey” – aceea de a recupera cifrul (izvod, cum i se spunea pe atunci) folosit în unele din documentele întocmite la Cancelaria Domnească.
Acest izvod, odată ajuns în mâna turcilor, ar fi determinat mazilirea Brâncoveanului și, mai rău, sfârșitul tuturor celor ce pregăteau răzvrătirea împotriva turcilor, căci permitea descifrarea unor scrisori foarte sensibile, trimise de domnul Țării Românești țarului Petru și împăratului Leopold, hatmanului cazacilor Ivan Mazepa și voievodului Mazoviei și al leșilor, principelui Transilvaniei, Francisc Rakoczi și contelui Șandor Karoly, bailului Giustiniani și Papei Clement, precum și a mai multor letopisețe adresate sârbilor, albanezilor, bulgarilor și grecilor dornici, și ei, să-și dobândească slobozenia de sub jugul otoman.
După cum era și de așteptat, logofătul Radu Andronic (și noul său slujitor – fostul călugăr Pafnutie – o mare figură) pornește în urmărirea hoțului, într-o goană nebună, ce-l va conduce tocmai sub umbra minaretele din exoticul Stambul, respectiv sub umbra aripilor unui oarecare Fluture Alb (cu ochi mari, trași spre tâmple și albaștri) – Sadeth, fiica cea mică a mectubgiului Selim Beltaș, unul din cei mai de seamă dregători ai împărăției turcești.Planurile se complică, odată ajunși pe meleaguri păgâne, pericole noi răsar la tot pasul, și, mai rău, logofătul este nevoit să joace rolul unui mazilit – trădător de neam și patrie, pentru a câștiga încrederea osmanlâilor.
Că tot veni vorba de câștig, eu vă invit călduros să lecturați ”Agentul secret al lui Altîn bey”; nu aveți nimic de pierdut, din contră.
Adauga un comentariu