Când săbiile cântă, George R.R. Martin

Un material de N.S.

Ați văzut vreodată, la televizor sau, cei norocoși, pe viu, vreo partidă de scrimă? Ați observat cu câtă repeziciune se derulează totul? Câtă violență există în atacurile fulgerătoare, câtă pasiune pun combatanții în mișcările lor elegante, sau cât calcul în retragerile strategice?

Dacă adăugați și săbii cu două tăișuri în ecuație, precum și faptul că finalul și câștigătorul partidei este stabilit doar momentul în care numai unul dintre combatanți rămâne în picioare, în timp ce oponentul său zace la pământ, cu sângele șiroindu-i în rănile mortale căpătate, vă veți apropia, puțin, de spiritul poveștii spuse cu mult talent de George R.R. Martin în cea de-a treia carte a seriei ”Cântec de Gheață și Foc”, intitulată ”Iureșul săbiilor”.

Da, săbiile șuieră de la prima pagină la ultima, în confruntări de-o violență înfiorătoare (unele dintre ele destul greu de urmărit din cauza asta), condimentate de trădări și jocuri de culise din cele mai mârșave, săvârșite de personaje greu de definit precis, și tocmai din cauza asta cu atât mai interesante, cu peisaje care mai de care mai exotice, totul desfășurându-se într-un ritm similar celui dintr-o partidă de scrimă.

Nu degeaba volumul ”Iureșul Săbiilor” a fost distins cu premiile ”Locus” şi ”Geffen” în 2001, respectiv 2002, și a fost finalist al premiilor ”Hugo” şi ”Nebula”, unele din cele mai importante din domeniul SF&F.

Comparativ cu primele două volume – ”Urzeala Tronurilor” și ”Încleștarea Regilor” – ”Iureșul Săbiilor” nu coboară deloc ștacheta în ceea ce privește complexitatea firelor narative, povestea devenind tot mai incitantă: apar detalii inedite despre unele personaje (ne este prezentată, pentru prima oară, și perspectiva Regicidului Jamie Lannister), aflăm ce se petrece cu simpatica Arya, cu Bran, fratele ei olog, cu Daenerys Targaryen, Mama Dragonilor, cu bastardul Jon și cu Lordul pitic și hidos dar deștept Tyrion – ca să mă refer doar la cei care-mi plac mie, primi noi informații (insuficiente, desigur) legate de geografia și istoria Westeros-ului și, în continuare, autorul ne face să citim cu teama că, în următoarea pagină am putea afla că personajul pe care l-am îndrăgit tocmai a fost ucis (și chiar mor o grămadă de personaje, după cum v-ați obișnuit deja).

De asemenea, cititorii se vor confrunta cu dezamăgirea că planurile celor malefici nu sunt pedepsite/demascate/oprite. Eu recunosc, mi-am dorit mult să i se-ntâmple ceva de rău lui Jeoffrey, noul ocupant al Tronului de Fier, pe cât de tânăr, pe atât de crud și de nărod.
Sau parcă i s-a întâmplat?

Citiți ”Iureșul săbiilor” și-o să aflați. Mai ales că, de data asta, George R.R. Martin ne conduce departe, dincolo de Zid (alături de Jon și lupul lui), în ținuturile pustii, stăpânite de sălbaticii lui Mance Rayder și Ceilalți, cu oastea lor de morți-vii. De partea cealaltă, în pustiurile fierbinți de dincolo de mare, o vedem pe Daenerys și cei trei dragoni ai săi cum își strâng o armată capabilă să cucerească cele șapte regate.

După cum spunea, săbiile șuieră peste tot, neobosite, dar asta nu-i decât spre încântarea cititorilor.