Ochii jupanitei - Rodica Ojog Brasoveanu
Trebuie sa recunosc ca la doamna Ojog- Brasoveanu m-a bucurat mereu graiul neaos romanesc, plin de arhaisme, care aduc scrierilor dumneaei un iz dulce de aducere- aminte si visare. E melodioasa slova, dar si punerea in scena e facuta cu ochi critic de regizor- simti ca esti acolo, langa sufletul cartii si parte din ea.
M-am reintalnit cu Radu Andronic- vajnic logofat de taina al lui Constantin Brancoveanu, cu Ilie Machidon- slujitorul primului si traista doldora de pilde ( dialogurile celor doi au o savoare…!), am fost la curtea lui Mustafa al II- lea si m-am mirat de panza stravezie de paianjen tesuta de Stavros…toate din pricina liliacului din ochii unei jupanite. Nurii acesteia au reusit sa zguduie din temelii un imperiu si sa ameninte cu pierderea libertatii un popor.
Si au fost oameni noi, si intamplari de vitejie, si suspans, si…nici nu am realizat cand am terminat cartea. Si ma gandesc sa o recitesc ( am acest obicei cu cartile care imi plac) ,dar, mai bine, cred ca voi trece la alta din aceeasi serie!
Ne intalnim curand!
Oncioiu Malina
Imi place recenzia. O mica sugestie: artistii (sau in general oamenii) trecuti in lumea celor drepti se pomenesc (sau se scrie despre ei) fara apelativul “Domnul” sau “Doamna”.
Nici o frica, La fel ca si in cazul lui Eminescu (despre care nu cred ca se asteapta cineva sa scriu “Domnul Eminescu”), nu te va lua nimeni de ciuf daca vei spune “Trebuie sa recunosc ca la doamna Ojog- Brasoveanu…”
Adauga un comentariu