Arhive din June, 2008
Orasul BantuIT – Stephen King
On June 16, 2008 in Horror
Stephen King este supranumit “maestrul terorii”. Comparat cu genii ale genului horror cum ar fi H.P. Lovecraft si Edgar Allan Poe, King reuseste cu usurinta sa se ridice la nivelul lor.
Daca citesti “Orasul bantuIT” nu vei mai privi vreodata la fel un clovn sau niste comune baloane si asta deoarece cartea te face sa iti amintesti de copilarie, de teama patrunzatoare de Bau Bau, de Omul Negru, de Varcolac, Vampir, Mumie, de toate creaturile care-ti bantuiau visele. De singuratatea simtita atunci, de senzatia de ireal si straniu.
Inchipuie-ti un oras linistit, in care, din doua in doua decenii crime oribile au loc. Victimele sunt copii ce dispar pentru ca apoi sa fie gasiti mutilati in feluri infioratoare.
Alternanta trecut-prezent, face lectura una inedita si captivanta. Povestea e impartita intre actiuni din trecut ce sunt legate de cele din prezent la finalul unei fraze, o legatura ce intareste tensiunea fiecarei parti. Actiunile descrise in “Orasul bantuIT” socheaza, trezesc temeri de mult uitate, insa reusesc sa mentina nevoia de a sti mai mult. Suspansul e asigurat de talentul de necontestat al lui Steven King.
Marimea celor doua volume poate fi pentru unii descurajanta, insa, va asigur ca nu va veti plictisi nicio secunda. Intrega poveste este bine construita, are personaje extraordinar descrise, iar tensiunea este una constanta.
“Orasul bantuiIT” poate fi perceput in doua parti: cea luminoasa si cea intunecata.
Zona intunecoasa este exprimata prin prezenta raului, a razbunarii, a refularii, in timp ce partea luminoasa este reprezentata de prietenie, altruism, incredere reciproca si putere a imaginatiei.
Personajele principale sunt 7 prieteni preadolescenti, fiecare avand complexele si limitele sale impuse de societate sau autoimpuse de propriile fobii.
Baiatul gras, fetita maltratata, balbaitul, baiatul de culoare, ipohondrul, evreul si ochelaristul formeaza cel mai ciudat grup din oras, supranumindu-se Gasca Pagubosilor.
Prietenia adevarata ce-i leaga le da puteri absolute, mistice, puteri care pot infrunta creaturi scarboase, oribile la infatisare. Aceleasi fiinte care le apar in cele mai ingrozitoare cosmaruri.
Poti suporta privirea Omului Negru?
Poti rezista chemarii lui cand stii ca te va manca?
“Orasul BantuIT” te face sa te gandesti la lucrurile de care te temi. Te face sa te intrebi daca ai avea curaj sa infrunti moartea. Numai puterea imaginatiei este cea care te poate apara.
Ii poti oare face fata?
Ovidiu Covaci
[ratings]
Juan Carlos Onetti – Despartiri
On June 16, 2008 in Literatura contemporana
Intr-un nenumit satuc de munte, unde oamenii vin sa-si trateze plamanii, isi face aparitia un barbat de patruzeci de ani, care nu se instaleaza la sanatoriu (primul refuz al infratirii cu ceilalti si, desigur, refuzul bolii, al esecului), ci la vechiul hotel.
Barbatul traieste intr-o claustrare autoimpusa (o comedie in care se abandoneaza crezand ca in felul asta ramane legat de tot ce exista inainte de data diagnosticului), care ii surprinde pe toti si il asaza in mijlocul discutiilor si al barfelor.
Este o fiinta clorotica, semidetasata, cu gesturi minime, in developare, privirea lui corupe si supune totul pentru a exprima ceea ce da unitate cartii – o deznadejde sau o disperare pe care n-o mai poate disimula.
Desi pare ca totul se petrece sub un cer livid, in cartea asta nu e deloc o tristete apasatoare (mai degraba ambiguitate, timp suspendat, geografie precara), caci luciditatea si privirea scrutatoare a naratorului recupereaza toate semnele de vitalitate.
Cum este construit romanul. Imaginati-va ca va asezati aparatul de filmat in dosul unei tejghele dintr-o dugheana si incepeti sa inregistrati tot ce se petrece acolo. Asa obtineti imaginile/paragrafele acestui roman cinematografic.
Pentru ca aici, in dugheana, sta naratorul-carciumar care observa gesturi si care aude-analizeaza-fantazeaza intamplarile din viata barbatului taciturn, aflate de la infirmier si camerista.
“Barbatul” sau “tipul” sau “cel nou” primeste aici cate doua scrisori din capitala: una scrisa cu litere latarete si albastre, alta batuta la o masina cu panglica uzata. Expeditoarele acestor scrisori vin pe rand sa il viziteze, iar evenimentul care complica si declanseaza o inlantuire de intamplari il reprezinta intalnirea (neprevazuta a) celor doua.
Onetti alege ca barbatul sa fie o fantosa manipulata de imaginatia si intuitia naratorului-carciumar, caci el implineste sau prelungeste in gesturi toate observatiile pe care acesta ni le impune inca de la inceputul povestii: “As fi vrut sa nu-i fi zarit decat mainile […]; mi-ar fi fost de-ajuns miscarile lor pe lemnul acoperit cu zgarieturi pline de slin si jeg, ca sa inteleg ca n-avea sa se vindece, ca nu stia din ce-ar putea lua vointa de a se vindeca.”
Intr-adevar, barbatul nu se vindeca, va muri asa cum profeteste nenumitul narator care se impune atat de mult cu fineturi psihologice si fantazari (nu numai in privinta barbatului), incat putina disponibilitate iti mai ramane pentru a face deductii sau a discerne ceea ce povesteste.
Nu cunoastem gandurile barbatului sinucigas.
Mihaela Nicolae
[ratings]
Lansare Marea Miza – Mihai Sin
On June 06, 2008 in Evenimente, Lansari
Ieri “am iesit in Targ”. Cu domnul Mihai Sin. Inainte de lansare am facut impreuna cativa pasi printre standuri. Cateva impresii.
Targul este mult mai aerisit decat in toamna, la Gaudeamus. Atunci am fost sambata, acum am fost joi, probabil ca in week-end ce mi s-a parut acum spatios va deveni inghesuit.
Lansarea cartii a fost la standul Nemira. Mai mare decat in toamna, cu un panou imens pentru noul bestseller Labirintul Rozelor. Se vede si in poza de mai jos: e atat de mare ca nu prea stii ce s-a lansat: Labirintul sau Marea Miza? Depinde de unde privesti… sau de unde fotografiezi.
Au vorbit Paul Cernat, critic literar, Bedros Horasangian, scriitor, si autorul, Mihai Sin. La Paul Cernat a fost un moment de suspans, s-a oprit la un moment dat, zic gata, i-a plecat Ideea, dar apoi cuvantul s-a intors. Mircea Mihaies, prezent la eveniment, a zambit cu vesnicii ochelari tinuti pe frunte, noi am rasuflat usurati. Bedros Horasangian a vorbit apoi despre miza prozei romaneasca inainte si dupa ’89. Ambele discursuri au fost la obiect si scurte.
Cartea abia am inceput sa o citesc. E scrisa cu atentie si bine documentata, zici ca e lucrare de doctorat. Celor interesati de o privire critica asupra prozei romanesti de la Rebreanu incoace o recomand.
Dupa lansare nu mai stiu ce s-a intamplat, eram nerabdator sa plec la vanatoare de carti. Si am vanat bine, seara eram cu sacosile pline, asa cum in Romania se pleaca numai de la supermarket inainte de Pasti si de Craciun.
Veniti la Bookfest, e reconfortant: carti, autori, terase in aer liber, lume relaxata: un mini-oras al cartilor, asa cum mi-ar placea sa vad in fiecare zi.
