Un material de Andi Telit
În ”Eu sunt numărul Patru”, Pământul joacă rolul de câmp de luptă între două civilizații extraterestre, respectiv mogadorienii și lorienii, ambele superioare celei omenești.
Băieții răi – mogadorienii – o civilizație războinică, ce și-a secătuit de resurse propria planetă, au devastat deja planeta lorienilor și acum au pus ochii pe planeta noastră. Singurii care li se pot opune sunt nouă copii lorieni, trimiși de părinții lor pe Terra, pentru a crește și a avea timp să-și antreneze puterile speciale, cu ajutorul cărora îi pot învinge pe megadorieni.
Băieții buni – lorienii – au avut o planetă pe care au îngrijit-o cum se cuvine iar ea, drept răsplată, i-a înzestrat cu puteri deosebite – unul putea controla vârsta biologică, altul se putea face invizibil, unii puteau vorbi cu animalele etc. De asemenea, lorienii știu să facă anumite vrăji, imposibil de spart, ca cea pusă pe cei nouă copii trimiși pe Pământ, care nu le permite mogadorienilor să-i ucidă decât într-o anumită ordine.
Din cauza asta, cei nouă refugiați, împreună cu protectorii lor (cepani le zice) s-au și împrăștiat în cele patru zări și nu țin, sub nicio formă, legătura unul cu altul.
Pittacus Lore (este vorba de fapt de două persoane care au scris împreună acest roman – James Frey si Jobie Hughes) ne invită să urmărim aventura copilului lorian cu numărul Patru – John Smith. El are deja trei cicatrici (însemnând că primii trei conaționali i-au fost uciși, iar el este următorul pe lista mogadorienilor), ajunge într-un orășel din Ohio, Paradise, se îndrăgostește de cea mai frumoasă fată din liceu (Sarah), se împrietenește cu un băiat pasionat de SF (Sam) și, colac peste pupăză, încep să i se manifeste puterile neobișnuite.
După cum vă imaginați, mogadorieii îi suflă în ceafă, în timp ce tânărul încearcă să-și controleze puterile, să cucerească fata și să afle cât mai multe despre planeta sa de baștină și moștenirea primită de la strămoșii săi.
Este genul de carte cu o acțiune care te prinde și nu te mai lasă, până la ultima pagină, chiar și după! Ceea ce e foarte bine, căci autorii au planificat să mai scrie încă vreo șase volume (Nemira a publicat deja versiunea românească a volumului cu nr. 2 – ”Puterea celor Șase”). Lectura în sine nu este deloc dificilă, dimpotrivă, mi s-a părut oarecum facilă, mulată perfect pe caracteristicile publicului țintă al unui astfel de volum, respectiv young-adults.
Dar asta nu înseamnă că nu poate fi o lectură agreabilă, dacă nu chiar foarte plăcută chiar și pentru cititori mai în vârstă, dar care pot gusta o poveste modernă, captivantă, despre lupta dintre bine și rău, despre evoluția unor copii spre maturitate, despre puterea speranței, despre prietenie și multe dintre lucrurile, întâmplările, sentimentele care ne fac să fim oameni mai buni.
Adauga un comentariu