Un material de Pontoș Cristian
Este foarte posibil ca din cauza fratelui sau Thomas Mann si a mult celebratului sau Munte Vrajit, fratiorul sau mai mare, Heinrich Mann a stat intr-un con de penumbra, din cartile sale fiind cunoscut „Ingerul Albastru”, si acesta intr-un cerc foarte restrans din nefericire. De asemenea, din cate am aflat, este si singura carte ecranizata a autorului, in 1930 productia numindu-se „The Blue Angel-Der Blaue Engel”, film ce a dat o actrita nemuritoare a cinematrografiei: Marlene Dietrich.
Romanul are o nuanta de satira, o doza concentrata as putea spune, indreptata spre societatea burgheza germana intruchipata in figura personajului profesor Raat – desi elevii sai il numesc cu porecla de Unrat – un profesor in a carui clasa, democratia este o fantezie indrazneata, tiranic si draconic cu elevii sai, elevi care sunt la momentul de a invata si alte materii pe langa cele aflate in programa scolara.
Asa cum am spus si in titlul recenziei, triste vor fi si intamplarile profesorului la examenul amorului, vinovatul responsabil o cantareata cu un numar artistic in localul de noapte, Ingerul Albastru, loc frecventat si de elevii profesorului. Dragostea lui fata de Rose Frohlich il va arunca in prapastie fara o parasuta ce sa ii salveze viata cunoscuta de el. Existenta sa respecta anumite reguli impuse ale societatii si ale propiei fiinte, fiind ordonata si precisa ca un ceas atomic, asta pana ce in cursa intra femeia, de aici scena va fi imprecisa, haotica si viata se umple din nou in profesor asemeni unui rau ce a secat de ani, doar datorita norilor grei de apa ce fac desfasurari de trupe pe conturul orizontului oferind o speranta.
Dupa ce citesti si ai intors si ultima pagina a cartii, un sentiment gri pluteste deasupra ta, deplangi traseul profesorului Raat sau te bucura ca un om tiranic a decazut sfarsind cu un mesaj moralizator, daca va veti afla in ultima categorie pentru voi societatea predomina si nu voi ca indivizi, numele e incoluit de numar si totul devine statistica, un desert. Ma intreb in timp ce scriu aceasta recenzie daca Heinrich Mann a plans sau a ras la sfarsitul cartii sale, ma intreb daca el ii spune profesorului Raat sau Unrat. In timp ce muti numarul de pagini din dreapta spre stanga, lectura e una facila si amuzanta desi in adanc simti o tristete in legatura cu romanul, asa cum o comedie este o drama inversata sau o drama este o comedie rasucita cu un scop: sa impresioneze si sa te atasezi de ea.
Regret ca nu am gasit si alte carti inca ale lui Heinrich Mann, dar poate pe viitor colectia Babel al editurii va mai primi un membru nou in familie, ar fi deosebit acest aspect, oricum eu astept, si nu astept de unul singur, optimismul e legat cu catuse de mine. Va recomad daca cartea v-a impresionat sa urmariti si filmul sau daca sunteti unul din cei care va produca o mare placere sa urmariti un film vechi ai scolii germane de film. Oricum, pofta mare la lectura si apoi la vizionare.
Adauga un comentariu