Stephen King se amuza realizând o carte-mozaic, în care se succed CV-ul, descrierea trusei cu scule şi confesiunea “Despre scris“, încadrate de trei prefete şi postscriptumul cu un titlu simetric “Despre viata”, ce include o proba de lucru pe propriul text şi lunga lista a cartilor citite în ultimii ani. CV-ul este periplul formarii sale: placerea descoperita din copilarie de a inventa istorii care (atentie!) îşi gasesc rapid cititori pasionati, cautarile şi luptele cu proprii demoni (bautura şi drogurile).
Rememorând momentele cheie dintr-o existenta subjugata de scris, da sfaturi prieteneşti, menite sa îl îndemne pe tânarul pornit în aceeaşi aventura, sa scormoneasca în sine, unde aşteapta zacamintele: “Nu exista un Depozit de Idei, nici Centrala cu Poveşti, nici Insula Bestsellerurilor Îngropate; ideile pentru poveştile bune par sa vina literalmente din nimic, îti cad în poala din senin: doua idei pâna atunci întru totul independente îşi gasesc, când nici nu te aştepti, un punct comun şi se concretizeaza în ceva absolut nou. Datoria ta nu e sa gaseşti acele idei, ci sa le recunoşti atunci când se arata.”
Partea cea mai interesanta, Trusa cu scule, se bazeaza pe analogia între dulger şi prozator, între uneltele unuia şi instrumentele celuilalt. Prima dintre ele şi cea mai obişnuita, pâinea scrisului, vocabularul, are o regula de baza: foloseşte primul cuvânt care îti vine în minte daca e potrivit şi colorat. A doua unealta, gramatica, îi prilejuieşte avertismente legate de pacatul verbelor intranzitive şi al diatezei pasive, semn de nesiguranta şi slabiciune, care garanteaza o proza proasta. La al doilea nivel al trusei se afla elemente ale stilului, la al treilea unitatile scrisului, care nu sunt propozitiile şi frazele, ci paragrafele…
Dupa o viata de scriitor şi sprijinit pe un morman de carti, Stephen King reduce sfaturile pentru tânarul romancier la enunturi care comprima esentialul. Primul sfat: “Daca vreti sa fiti scriitori, trebuie sa faceti doua lucruri mai presus de orice: sa cititi mult şi sa scrieti mult. Nu exista nici o cale ocolitoare, cum nu exista nicio scurtatura.” Alt sfat se refera la modul de lucru: scrie cu uşa închisa, rescrie cu uşa deschisa, lasa câteva luni sa treaca între cele doua actiuni. Şi altul: “Când scrii o poveste, îti spui tie însuti povestea. Când o rescrii, datoria ta principala este sa scoti toate lucrurile care nu apartin poveştii.”
Capitolul “Despre scris” porneşte de risipirea unei prejudecati privind succesul comercial de care se bucura patru scriitori americani de astazi: Grisham, Clancy, Crichton şi King însuşi. Toti sunt meseriaşi ai construirii unui roman pe care cititorul sa nu-l poata lasa din mâna, indiferent daca îl citeşte în avion, într-o sala de aşteptare sau acasa, în fotoliu.
King se opreşte la trei aspecte ale constructiei epice, explicându-le cu simplitate deconcertanta: naratiunea poarta povestea de la punctul A la punctul B şi în cele din urma la punctul Z, descrierea creeaza realitatea senzoriala pentru cititor, dialogul aduce personajele la viata prin vorbele pe care le rostesc.
Despre fiecare dintre cele trei aspecte, formuleaza opinii. Povestea, substanta principala a romanului, este la îndemâna: poveştile, precum fosilele, sunt lucruri ascunse în pamânt, iar datoria scriitorului este sa le descopere şi sa le ofere un loc unde sa se dezvolte. Propriile romane se bazeaza mai mult pe situatie, în punctul de pornire, din care se nasc personajele (unidimensionale, amorfe initial), abia apoi vine povestea.
Cât despre deznodamânt, aici este una dintre cele mai convingatoare motivari pentru uşurinta cu care scriitorul se lasa condus şi dominat de personajele create spre un final pe care el însuşi nu l-a intuit: “În definitiv, eu nu sunt doar creatorul romanului, ci şi primul lui cititor. Şi daca eu nu sunt în stare sa ghicesc cu o oarecare precizie cum se va sfârşi blestematia aia, chiar şi cu avantajul cunoaşterii din interior a întâmplarilor, pot fi sigur ca-mi voi tine cititorii într-o stare de tensiune, care sa-i faca sa dea pagina dupa pagina. Şi totuşi, de ce sa-ti faci griji pentru final? De ce sa tii mortiş sa controlezi totul? Mai devreme sau mai târziu, fiecare poveste ajunge undeva.”
Şi King dezvaluie un secret scriitorului în devenire, un truc care l-a ajutat sa ajunga de la situatie la poveste (întrebarea “şi daca…?” explorând posibilitati nebanuite) sau diferenta dintre poveste şi intriga: “Povestea e cinstita şi loiala, intriga e schimbatoare şi e mai bine sa ramâna sub arest la domiciliu.” Alt secret are descrierea: prea saraca, da cititorului o senzatie de dezorientare şi miopie, prea bogata – îl îngroapa în detalii şi imagini. Şi iata marele secret, acelaşi cu al poeziei: “Descrierea începe în imaginatia scriitorului, dar ar trebui sa se termine în aceea a cititorului.” Şi nu mai e nicio mirare ca prozatorul citeaza din T.S. Eliot şi William Carlos Williams.
Dialogul, dupa Stephen King, da glas distributiei şi este crucial în definirea personajelor, pentru ca aşa oamenii îşi tradeaza trasaturi despre care ei înşişi nu au habar. Dialogul bun încânta, cel prost ucide (şi personajul şi placerea lecturii). Sfatul dat este acelaşi, de a lasa lucrurile sa îşi urmeze cursul firesc: lasati fiecare personaj sa vorbeasca liber, fara sa tineti cont de Legiunea Decentei sau Cercul de lectura al Doamnelor Creştine.
Stephen King se opreşte şi asupra altor aspecte: personajul (mai important ca întâmplarea, el sustine povestea), simbolismul şi tema (exemplificând cu sângele în Carrie), ritmul şi povestea din fundal. Se opreşte chiar la “maruntişuri” practice, însa extrem de importante pentru un scriitor în faza începuturilor: documentarea şi gasirea unui agent. Are însa grija sa strecoare la un sfârşit de capitol un şoc electric: “vorbim despre unelte şi dulgherie, adica despre cuvinte şi stil… dar, în timp ce ne continuam drumul, ar fi bine sa tineti minte ca vorbim şi despre magie.”
Elisabeta Lasconi
[ratings]
partea cu “sculele” mi s-a parut cea mai slaba. e ca si cum, pe unul care vrea sa ajunga pe Luna incerci sa il ajuti spunindu-i: daca vrei sa ajungi pe Luna, incearca sa ajungi pe Luna si, nu in ultimul rind, hai sa-ti vind un pont, vezi ca nu e oxigen acolo!
cam asa sta treaba si cu omul nostru, desi sint convins ca se adreseaza unor oameni care daca nu fac greseli de gramatica se considera pe jumatate geniali.
apoi, mi se pare absolut fascinanta povestea biografica si, de ce sa ascund, desi sint un ignorant practicant in S.K., cartea este scrisa foarte, foarte bine.
nu in ultimul rind, felicitari pentru text, E.L.
p.s.: era sa uit! e tulburatoare lipsa de discernamint tematic/estetic a lui S.K. (nu incerc sa impun aici nicio conotatie negativa referitoare la acet confort mental). O lume mentala in care “12 scaune” pot sta linga “masa tacerii” fara a se parcurge niciun “salt”, nicio “denivelare”. extraterestrii pot locui in camera lui Raskolnikov, important e ca proza sa fie una buna.
si apoi: diferenta dintre “proza buna” si “proza captivanta”! dupa cum se poate face o diferenta intre proza lui cortazar si “proza buna” … 😀
Pana la urma nu stiu cat te ajuta un text despre scris ca sa scrii romane. Te poate ajuta sa scrii un articol de ziar ceva mai bine. Doar pasionatilor le poate spune ceva.
Dincolo de astea, povestea este foarte faina, e singura carte care m-a atras din cele scrise de Stephen King.
nici primu, nici ultimul. totusi sunt curios cum e scris. sper sa pot depasi prejudecatile legate de autorii care “se vand” atat de bine si poate ma ajuta S.K. in sensul asta.
trusa de scule e un “must have” in america. (“America e ceva mai civilizata forma de incultura” Octavian Paler).. nu cred ca tre sa mai completez ceva despre ei.
@ daniels. Dupa ce am citit cartea “Despre scris” mi se par mai motivate cartile lui. Mi se par un soi de razbunare apocaliptica (unele dintre ele) iar gustul pentru astfel de scrieri este foarte vechi (numai Apocalipsa dupa Ioan cati cititori a avut). Parca nu mai sunt neaparat “comerciale”. Asta nu inseamna ca voi avea rabdarea sa le citesc dar am sa ma uit la filmele inspirate dupa cartile lui cu mai multa atentie.
@silviu: din pacate, ecranizarile cartilor lui, in proportie de 98%, sunt niste esecuri. in pofida senzatiei de mare putere vizuala, povestile lui sunt extrem de greu de transpus in film. recomand insa “the shawshank redemption”, “the green mile”, “stand by me”, “misery”… si cam atat. hai, poate si “dolores claiborne”.
@daniels: in privinta “trusei cu scule”… nu crezi ca ne-ar fi si noua mai usor sa facem unele lucruri daca am sti de la bun inceput pe ce ne putem baza? am impresia ca noi, romanii, suntem inclinati mai mult sa “vedem pe parcurs ce si cum”.
departe de-un defect, asta mi se pare un mare atu al americanilor. de meditat…
Am citit aceasta carte cu suficienta dezamagire. Personal sunt fan SK (am toate cartile lui traduse in limba romana) si chiar cateva traduse in limba germana. Desi aminteste ca e cam verbios si povesteste pe lung ce ar putea povesti mai pe scurt, nu da totusi dovada ca a inteles ca ce e mult nu e sanatos. Macar dupa ce a dat masina aia peste el putea sa fie mai scurt. Cand colo apare “Povestea lui Lisey”. Am impresia ca e platit la mia de cuvinte si atunci baga la greu. Totusi are pagini minunate de gen si macar pentru ele va ramane in istoria literaturii
Martin Luther
Partea cu lungimea e discutabila. Aici, in “Despre scris” mie mi se pare ca a vrut sa stea de vorba. Alte carti nu am citit de el, dar oricum, subiectul lor nu prea justifica numarul de pagini.
Imi plac cartile de S.K si cartea “Despre Scris” e foarte interesanta si dupa ce
citesti o data iti vine s-o citesti de mai multe ori e cel mai tare la scris si filmele
ecranizate dupa cartile lui is misto…
@silviu: Iarta-ma, dar daca n-ai citit alte carti de-ale lui, de unde stii ca subiectul nu justifica numarul de pagini? Si, la drept vorbind, nu subiectul, ci povestea care-l infasoara/desfasoara dicteaza lungimea sau scurtimea unei carti. Si cu povestea nu te pui.
Ea e stapana si ea te duce – pe tine, ca autor – acolo unde vrea sa ajunga. Tot ce poti face e s-o urmezi si sa speri in buna ei credinta. Asta daca nu vrei sa devii artificios si, in consecinta, mincinos. Parerea mea. 😀
Parerea ta si e o parere buna.
La mine e o chestiune de gusturi. Am rasfoit Apocalipsa dar nu am rabdare sa o citesc. In schimb “Despre scris” m-a “tinut”. Povestile lui au ceva magic in ele.
Am vazut recent Green Miles. E o poveste. Dar daca e in 500 de pagini, m-am pierdut. Lui Flaubert ii trebuie doua pagini ca sa povesteasca o noua isprava Bouvard si Pecuchet. Si e savuroasa.
Asa e cu Flaubert. Dar daca ma gandesc la Dostoievski (sau la Thomas Mann, sau la Tolstoi, sau la Balzac, sau la….) si la romanele lui, toate depasind bine 400 de pagini, parca ajung la concluzia ca… nu marimea conteaza. :)) Pana la urma, vorbim despre arta si ea trebuie judecata din interior, ca un intreg. Eu zic sa dai o sansa Apocalipsei. Cand ai timp, fiindca (sigur) o sa te prinda mai abitir ca Despre scris. Sau nu. Fain in lumea asta-i faptul ca nu suntem toti la fel. Dac-am fi, am muri de plictiseala.
nu am citit “despre scris” insa sa afirmi ca e platit la numar de pagini mi se pare un punct de vedere cam extrem…poate Apocalipsa nu e o carte de geniu(desi este superba ca actiune,descrieri postapocaliptice si conturarea personajelor)… insa un Shining, IT, mi se pare niste opere colosale pentru un cititor de literatura sa nu mai vorbim de un fan al genului ..si sa avem in vedere ca si seria DUNE are un numar considerabil de pagini , daca ar fi sa dam doar un exemplu…
E o carte foarte buna stiu aproape toate cartile de el acolo spune cum o ajuns el scriitor si alte chestii si el nu scrie pt bani ci de placere o pasiune si e
interesanta cartea trebuie s-o citesc….
@kyo: nu la numar de pagini, ci chiar la cuvint. e motivul pentru care multi scriitori americani (dar nu numai ei) folosesc sintagme in loc de cuvinte si alte asemenea artificii…
Iata o dovada clara: la prima aparitie a romanului “The Stand” (Apocalipsul), un studiu de piata, bazat pe cifra de vanzari a romanelor precedente si numarul lor de pagini, a aratat ca un roman de peste 1000 de pagini n-ar fi fost o reusita. Asa ca Stephen King l-a redus cu cateva sute bune de pagini. Mai tarziu, cand altfel statea situatia si autorul nostru castigase mai mult din increderea publicului, romanul a aparut ad integrum si-a fost the sale of the century. Asa-i cand cartile devin materia prima a unei industrii.
Salut,
daca are cineva lista cartilor lui Stephen King, sau daca le are in format electronic sa mi le trimita si mie pe mail ( the_w4ll@yahoo.com).
Ma intereseaza in special Hearts in Atlantis – dupa care e facut si filmu cu acelasi nume.(de preferat in RO)
Recomand tuturor editura Nemira, daca e interesat de cartile lui King; e tare de tot!
La Nemira nu sunt traduse toate (normal). Aici gasiti ma multe: http://autori.edituranemira.ro/stephenking/bibliografie-full.php. In acest site sunt si cateva resurse.
cititi “mobilul” lui king, ultima lui carte
din fericire, “mobilul” nu este ultima lui carte, nici macar cea mai recenta.
pana in 22 ianuarie 2008, cea mai recenta carte King (ei bine, Richard Bachman, but it’s all the same) este “Blaze”, aflata in curs de aparitie chiar la Nemira.
[…] suişurilor şi coborâşurilor scrierii. Nu-ţi trebuie permisiune ca să scrii, spune şi Stephen King în “Despre scris”. Şi nu trebuie să te descurajeze criticile. Dacă asta vrei să faci, fă-o. Tot King: […]
L-am descoperit pe King anul trecut, o data cu realitatea bolnava creata de Annie, in “Misery”.
Pentru cine e interesat sa citeasca mai multe carti si povestiri ale maestrului King gasiti pe site-ul http://www.nemira.ro (http://autori.edituranemira.ro/stephenking/ ) o pagina dedicata acestuia unde veti gasi si toata bibliografia.
Din pacate vad ca sunt cititori care participa la diverse concursuri, unde ar trebui sa isi exprime parerile despre o carte sau 2 si am regasit in comentariul unei concurente intreaga recenzie de mai sus, scris de dna Elisabeta Lasconi ( acesta este site-ul http://www.raluk.ro/concurs-raluk-ro-si-editura-nemira-premiaza-cel-mai-mare-fan-al-lui-stephen-king/comment-page-1/#comment-13103)
Sper ca juriul sa tina cont de parerile originale ale celorlalti concurenti.
Multumesc si felicitari Editurii Nemira si pt tot staff-ul pentru interesul acordat cititorilor, ma refer aici atat la reduceri cat si la diferitele promotii !
[…] cum totul ar trebui sa ramana neschimbat intre ei, in acelasi decor imuabil. Dosar de presa Intreviu cu Phillip Forest realizat de Alexandru […]
[…] ?i cum totul ar trebui sa ramana neschimbat intre ei, in acelasi decor imuabil. Dosar de presa Intreviu cu Phillip Forest realizat de Alexandru Matei Articol aparut in Dilema veche, martie […]
Adauga un comentariu