Urmeaza niste spoilere… so beware

Pana la aceasta carte nu citisem nimic din genul “heroic fantasy” (nu cred ca exista un gen cu un asmenea nume, dar altul mai bun nu am gasit). Am cumparat cartea pentru ca auzisem/citisem cateva pareri care spun ca personajele sunt atat de bine conturate incat nu poti sa i-ti dai seama cine e bun sau rau. Toti sunt buni si toti sunt rai. Cel mai bun exemplu: familia Stark, “the good guys”, sunt cei care i-au sprijinit pe Lanisteri sa obtina tronul, decapitand o dinastie care dainuia de 300 de ani, 300 de ani de liniste, pace, prosperitate. Eddard Stark este un neadaptat al politicii, fapt care-l costa capul. E un soi de Mihai Viteazu predat in scolile comuniste. Plin de intentii bune (si asta pot sa o afirm doar pentu ca, atat GRRM cat si cei care au scris manualele de istorie de dinainte de ’89 pun un foarte mare accent pe sentimentele cititorului si nu asupra insemnatatii faptelor, atat Eddrad cat si MV ajung sa fie priviti subiectiv, nu obiectiv, semn ca autorii si-au indeplinit obiectivul) dar lipsite de stabilitate, “infaptuiri” care nu ar fi putut sa treaca testul timpului. Fiul sau cel mare isi doreste tronul, si se autointituleaza Rege doar pentru ca are cea mai mare armata. Where’s the nobility in that?

Cel pe care ajungi sa-l indragesti dupa ce citesti si Inclestarea regilor este Tyrion – jumate omul, un had cu apucaturi barbare, dar este cel mai logic, stabil si balansat dintre toti. Porneste in viata cu un handicap, un zid de care se loveste la fiecare pas, dar prin inteligenta si perseverenta, ajunge al doilea om in tinut (primul, ca titlu, fiind doar o marioneta). E greu sa nu te atasezi de el, dar prin actiunile lui il protejeaza si pastreaza pe nepotul sau pe tron, desi stie ca Jeoffry nu ar avea dreptul sa stea pe tron – acesta din urma fiind rezultatul unui incest intre fratele si sora lui Tyrion.

Nimic nu e alb sau negru in aceasta serie, si de aceea este asa de minunata si deosebita (de ce am citit eu pana acum in SFFH).

F.