După cum povesteam în recenzia la prima carte din trilogia ”Prima Lege” de Joe Abercrombie, rămâi la finele ei cu dorința arzătoare de a citi mai mult; așa că am așteptat ”Fără Îndurare” cu nerăbdare, dar și cu emoția că poate mă va dezamăgi și nu va fi la fel de bună.
Ei bine, nu numai că nu dezamăgește, dar este chiar mai bună decât cea anterioară. De ce? Pentru că eroii se schimbă și își relevă alte fațete ale personalității, iar aventurile devin mai războinice și mai pasionante: a doua carte este una a devenirii și a revelațiilor (dar nu totul se dezvăluie, mai rămân secrete și pentru volumul III).
Astfel, dacă prima carte ne familiarizează cu firea și caracterul personajelor, a doua ia acești oameni, îi aruncă în noroiul unor aventuri dure și sângeroase și îi forțează să își arate adevărata față, cruzimea sau umanitatea, trecutul ascuns și greșelile regretate, pe unii chiar să se maturizeze și să descopere ce este cu adevărat valoros în lumea reală; iar cei care supraviețuiesc acestor aventuri (nu toți) se transformă din ratați, barbari sau paria, în eroi. Eroi de saga unii, eroi de război alții, sau eroi ai grupului de prieteni pentru care se sacrifică.
Nici lumea din jurul lor nu rămâne nemișcată sau neschimbată: cele două războaie la care se face aluzie în prima carte (cu Nordicii din Englia unul și cu Imperiul Profetului în sud altul) explodează cu brutalitate în bătălii și asedii, unele câștigate, altele pierdute; intrigile de palat și asasinatele se înmulțesc, iar pe scenă apar noi personaje, de la bine-cunoscuții ”shanka” găsiți unde te aștepți mai puțin, la amenințări și creaturi noi, oculte și înspăimântătoare.
Iar istoria lumii se mișcă cu rapiditate în jurul personajelor, oameni simpli prinși în vâltoarea evenimentelor: regi și prinți vechi mor, regi noi se ridică, inamici de moarte își întind o mână de pace în timp ce alții fac alianțe surprinzătoare, magi atotputernici apar din negura morții cu scopuri doar de ei știute, și tot așa.
Singurul lucru care nu mai surprinde este faptul că totul surprinde, iar lumea pare hotărâtă să îi strivească pe eroii noștri. Dar aceștia, unii răniți, alții desfigurați, unii traumatizați psihic, alții slăbiți și bolnavi, luptă cu îndârjire și refuză să renunțe la valorile în care cred sau la salvarea țării lor și, poate a oamenilor în totalitate, ca specie.
Noroiul din titlu este omniprezent, atât cel real, cu care se luptă cei din Nord (înghețați, înfometați și vânați în Englia), cât și figurat, ca senzație de prins fără scăpare (situația fără ieșire în care se găsește inchizitorul Glokta asediat pe un continent străin de fanatici religioși, asasini și creaturi ce încearcă să-l mănânce, sau eforturile aparent fără de sfârșit și fără de succes prin deșert ale grupului magului Bayaz); dar din acest noroi, personajele se ridică eroi, mai ”bătătoriți”, mai înțelepți și mai îndârjiți.
Concluzia? Aștept cu nerăbdare să citesc a treia carte din trilogie, ”Puterea armelor”, ca să vedem dacă toată suferința a fost în van sau nu. Și clar aștept și sper să mai citesc la Nemira și alte serii de Joe Abercrombie, al cărui fan am devenit.
Adauga un comentariu