Cartea de fata abunda in arhaisme si regionalisme din Valahia, Moldova ori Transilvania acelor vremuri in care Voda Constantin Brancoveanu se afla pe tronul Tarii Romanesti. Acest aspect este un mare plus al romanului, deoarece ofera acea senzatie de real, de cronica foarte apropiata de adevarul istoric, in ciuda unor actiuni sau trairi care pot parea fortate, la un moment dat – lucru oarecum logic, daca ne gandim ca asistam la o lucrare de fictiune, fie si istorica.

Un alt aspect demn de remarcat in roman este si capacitatea autoarei de a ne face sa traim parca aievea acele vremuri tulburi, adaugand personajelor trasaturi care ne fascineaza, in asa fel incat sa ne alaturam misiunii lor si chiar sa ne punem in pozitia lor.

Actiunea se petrece aproximativ pe la sfarsit de secol XVII, inceput de secol XVIII, cand teritoriile romanesti mentionate anterior se aflau sub presiunea Imperiului Habsburgic si a celui Otoman, iar balanta puterii in Europa putea cunoaste mari dezechilibre, afectand in principal populatiile din state mai putin insemnate pe harta batranului continent.

Personajul central al cartii este faimosul Radu Andronic, logofatul lui Voda Brancoveanu, un fel de agent secret – un James Bond de la 1700 -, deprins cu treburile de taina ale Cancelariei Negre conduse de stolnicul Cantacuzino. Logofatul este trimis la curtea imparatilor din Occident, spre a le deslusi unele tradari si jocuri de culise specifice politicienilor vremii, iar drumul e plin de primejdii si peripetii memorabile.

Pe langa logofatul de taina al lui Brancoveanu, vom intalni personaje misterioase, hazlii si pitoresti, precum slujitorul Ilie Machidon, boierul Miclaus, boierul Costache Andronic, jupaneasa Irina, cainele Simion, contele de Saint-Lo, contesa Henriette de Motteville, feciorul de preot Ioan Singuru, motul Dragan, jupanita Tofana s.a.m.d.

Printre trasaturile cartii, in acelasi timp si puncte forte care atrag spre lectura, se numara: ritmul alert al actiunii, temperat uneori de momentele de reverie ale personajelor; existenta mai multor fire narative, de baza fiind povestea lui Mos Pahomie, contemporan cu Alecsandri, si evocarea propriu-zisa a misiunii si aventurilor logofatului si grupului sau de insotitori; imbinarea fluida a unor povesti si urzeli aparent paralele; dueluri pe viata si pe moarte pentru indeplinirea misiunilor; naratiunea complexa si multifatetata; limbajul arhaic; intrigile si tradarile de la Curtea Domneasca si curtile imperiale; comicul unor intamplari narate; rasturnarile de situatie etc.

In final, pot sa mai spun ca Logofatul de taina este unul din cele mai bune romane istorice pe care le-am citit in ultima vreme, depasind in valoare nu doar scrierile unor autori romani, ci si multe carti din literatura straina si internationala. Rodica Ojog- Brasoveanu reuseste sa uimeasca pe oricine prin calitatea scrierii, indiferent ca respectiva persoana este la primul ori la al zecelea roman citit din opera autoarei. Ca sa spunem asa, frate cetitorule, merita, cu siguranta, sa nu ratezi lectura acestei carti impresionante, una plina de intelesuri si invataminte, ea aducand atat informatii cu rol de instruire, cat si satisfactia unei povesti bine narate, cu o trama solida, elaborata intr-un mod cat se poate de veridic. Lectura placuta si mult succes in calatoria de pe urmele logofatului Radu Andronic, frate cetitorule!

Rodica Ojog-Brașoveanu merită un premiu fie și numai pentru talentul ei de necontestat în a-i face pe cititori să rămână cu cărțile ei în mână până când, cu ochi peticiți de pânzele somnului întârziat, exclami interiorizat, cu zâmbetul pe buze: “E normal, da, aşa e, totul se leagă acum”.

Scriitoarea are o pasiune dusă până la sadism romantic, literar, de a-și îmbrăca de-a lungul paginilor toate personajele în haine de criminal cu sânge rece, pentru ca mai apoi să pară că se răzgândește, țesând în continuare posibilitățile aceleași idei. Nu de puține ori am simțit o durere obsesivă și nervoasă, resimțită cred pe deplin de toți cei ce nu întrevăd intențiile pure prin ceața de idei aruncate în vânt, parcă fără nicio noimă, început sau sfârșit ale creatoarei.

Nu de puține ori mi-am imaginat-o pe Rodica Ojog-Brașoveanu savurând cu zâmbetul cunoașterii întipărit pe buze ulterioarele strofocări ale cititorului, disperat să se agațe de indicii ce par atât de plauzibile încât să fie capabile să-i aducă direct la ușa ucigașului pe investigatori, dar care se dovedesc mai apoi la fel de inutile precum încercarea cititorului de a ghici în avans deznodământul.

În “Enigmă la mansardă”, scriitoarea, în setea de a crea nenumăratele posibilități de desfășurare imediată a acțiunii, face din victima care declanșează intriga un bătrân profesor cu o viață la fel de încâlcită precum un ghem de lână între labele unei pisici neastâmpărate. Acesta este găsit în mansarda casei, într-o imagine dezolantă. La o analiză mai atentă, se va dovedi că nu doar viața este cea care-i lipsește bătrânului, ci și câteva monede aflate până atunci în colecția acestuia. Care fapt l-a declanșat pe celălalt? Care sunt motivele adevărate ale ucigașului și care poate fi explicația celor ce anchetează? Întrebări fără răspuns în această fază crudă a șirului evenimentelor. Aspectul general nu poate fi general până când situația nu se mai complică, inevitabil, încă odată. Un tablou de Ingres al profesorului, lipsește. Însă de ce să pară lucrurile atât de simple când cititorul poate fi zăpăcit din nou? Tabloul nu dispare în stil clasic de furt, ci este înlocuit cu o replică.

Cu speranța că recenzia v-a umplut de oboseala avântată a pozitivismului din replica: “trebuie să citesc cartea asta şi să văd ce se întâmplă de fapt”, închei prin a lăuda și partea de aspect. Formatul hardcover a arătat întotdeauna mai bine în bibliotecă și nu putem decât să mulțumim editurii Nemira pentru o ediție pe măsura conținutului cărții. Lectură plăcută!

]]> http://nemirabooks.ro/enigma-la-inaltimea-asteptarilor/feed 0 http://nemirabooks.ro/curiozitatea-o-enigma-enigma-la-mansarda-2 http://nemirabooks.ro/curiozitatea-o-enigma-enigma-la-mansarda-2#comments Tue, 27 Mar 2012 12:54:31 +0000 Pontos Cristian http://nemirabooks.ro/?p=4197 As vrea sa ma intreb pe mine, si cu aceasta recenzie de fata si pe alti cititori, daca au aceasi fascinatie de romanele prinse, parca cu un fel de lipici, de maini, superglue inteligent insa, permitand sa iti dezlipesti degetele de coperti suficient incat sa muti paginile precum o mitraliera nemultumita de fiecare cartus scuipandul afara, unul cate unul pana la o cadenta de cateva sute sau chiar mii doar ca in loc de mitraliera, cititorul este multumit de fiecare pagina.

Intrigile, crimele, suspansul gasit intr-o carte a reginei Rodica Ojog-Brasoveanu iti injecteaza in mod constant senzatia, banuiesc, identica cu cea daca ai fi implicat intr-un jaf la o trezorerie de stat. Stiu, comparatia este supraponderal de plastica dar nu asta este ce conteaza in acest moment, si in plus, nu am impozitat cu vreo vizita de-a mea pana acum trezoreria sa stiu fidel trairea.

Sunt familiarizat cu cateva romane din aceasta categorie, dar marturisesc ca noul titlu oferit de Nemira in colectia consacrata autoarei, Opere Alese, „Enigma de la mansarda”, nu a ajuns pana acum sub veioza de langa fotoliul meu comod de lectura, cu o carte buna devine mai comod decat orice tron al indiferent carui imparat.

Ca orice roman de-al eternelor intrebari despre cum si de ce, declansatorul este un batran, mai exact cadavrul domniei lui, un profesor cu o existenta mai complicata decat un arbore genealogic pe care cititorul il va descoperi gradat, gasit in mansarda. Nu a fost doar o crima, pentru ca vinovatul nu a furat numai viata unei persoane ci si cateva monede rare, implicit si valoroase dintr-o colectie. Faptasul sau faptasa nu s-a multumit cu cele doua bunuri, devenind si un patron al artelor, recunoscand munca pictorului Ingres, dispare si cu un rod al acestuia.

Ciudat este ca el sau ea lasa o reproducere a tabloului. Evident avem si cativa suspecti : sotia batranului-o tanara insa, amantul ei, fiul lui, chiar si mama lui. Modul in care te determina sa ii suspectezi pe rand, de fiecare data crezi si esti convins de argumentele necesare pentru confirmare, dar te inseli, defapt esti captiv intr-o intriga si o serie de mecanisme bine reglate ce iti sustin interesul la limita atacului cerebral pentru adevar si sfarsit. Rodica Ojog-Brasoveanu este un iscusit bucatar, spun bucatar deoarece am impresia ca un bun scriitor este si un bun bucatar, trebuie sa fie asa, inzestrat cu un simt al cantitatilor si al timpului, ocupat sa ramana fidel gramajului necesar unui preparat. Tot asa, autoarea a realizat o reteta in care a masurat, sunt convins, cu un cantar al bijutierilor ingredientele necesare pentru acest roman, emotie, o logica structurata, suspans, mister, personaje si in final o poveste.

Fiind o carte a misterului, detaliile date intr-o recenzie, dupa mine, trebuie sa ofere marturia trairilor fabricate de roman si nu marturia vinovatului de crima. Cu alte cuvinte am sa inchei afirmand ca lectura oricarui roman polistist starneste interes, te invata modul corect al intrebarilor, citirea indiciilor ce au putin din legatura omului cu companionul sau de cand cutreiera globul albastru, patruped fara patru picioare numit curiozitate, ne plac enigmele, intrigile, intrebarile si ne demonstreaza interesul concretizat in ea, argument ca fiinta umana este una mereu dispusa la un vals cu semnul de intrbare.

In micile temple construite cu discutiile despre carti citite, autori ce devin incet si tot mai sigur preferati, si numele stimatei noastre doamne a crimei si a romanului politist, cand din ce in ce mai mult, titlurile ei, personajele ei tesute rational si emotiv intr-un cadru plin de intrigi, devin frecvent auzite si ne ofera noua o poveste. O poveste, pentru ca totul este o poveste in final, si dincolo de el tot de o poveste vei da si o vei asculta precum amintirea indepartata de maturitate, o poveste ce o ascultai ca si copil in care aveai o singura religie, aceea a curiozitatii. Curiozitatea isi are locul cel mai bine in cartile cu intriga si mister, deci romanul traditional politist.

Cu o carte ne apropiem de magia curiozitatii de a intoarce grabit pagina pentru a primi o noua piesa din vitraliul gotic al suspansului. Suntem din nou copii.

Este un roman mai atipic, spun atipic din simplul fapt al decorului temporal ales de scriitoare. Daca in majoritatea cartilor ei este o cronologie apropiata noua, de data asta lectura ne duce intr-o calatorie cu tenta reconstructiva din punct de vedere istoric in Tara Romaneasca a secolului XVII-lea, care alaturi de batrana noastra Europa este impregnata de fumul si sangele scurs de razboaie pentru hegemonie la nivel colectiv, iar la nivel restrans, al individului din colectiv, pregatit pentru lupta necesara a unui drept natural, libertatea. Protagonistul, logofatul Radu Andronic ajunge un personaj la care tii si pe care il tii minte datorita unor episoade din cuprinsul ecestei lecturi. Alaturi de restul personajelor ce populeaza desfasurarea romanului, veti descoperi un portret al naturii umane, cu umbrele ei dar si cu luminile pline de speranta ce umbresc negativul adanc legat de ADN speciei omenesti.

Daca te intrebi ce autor si ce titlu iti vor garanta cateva zile de placuta lectura de aventuri cu capa si spada, banuiesc ce autor si titlu iti sugerez. Intr-adevar are mai multe pagini spre deosebie de restul operei, dar in cazul de fata nu este deloc suparator si iritant, pentru faptul ca intriga este o specie de pasare ce isi deschide aripile larg, si mereu crezi ca mai mult nu si le poate desfarura si mereu te inseli. Pe langa ca ai sansa de a fi motivat de soarta personajelor din carte, ai ocazia sa te aventurezi la framantarile si dificultatile traite de majoritatea oamenilor din secole trecute, intelegi posibil putin mai mult si iti analizezi timpul care te-a adoptat si pe care il recunosti ca acasa. Pofta la lectura.

Cu o plăcere deosebită de a pune cap la cap mistere, de a ramifica situațiile și de a purta cititorul pe cât mai multe piste false fără să dea de înțeles că face într-adevăr asta, scriitoarea reușește prin romanele ei să aprindă în imaginaţia celor ce o citesc plăcerea de a se pune în locul marilor detectivi care rezolvă mistere şi crime ce par fără capăt. Tocmai acest fel al ei de a scrie şi de a trata situațiile i-au adus succesul și respectul pe care le merită.

În “Enigma la mansardă”, acţiunea se învârte în jurul unui bătrân profesor cu o viaţă personală ce se dovedește a fi mai ramificată și complicată decât se întâmplă în cele mai multe cazuri la această vârstă. Cadavrul acestuia este găsit într-o mansardă, acesta devenind motivul demarării unui efortsusținut de descoperire și pedepsire a ucigașului.

Desigur, ca întotdeauna, intriga nu poate fi clădită pe ceva atât de simplu și aici intervine imaginația deosebit de bogată și complexă a scriitoarei. La o analiză mai amănunțită se dovedește că din colecția victimei lipsesc câteva monede de o valoare foarte ridicată. De asemenea, înlocuit cu o reproducere, un tablou original de Ingres, dispărut din casa victimei, este adăugat pe lista destul de scurtă a indiciilor.

Întrebarea ce se conturează în mințile tuturor celor care vor citi cartea este specifică tuturor romanelor polițiste, bazate pe mister: “cine a făcut-o şi de ce?”. În scenă apar soția mai tânără a victimei, amantul acesteia, fiul ilegitim al bătrânului profesor, mama și amici ai celui lăsat fără viață.

Răspunsul iese la iveală odată cu desfășurarea firului narativ și citind îți dai seama că pentru a afla care este ucigașul trebuie mai întâi să iei în considerare toate posibilitățile și să te oprești asupra ipotezei care pare a fi cea mai probabilă. A fost o crimă pasională sau mobilul îngrozitorului act este jaful și goana după avere? E un roman ce trebuie citit lăsându-ți mintea deschisă la orice posibilitate, iar când consideri că ai dezlegat misterul, trebuie să-ți reconsideri părerea și să acceepți cc cel mai probabil ai fost atras departe pe o pistă falsă. Posibilitățile iluzorii ce par cât se poate de reale într-un anumit punct al acțiunii sunt destrămate cu degajare doar câteva capitole mai târziu.

Un roman intrigant, scris într-o manieră profesionistă, cu acțiuni și consecințe logice, bine structurate, scris de cea care nu mai are nevoie de nici o altă introducere. În “Enigma la mansardă” personajele îl îndrumă pe cititorul perseverent spre un deznodământ care răsplătește așteptarea cu rezolvarea misterului într-un mod la care puțini se vor aștepta.

Dincolo de aparenta atmosferă aspră a cărții, motivată de crima propriu-zisă, Rodica Ogoj-Brașoveanu reușește de fapt să clădească un cadru plăcut și relaxant pentru cititor prin talentul ei scriitoricesc, dovedit de atâtea ori până acum. O carte ce trebuie citită nu doar de cei împătimiți de astfel de romane, ci de toți cei care vor să se bucure de o lectură interesantă.

]]> http://nemirabooks.ro/o-noua-enigma-un-nou-roman-de-devorat/feed 0 http://nemirabooks.ro/nenumaratele-forme-ale-apei-2 http://nemirabooks.ro/nenumaratele-forme-ale-apei-2#comments Fri, 03 Feb 2012 17:43:18 +0000 Cristina Şerbu http://nemirabooks.ro/?p=3857 Cartile m-au fascinat dintotdeauna. Pentru mine sunt cufere pline de comori mai stralucitoare decat aurul si pietrele pretioase, porti stelare ce-ti ofera acces nelimitat spre lumi fantastice alcatuite numai si numai din cuvinte, tinuturi pe care nu le-ai vazut niciodata, dar totusi sufletul tau tanjeste dupa ele (Gondor, Eriador, Narnia,  Shannara, Alagaësia, Deltora, Arrakis, Hogwarts, Gethen, Westeros), ferestre larg deschise catre locuri foarte reale pe care insa nu vei apuca poate sa le vizitezi vreodata. Iar cartile editurii Nemira ilustreaza perfect cele spuse mai sus.

O astfel de fereastra e Forma apei, de Andrea Camilleri, care ne ofera o felie savuroasa din Sicilia, cu oamenii ei “care vorbeau un dialect de neinteles, parca facut mai mult din taceri decat din cuvinte, din indescifrabile miscari din sprancene si din cute imperceptibile itite din cand in cand pe obraz”, cu traditiile, superstitiile si cutumele uneori de neinteles pentru un strain.

O moarte banala, din cauze naturale-intamplata, ce-i drept, persoanei nepotrivite, intr-un moment inoportun, in circumstante nefericite si-ntr-un loc total inadecva, se dovedeste o complicata masinatie politica pe care comisarul Montalbano o demonteaza ca un expert pentru propria-i satisfactie, doar pentru ca nu accepta sa se opreasca “la forma apei, forma pe care ei au vrut s-o ia apa”.

Pragmatismul il impiedica sa devina un Don Quijote, stie ca cercetarile si concluziile sale nu vor face obiectul vreunui dosar, are insa destul orgoliu pentru a-si dori sa joace un rol activ, influentand lucrurile, schimband cartile asemenea unui “Dumnezeu, unul de mana a saptea, dar totusi un Dumnezeu”, dupa cum ii spune Livia, iubita lui.

Cu umorul si ironia caracteristice, Andrea Camilleri ni-l prezinta pe Montalbano intrat “in coliziune” cu lumea politicii, populata de femei frumoase, doamne distinse, tineri chipesi, barbati nobili cu profil de medalie, unde loialitatile sunt puse zilnic la incercare, dusmanii devin peste noapte aliati de nadejde iar prietenii pot fi vanduti pe 30 de arginti fara nicio remuscare. E un loc plin de stralucire, aflat la departare de ani-lumina de “stana”, bordelul improvizat, in aer liber, cu care, totusi, are in comun viciul, perversitatea, depravarea.

Cartea e o bijuterie a genului, stralucitoare asemenea unei picaturi de apa in slow-motion (pentru a ramane in ton cu titlul), un roman politist de o simplitate inselatoare, ce se citeste razand cu gura pana la urechi, pentru ca umorul lui Camilleri e absolut special si intelegi acest lucru inca de la prima pagina, dar si salivand intens, Montalbano fiind cel mai nou reprezentant al unei categorii aparte de detectivi-gurmanzii, chiar daca el e total diferit de politicosul Poirot, calmul Maigret ori de excentricul Nero Wolfe.

Poti deveni dependent de un autor sau de un personaj? In cazul meu raspunsul e da, intr-o saptamana am citit toate cele 5 carti si acum sunt intr-o stare grava de sevraj literar, recitesc unele fragmente lasandu-le sa se rostogoleasca/plimbe/topeasca prin minte, savurandu-le, cum face Montalbano cu mancarea, perfect constienta de faptul ca-mi va lua ceva timp pana sa fiu din nou in stare sa citesc altceva…

]]> http://nemirabooks.ro/nenumaratele-forme-ale-apei-2/feed 1 http://nemirabooks.ro/furtuna-cu-trup-de-dragon http://nemirabooks.ro/furtuna-cu-trup-de-dragon#comments Tue, 31 Jan 2012 19:36:52 +0000 Cristina Şerbu http://nemirabooks.ro/?p=3812 Imi plac romanele politiste, in special cele care au drept eroi personaje absolut surprinzatoare ori cele ce se petrec in vremuri si locuri la care nu te-ai fi gandit vreodata. De aceea sunt fan Alan Bradley (detectivul lui are 11 ani si e o fetita precoce, Flavia de Luce, cu preocupari neasteptate-chimia, in special otravurile), Danila Comastri Montanari (autoarea seriei Mistere in Roma Antica, investigate de senatorul Publius Aurelius Statius), Bernard Knight (cu al sau coroner, Sir John de Wolfe, cercetand mistere medievale) ori Isaac Asimov, creatorul lui Elijah Bailey si R.Daneel Olivaw,  investigatori din viitorul extrem de indepartat, ca sa numesc doar pe cativa dintre favoritii mei.

Acum am adaugat nume noi la colectie – Ingrid J Parker si “detectivul” ei, functionarul imperial Sugawara Akitada din Japonia secolului al XI-lea . Actiunea romanului se petrece in Luna Fara Zeu, noiembrie, anul 1014, perioada Heian, numita astfel dupa Heian Kyo (azi Kyoto), capitala imperiului in acele vremuri, epoca recunoscuta mai ales pentru arta si literatura sa, cand budismul castigase adepti din ce in ce mai multi, mai bogati si mai influenti, iar puterea trecea pe nesimtite din mainile imparatului in cele ale clanului Fujiwara.

Nobil scapatat, functionar la Ministerul Justitiei, rotita neinsemnata in acest mecanism colosal care este birocratia japoneza, Akitada, insotit de servitorul sau Seimei, calatoreste spre Kisarazu, capitala indepartatei provincii Kazusa pentru a investiga disparitia convoaielor cu taxele datorate imparatului. Drumurile sunt intesate de talhari, calatorii sunt atacati, dar un tanar dezertor numit Tora le sare in ajutor.

Spre deosebire de altii de rangul sau, Akitada nu se fereste sa inchege relatii cu oamenii simpli; chiar daca Tora e necioplit si nu inspira incredere, il angajeaza ca insotitor, incantat de priceperea acestuia in lupta cu betele de bambus. La banchetul dat in cinstea sa, face cunostinta cu notabilitatile locale, care sunt in acelasi timp si suspectii principali-Yukinari, comandantul garnizoanei, prefectul Ikeda, maestrul Joto, abatele templului budist, fostul guvernator Tachibana, actualul guvernator al provinciei, Fujiwara Motosuke.

Akitada se simte legat de maini si de picioare cand afla ca fiica lui Fujiwara va deveni cat de curand concubina imparatului, conferindu-i guvernatorului intangibilitate. Lipsa totala a probelor, a indiciilor, a pistelor de urmat il face sa se intrebe de ce a fost trimis tocmai el acolo, ce urmaresc superiorii lui, isi doresc sau nu ca ancheta sa fie finalizata.

Investigatiile il poarta prin toate mediile sociale, printre cersetori, prostituate si mici comercianti, escroci, raufacatori, soldati si calugari budisti, servitori, nobili, curtezane si inalti demnitari, prin palate, bordeie, bordeluri, crasme, bai publice, temple ori scoli de arte martiale. Nu va lasati inselati de aparente, in ciuda faptului ca evenimentele se desfasoara in Japonia cea protocolara, incorsetata de tabuuri si cutume, romanul este plin de dinamism, actiunea se precipita in scurta vreme, au loc crime, tradari, urmariri in miez de noapte, scene de dragoste si lupta, apar personaje interesante ce dau culoare si farmec povestii: falsul invalid numit Sobolanul, tanara luptatoare Ayako, sora ei, frumoasa pictorita surdomuta Otomi, tatal lor, instructorul de arte martiale Higekuro, doamna Tachibana cea fragila ca un fluture surprins de inghet.

In cele din urma, acest Sherlock Holmes japonez rezolva misterul convoaielor disparute, ba chiar mai mult decat atat si, cu toate ca isi nemultumeste superiorii, reuseste sa-si asigure admiratia si recunostinta unor oameni puternici si influenti. Dragonul furtunii e mai mult decat m-am asteptat-un roman politist inteligent si antrenant, o carte despre datorie, onoare si alegeri dificile, un tablou al Japoniei in epoca Heian, plin de superbe detalii, asemenea unui kimono bogat ornamentat, detalii despre hrana, bauturile, imbracamintea, arhitectura, mobilierul, ceremoniile, sistemul judiciar, pedepsele, obiceiurile, viata de zi cu zi in general.

Abia astept sa citesc Rashomon, urmatorul volum, sper din tot sufletul ca Nemira sa continue seria si, daca nu cer prea mult, mi-as dori sa se ia in considerare ideea de a publica si povestirile scrise de Ingrid J Parker inainte de Dragonul furtunii, cele care prezinta primele cazuri ale lui Sugawara Akitada.

Sper însă că veţi trece rapid peste şocul iniţial şi veţi citi mai departe fiindcă romanul îşi merită banii! Merrily este chemată în Garway, la graniţa dintre Ţara Galilor şi Anglia,de către un angajat al Ducatului de Cornwall (pentru cei care nu ştiu, actualul duce de Cornwall este prinţul Charles),pentru a se ocupa de o proprietate recent achiziţionată de această instituţie-Master House, o casă veche de peste 700 de ani,cu o istorie tenebroasă.Proprietari i-au fost,la un moment dat,cavalerii templieri care au lăsat o amprentă de neşters în zonă,vizibilă mai ales în biserica din apropiere,plină de simboluri oculte ce cu greu pot fi asociate creştinismului şi într-un columbar ce are nici mai mult,nici mai puţin de 666 (!) de căsuţe pentru porumbei.Se intenţiona renovarea clădirilor şi transformarea lor într-un centru destinat meşteşugurilor tradiţionale însă ceva de neînchipuit s-a întâmplat cu echipa de restauratori,o tânără susţine că foliile protectoare au foşnit,s-au mişcat şi s-au strâns sub forma unei figuri malefice iar casa însăşi ar fi ostilă şi s-ar împotrivi renovării (!?!).

Merrily află că ideea “chipului din cearceafuri boţite” e de fapt “furată” dintr-o poveste de groază scrisă la începutul secolului XX de un autor celebru în zonă,aşa că la început consideră că fata e fie mitomană,fie tulburată psihic din cauza copilăriei nefericite.Pe de altă parte,două familii îşi dispută casa de generaţii iar una dintre ele nu s-ar da în lături de la nimic pentru a reintra în posesia ei,ceea ce ar putea însemna că totul nu e decât o farsă elaborată pusă la punct pentru a sili Ducatul de Cornwall să le cedeze proprietatea. Tocmai când era pe punctul de a renunţa la investigaţie,Merrily are o experienţă şocantă înauntrul casei,în plus totul capătă altă dimensiune din cauza crimelor;se implică poliţia şi serviciile secrete,francmasonii pândesc din umbră,superiorii ierarhici încearcă să-i pună beţe în roate,tensiunea şi suspansul se-mpletesc,unul pe faţă,unul pe dos,într-o urzeală fantastică şi în scurt timp te trezeşti că nu poţi respira,mânca ori dormi dacă nu afli ce anume bântuie prin Master House.

Singurul meu regret e legat de faptul că Urzeala păcatului e a noua carte (nu prima,cum mi s-ar fi părut normal) dintr-o serie de zece (până acum) având-o drept eroină pe Merrily Watkins şi tot timpul se fac referiri la personaje şi evenimente din volumele precedente.În rest,ce să vă mai spun? Cartea e fascinantă,amestec de thriller religios, poliţist şi horror, eroina e interesantă, nu mai vorbesc de celelalte personaje, creionate de o mână de maestru (mai ales Jane), aşa că întrebarea mea e,zic eu,firească:(CÂND) LE PUBLICAŢI ŞI PE CELELALTE?

Melania Lupu si motanul Mirciulica ne incanta din nou cu peripetiile lor, desfasurate in tiparul definitoriu acestui “cuplu” – pitorescul replicilor si situatiilor intalnite, aerul inocent si modul optimist in care este vazuta lumea inconjuratoare.
In acelasi timp, Melania are si un adversar pe masura, in persoana maiorului Cristescu, cel nemultumit de solutionarea primului dosar, care i-a trezit atat admiratia cat si suspiciunea fata de femeia sexagenara.

Actiunea din roman se petrece in Bucurestiul sfarsitului de an 1975, la aproximativ 1 an de la “finalizarea” straniului caz al tablourilor de Goya si Rembrandt. Doru Matei, sculptorul, mai are putin pana va iesi din sanatoriu, iar acest fapt o determina pe Melania sa declanseze o “misiune-fulger” de capatare a tabloului mult-ravnit.

Intrarea in combinatia infractionala hazlie a inginerului Ionescu, a spargatorului Dascalu ori a lui Scarlat reprezinta tot atatea puncte forte in intriga cartii, aratand in mod cert nebunia actiunii de spargere a unui muzeu bine pazit, pentru cateva tablouri solicitate de o femeie “necunoscuta”.

Pe parcurs, Melania contribuie din plin la emotia si tensiunea personajelor urmarite, fiecare cu propriile asteptari si idealuri de la viata, “batranica” avand grija sa nu lase vreun semn incriminator in urma sa… Apare si un santaj sentimental la adresa familiei Miga, din partea bandei de hoti, cu urmari nebanuite, sau o crima bizara ca desfasurare, precum si moartea, survenita din hazard, a unui martor important in cazul “furtului” initial de tablouri. Rasturnarile de situatie, ancheta minutioasa a lui Cristescu, ajutat de Azimioara, reactiile imprevizibile ale motanului, grupul “pestrit” al infractorilor sunt doar o mica parte din motivele pentru care o astfel de lectura nu ar trebui ratata.

Care este mobilul central al furtului de tablouri?, Ce motivatii au hotii pentru o actiune atat de riscanta precum jefuirea unui muzeu?, Cine e in spatele acestor urzeli referitoare la jaf?, Care e rolul lui Alexandru Miga, pilot de profesie, in rezolvarea cazului anchetat de militie?, Unde se poate gasi dovada vinovatiei Melaniei de catre Cristescu si ceilalti politisti? A comis vreo imprudenta “capul” intregii “afaceri”, si daca da, care este aceasta? Ce personaj reprezinta factorul decisiv in solutionarea dosarului? sunt intrebari la care cititorul poate gasi raspuns, dupa lectura volumului Buna seara, Melania! Si in acest roman autoarea imprima naratiunii o inconfundabila nota de apartenenta la spatiul ex-sovietic, mai exact la spatiul carpato-danubiano-pontic, aducand autenticitate si naturalete descrierilor si dialogurilor…

Pentru aflarea restului detaliilor si necunoscutelor din povestea politista incitanta pe care a creat-o Rodica Ojog-Brasoveanu, va recomand calduros citirea cartii Buna seara, Melania!, eventual o imbinare optima intre romanul politist, tragicomedie si romanul burlesc. Spor la citit!

Material realizat de Ralf.

“Cand ai impresia ca totul e pierdut, ca totul e cumplit si sumbru, speranta continua sa existe, intotdeauna.”

Mai sus aveti un citat din carte, acela care m-a miscat cel mai mult. “Eu sunt numarul patru” – O carte cu extraterestrii, imi doream asta de mult timp si am primit-o! Povestea, personajele, totul a fost captivant de la prima pagina iar cei 2 autori cunoscuti sub numele de Pittacus Lore cred ca vor crea “un erou al generatiei sale”.

Desi sunt putin nauc pentru ca 6 mogadorieni nu ar putea sa distruga o rasa intreaga… tot sunt sigur ca Pittacus Lore va reusi cu ajutorul imaginatiei sale sa ii faca pe eroii nostri triumfatori. Si asa ajung la citatul de mai sus. Speranta nu moare niciodata si de asta avem ceva de invatat din aceasta carte. Pot spune cu mana pe inima ca am invatat acest lucru, ca speranta moare ultima!

Mi-a placut ca personajul principal, John, incearca sa se integreze in lumea oamenilor si sa fie un baiat obisnuit. De asemenea, m-a fascinat trecutul lorienilor. Cum au reusit ei sa invete oamenii sa faca focul si multe altele… Cat despre multi altii care inca adopta teoria extraterestrilor cenusii cu o capatana de pepene verde, de ce nu ar fi extraterestrii la fel ca si noi?

Recomand cu multa caldura aceasta carte, potrivita pentru toate varstele si astfel as vrea sa ii multumesc editurii Nemira pentru ca publica aceasta serie. Abia astept sa cumpar si volumul 2: “Puterea celor 6″!

Numarul Patru (John) e un extraterestru venit de pe Lorien alaturi de cepanul sau Henri. Planeta lor a fost distrusa de catre mogadorieni insa poporul sau a reusit sa trimita 9 copii alaturi de cate un cepan pe planeta Terra in siguranta. Acestia isi asteapta Mostenirile cu speranta ca intr-o zi se vor intoarce pe Lorien si ii vor ucide pe Mogadorieni. Insa mogadorienii pot sa ucida cei 9 copii doar intr-o anume ordine: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9!

Alaturi de cepanul sau Henri, Patru traieste 15 ani pe Pamant mutandu-se dintr-un loc in altul ca sa nu fie gasit si ucis. Insa la scurt timp and afla ca primul dintre semenii sai a murit. Dar cand si al treilea lorian moare, Patru stie ca va fi randul sau… Intr-un sfarsit, ajunge in Paradise, Ohio si isi schimba numele in John.

Aici John isi face prieteni si, ca orice adolescent, se indragosteste de o fata. Totul pare sa mearga bine pana cand Henri dispare fara urma… Sa fie Mogadorienii de vina? L-au gasit in cele din urma pe John? Va scapa oare Henri cu viata?

]]> http://nemirabooks.ro/eu-sunt-numarul-4-de-pittacus-lore/feed 0