În acest context, pe un Pământ arid care începe să fie populat de creaturi cu mutații (din nou radiațiile nucleare reziduale, ați ghicit), Pâmânt pe care locuitorii lui l-au părăsit, exilându-se pe Vega, în care mai trăiesc doar 4 milioane de oameni, tocmai de pe Vega sosește Cort Myshtigo, un component al unei familii vegane bogate și influente care deține o mare parte din planeta noastră ca proprietate. Myshtigo vine cu scopul aparent declarat de a călători în locurile istorice antice ale Terrei; acesta dorește să adune informații pentru a scrie o carte iar eroul nostru, cu sau fără voia sa, îi va servi ca ghid oaspetelui extaterestru cu pielea albastră.

În scenă își fac apriția și alte personaje printre care mercenarul Hassan, un vechi inamic al lui Conrad, care-l numește pe acesta Karagee, după una din fostele sale identități. Acesta știe multe despre Nomikos și le pune pe tapet în timp, creionând cursiv profilul eroului nostru.

De aici pornește intriga propriu-zisă a romanului și începe să curgă într-un ritm alert, cu acțiunea care se desfășoară la persoana întâi, din perspectiva lui Conrad și chiar dacă decorul este sumbru, post-apocaliptic, există umor și încă unul de calitate.

Nu voi mai deconspira prea multe din carte, voi spune doar că Conrad poate fi văzut ca un Pan în alter-ego, de altfel mitologia abundă în carte, în stilul Zelazny, adică la superlativ, cu trimiteri fine și deloc întâmplătoare la eroii Greciei antice, Nomikos -un erou ieșit din tiparele obișnuite, mai degrabă un anti-erou însă integru și cu suflet bun.
Iar finalul cu siguranță vă va surprinde.

Titlul acestei recenzii este același cu numele pe care l-a purtat romanul în prima variantă publicată serializat; el provine din fraza cu care Conrad își încheia toate disputele sale verbale cu Hassan, atrăgîndu-i acestuia atenția asupra discreției de care asasinul arab trebuia să dea dovadă.

Vreau doar să mai adaug că acestei cărți i s-a făcut o mare nedreptate: stă într-un nemeritat con de umbră. De ce spun asta: în 1966 a împărțit premiul Hugo pentru cel mai bun roman al anului cu ”Dune”! Ei, ce spuneți de asta?

In fond , George RR Martin , şi-a mărturisit de la început intenţia ca seria să conţină şapte romane dar după publicarea primelor trei : Urzeala Tronurilor , Incleştarea regilor si Iureşul sabiilor am remarcat o diluare a acţiunii pe un front aproape imposibil de ţinut sub control şi astfel pâna în 2005 a abandonat oarecum proiectul. Astfel în Festinul Ciorilor(urmareşte acţiunea la Debarcaderul Regelui şi în Westeros) şi în Dansul dragonilor –2011(acţiunea fiind în Ţinutul celor 9 Orase Libere preponderent) ; George RR Martin se straduieşte să dea sagăi un curs articulat şi să-l pună într-o logică şi ordine firească. Este de notat şi declaraţia autorului vizavi de acest lucru în care spune, între altele, că în a şasea parte a sagăi « Winds of winter » speră ca toate personajele să « danseze » împreuna din nou. Referitor la acest penultim roman al seriei George Martin a mărturisit ca a articulat deja o serie de cateva capitole şi speră să îl ducă la bun sfarşit cel mai târziu în 2013.

Revenind la « Dansul dragonilor » trebuie spus că acţiunea se desfăşoară în trei planuri majore : la Zid urmărind pe Jon Snow în calitate de Lord Comandant ; în Merren oraşul unde domneste Daenerys Targaryen şi aventurile lui Tyrion Lannister în Ţinutul celor 9 Oraşe Libere. Spre finalul romanului-cel mai amplu al seriei dealtfel – se reface legătura cu personajele « lăsate » în Westeros :Cersei Lannister , Kevan Lannister , Jaime Lannister , Stanis Baratheon care se confrunta pentru Nord cu Roose Bolton şi bastardul acestuia Ramsay Bolton.
La « Zid » se derulează acţiunea cu episoade menţionate şi în « Iureşul săbiilor »-fiind menţionată plecarea în Oraşul Vechi a lui Samwell Tarly pentru a deveni maester împreuna cu batranul maester Aemon Targaryen şi cu Gilly fiica lui Craster de dincolo de Zid care şi substituie fiul cu cel al lui Mance Ryder-fostul Rege de Dincolo de Zid invins de Stanis Baratheon la asaltul asupra Zidului.Aici aş face o paranteză şi să spun că , deşi saga curge foarte plăcut, probabil amplitudinea proiectului face ca George Martin sa nu ne ofere detalii pertinente vizavi de soarta tuturor personajelor pe unele abandonându –le pur şi simplu.
Jon Snow rezistă presiunilor lui Stanis de a- i ceda anumite castele si ţinuturi ale Rondului de Noapte pentru cavalerii săi.Sunt de remarcat şi tratativele cu Tormund Spaima Uriaşilor pentru a primii oamenii liberi la Sud de Zid în perspectiva iernii iminente si materializarea acesteia dar şi opozitia întâmpinată din partea lui Bowen Marsh şi a altor fraţi juraţi.Sunt remarcabile şi strădaniile lui Jon de a salva oamenii liberi adăpostiti la Sălaşul Aspru –la Nord de Zid undeva în Est şi care erau sortiti pieirii în perspectiva asprei ierni ce stătea să vină. Toate aceste demersuri şi riscuri asumate duc la scena din finalul « Dansului Dragonilor » în care Jon este înjunghiat de 4 ori de Bowen Marsh şi cei care l susţineau- deşi fusese avertizat de Melisandre-preoteasa roşie. Evenimentele se precipită şi pe fondul morţii lui Stanis în bătălia purtată în proximitatea Winterfelului cu Roose Bolton si Ramsay Bolton. La Zid este palpabilă amenintarea « celorlalti »- niste fapturi misterioase ale zăpezii şi morţii- care atacau ţinuturile oamenilor în toiul asprei ierni. Dealtfel George Martin « pregăteşte » cu pricepere “ intrarea” acestor fapturi în scenă…probabil în « Winds of Winter ».
În Mereen o regăsim pe Daenerys Targaryen în postura de regină şi care se confruntă cu situaţii nedorite: dragonii au crescut şi vânează oi şi capre dar şi un copil , motiv pentru care decide să-i închidă în subteranele Marii Piramide. Drogon – cel mai mare dintre ei- fuge undeva departe când simte acest tratament. Oraşul se confruntă cu foametea şi cu „fiii Harpiei” niste asasini ai nobililor mereeni care nu se supun noii lor regine. Yunkaii ameninţă şi ei cu războiul şi chiar împresurează oraşul în vederea unui eventual asediu.
Pentru a pune capăt asasinatelor şi pentru a fi acceptată de vechii nobili Dany se casatoreşte cu nobilul mereen Hizdahr zo Loraq. Redescoperă şi iubirea în braţele lui Daario Naharis. În urma unui incident din arenele de luptă, Drogon este atras de zgomot şi atacă animalele si luptătorii din arenă motiv pentru care se încearcă uciderea lui.Dany se repede să –l potolească dar până la urmă pleacă în zbor cu acesta nu înainte de a măcelarii peste 200 de mereeni.
Ser Barristan Selmy –cavalerul reginei- îl arestează pe Hizdahr zo Loraq pentru a afla dacă a cospirat împotriva reginei. Pe Dany o regăsim în Marea Dotraki şi după multe zile de vicisitudini şi foame e gasită de Khal Jhago.
Pe Tyrion Lannister îl regăsim fugind din Westeros pe o corabie şi e dus la Ilyrio Mopatis intr-un mic butoi. De aici pleacă spre Mereen alăturandu- se unui mic grup condus de Griff(Jon Connington) şi tânărul Griff(prinţul Aegon). Vechea lui slăbiciune pentru târfe îi aduce ca de obicei numai necazuri. Astfel e capturat de Jorah Mormont într-un bordel şi se îmbarca apoi pe o corabie dar sunt capturaţi şi luaţi ca sclavi de un bogat nobil yunkai.Inteligenţa şi instinctul de conservare inegalabil îl salvează încă odată astfel că la final se alătură „Fiilor Secunzi”împreună cu Jorah Mormont şi cu partenera sa pitică te turniruri –Penny. „Fii Secunzi” se alătură cauzei sale contra unor angajamente generoase.
Aflăm câte ceva şi despre Brandon Stark :acesta ajunge la Cioara cu Trei Ochi de dincolo de Zid şi îşi începe ucenicia de clarvazător alături de Copii Pădurii.
Arya Stark îşi face şi ea veacul prin Braavos şi mai apoi ucenicia la Templul Zeului cu o mie de feţe. La Debarcaderul Regelui , Cercei Lannister e nevoită sa şi recunoască o parte din păcate(cele mai mici totuşi) şi pentru ispăşire e plimbată goală şi primeşte oprobriul şi batjocura mulţimii de supuşi.
Jaime Lannister- la care se remarcă o schimbare radicală de a – şi dori să se poarte ca un adevărat cavaler al Garzii Regelui- restabileşte pacea regelui în Ţinuturile Riverane şi apoi este condus de Brienne de Tarth spre o destinaţie tainică.
Acţiunea curge năvalnic şi dinamic şi este remarcabil talentul lui George RR Martin să creeze o lume fantastică(un Tărâm) în care se îmbina elemente antice şi medievale îmbinate nedefinit dar cu o bună pricepere.
În cele Nouă Oraşe Libere recunoaştem elemente din istoria Antică- Titanul seamănă Colosului din Rhodos , Tyr şi Myr sunt stravechi porturi feniciene şi asiriene , piramidele în trepte se aseamănă celor aztece. Vechea Valyrie distrusă de un cataclism natural se aseamănă poveştii legendarei Atlantida pomenită de Platon in Critias.În Braavos şi Pentos recunoaştem câte ceva din atmosfera oraşelor medievale italiene.Toate acestea au rolul de a crea o atmosferă subliminal familiară unui cititor avizat.

TARAMURILE PUSTIITE, povesti ale apocalipsei. Titanii SF-ului isi aduc contributia la sfarsitul lumii.

Antologia lui J.J. Adams captiveaza incepand de la coperta. Nu neaparat de la grafica ci de la numele pe care reuseste sa le stranga. O carte care insumeaza nume ca Stephen King, Orson Scott Card, George R.R. Martin, Jack McDevitt (Exploratorul, Ed. Nemira 2008), Cory Doctorow (Little Brother, Ed. Nemira 2010), Gene Wolfe (Cartea Soarelui Nou) sau Paolo Bacigalupi (The Windup Girl) alaturi de alte nume interesante ale genului, nu poate sa fie decat o enciclopedie de povestiri ce arata cat de mult s-a impus SF-ul in literatura universala si cat de divers si complex este de fapt acest gen literar.

Nici o povestire nu seamana cu cealalata insa toate roiesc in jurul apocalipsei petrecute in diverse feluri, fie ca actiunea are loc inainte, in timpul, dupa sau foarte mult dupa aceasta.

Iata o scurta prezentare a catorva povestiri ce nu trebuiesc ratate de niciun pasionat de science fiction, cu completarea ca nici celelalte nenominalizate aici nu sunt de ignorat.

Stephen King – SFARSITUL TUTUROR PROBLEMELOR (nominalizata la World Fantasy Award 1986).
Maestrul nu se dezminte si arata o mostra de tehnica literara incredibila. In afara de tema clasica a povestirii ,una aparent banala (cand un experiment o ia razna), povestirea ne vrajeste prin stilul abordarii ei. Scrisa la persoana I povestirea ne pune in pielea propriului nostru personaj, care citeste un “testament” lasat urmasilor de unul dintre cei apropiati celui raspunzator de aducerea apocalipsei.

Scriitorul si personajul principal (insusi de cariera scriitor) este pe moarte, insa prefera ca in ultimele momente de viata sa lase in scris (desi nu ar mai avea cine sa citeasca) felul in care s-au produs intamplarile ce au dus la situatia dramatica in care se afla omenirea. In sirul evenimentelor presara intamplari comice si de natura familiala si isi exprima unele regrete si sentimente intr-o spovedanie publica. Finalul este unul savuros care ma face sa ii acord niste laude sincere traducatorului.

Paolo Bacigalupi – OAMENI DE NISIP SI ZGURA (nominalizata la Hugo si Nebula 2004).
Plasata in viitorul indepartat, cu personaje abia recogniscibile ca oameni, povestirea examineaza si comenteaza umanitatea situata intr-un mediu profund viciat de radiatii si substante radioactive. Povestirea debordeaza de bizar si abstract, iar personajele, niste oameni ce-au suferit transformari drastice, se afla intr-o explorare a sentimentelor de iubire si afectiune intr-o lume profund tehnologizata si lipsita de repere sufletesti. Acestia au o intalnire de gradul 3 cu un caine (?) iar reactiile lor in relatia cu acesta sunt diferite si complexe.

Aceasta povestire m-a facut sa-mi doresc sa-l citesc mai mult pe Bacigalupi pentru ca in felul lui este un scriitor revolutionar.

George R.R. Martin – ADANCI, TOT MAI ADANCI TUNELURILE.
Una din povestirile mele preferate ale lui Martin din Regii Nisipurilor a fost In Casa Viermelui. Prezentarea intunericului si a senzatiilor prezente in astfel de catacombe ne poarta in cele mai tenebroase locuri subterane.

Adanci, tot mai adanci tunelurile, are aceeasi atmosfera ce fascineaza prin trairile interioare ale personajelor. O fiinta semi-umana pe care timpul a inzestrat-o cu modificari fizice si senzoriale, pentru a putea supravietui intunericului subteran, intra in contact cu niste oameni veniti de la suprafata, ce exploreaza aceste catacombe. Modul in care se percep unii pe ceilalti este redat remarcabil. Desi scopurile le sunt pasnice bariera de comunicare poate fi decisiva.

Cory Doctorow – CAND SYSADMINII CONDUCEAU LUMEA (Locus 2007)
Nuvela graviteaza in jurul unui sysadmin – administrator de sisteme computerizate – ce alaturi de alti sysadmini de pe tot mapamondul, este susrprins intr-un centru de retele operationale dupa ce o serie de dezastre pun capat civilizatiei. Aceste centre, acum devenite loc de refugiu, au fost proiectate sa reziste si unor calamitati nucleare asadar acestia raman singurii supravietuitori capabili sa comunice intre ei prin intermediul internetului. Este interesant de urmarit felul in care acestia se organizeaza si incearca sa mentina disciplina si unitatea intr-o lume in curs de disparitie. Punctele forte ale nuvelei le constituie elementele tehnice inserate de Doctorow, fost administrator de sistem el insusi. Din acest punct de vedere aceasta nuvela poate fi si una educativa.

Jerry Oltion – DUPA JUDECATA DE APOI
Cum ar fi ca ziua sfarsitului lumii sa te prinda altundeva? Despre aceste lucru este vorba in aceasta naratiune in care membrii echipajului unei nave interstelare se intorc pe Pamant pentru a afla ca inaltarea la ceruri s-a petrecut in lipsa lor. Simtindu-se lasati pe dinafara reactiile lor oscileaza de la umor, ironie si ignoranta pana la dezamagire sau obsesie, ajungandu-se la a face lucruri nebunesti pentru a atrage atentia Divinitatii.

Dale Bailey – SFARSITUL LUMII PE CARE O CUNOASTEM (finalista la premiul Nebula) este povestirea pe care as alege-o prima pentru a o reciti.
Fata de celelalte naratiuni, Bailey, aduce nou umorul. Stilul cald si haios al povestirii demn de Ion Creanga precum si personajul desprins parca din Caragiale sunt completate de pasaje ce prezinta momente de restriste ale omenirii. Dintre acestea aminteste unele de amploare globala precum ciuma bubonica din Europa secolului 14, atentatul de la World Trade Center sau cutremurul din Lisabona de la 1855 si altele de mai mica amploare incepand cu moartea a 146 de oameni de la fabrica de confectii Triangle din 1911 si terminand cu cea a lui Elvis Presley. Toate acestea sunt prezentate intr-o maniera amuzanta, intregind o povestire despre sfarsitul lumii care ne arata cum se desfasoara,de fapt, povestirile despre sfarsitul lumii.

Bailey trateaza cu umor acest subiect al apocalipsei prin intermediul personajului sau, un ins tipicar plin de tabieturi care isi gaseste alinarea in sticlele cu gin.

Povestirile ramase incununeaza perfect tematica apocalipsei si completeaza varietatea de stiluri si abordari.

Orson Scott Card prezinta latura sperantei prin divinitate in RECUPERARE.

Jonatham Lethem – CUM AM INTRAT IN ORAS SI CUM L-AM PARASIT, James Van – Pelt ULTIMA DINTRE FORMELE-O (nominalizata Nebula) si Neal Barret Jr. – GINNY SOLDURI-SUAVE SI CIRCUL EI ZBURATOR (nominalizata Hugo si Nebula) ne introduc in viata oraselor post-apocaliptice vaduvite de distractie sau manifestari artistice si intamplarile unor afaceristi ambulanti sau a unor simplii vizitatori prin acestea. Povestirile abunda de personaje sarguincios creionate ce reusesc sa incante prin duritate, infantilism, solidaritate sau erotism.

Catherine Wells ne prezinta in INGERII LUI ARTIE, lupta sociala dintr-o comunitate izolata napadita de violenta si sacrificiul personal pentru binele celorlalti, in timp ce Nancy Kress ne prezinta in INERTIA o altfel de comunite izolata, una afectata de o epidemie, si felul in care aceasta interactioneaza cu restul omenirii.

Elizabeth Bear – SI ADANCA MARE ALBASTRA o naratiune in care ne este prezentat drumul unei mesagere intr-o America pustie printr-o zona radioactive si capacitatea ei de-a supravietui precum si lupta interioara a acesteia atunci cand pe drum se intalneste cu un alt mesager, cel al infernului.

Carol Emshwiller aduce in UCIGASII aparitia neasteptata a unui barbat intr-o comunitate de femei.

David Grigg in UN CANTEC INAINTE DE APUS ne arata solitudinea unui pianist intr-o lume distrusa care nu mai apreciaza nimic din arta si cultura. In timp ce bandele devasteaza muzee si biblioteci, pianistul asista la propria apocalipsa, cea a universului sau artistic, si incearca sa lupte pentru asta.

Gene Wolfe – MUT. Doi copii intorsi acasa, gasesc locuinta goala dandu-si seama in timp ca restul oamenilor au disparut. Astfel sunt nevoiti sa uite de placerile copilariei si sa se maturizeze in graba.

Ceilalti scriitori partasi la aceasta antologie sunt: M. Rickert – PAINE SI BOMBE, Tobias S. Buckell – ASTEPTAND ZEFIRUL, Jack McDevitt – SA NU DISPERI, Richard Kadrey – NATURA MOARTA CU APOCALIPSA, Octavia Butler – SUNETELE VORBIRII (Hugo 1984) si John Langan cu EPISODUL SAPTE:ULTIMA REZISTENTA IMPOTRIVA HAITEI IN REGATUL FLORIILOR PURPURII.

De ce recomand aceasta antologologie? Va redau un paragraph scris de John Varley si citat la randul lui de catre John Joseph Adams in prefata carti:

“Toti iubim povestile post-bomba. Daca n-ar fi asa de ce ar exista atat de multe? Ne atrage ceva spre hecatombele acelea, spre ratacirea printr-o lume depopulata, scotocirea dupa cutii de conserve Campbell’s cu carne si fasole, apararea familiei impotriva jefuitorilor. Sigur ca este oribil, sigur ca plangem dupa toti oamenii care au murit. Insa o particica secreta din noi crede c-ar fi bine sa supravietuim, sa pornim de la-nceput.”

“Trei sunt deja morţi, eu sunt Numărul Patru“, este un început care te face să-ţi curgă apa-n gură, dacă devorezi lectura sci-fi. Această „fantezie” îţi oferă şi câteva scurte momente horror care te fac să-ţi încordezi muşchii de la picioare. Bine, nu ajungi să faci cârcei, aşa cum am păţit în copilărie urmărind Jack spintecătorul, dar să nu uităm că un film este la fel de „gustos” precum o gumă de mestecat second-hand. Iar ca un bonus, filmul face să semene foarte mult cu The Twilight, ceea ce îi dă un gust de parodie.

Ştiind cât de antrenantă este cartea, am vrut să văd neaparat şi filmul! Chiar zilele trecute am auzit de apariţia lui. Aşadar, vă sugerez ca înainte de toate, să citiți cartea, pentru a experimenta o savoare cât mai intensă. Continuați apoi cu orice altă carte sau cu vizionarea unui cu totul alt film…

Ecranizarea este placută dacă îţi plac bătăile de joc, ştiind deja din roman anumite momente, distorsionate fără pic de bun simţ artistic, caracteristic Hollywood-ului. Idem şi faţă de lucrările Dune (Frank Herbert) sau Profeţiile de la Celestine (James Redfield) şi cu siguranţă a multor altora.

Revenind la literatură, personal nu m-am putut abţine până nu am dat gata, aproape imediat, cele 570 de pagini pentru că nu pot să nu citesc atunci când primesc cărţi noi – cu împrumut, pentru două zile – moneda de schimb fiind Războiul uriaşilor de Stephen Donaldson.

O certitudine este faptul că autorul încearcă să dea o aliură de dragoste, însă de departe se observă cât sunt de importante alte evenimente decât dulcegăriile. Este o evadare în SF, punct.

Încercând sa nu fur din plăcerea lecturii, foarte pe scurt rezumând, povestea este despre o mână de refugiaţi de pe o altă planetă, Lorien. Aceşti extratereştrii călătoresc foarte mult dintr-un colţ în altul al lumii pentru a nu fi descoperiţi şi ucişi de o altă rasă. Aceştia din urmă, mogadorienii, nu numai că invadau, dar şi exterminau celelalte specii, printre care au ales şi planeta noastră drept ţintă a expansiunii lor.

Lectură plăcută şi orizonturi cât mai deschise.

]]> http://nemirabooks.ro/eu-sunt-numarul-patru-pittacus-lore/feed 0 http://nemirabooks.ro/vanturile-de-la-marble-arch-povestiri-sf http://nemirabooks.ro/vanturile-de-la-marble-arch-povestiri-sf#comments Thu, 03 Nov 2011 11:24:21 +0000 Alexandru Trandafir http://nemirabooks.ro/?p=2953 Un material de Alexandru Trandafir

Vanturile de la Marble Arch – povestiri SF cu ingrediente din dramaturgie, filosofie, psihologie si literatura fantasy.

Autoarea acestei colectii de povestiri si nuvele, Connie Willis, face parte dintre scriitorii cei mai premiati din literatura SF, avand in palmares, printre multe altele, 10 premii Hugo si 6 Nebula. In Introducerea pe care o gasim in carte scriitoarea americana ofera cititorului cateva subiecte de discutie, precum si unele detalii de ordin biografic, esentiale in trasarea drumului parcurs in cariera literara – influenta scrierilor lui Shakespeare, ale Agathei Christie ori ale unor autori de SF din anii 1950-1970, rolul exercitat de mediul social in care a trait, referitor la importanta bibliotecii publice in acumularea de cunostinte practice si teoretice, pe langa conturarea unui stil aparte care sa-i defineasca scrierile.

Scurta prezentare de pe coperta cartii este una incitanta si deloc exagerata, povestirile abordand diverse teme din actualitate, de la poluare si nevoia de protejare a ecosistemelor, pana la un posibil ‘armaggedon’, la ideea calatoriilor intergalactice si in timp, la resimtirea unor unde vibrante din razboaiele trecutului sau pana la o potentiala invazie extraterestra.

Foarte interesanta ar putea fi considerata si ‘clasificarea’ povestirilor, in functie de elementul definitoriu al intrigii – astfel avem o categorie de povestiri denumita Buletine meteorologice, alta Ghizi de calatorie etc.

Prima povestire din volum este chiar aceea care da titlul culegerii, si anume ‘Vanturile de la Marble Arch’k, actiunea petrecandu-se aproximativ pe la sfarsit de secol XX, intr-o Londra ploioasa si capricioasa, personajele principale cautand sa ajunga la una dintre piesele de teatru jucate in stagiunea respectiva, printre care se numara si Furtuna de Shakespeare, agitatia din jurul sarbatorilor de iarna fiind un impediment suplimentar in gasirea de bilete, pe langa obisnuita aglomeratie din metropola engleza. In calatoriile cu metroul, unul din personaje incepe sa simta anumiti curenti de aer dezagreabili, in locatii aflate la distante apreciabile, dar cu precadere in zona statiei Marble Arch… Raspunsul la aceasta enigma este surprinzator si incarcat cu semnificatii simbolice, subtile, cu reverberatii si in viata sentimentala a personajelor urmarite si nu numai.

Urmatoarea povestire, ‘Luna albastruita’, nu mai contine tusele de sarcasm si cinism ale precedentei, insa va avea momente savuroase de umor si desfasurare a actiunii pe alocuri alerta si stranie… Cea care declanseaza intriga este firma Mowen Chemical, testele ei si deversarile de substante poluante influentand, paradoxal si chiar ironic, destinul unor personaje intr-un mod favorabil, care lupta pentru eliminarea substantelor toxice din atmosfera si pentru o atitudine eco-prietenoasa a companiei… Ne intalnim si cu o poveste de dragoste asemanatoare basmelor, cu un final aproape in stil hollywoodian, dar pe care n-ai cum sa-l indragesti… Sunt evidente atat elemente SF, cat mai ales unele fantasy care le completeaza pe primele, naratiunea fluida contribuind, alaturi de momentele ‘poetice’, la o scriere bine elaborata, cu intriga destul de solida.

Aidoma acelora pe care i-am cunoscut candva este o poveste despre persoane obisnuite, care nu ies in evidenta, actiunea petrecandu-se in diverse colturi ale SUA… In preajma Craciunului, planurile diverse ale unor familii si cupluri ordinare sunt date peste cap de schimbarea relativ brusca a vremii, care aduce atat fericire cat si dezamagire pentru personajele centrale urmarite in poveste… Miracole sau coincidente, nimeni nu poate spune exact, insa, prin condeiul scriitoarei, care insufla umor si ironie situatiilor intalnite in text, cititorul va medita la misterul vietii, plina de sinuozitati, aducand omul de la agonie la extaz, iar daca putem gasi o morala, aceea ar fi ca puterea credintei si lupta cu vicisitudinile sortii sunt in stare sa echilibreze si imbunatateasca traiul, fara a uita ca aceia care nu asculta de glasul ratiunii si al inimii in acelasi timp, pe cat posibil, sunt predispusi la autodistrugere…

‘Daisy, in soare’ reprezinta o naratiune plina de simboluri, in care ideea sfarsitului lumii este descrisa intr-un mod poetic si initiatic, prin ochii unei copile/adolescente de 15 ani, care parcurge drumul spre maturizare in circumstantele ingrijoratoare ale extinderii astrului solar din galaxia noastra. Subtil ni se induce o impresie despre aspectul lumii (sau a unei parti din ea) in cazul acelei catastrofe cosmice, in paralel cu primii fiori de dragoste adolescentina resimtiti de Daisy. Calatoria cu trenul este un fel de eufemism, probabil pentru ideea de transformare continua pe parcursul vietii si pana la sosirea la destinatie… Gustul dulce-amarui al calatoriei respective este potentat de ‘imaginile’ folosite de scriitoare, cu tusele fantastice regasite si in unele basme…

Scrisoare informativa este o povestire despre un obicei popular, acela de a trimite rudelor, in preajma sarbatorilor de la final de an, cate o scrisoare cu rol de evocare a noutatilor din ultimul an, din viata celui care a compus-o. Treptat, povestea eroinei se transforma intr-o naratiune aproape incredibila, despre o presupusa invazie extraterestra, care aduce unele schimbari in bine asupra modului de socializare al oamenilor din comunitatea respectiva… Umorul este folosit si aici din plin, folosindu-se si moda vestimentara ca ‘paravan’ pentru invazia extraterestra. O scriere antrenanta si cu destule intorsaturi de situatie…

Povestirea ‘Cei care pandesc focul’ are un evident aspect SF, si anume acela al calatoriilor in timp, eroul, un agent de la final de secol XX – inceput de secol XXI, fiind nevoit sa se intoarca in Londra din perioada celui de-al doilea razboi mondial, pe cand orasul era bombardat de avioanele germane… Misiunea sa este aceea de a gasi tradatorul care a contribuit la distrugerea Catedralei St Paul, si astfel devine pompier si paznic al catedralei. Langby, presupusul tradator, va furniza unele surprize pe parcursul povestii, impresionandu-l chiar si pe Bartholomew, personajul principal. In poveste un rol important revine si unor personaje care locuiau in zona statiei de metrou Marble Arch…

‘Non-stop spre Portales’ ne prezinta ideea unui fan-club al scriitorului american de science-fiction Jack Williamson, care calatoreste in timp si spatiu (la nivel cosmic) – fan-clubul-, pentru a redescoperi elemente din viata unui artist vizionar si care a influentat dezvoltarea omenirii… Un tip obisnuit, care vine in localitate pentru a-si gasi un loc de munca, afla printr-o ‘coincidenta’ de acest tur al orasului, iar concluzia la care ajunge il lasa ‘masca’… Povestirea este presarata de amanunte biografice ale scriitorului respectiv si de ingrediente care amintesc partial de opera lui PKD.

Povestirea ‘In Cretacicul tarziu’ abordeaza tema supravietuirii intr-o lume caracterizata de imputinarea resurselor de hrana si de concurenta cu specii mai bine adaptate unor conditii de mediu aspre/extreme… Intriga o reprezinta activitatea educativa de la o unitate de invatamant americana, in cadrul careia Catedra de Paleontologie are o situatie delicata… Aflam de la profesorul Othniel ca in Cretacicul tarziu dinozaurii carnivori au atins apogeul dezvoltarii lor, iar dezbaterea privind disparitia dinozaurilor este inca un subiect cu raspuns partial neelucidat. Umorul si ironia sunt prezente aproape in fiecare pagina, de la situatiile jenante si glumele/comportamentele specifice liceenilor, pana la situatia academica rigida sau insuficient de bine administrata, ca progres al tehnicilor de predare si nu numai… Este prezenta si o paralela subtila intre disparitia dinozaurilor si situatia omenirii din zilele noastre, cu referire in special la societatea academica si la reglementarile politico-judiciare…

Celelalte povestiri din volumul I al The Best of Connie Willis – O scrisoare de la familia Cleary, ‘Mult zgomot pentru nimic’, Fiicele mele iubite – sunt indeajuns de atragatoare pentru a nu-l plictisi pe cititor, chiar daca nu se numara printre favoritele mele. Bineinteles, aici intervine si chestiunea de gusturi…

Pentru a incheia, amintesc faptul ca povestirile din volumul Vanturile de la Marble Arch au obtinut 2 premii Hugo, 2 Nebula si 1 premiu Locus. Volumul de fata, desi se incadreaza in literatura science-fiction, are elemente destule din literatura filosofica, psihologica, politista, fantastica ori mistery. In concluzie, cu toate ca stilul scriitoarei americane este nonconformist/neconventional, in raport cu tehnica altor autori, pot fi de acord cu prezentarea de pe coperta spate: “Connie Willis scrie atat de bine, incat pana si cei care nu sunt amatori de SF vor gasi puncte de interes in textele ei.”

]]> http://nemirabooks.ro/vanturile-de-la-marble-arch-povestiri-sf/feed 0 http://nemirabooks.ro/3001-odiseea-finala-%e2%80%93-raspunsurile-la-intrebari http://nemirabooks.ro/3001-odiseea-finala-%e2%80%93-raspunsurile-la-intrebari#comments Wed, 02 Nov 2011 11:26:51 +0000 Narcisa Stoica http://nemirabooks.ro/?p=2939 Un material de Narcisa Stoica

Partea finală a călătoriei fascinante prin istoria imaginată a omenirii, l-a surprins pe Sir Arthur C. Clarke destul de aproape de sfârșitul propriei călătorii personale prin viață. Totuși, vârsta și crunta boală cu care se lupta de ceva timp, nu l-au împiedicat să dea o finalitate celebrei sale odisee, o poveste care a ținut cu sufletul la gură nenumărați cititori și care a schimbat nu doar orizonturile scrierilor Science Fiction ci, într-o foarte mare măsură, a redesenat harta viselor și aspirațiilor legate de explorarea spațiului de către Omenire.

Și chiar dacă la data când a terminat de scris Odiseea Finală Sir Arthur C. Clarke mergea în baston, imaginația debordantă și măiestria literară cu care și-a încheiat una din cele mai faimoase aventuri din lumea cărților (și de ce nu, a cinematografiei, dacă luăm în considerare “A space Odissey” a lui Stanley Kubrik) nu m-au lăsat o clipă să-mi aduc aminte asta, în timp ce am parcurs paginile romanului, cu sufletul la gură.

Încă de când am deschis volumul, m-am așteptat să aflu câteva din răspunsurile la misterele lăsate nedeslușite în volumele anterioare, iar Sir Arthur C. Clarke nu m-a dezamăgit deloc.

În primul rând (și în sfârșit, aș putea adăuga) aflăm ce reprezintă faimoșii monoliți – TMA 1 – monolitul găsit pe Lună, care a fost adus pe Pământ în 2006 și înălțat în fața Clădirii Națiunilor Unite din New York (vă amintiți ”A Treia Odisee”) – și monolitul TMA0, descoperit în Africa, cel care a fost responsabil de declanșarea evoluției intelectuale a omenirii (este posibil să fi făcut cunoștință cu el în Prima Odisee).

Nu vă spun decât că misterioasele artefacte s-au trezit la viață, gata să-și finalizeze menirea, așa cum le-a fost imprimată de către creatorii lor omnipotenți, cu eoni în urmă, și că rolul lor lor nu este chiar atât de benefic pentru Omenire cât ne-am fi așteptat cei mai optimiști dintre noi.

Aflăm, de asemenea, care a fost soarta finală a astronautului Dave Bowman, unul din eroii principali din Prima Odisee, cel care, confruntat pentru prima oară cu monolitul de pe Lună avea să transmită pe Pământ mesajul criptic “Dumnezeule, e plin de stele!”, precum și ce s-a întâmplat cu trupul rătăcit prin spațiul înghețat al fostului său coleg, Frank Poole. Acesta va fi și unul din eroii principali ai acestui volum, în care, desigur, ne reîntâlnim și cu maleficul, după părerea mea, computer HAL (știți, cel responsabil de moartea câtorva astronauți), între timp, evoluat într-o entitate superioară, la care puțini s-ar fi gândit.

De la Prolog, până la Epilog, prin intermediul cowboy-ului cosmic Frank Poole, ”străinul care se trezește într-un timp străin”, Arthur C. Clarke ne conduce printr-o poveste la fel de interesantă ca și cele anterioare, o poveste despre Planeta Albastră și ființele uimitoare pe care le adăpostește, ființe atât de involuate însă, încât, la un moment dat, zeii lor ajung la concluzia că nu mai merită să-și bată capul cu salvarea omenirii.

Din fericire, aceiași zei se răzgândesc până la finalul poveștii, hotărându-se că ”este prea devreme pentru a-i judeca; Când Ne Vom Întoarce, în Ultimele Zile, Vom Vedea Ce Trebuie Salvat.”

]]> http://nemirabooks.ro/3001-odiseea-finala-%e2%80%93-raspunsurile-la-intrebari/feed 0 http://nemirabooks.ro/disfunctia-realitatii http://nemirabooks.ro/disfunctia-realitatii#comments Thu, 27 Oct 2011 09:42:33 +0000 Nelu http://www.nemirabooks.ro/?p=1964 Un material de Nelu

“Disfunctia realitatii” sau modul in care poti citi in picioare in tramvai si pana tarziu in noapte. Sa fiu sincer, e ceva de citit intrucat Hamilton a fost darnic iar universul lui e nemarginit…

Nu l-am adaugat pe Peter F. Hamilton in lista cu autorii mei preferati pana deunazi cand am terminat prima parte a trilogiei “Zorii Noptii”. Am avut o retinere in a cumpara cartea insa numarul mare de voturi primite pe site-ul Nemira m-a determinat sa o fac.

Volumionoasa, asa mi-a parut la prima vedere, iar inceputul povestii a decurs putin cam greu. Insa Hamilton ne poarta in universul Confederatiei aleatoriu, ne duce repede de pe o planeta pe alta si introduce o multime de personaje care apoi sunt lasate un timp in suspensie. Asadar, daca iti place un caracter anume, ai de indurat suspansul pana sa mai afli ce mai face, daca mai traieste sau nu…

Universul creat de Hamilton este imens, cu zeci de planete si habitate, insa compenseaza prin introducerea navelor inteligente si a “mortilor vii”, ce fac actiunea si mai interesanta! Oamenii devin posedati de cei care se intorc din morti, incepand astfel adevarata batalie pentru supravietuire!

Oricum, combinata cu scenele de dragoste, actiunea decurge si mai frumos! Spre jumatatea celui de al doilea volum, povestea se intregeste iar finalul primei parti te cam lasa cu sufletul la gura si cu ochii in soare in asteptarea continuarii…

Desi sunt foarte multe personaje, unele dintre ele nu se mai regasesc deloc dupa prima lor introducere. Am reusit sa ma atasez de cateva dintre ele, desi probabil nu ar fi trebuit… Iar asteptarea e destul de grea cand vrei sa mai stii ceva despre ele. Unul dintre personaje este Joshua, un tanar cautator de artefacte ale unei civilizatii disparute si care din vanzarea lor spera sa repare nava mostenita de la tatal sau si sa inceapa sa zboare prin univers facand afaceri pe cont propriu, lucru care se si intampla ulterior. Ma abtin sa va povestesc despre multele sale peripetii si relatii de amor de pe parcursul peregrinarilor sale!

Nave spatiale inteligente, oameni posedati de sufletele celor care au trait candva pe pamant, colonizari de planete, povesti de amor… Toate acestea sunt ingredientele unei povesti frumoase! Desi subscriu la parerea generala ca ar fi trebuit sa fie cu o treime mai scurta, aproximativ 1720 de pagini fiind cam greu de digerat, ma bucur ca am citit-o! Bucuria mi-e si mai mare si datorita editurii Nemira, care deja a publicat partea a doua a trilogiei, “Alchimistul Neutronic”.

Acestea fiind spuse, va doresc spor la citit, merita!

După două volume extraordinare (“Poarta” şi “Dincolo de orizontul albastru”), reuşim să ne întâlnim cu Heechee, o rasă extrem de avansată ce putea călători în spaţiu! Heechee au explorat întregul sistem solar al Pământului, dar au dispărut fără urmă cu multe milenii înainte de naşterea personajului principal al lui Pohl, Robinette Broadhead.

Toate păreau că merg bine pentru Robin, Paradisul Heechee a fost transformat într-o foarte profitabilă navă de transport, acum pe numele de S. Ya. Broadhead, s-a aflat cine cauzase febra, fiind vorba despre Wan care din cauza singurătăţii și dorindu-şi o formă de contact uman, folosește TPT (Transceiver Psihokinetic Teleempatic), metoda prin care Heeche comunicau la distanţă. Dar Robin este din ce în ce mai bolnav, zilele se scurg prea repede, el refuză transplantul, pe Pământ din ce în ce mai multe ţări îşi reînfiinţează armatele, apar mulţi terorişti și cresc numărul atentatelor…

Alături de Albert, holograma lui credincioasă, Robin încearcă să găsească tot felul de metode de a-i întâlni pe Heechee, ajungând chiar să investească mulţi bani pentru un sistem de premiere al celor care reuşesc să traducă o parte din comunicaţiile acestei rase, să facă observaţii şi interpretări despre masa lipsă, să analizeze tehnologia Heechee, să amelioreze problema terorismului şi a tensiunilor internaţionale sau extinderea vieţii neexploatatoare.

Însă Robin îşi dă seama că unele lucruri trebuie să le facă singur și că trebuie să plece, dar soţia sa îi pregăteşte o surpriză înaintea plecării! Iubirea şi frica se întind în lung şi-n lat prin univers, misterele trebuind să fie rezolvate. Robin realizează că iubirea nu este o marfă ieftină şi că trebuie să plătească scump pentru ceea ce îi este drag.

Goana prin univers şi curiozitatea ar putea trezi ceva neobişnuit… Tu a-i schimba totul pentru a ţi se potrivi perfect? Până şi universul? Aceasta este una dintre întrebările lansate de autor pentru care cu greu vei găsi un răspuns.

Vei descoperi un Albert mai vioi şi mai prezent, cât şi noi rase, cum ar fi Şlamerii şi Asasinii. Aceştia din urmă au nimicit toate civilizaţiile capabile de zbor cosmic, vreme de 20 de milioane de ani. Iar tot ceea ce am scris şi toate informaţiile pe care vi le-am dezvăliut, nu reprezintă decât o mică parte din universul fantastic imaginat de Pohl!

Într-o lume în care toţi încearcă să complice lucrurile, în care mulţi autori îşi aglomerează cărţile în speranţa de a ascunde neajunsurile povestirilor, Pohl readuce simplitatea scrierii şi frumuseţea poveştii. Şi cel mai important aspect: NU plictiseşte!

Cu speranţa că Nemira va reuşi să publice ultimul volum (“Analele Heechee”) din acestă serie mult îndrăgită în această primăvară, nu vă pot spune decât lectură plăcută!

În cea de-a treia parte a Odiseei Spațiului, Sir Arthur C. Clarke continuă povestea fascinantă a unei Omeniri conștiente că nu este singura entitate dotată cu rațiune din Univers, dar nu mai puțin dornică să afle cine sunt creatorii misteriosului monolit negru – ființe dotate cu inteligență, care pot crea o stea şi distruge, pentru nedesluşite scopuri, o planetă de o mie de ori mai mare decât Pământul, ființe atotputernice care, și mai important, sunt la curent cu existența Omenirii.

La numai jumătate de secol de la transformarea lui Jupiter într-un mini-soare (numit acum Lucifer) și de la primirea mesajului care a înfiorat o lume întreagă: ”Toate acestea lumi sunt ale voastre, cu excepția Europei. Nu încercați să aterizați aici!”, foarte multe s-au schimbat pe Pământ și în spațiul cosmic din proximitatea acestuia.

Deşi lumea nu fusese complet dezarmată, reuşise să fie efectiv pacificată, iar cele cincizeci de puteri nucleare existente se aflau sub control internaţional. Omenirea reunită avea un Preşedinte Planetar și derula mai multe proiectele incitante în jurul Sistemului Solar – renaşterea planetei Marte, stabilirea unei baze pe planeta Mercur sau înverzirea satelitului Ganymede.

Toate aceste schimbări ne sunt prezentate prin intermediul unui personaj bine-cunoscut din 2010: A Doua Odisee – astronautul Heywood Floyd. Nici el nu a rămas neafectat de trecerea timpului, deși nu exact în modul în care ne-am fi așteptat: de la voiajul către Jupiter pare să fi întinerit – la scurt timp de la întoarcerea pe Pământ suferise un accident, soldat cu fracturi multiple, care au dus la complicații ce nu puteau fi tratate decât în Spitalul Spaţial Pasteur, un loc unde gravitația era doar o șesime din cea a Pământului, ceea ce-i făcuse ceasul biologic să încetinească. În plus, hibernarea la care fusese supus, avea şi alte efecte decât simpla oprire a procesului de îmbătrânire; încuraja reîntinerirea.

Cu toate astea, la începutul romanului îl găsim trist și însingurat (mulți dintre cunoscuții săi – precum doctorul Chandra – muriseră sau își răcise relațiile cu el), stare din care îl va scoate doar invitația de a efectua un voiaj spre cometa lui Halley, care tocmai revenea din pelerinajul său prin abisurile spaţiului.

Fără să stea prea mult pe gânduri, doctorul Heywood Floyd acceptă să se îmbarce pe cea mai avansată tehnologic navă a timpului său – ”Universe” (prima navă de linie special concepută să navigheze prin întinderile spaţiale – direct spre Saturn, bijuteria Sistemului Solar), pentru o călătorie de numai 25 de zile.

Chiar și pe Pământ, cu o rută bine stabilită, un călător nu poate fi sută la sută sigur unde-l va duce drumul, ce va întâlni pe parcurs, ori dacă va ajunge la destinația pe care și-a propus-o, așa că nu trebuie să ne mire faptul că voiajul doctorului Heywood Floyd prin spațiul cosmic nu se va derula exact cum fusese programat. Mai ales că se întâmplă și un naufragiu, plus o misiune de salvare foarte îndrăzneață.

Nu vreau să spun decât că a fost o călătorie chiar mai incitantă decât preconizase veteranul spațiului, în care a văzut locuri fascinante, a aflat lucruri incredibile și s-a întâlnit cu prieteni vechi și chiar cu una din rudele sale.

Desigur, toate acestea vor fi posibile datorită măiestriei lui Arthur C. Clarke de a crea o intrigă incitantă și de a descrie cu naturalețe și a face inteligibile lumile, fenomenele și ființele stranii care populează spațiul cosmic. Ca de obicei, referințele culturale din varii domenii (inclusiv cel muzical) și umorul sunt parte integrantă a poveștii.

Spre exemplu, una din colegele de drum ale doctorului Heywood Floyd aseamănă nava spațială cu care călătoreau cu ”Corabia Nebunilor”, din cântecul omonim a formației Beatles, în timp ce ”Lucy in the Sky with Diamonds”, o altă melodie a celebrei formații pop britanice, este o sursă de inspirație pentru o descoperire uimitoare făcută pe – atenție! – lumea interzisă pământenilor – misterioasa și inaccesibila Europă.

Oamenii sunt oameni, chiar și-n spațiu, așa că hublourile celei mai avansate nave spațiale din Odiseea A Treia – ”Universe” – au perdeluțe în cabina confortabilă a căpitanului Smith. Acesta, la rândul său, nu suportă ca nava să-i fie mânjită cu gudron (”Halley este locul cel mai mizerabil pe care l-am văzut vreodată” afirmă el, înfuriat peste măsură, la un moment dat), așa că o conduce pe deasupra unui gheizer de pe cometa Halley ca s-o facă ”plăcută și curată”. Același căpitan Smith urăște să răspundă la întrebările presei legate de utilizarea toaletelor de către astronauți în timpul misiunilor de zbor și este dezolat când i se reamintește că are același nume de familie cu căpitanul scufundatului Titanic. Măcar nu are de-a face cu penetrometrele Mark V (denumirea instrumentelor de prelevare a mostrelor planetare, cumva asemănătoare unor seringi uriașe) pe care va fi nevoit să le folosească un confrate de-al său – căpitanul Eric Laplace de pe nava Galaxy.

Sper că cele scrise mai sus vă vor convinge să porniți, la rândul vostru, în călătoria propusă de unul din maeștrii literaturii de anticipație, un senior și în afara lumilor de pe hârtie, Sir Arthur C. Clarke.

Când m-am apucat de cartea lui Roger Zelazny numitǎ “Nemuritorul” aveam aşteptǎri cumva diferite. Mǎ gândeam cǎ pe de o parte poate cǎ ar fi bine sǎ fie o carte de genul celorlatora scrise de Zelazny – vezi „Domn al luminii“ (publicat tot de editura Nemira), un clasic science fiction între fantasy şi space opera cereascǎ. Sau mǎ gândeam cǎ voi gǎsi cel mult un roman despre scoţianul care rǎtǎceşte prin lume şi cautǎ noi aventuri, gen “Highlander”.

Ei bine, sunt fericit sǎ spun cǎ m-am înşelat. Pe de o parte „Nemuritorul“ este o carte de literaturǎ clasicǎ, ceea ce americanii numesc “mainstream”. Mai precis, mǎ gândeam cǎ Zelazny ar fi scris un roman literar clasic despre condiţia de om care trǎieşte veşnic – în fond, cine vrea cu adevǎrat sǎ fie nemuritor şi sǎ vadǎ cum toţi cei din jur (prieteni sau duşmani) se sting în jurul lui încetul cu încetul? Cu toate aşteptǎrile mele, romanul are o poveste de dragoste mult mai reuşitǎ decât o simplǎ dramǎ legatǎ de trecerea diferenţiatǎ a timpului pentru diferite persoane.

Pe de altǎ parte, Zelazny a reuşit sǎ scrie un roman care atinge mult mai profund temele sceince-fictionului decât multe altele de gen. Tema rǎzboiului nuclear care devasteazǎ planeta Pǎmânt este clasicǎ şi totuşi extrem de actualǎ, mai ales cu proliferarea noilor ameninţǎri globale de genul terorismului sau al ţǎrilor cu programe nucleare proprii (Iran, Coreea de Nord). Ceea ce Zelazny surprinde magistral nu este teama de rǎzboi însǎşi, cât teama de ce se va întâmpla cu supravieţuitorii. Mai mult chiar, Zelazny pune la îndoialǎ înţelepciunea oamenilor ca specie şi dezvǎluie instinctele autodistructive ale terranilor şi consecinţele lor devastatoare.

Mai important chiar, în jocul acesta intervine şi înţelepciunea unei rase superioare, Veganii, care nu vǎd calitǎţile rasei umane aşa cum sunt ele. Dupǎ ce Terra este transformatǎ într-o simplǎ destinaţie turisticǎ, tot ce îi revine lui Conrad, personajul principal, este sǎ deconstruiascǎ şi acest mit planetar pentru Vegani. Astfel, folosirea distrugerii ca instrument de rezistenţǎ, deşi pare ciudatǎ la început, reuşeşte sǎ reveleze extratereştrilor vegani o parte din esenţa omenirii. Distrugerea devine creatoare, o cale pentru salvarea planetei Pǎmânt, aşa cum preconiza Orson Scott Card în “Xenocid” o altǎ serie de cǎrţi revǎzutǎ pe nemira.ro şi pe recenzia.ro.

Pânǎ la final, importanţa experienţei umane poate fi cu greu subestimatǎ şi terranii reuşesc din nou – însǎ doar timpul poate sǎ spunǎ pentru cât timp şi cu ce consecinţe.

]]> http://nemirabooks.ro/cum-sa-ramai-nemuritor/feed 0