Cautam o carte buna… Cautam o carte care sa nu ma dezamageasca.

Poate ca initial am fost tentata sa caut un roman de dragoste, dar nu, nu imi doream sa cad prada unei stari euforice, nostalgice, optimiste in sensul romantic al cuvantului. Asa ca… mi-am amintit subit de ce il iubeam atat de mult pe Julian Barnes. Nu el fusese cel care m-a facut sa citesc nu una, nici doua, ci sapte romane? Nu el fusese cel care m-a convins ca pot exista carti savuroase, de un realism aproape comic? Asadar, am accesat nemira.ro, cu speranta ca voi gasi macar un roman scris de Julian Barnes, pe care sa nu il am deja in biblioteca.

Era acolo, ma astepta… Titlul, coperta, succinta descriere a romanului, parca toate emanau aer, parca aveau… “PULS”.

Citindu-l pe Julian Barnes, am sentimentul ca ascult o persoana apropiata mie, o persoana ca si mine. Reuseste cu un talent incontestabil sa faca haz de necaz, iar un simt al umorului asemanator lui, rar intalnesti.

Este ironic, fara a fi insensibil, capteaza esenta lucrurilor, analizeaza si cele mai mici detalii si poate transforma o banala discutie purtata la cina intr-o adevarata piesa de teatru (Acasa la Phil si Joanna).

Politica, sex, dezamagire, iubire, esenta vietii, toate sunt abordate intr-o maniera atat de naturala, incat nu ai cum sa nu ii impartasesti parerile sau macar sa tinzi sa ii dai dreptate si sa reflectezi. Nu ai cum sa nu ii devii complice: „Ceva mai devreme am folosit cuvantul „complicitate”. Imi place cuvantul asta. O intelegere nerostita intre oameni, un fel de prezenta, daca vreti. Adica prima aluzie la faptul ca s-ar putea sa va potriviti, inaintea stradaniilor anevoioase de-a afla daca „impartasiti anumite interese”, daca aveti acelasi metabolism…”

Puls. Un amestec atat de firesc al lucrurilor marunte, dar esentiale ale vietii.

Puls. O colectie minunata de eseuri, scrise cu umor si rafinament.
Puls. Realitatea, prezentata asa cum nici prin gand nu ne trece sa o privim, intr-un limbaj complex.
Puls. Cea mai colorata gama de sentimente, ganduri, idei.
Puls… si atat.

P.S. Cand prietenele mele ma vor mai intreba de ce sunt o fana atat de impatimita a lui Julian Barnes, o sa le raspund cu cea mai mare convingere: pentru ca este un autor diferit, pentru ca simt pulsul in scrierile sale.

“Cand ai impresia ca totul e pierdut, ca totul e cumplit si sumbru, speranta continua sa existe, intotdeauna.”

Mai sus aveti un citat din carte, acela care m-a miscat cel mai mult. “Eu sunt numarul patru” – O carte cu extraterestrii, imi doream asta de mult timp si am primit-o! Povestea, personajele, totul a fost captivant de la prima pagina iar cei 2 autori cunoscuti sub numele de Pittacus Lore cred ca vor crea “un erou al generatiei sale”.

Desi sunt putin nauc pentru ca 6 mogadorieni nu ar putea sa distruga o rasa intreaga… tot sunt sigur ca Pittacus Lore va reusi cu ajutorul imaginatiei sale sa ii faca pe eroii nostri triumfatori. Si asa ajung la citatul de mai sus. Speranta nu moare niciodata si de asta avem ceva de invatat din aceasta carte. Pot spune cu mana pe inima ca am invatat acest lucru, ca speranta moare ultima!

Mi-a placut ca personajul principal, John, incearca sa se integreze in lumea oamenilor si sa fie un baiat obisnuit. De asemenea, m-a fascinat trecutul lorienilor. Cum au reusit ei sa invete oamenii sa faca focul si multe altele… Cat despre multi altii care inca adopta teoria extraterestrilor cenusii cu o capatana de pepene verde, de ce nu ar fi extraterestrii la fel ca si noi?

Recomand cu multa caldura aceasta carte, potrivita pentru toate varstele si astfel as vrea sa ii multumesc editurii Nemira pentru ca publica aceasta serie. Abia astept sa cumpar si volumul 2: “Puterea celor 6″!

Numarul Patru (John) e un extraterestru venit de pe Lorien alaturi de cepanul sau Henri. Planeta lor a fost distrusa de catre mogadorieni insa poporul sau a reusit sa trimita 9 copii alaturi de cate un cepan pe planeta Terra in siguranta. Acestia isi asteapta Mostenirile cu speranta ca intr-o zi se vor intoarce pe Lorien si ii vor ucide pe Mogadorieni. Insa mogadorienii pot sa ucida cei 9 copii doar intr-o anume ordine: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9!

Alaturi de cepanul sau Henri, Patru traieste 15 ani pe Pamant mutandu-se dintr-un loc in altul ca sa nu fie gasit si ucis. Insa la scurt timp and afla ca primul dintre semenii sai a murit. Dar cand si al treilea lorian moare, Patru stie ca va fi randul sau… Intr-un sfarsit, ajunge in Paradise, Ohio si isi schimba numele in John.

Aici John isi face prieteni si, ca orice adolescent, se indragosteste de o fata. Totul pare sa mearga bine pana cand Henri dispare fara urma… Sa fie Mogadorienii de vina? L-au gasit in cele din urma pe John? Va scapa oare Henri cu viata?

]]> http://nemirabooks.ro/eu-sunt-numarul-4-de-pittacus-lore/feed 0 http://nemirabooks.ro/cianura-pentru-un-suras-primele-nastrusnicii-ale-melaniei http://nemirabooks.ro/cianura-pentru-un-suras-primele-nastrusnicii-ale-melaniei#comments Thu, 15 Dec 2011 15:00:50 +0000 Alexandru Trandafir http://nemirabooks.ro/?p=3129 Un material de Alexandru Trandafir

Seria de romane politiste Melania Lupu a fost “inaugurata” cum nu se poate mai bine, “Cianura pentru un suras” fiind in opinia mea unul dintre cele mai bune trei volume cu Melania in rol principal. O idee cum nu se poate mai buna retiparirea de catre Nemira a operelor Marii doamne a romanului politist romanesc…

Povestea creata de Rodica Ojog- Brasoveanu in acest roman ofera cititorului incantare si pagini demne de o lectura pasionata, iar suspansul este la cote inalte, urzelile si motivatiile personajelor, pentru atingerea telurilor propuse, impletindu-se cu taina unor obiecte de arta celebre, invaluite intr-un spectru de istorie “malefica”, interactiunea cu ele aparand ca una blestemata…

Intriga se declanseaza in momentul descoperirii incitante pe care o fac locatarii unei case de pe strada Craitei, din Bucuresti, si anume doua tablouri faimoase, de Goya si Rembrandt, ascunse intr-un scrin vechi, apartinand fostilor ocupanti ai imobilului, sotii Cruceanu.

Dintre vecinii din imobil – Melania Lupu – “o femeie in varsta de 62 de ani, cocheta, eleganta, cu privire inocenta si aerul jucaus al unei fetite”, Doru Matei – “sculptor, de aproximativ 40 de ani, afemeiat”, Grigore Popa – “un batranel ranchiunos, neiertator, frustrat de succesele altora”, Panaitescu – “plin de viata, amorezat de sotia sa”, Valerica Scurtu – “o fata batrana, fara perspective in viata sentimentala, isterica”, Marin Valcu – “un functionar excentric, tipul de Don Juan, abonat la Paris Match” – niciunul nu cunoaste destule secrete despre ceilalti, si nici orizonturile sau dorintele lor nu coincid, cel putin nu in totalitate. Planurile locatarilor de a-si imparti prada (cu exceptia lui Valcu, plecat in Iasi pt. cateva saptamani) sunt date peste cap de interventia Politiei (sau Militiei), in urma “sinuciderii” lui Panaitescu…

In clipa disparitiei altor doi colocatari si a “vizitei” facute de un olandez Melaniei Lupu, maiorul Cristescu realizeaza faptul ca aparentele sunt inselatoare, astfel ca nu va scapa prilejul de a urmari miscarile vecinilor de imobil ramasi in viata, cu ajutorul locotenentului Azimioara – “un tip dolofan”- si al locotenentului Ciobanu…

Misterul crimelor se adanceste in prima parte a cartii – desi unele banuieli sunt deja formulate-, urmand ca in partea finala sa se clarifice definitiv situatia, cu “ajutorul” dat de greselile criminalului si ale celor implicati in tainuirea panzelor – Femeia cu evantai si Vanatorul…

Care este legatura dintre titlul romanului, moartea unor locatari si tablourile furate?, Unde se ascunde criminalul si ce relatii existau intre el si cei morti?, Care este arma crimei si cum s-au petrecut lucrurile in imobil? Ce rol are in poveste colonelul german Werther von R.? sunt doar cateva dintre intrebarile la care veti gasi raspunsul dupa lectura.

Pe parcursul romanului cititorul va fi martor la nenumarate rasturnari de situatie, momente hazlii – umorul, ironia si sarcasmul fiind imbinate aproape la perfectie-, clipe tensionate – rabufnirile supravietuitorilor “sinuciderii” lui Panaitescu…-, dialoguri memorabile si pline de subtilitati, descrieri si narari simbolice, avand talc ascuns, chiar si implicatii poetice, ori lirice. Inca din acest roman se observa empatia dintre maiorul Cristescu si nonconformista Melania Lupu, figura de pomina alaturi de motanul Mirciulica (putem spune ca acesta e mascota seriei Melania).

Solutia pentru a se afla restul detaliilor din roman si din desfasurarea actiunii este una singura: lecturarea volumului. Va pot asigura ca nu veti regreta timpul petrecut in fata cartii, Rodica Ojog-Brasoveanu aducand multa distinctie literaturii politiste romanesti si internationale prin romanul Cianura pentru un suras! Lectura placuta si bafta!

Editura Nemira şi-a propus să ne încânte cu o colecţie de lux – Opere alese – de Rodica Ojog Braşoveanu, autoarea care de-a lungul timpului ne-a făcut să uităm de gerul de afară, de căldura toridă, de zilele grele de muncă sau orele plictisitoare de la şcoală, prin cărţile pe care le-a scris cu situaţii neprevăzute, crime, mistere, furturi, amanţi, toate acestea fiind combinate într-un şir de întâmplări presărate cu comicul situaţiei.

Romanul „O toaletă a la Liz Taylor” se concentrează asupra lui Dragu, care este prezentat ca fiind un bărbat superb, de neînlocuit în meseria de inginer, un Don Juan bogat de un cavalerism până la a-şi da viaţa pentru a salva reputaţia domniţelor pe care le-a cucerit.

Deşi atât de bine situat şi ştiindu-se fără duşmani, primeşte mai multe notiţe de ameninţare.

Olga este de părere că „La prânz îi voi suna la uşă… verdele de Paris avea să desăvârşească restul”. Doctorul Alfred Mircescu „puse inelul alături de o fiolă cu un lichid de un verde identic cu cel al smaraldului” pentru întâlnirea dintre el şi Dragu stabilită pentru ziua de sâmbătă. Octavian Nanu, solitarul care vorbeşte singur între pereţii camerei închiriate scrâşneşte „E ultima vineri pe care o trăieşti, tovarăşe inginer Dragu!” Chiar propria lui soţie îşi propune să-i administreze cianură pe periuţa de dinţi.

După mai multe ameninţări cu moartea, Dragu se adresează maiorului Cristescu, speriat că „în cursul zilei de azi am primit cinci avertismente aproape identice. Ai să mori!… Telefoane, o scrisoare anonimă, ameninţări formulate de un vecin şi chiar nevastă-mea.”

După nici 48 de ore de la întrevederea cu maiorul, Dragu este găsit mort. Pe parcursul anchetei fiecare suspect afirmă că ar fi călăul inginerului Dragu, apoi îşi schimbă declaraţiile cum că de fapt nu ei l-ar fi omorât. Între timp intră în scenă formidabila Melania Lupu care îi dă peste cap teoriile maiorului Cristescu. Faptul că Melania era implicată în  sustragerea tablourilor Rembrandt şi Goya, maiorul este interesat dacă şi dispariţia tabloului Picasso are drept complice faimoasa bătrânică.

Ce legătură are titlul cărţii cu Melania, tabloul lui Picasso, moartea inginerului şi ancheta maiorului Cristescu? De ce cinci persoane care nu se cunosc între ele decid să-l omoare pe Dragu în ziua de sâmbătă la orele amiezii? De ce Mirciulică este aruncat de la etajul trei şi şi-a rupt o lăbuţă? Care este misterul incendierii căsuţei Melaniei?

Răspuns la aceste întrebări veţi găsi citind romanul “O toaletă a la Lyz Taylor”, o carte pe care eu am savurat-o, un roman care îţi lasă impresia că trăieşti acele vremuri. Volumul este spectaculos, replici picante, dueluri de cuvinte, comicul situaţiei, intrigă, frică, tensiune, un amestec presărat cu dulciuri şi băuturi rafinate.

“Urzeala tronurilor” este primul volum din saga fantasy a scriitorului George R.R. Martin numita “un Cantec de Gheata si Foc”. Dupa cum criticii de la Newsweek au punctat, aceasta este inceputul detronarii lui Tolkien.

Actiunea se petrece in cea mai mare parte in Westeros, taramul vestic al lumii create de Martin. Acolo, regele celor 7 Regate, Robert I Baratheon, se duce in Tinutul Nordic, pentru a cere ajutorul bunului sau prieten si vechi tovaras de razboi Eddard Stark, Lord de Winterfell si astfel al intregului Nord. Robert ii cere celui din urma sa devina Mana a regelui, dupa moartea neasteptata a precedentei Maini, Jon Arryn. Tot in Nord, se petrece un lucru care pe parcursul cartii va avea o insemnatate destul de mare: Bran, unul din cei 5 copii ai lui Eddard este impins din varful unui turn de Jaime Lannister, fratele geaman a reginei Cersei, sotia lui Robert, astfel devenind olog. Baiatul nu isi aduce aminte evenimentul, petrecut intr-un context pe care va voi lasa sa-l descoperiti singuri.

Lordul Eddard pleaca in sud, spre capitala, impreuna cu fiicele sale Arya si Sansa, lasand-ui in Winterfell pe sotia sa Catelyn Stark, nascuta Tully, si fii lor, Robb, Bran si Rickon. Jon, fiul bastard al lordului Eddard se duce mai in nord, pentru a deveni membru al Rondului de Noapte. Rondul de Noapte este postat la notoriul Zid, un zid imens de gheata, la nord de care se afla un teritoriu neexplorat, un loc a tot felul de legende intunecate.

Pana sa ajunga in capitala, printul mostenitor, Joffrey, reuseste sa-si atraga ura uneia dintre fiicele Stark, Arya, punand sa-i fie ucis lupul stravechi. (care este de asemenea simbolul casei Stark) In ce o priveste pe sora sa, Sansa, aceasta este indragostita pana peste cap de Joffrey, urmand a-i fi sotie.

Ajuns in capitala, Lordul Eddar afla inca de la primul sau consiliu de starea financiara proasta in care se afla regatul. Din nefericire, aceasta nu este nici pe departe cea mai mare neregula descoperita de noua Mana a regelui. Investigand moartea lui Arryn, Stark descopera unele adevaruri socante, ajungand si la ipoteze cutremuratoare.

In alt plan, un asasin este trimis dupa viata lui Bran, fiul acum olog al lordului Stark. Viata copilului este insa salvata de mama sa, Catelyn si lupul sau stravechi. Aceasta, vrand dreptate, il captureaza pe suspect, Tyrion Lannister, celalalt frate a reginei si a lui Jaime. Catelyn il duce pe prizonier la sora ei, vaduva Arryn, insa abil, prizonierul reuseste sa scape de moarte.

Pe inca un alt plan, petrecut de aceasta data in continentul de la est de Westeros, numit Essos o intalnim pe Daenerys Targaryen. Familia Targaryen este de drept familia regala, tatal lui Dany fiind ucis in urma razboiului care l-a incoronat pe actualul rege, ucis de acelasi Jaime Lannister.

Ea este practice vanduta de fratele ei Viserys, zis si Dragonul, unui salbatic, Khal Drogo. Acesta este capetenia unui trib (numit khalassar) de calareti nomazi. El se casatoreste cu tanara fata, aceasta devenind astfel khalessi, si ii promite fratelui ei, ca pret pentru fata o armata cu care sa recucereasca Westeros.

Pana la sfarsitul cartii, in vest, Eddard Stark este mort, Nordul este in razboi cu sudul, si in regat sunt 4 pretendenti. In cealalta parte, in est, atat sotul cat si fratele lui Daenerys sunt morti, iar aceasta da nastere la 3 dragoni, reinviind astfel o specie considerate deja mit.
Cum se ajunge la aceasta situatie, va voi lasa sa descoperiti singuri pe parcursul lecturarii unui roman fantastic (si la propriu si la figurat).

“In mod categoric, Cantec de Gheata si Foc va ajunge cea mai buna saga fantasy scrisa vreodata”, si inchei astfel cu un citat New York Times.

TARAMURILE PUSTIITE, povesti ale apocalipsei. Titanii SF-ului isi aduc contributia la sfarsitul lumii.

Antologia lui J.J. Adams captiveaza incepand de la coperta. Nu neaparat de la grafica ci de la numele pe care reuseste sa le stranga. O carte care insumeaza nume ca Stephen King, Orson Scott Card, George R.R. Martin, Jack McDevitt (Exploratorul, Ed. Nemira 2008), Cory Doctorow (Little Brother, Ed. Nemira 2010), Gene Wolfe (Cartea Soarelui Nou) sau Paolo Bacigalupi (The Windup Girl) alaturi de alte nume interesante ale genului, nu poate sa fie decat o enciclopedie de povestiri ce arata cat de mult s-a impus SF-ul in literatura universala si cat de divers si complex este de fapt acest gen literar.

Nici o povestire nu seamana cu cealalata insa toate roiesc in jurul apocalipsei petrecute in diverse feluri, fie ca actiunea are loc inainte, in timpul, dupa sau foarte mult dupa aceasta.

Iata o scurta prezentare a catorva povestiri ce nu trebuiesc ratate de niciun pasionat de science fiction, cu completarea ca nici celelalte nenominalizate aici nu sunt de ignorat.

Stephen King – SFARSITUL TUTUROR PROBLEMELOR (nominalizata la World Fantasy Award 1986).
Maestrul nu se dezminte si arata o mostra de tehnica literara incredibila. In afara de tema clasica a povestirii ,una aparent banala (cand un experiment o ia razna), povestirea ne vrajeste prin stilul abordarii ei. Scrisa la persoana I povestirea ne pune in pielea propriului nostru personaj, care citeste un “testament” lasat urmasilor de unul dintre cei apropiati celui raspunzator de aducerea apocalipsei.

Scriitorul si personajul principal (insusi de cariera scriitor) este pe moarte, insa prefera ca in ultimele momente de viata sa lase in scris (desi nu ar mai avea cine sa citeasca) felul in care s-au produs intamplarile ce au dus la situatia dramatica in care se afla omenirea. In sirul evenimentelor presara intamplari comice si de natura familiala si isi exprima unele regrete si sentimente intr-o spovedanie publica. Finalul este unul savuros care ma face sa ii acord niste laude sincere traducatorului.

Paolo Bacigalupi – OAMENI DE NISIP SI ZGURA (nominalizata la Hugo si Nebula 2004).
Plasata in viitorul indepartat, cu personaje abia recogniscibile ca oameni, povestirea examineaza si comenteaza umanitatea situata intr-un mediu profund viciat de radiatii si substante radioactive. Povestirea debordeaza de bizar si abstract, iar personajele, niste oameni ce-au suferit transformari drastice, se afla intr-o explorare a sentimentelor de iubire si afectiune intr-o lume profund tehnologizata si lipsita de repere sufletesti. Acestia au o intalnire de gradul 3 cu un caine (?) iar reactiile lor in relatia cu acesta sunt diferite si complexe.

Aceasta povestire m-a facut sa-mi doresc sa-l citesc mai mult pe Bacigalupi pentru ca in felul lui este un scriitor revolutionar.

George R.R. Martin – ADANCI, TOT MAI ADANCI TUNELURILE.
Una din povestirile mele preferate ale lui Martin din Regii Nisipurilor a fost In Casa Viermelui. Prezentarea intunericului si a senzatiilor prezente in astfel de catacombe ne poarta in cele mai tenebroase locuri subterane.

Adanci, tot mai adanci tunelurile, are aceeasi atmosfera ce fascineaza prin trairile interioare ale personajelor. O fiinta semi-umana pe care timpul a inzestrat-o cu modificari fizice si senzoriale, pentru a putea supravietui intunericului subteran, intra in contact cu niste oameni veniti de la suprafata, ce exploreaza aceste catacombe. Modul in care se percep unii pe ceilalti este redat remarcabil. Desi scopurile le sunt pasnice bariera de comunicare poate fi decisiva.

Cory Doctorow – CAND SYSADMINII CONDUCEAU LUMEA (Locus 2007)
Nuvela graviteaza in jurul unui sysadmin – administrator de sisteme computerizate – ce alaturi de alti sysadmini de pe tot mapamondul, este susrprins intr-un centru de retele operationale dupa ce o serie de dezastre pun capat civilizatiei. Aceste centre, acum devenite loc de refugiu, au fost proiectate sa reziste si unor calamitati nucleare asadar acestia raman singurii supravietuitori capabili sa comunice intre ei prin intermediul internetului. Este interesant de urmarit felul in care acestia se organizeaza si incearca sa mentina disciplina si unitatea intr-o lume in curs de disparitie. Punctele forte ale nuvelei le constituie elementele tehnice inserate de Doctorow, fost administrator de sistem el insusi. Din acest punct de vedere aceasta nuvela poate fi si una educativa.

Jerry Oltion – DUPA JUDECATA DE APOI
Cum ar fi ca ziua sfarsitului lumii sa te prinda altundeva? Despre aceste lucru este vorba in aceasta naratiune in care membrii echipajului unei nave interstelare se intorc pe Pamant pentru a afla ca inaltarea la ceruri s-a petrecut in lipsa lor. Simtindu-se lasati pe dinafara reactiile lor oscileaza de la umor, ironie si ignoranta pana la dezamagire sau obsesie, ajungandu-se la a face lucruri nebunesti pentru a atrage atentia Divinitatii.

Dale Bailey – SFARSITUL LUMII PE CARE O CUNOASTEM (finalista la premiul Nebula) este povestirea pe care as alege-o prima pentru a o reciti.
Fata de celelalte naratiuni, Bailey, aduce nou umorul. Stilul cald si haios al povestirii demn de Ion Creanga precum si personajul desprins parca din Caragiale sunt completate de pasaje ce prezinta momente de restriste ale omenirii. Dintre acestea aminteste unele de amploare globala precum ciuma bubonica din Europa secolului 14, atentatul de la World Trade Center sau cutremurul din Lisabona de la 1855 si altele de mai mica amploare incepand cu moartea a 146 de oameni de la fabrica de confectii Triangle din 1911 si terminand cu cea a lui Elvis Presley. Toate acestea sunt prezentate intr-o maniera amuzanta, intregind o povestire despre sfarsitul lumii care ne arata cum se desfasoara,de fapt, povestirile despre sfarsitul lumii.

Bailey trateaza cu umor acest subiect al apocalipsei prin intermediul personajului sau, un ins tipicar plin de tabieturi care isi gaseste alinarea in sticlele cu gin.

Povestirile ramase incununeaza perfect tematica apocalipsei si completeaza varietatea de stiluri si abordari.

Orson Scott Card prezinta latura sperantei prin divinitate in RECUPERARE.

Jonatham Lethem – CUM AM INTRAT IN ORAS SI CUM L-AM PARASIT, James Van – Pelt ULTIMA DINTRE FORMELE-O (nominalizata Nebula) si Neal Barret Jr. – GINNY SOLDURI-SUAVE SI CIRCUL EI ZBURATOR (nominalizata Hugo si Nebula) ne introduc in viata oraselor post-apocaliptice vaduvite de distractie sau manifestari artistice si intamplarile unor afaceristi ambulanti sau a unor simplii vizitatori prin acestea. Povestirile abunda de personaje sarguincios creionate ce reusesc sa incante prin duritate, infantilism, solidaritate sau erotism.

Catherine Wells ne prezinta in INGERII LUI ARTIE, lupta sociala dintr-o comunitate izolata napadita de violenta si sacrificiul personal pentru binele celorlalti, in timp ce Nancy Kress ne prezinta in INERTIA o altfel de comunite izolata, una afectata de o epidemie, si felul in care aceasta interactioneaza cu restul omenirii.

Elizabeth Bear – SI ADANCA MARE ALBASTRA o naratiune in care ne este prezentat drumul unei mesagere intr-o America pustie printr-o zona radioactive si capacitatea ei de-a supravietui precum si lupta interioara a acesteia atunci cand pe drum se intalneste cu un alt mesager, cel al infernului.

Carol Emshwiller aduce in UCIGASII aparitia neasteptata a unui barbat intr-o comunitate de femei.

David Grigg in UN CANTEC INAINTE DE APUS ne arata solitudinea unui pianist intr-o lume distrusa care nu mai apreciaza nimic din arta si cultura. In timp ce bandele devasteaza muzee si biblioteci, pianistul asista la propria apocalipsa, cea a universului sau artistic, si incearca sa lupte pentru asta.

Gene Wolfe – MUT. Doi copii intorsi acasa, gasesc locuinta goala dandu-si seama in timp ca restul oamenilor au disparut. Astfel sunt nevoiti sa uite de placerile copilariei si sa se maturizeze in graba.

Ceilalti scriitori partasi la aceasta antologie sunt: M. Rickert – PAINE SI BOMBE, Tobias S. Buckell – ASTEPTAND ZEFIRUL, Jack McDevitt – SA NU DISPERI, Richard Kadrey – NATURA MOARTA CU APOCALIPSA, Octavia Butler – SUNETELE VORBIRII (Hugo 1984) si John Langan cu EPISODUL SAPTE:ULTIMA REZISTENTA IMPOTRIVA HAITEI IN REGATUL FLORIILOR PURPURII.

De ce recomand aceasta antologologie? Va redau un paragraph scris de John Varley si citat la randul lui de catre John Joseph Adams in prefata carti:

“Toti iubim povestile post-bomba. Daca n-ar fi asa de ce ar exista atat de multe? Ne atrage ceva spre hecatombele acelea, spre ratacirea printr-o lume depopulata, scotocirea dupa cutii de conserve Campbell’s cu carne si fasole, apararea familiei impotriva jefuitorilor. Sigur ca este oribil, sigur ca plangem dupa toti oamenii care au murit. Insa o particica secreta din noi crede c-ar fi bine sa supravietuim, sa pornim de la-nceput.”

Sau Andronic, logofăt Radu Andronic.

Pentru cei care încă nu au făcut cunoștință cu el, deși Nemira ne-a oferit ocazia de mai multe ori, prin editarea volumelor anterioare din seria de “Capă și spadă” a Rodicăi Ojog-Brașoveanu, respectiv ”Letopisețul de Argint”, ”Ochii Jupâniței” sau ”Logofătul de Taină”, vă spun că Radu Andronic este logofăt de taină (agentul secret, cum i-am spune în zilele noastre, cu Sir în fața numelui, doar este boier) al domnului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, cel poreclit de turci Altîn-bey (Domnul Aurului).

”Avea o față smeadă, nas drept, puțintel încovoiat la vârf și ochi negri, lungăreți, în care sclipeau mereu lumini jucăușe. Mustăcioara subțire o purta lăsată peste buze. Când râdea, chipul se aduna în crețuri, iar dinții sticleau albi, toți deopotrivă, ca boabele înșirate în păstăi. Un semn vechi de spadă tătărească, subțirel ca o ață, îi încondeia fruntea spre tâmplă, pierzându-și urma printre șuvițele de păr.”

După cum se vede, logofătul este un bărbat periculos de frumos, după standardele feminine ale epocii, dar și periculos de iscusit, când vine vorba să-și măsoare abilitățile fizice și de mânuire a armelor vremii, ori când elaborează și execută planuri și strategii menite să-i asigure succesul misiunilor sale.

Iar dincolo de ceea ce văd ochii, Radu Andronic este un bărbat ce-și iubește patria și neamul mai presus de orice, inclusiv de viața lui, altfel nu și-ar pune-o în pericole de moarte ori de câte ori i-o cere Vodă Brâncoveanu, în numele apărării interesului național.

Iar aceste misiuni nu sunt niciodată ușoare ci par să crească în dificultate de la un volum la altul.

Cea mai grea dintre toate mi s-a părut însărcinarea primită de Radu Andronic în ”Agentul secret al lui Altîn bey” – aceea de a recupera cifrul (izvod, cum i se spunea pe atunci) folosit în unele din documentele întocmite la Cancelaria Domnească.

Acest izvod, odată ajuns în mâna turcilor, ar fi determinat mazilirea Brâncoveanului și, mai rău, sfârșitul tuturor celor ce pregăteau răzvrătirea împotriva turcilor, căci permitea descifrarea unor scrisori foarte sensibile, trimise de domnul Țării Românești țarului Petru și împăratului Leopold, hatmanului cazacilor Ivan Mazepa și voievodului Mazoviei și al leșilor, principelui Transilvaniei, Francisc Rakoczi și contelui Șandor Karoly, bailului Giustiniani și Papei Clement, precum și a mai multor letopisețe adresate sârbilor, albanezilor, bulgarilor și grecilor dornici, și ei, să-și dobândească slobozenia de sub jugul otoman.

După cum era și de așteptat, logofătul Radu Andronic (și noul său slujitor – fostul călugăr Pafnutie – o mare figură) pornește în urmărirea hoțului, într-o goană nebună, ce-l va conduce tocmai sub umbra minaretele din exoticul Stambul, respectiv sub umbra aripilor unui oarecare Fluture Alb (cu ochi mari, trași spre tâmple și albaștri) – Sadeth, fiica cea mică a mectubgiului Selim Beltaș, unul din cei mai de seamă dregători ai împărăției turcești.Planurile se complică, odată ajunși pe meleaguri păgâne, pericole noi răsar la tot pasul, și, mai rău, logofătul este nevoit să joace rolul unui mazilit – trădător de neam și patrie, pentru a câștiga încrederea osmanlâilor.

Că tot veni vorba de câștig, eu vă invit călduros să lecturați ”Agentul secret al lui Altîn bey”; nu aveți nimic de pierdut, din contră.

Volum după volum am urmărit cu sufletul la gură aventurile scandaloase prin care trec năbădăioșii adolescenți din Upper East Side, cartierul șic din New York. Am râs, am bârfit cu și despre ei, ce să mai, am petrecut clipe foarte plăcute, care ne-au făcut să-i îndrăgim, să-i invidiem puțin, uneori, sau pur și simplu să fim curioși ce se mai întâmplă în viața lor.

Dar ceea ce n-am aflat, încă, este cum a început totul: cum au început să se iubească – și să se urască – între ei și de ce relațiile lor au fost atât de tumultuoase. Iată că, odată cu ”Un trio infernal”, editura Nemira ne satisface și această curiozitate:

La început au fost trei adolescenți nemaipomeniți și inseparabili în prietenia lor, ”trei mușchetari pur și simplu fabuloși”: Serena van der Woodsen, Blair Waldorf şi Nate Archibald. Nate era invidiat de toți colegii săi de școală pentru prietenia cu cele două frumoase fete, în timp ce acestea erau considerate zeițe de către fetele cu care erau colegi, datorită privilegiului de a ieși cu un tip atât de superb ca Nate. Desigur, amândouă fetele erau îndrăgostite nebunește de ochii verzi ai lui Nate, deși niciuna nu îndrăznea să-și facă simpatia publică.

După cum era și de așteptat, tensiunea din jurul răspunsului la întrebarea Cine va fi norocoasa care va reuși să cucerească băiatul? va crește exponențial, de la pagină la pagină.

Romanul ne mai dă ocazia să îi vedem și pe Dan și Jenny Humphrey care, fără o mamă să le poarte de grijă, sunt nevoiți să se bazeze unul pe celălalt și, desigur, pe obsesia lor comună pentru Serena van der Woodsen. În cazul lui Jenny, interesul se traduce prin invidie pentru numărul cupei la sutienul Serenei, decât în preocupare pentru personalitatea acesteia. Fiind cea mai slab dezvoltată dintre colegele ei de clasă, Jenny apelează, în disperare de cauză, la o soluție disponibilă pe Internet, dar care, în cele din urmă, o va face mult mai receptivă la zicala ”Ai grijă ce-ți dorești!”.

Vanessa Abrams, cu părul ei negru și lung, are suficient potențial pentru a fi considerată frumoasă, preocuparea ei pentru a obține această calificare publică vizându-l, în special, pe Dan Humphrey. Din păcate, el vede în ea mai degrabă o prietenă, decât o iubită. Însă, după cum spuneam, Vanessa e o fată dispusă să-și exploateze potențialul la maxim.

Acum să nu credeți că, atâta timp cât personajele sunt mai mici ca vârstă, intrigile pe care le croiesc, fiecare după propriile puteri, ar fi cumva inferioare celor de mai târziu. Nicidecum, poveștile sunt la fel de amuzante, spumoase și ”intrigante” ca și în celelalte volume ale seriei, recomandând acest volum ca pe un must-read pentru oricine se declară fan al romanelor ”Gossip Girl” (de ce nu, și al serialului TV inspirat de această serie), sau orice cititor pasionat de romane cu și despre adolescenți.

Mai intai ar trebui sa vedem de ce ati vrea sa cititi o carte cu un asemenea titlu. Pentru a putea da un raspuns bun, un argument solid in vederea optiunii alese, trebuie sa facem o excursie mintala si exotica in nu tocmai pitoreasca si insorita statiune turistica a cotidianului.

Avem societatea aflata intr-o viteza accelerata, setata de vreo doua secole, in care toate furnicile trudesc, se grabesc, aduna si se gandesc la Regina lor: Munca. Interesant cap incoronat, nu? Unul care te face sa te expulzezi din caldura patului in diminetile friguroase si ploioase si nu te prea lasa sa te delectezi in parfumul unei cafele aromate savurate cu cei dragi dupa un pranz incet si copios. Nu, crunta regina are pentru umilii ei supusi doar un meniu de fast-food cu nume pe care banuiesc nu trebuie sa-l expun aici in continuare, dar regina este puternica din cauza servitudinii unui adevarat jandarm dispus sa isi respecte juramantul 24 de ore din 24 de ore, 7 zile din 7. Mai rau este ca fiecare dintre noi il avem pe noptiera, perete, prins de mana sau in buzunar si ne aminteste de suveranitatea muncii: ceasul.

„Ghidul lenesului. Mic tratat pentru lenesi rafinati” al lui Tom Hodgkinson este redactat pe orele zilei si nu pe capitole, pentru a se declara liber de constrangerile unei muncii cotidiene si organizate. Din perspectiva sa, munca organizata aduce prea apropiat de sensul de crima organizata si nu greseste foarte departe in afirmatie. Lenea, sau o stare de spirit inalta, era la inceput un atribut definitoriu pentru nobili, adevarati artisti si martiri ai lenesilor in purpura, ce aveau pe lista de indatoriri un fel de program de munca scris cu caractere mari si de aur, un singur cuvant: Nimic.

Din nefericire, si aristocratia a fost scuturata de o furtuna ce a schimbat orientarea umanitatii, si anume Revolutia Industriala. Prin ea oamenii s-au pus in serviciul masinii punand capat unei vietii cat de cat boeme, inlocuind viata cu acumularea de bunuri, identic cu o furnica. Statutul lenesilor de-a lungul raului cronologic, care intelegeti dumneavoastra nu seaca de pe o zi pe alta, s-a schimbat prea putin, ei find vazuti ca mari pacatosi ce si-au asigurat un cerc in infern sau uneltitori ce deseori ajung paria. Nu ca le-ar pasa, lenesii fiind ocupati cu nimicul rafinat, in acelasi fel in care Michelangelo isi desavarsea marea capodopera, si lenesii se rafineaza utilizand un motto pentru Marea Arta a Nimicului: munca iti face bine daca o face altcineva.

Intr-adevar. sa te opresti la o carte de asemenea tematica este o destinatie exotica in timpurile noastre in care si arta, suprema leneveala, se condenseaza ca sa ne rapeasca cat mai putin timp cu putinta. Un exemplu il ofera numarul mare de idolatri ai filmelor in defavoarea cartilor, nu ca una din ele nu ofera un moment, scurt sau lung de o stare de comod si comfort insotita de un moment creator.

Va rog in final, aproape anticontextual, sa nu va fie mila de cateva calorii arse daca va intindeti dupa carte pe un raft mai inalt intrucat prin ea va puteti licentia inr-o arta rafinata.

“Trei sunt deja morţi, eu sunt Numărul Patru“, este un început care te face să-ţi curgă apa-n gură, dacă devorezi lectura sci-fi. Această „fantezie” îţi oferă şi câteva scurte momente horror care te fac să-ţi încordezi muşchii de la picioare. Bine, nu ajungi să faci cârcei, aşa cum am păţit în copilărie urmărind Jack spintecătorul, dar să nu uităm că un film este la fel de „gustos” precum o gumă de mestecat second-hand. Iar ca un bonus, filmul face să semene foarte mult cu The Twilight, ceea ce îi dă un gust de parodie.

Ştiind cât de antrenantă este cartea, am vrut să văd neaparat şi filmul! Chiar zilele trecute am auzit de apariţia lui. Aşadar, vă sugerez ca înainte de toate, să citiți cartea, pentru a experimenta o savoare cât mai intensă. Continuați apoi cu orice altă carte sau cu vizionarea unui cu totul alt film…

Ecranizarea este placută dacă îţi plac bătăile de joc, ştiind deja din roman anumite momente, distorsionate fără pic de bun simţ artistic, caracteristic Hollywood-ului. Idem şi faţă de lucrările Dune (Frank Herbert) sau Profeţiile de la Celestine (James Redfield) şi cu siguranţă a multor altora.

Revenind la literatură, personal nu m-am putut abţine până nu am dat gata, aproape imediat, cele 570 de pagini pentru că nu pot să nu citesc atunci când primesc cărţi noi – cu împrumut, pentru două zile – moneda de schimb fiind Războiul uriaşilor de Stephen Donaldson.

O certitudine este faptul că autorul încearcă să dea o aliură de dragoste, însă de departe se observă cât sunt de importante alte evenimente decât dulcegăriile. Este o evadare în SF, punct.

Încercând sa nu fur din plăcerea lecturii, foarte pe scurt rezumând, povestea este despre o mână de refugiaţi de pe o altă planetă, Lorien. Aceşti extratereştrii călătoresc foarte mult dintr-un colţ în altul al lumii pentru a nu fi descoperiţi şi ucişi de o altă rasă. Aceştia din urmă, mogadorienii, nu numai că invadau, dar şi exterminau celelalte specii, printre care au ales şi planeta noastră drept ţintă a expansiunii lor.

Lectură plăcută şi orizonturi cât mai deschise.

]]> http://nemirabooks.ro/eu-sunt-numarul-patru-pittacus-lore/feed 0