Misery prezintă povestea lui Paul Sheldon, un foarte cunoscut scriitor care, după publicarea celei mai faimoase sale serii de romane, ceva cam siropoase chiar și pentru gusturile autorului, decide că a venit momentul cu care toți autorii mari hotărăsc să se confrunte: își omoară protagonista pentru a se putea consacra altor romane. Chiar dacă ar putea părea un moment dificil, din perspectiva lui Paul, punctul pus după ultima propoziție îi aduce o ușurare neașteptată, fapt ce adaugă un plus de dramatism ulterior.

O călătorie cu mașina se termină cu un accident tragic ce declanșează un șir de evenimente ce nu ar fi putut fi prevăzute. Scriitorul este salvat în ultima clipă de către Annie Wilkes, auto-intitulată cel mai mare fan al seriei lui Sheldon. Totul părea că merge mai bine decât s-ar fi putut aștepta cineva, până când Annie decide că marele final al seriei Misery este cu totul nepotrivit pentru așteptările ei. Scriitorul devine așadar prizonierul fostei asistente medicale care îl tratează în secret, însă doar în condițiile în care Paul acceptă să scrie un nou roman Misery sub atenta ei supraveghere. Pus în situația de a învia morți fictivi cu motive pertinente, scriitorul se vede nevoit să readucă la viață caractere din hârtie pentru a-și umple propria existență de materialitate.

Cu doar două personaje principale și într-un cadru restrâns în majoritatea timpului la o singură cameră, Stephen King reușește totuși să creeze personajul din întreaga literatură citită de mine împotriva căruia am simțit cea mai multă adversitate. Oricât de lipsit de adevăr ar putea suna, am urât-o pe Annie Wilkes poate chiar mai mult decât se lasă de înțeles că a făcut-o Paul Sheldon, cel care a suferit direct de pe urma acțiunilor ei. Transmiterea acestui puternic sentiment prin paginile unui roman este, fără îndoială, cel mai mare merit al lui King. Personajele trăiesc și transmit la fel de multe ca oamenii înrădăcinați în realitate, iar ca cititor te găsești martor al unei întâmplări pe care poate ai prefera să nu o fi întâlnit.

Într-un stil inconfundabil ce impune epuizare psihică prin adâncire în mintea personajului, Misery, chiar dacă nu cel mai bun dintre romanele “regelui”, face totuși dovada talentului scriitoricesc ce l-a impus pe King ca maestru al horrorului. Prin ce trece protagonistul, ce descoperiri face și care este limita dintre imaginație și adevăratul deznodământ sunt întrebări la care doar citind cartea se poate răspunde.

Romanul il are ca protagonist pe Paul Sheldon – scriitor de bestseller-uri, ce este mai mult decat incantat sa scape de aceasta faza nefasta a vietii sale literare prin omorarea celui mai profitabil personaj al carierei sale, Misery Chastain – ce sufera un teribil accident de masina din care este salvat de catre Annie Wilkes, o fosta sora medicala si o fana infocata a acestuia, mai exact a seriei de carti Misery. Bineinteles ca salvarea acestuia va veni cu un anume pret – readucerea la viata a eroinei indragite, intr-un nou roman scris doar pentru ingrijitoarea sa, ce nu se va da in laturi de a face/a-i face tot ce este posibil pentru ca Paul sa-si duca misiunea la bun sfarsit.

Din paginile cartii putem vedea ca este vorba de un razboi al vointei dintre Paul si Annie, fiecare aducandu-i celuilalt suferinte – prin cuvantul scris, Paul o va aduce pe Annie in pragul nebuniei, Misery devenind astfel prizoniera sa, iar Annie ii va induce suferinte fizice lui Paul in momentul in care acesta isi va impinge norocul mai mult decat este necesar.

Antagonistul creat de Stephen King este unul complex, intrucat Annie Wilkes reprezinta pentru Paul Sheldon salvarea sa, suferinta adusa asupra sa dar si alinarea ei prin pilulele de Novril, de care acesta va deveni dependent, calmanetele fiind singurul mod de a alunga durerile initiale suferite in urma accidentului si nu numai.

Prin meticulozitatea recunoscuta a lui King asupra amanuntelor, se poate observa foarte usor degradarea mentala a lui Paul Sheldon prin aparitia dialogului sau interior, dar si prin prezentarea fragmentelor din manuscrisul acestuia, Intoarcerea lui Misery, prin care el va incerca sa-si exercite razbunarea fata de cel mai crud critic al sau.

Asemenea romanului Shining, Misery prezinta anumite note biografice, Stephen King aratandu-le cititorilor sai subsolurile si efectele dependentelor din acea perioada a vietii sale, in romanul de fata, acestea luand intruchiparea medicamentului Novril, calmant bazat pe codeina.

Concluzionand, pot spune ca romanul Misery este o deplasare binevenita, dar si reusita de la paranormalul celorlalte opere ale sale, autorul reusind sa duca actiunea intr-un cadru psihologic, mult mai realistic si mai claustrofobic, aceasta reusind sa-si pastreze suspansul pur, marca Stephen King.

PS : In Misery exista si o referire la romanul Shining. Incercati sa o gasiti.

PPS: Am pareri impartite referitoare la film. Desi Kathy Bates a primit Oscarul pentru rolul lui Annie Wilkes, in opinia mea, aceasta nu a reusit sa suprinda adevarata nebunie a personajului, mult mai infricosatoare in carte.

]]> http://nemirabooks.ro/misery-stephen-king-intre-tortura-si-creatie/feed 0 http://nemirabooks.ro/si-spune-mi-conrad http://nemirabooks.ro/si-spune-mi-conrad#comments Mon, 16 Jan 2012 09:37:35 +0000 Ion Mihalache http://nemirabooks.ro/?p=3489 Majoritatea eroilor lui Roger Zelazny sunt supraoameni. Nici de această dată autorul nu face excepție. Conrad Nomikos este un individ enigmatic, cu diformități fizice (un picior mai scurt decât celălalt, are heterochromia iridis și fața desfigurată de o ciupercă de sorginte nepământeană) și cu o viață neobișnuit de lungă. Acest om, care de fapt nu prea este om, după cum aflăm pe măsură ce parcurgem cartea, posedă o anomalie (anomalie?) genetică care îl face nemuritor. Nemuritor și în același timp, martor al distrugerii Pământului cu unul din coșmarele societății contemporane: un război nuclear global. Acest kallikanzaros – un soi de spiriduș răutăcios din folclorul grec-, după cum îl numește iubita lui, frumoasa Cassandra, trăiește alături de aceasta pe una dintre insulele Mării Egee, unul din puținele locuri rămase neatinse de efectele nocive ale radiațiilor, în comparație cu întinsul continental (Locurile Fierbinți, după cum le spune autorul ).

În acest context, pe un Pământ arid care începe să fie populat de creaturi cu mutații (din nou radiațiile nucleare reziduale, ați ghicit), Pâmânt pe care locuitorii lui l-au părăsit, exilându-se pe Vega, în care mai trăiesc doar 4 milioane de oameni, tocmai de pe Vega sosește Cort Myshtigo, un component al unei familii vegane bogate și influente care deține o mare parte din planeta noastră ca proprietate. Myshtigo vine cu scopul aparent declarat de a călători în locurile istorice antice ale Terrei; acesta dorește să adune informații pentru a scrie o carte iar eroul nostru, cu sau fără voia sa, îi va servi ca ghid oaspetelui extaterestru cu pielea albastră.

În scenă își fac apriția și alte personaje printre care mercenarul Hassan, un vechi inamic al lui Conrad, care-l numește pe acesta Karagee, după una din fostele sale identități. Acesta știe multe despre Nomikos și le pune pe tapet în timp, creionând cursiv profilul eroului nostru.

De aici pornește intriga propriu-zisă a romanului și începe să curgă într-un ritm alert, cu acțiunea care se desfășoară la persoana întâi, din perspectiva lui Conrad și chiar dacă decorul este sumbru, post-apocaliptic, există umor și încă unul de calitate.

Nu voi mai deconspira prea multe din carte, voi spune doar că Conrad poate fi văzut ca un Pan în alter-ego, de altfel mitologia abundă în carte, în stilul Zelazny, adică la superlativ, cu trimiteri fine și deloc întâmplătoare la eroii Greciei antice, Nomikos -un erou ieșit din tiparele obișnuite, mai degrabă un anti-erou însă integru și cu suflet bun.
Iar finalul cu siguranță vă va surprinde.

Titlul acestei recenzii este același cu numele pe care l-a purtat romanul în prima variantă publicată serializat; el provine din fraza cu care Conrad își încheia toate disputele sale verbale cu Hassan, atrăgîndu-i acestuia atenția asupra discreției de care asasinul arab trebuia să dea dovadă.

Vreau doar să mai adaug că acestei cărți i s-a făcut o mare nedreptate: stă într-un nemeritat con de umbră. De ce spun asta: în 1966 a împărțit premiul Hugo pentru cel mai bun roman al anului cu ”Dune”! Ei, ce spuneți de asta?

In fond , George RR Martin , şi-a mărturisit de la început intenţia ca seria să conţină şapte romane dar după publicarea primelor trei : Urzeala Tronurilor , Incleştarea regilor si Iureşul sabiilor am remarcat o diluare a acţiunii pe un front aproape imposibil de ţinut sub control şi astfel pâna în 2005 a abandonat oarecum proiectul. Astfel în Festinul Ciorilor(urmareşte acţiunea la Debarcaderul Regelui şi în Westeros) şi în Dansul dragonilor –2011(acţiunea fiind în Ţinutul celor 9 Orase Libere preponderent) ; George RR Martin se straduieşte să dea sagăi un curs articulat şi să-l pună într-o logică şi ordine firească. Este de notat şi declaraţia autorului vizavi de acest lucru în care spune, între altele, că în a şasea parte a sagăi « Winds of winter » speră ca toate personajele să « danseze » împreuna din nou. Referitor la acest penultim roman al seriei George Martin a mărturisit ca a articulat deja o serie de cateva capitole şi speră să îl ducă la bun sfarşit cel mai târziu în 2013.

Revenind la « Dansul dragonilor » trebuie spus că acţiunea se desfăşoară în trei planuri majore : la Zid urmărind pe Jon Snow în calitate de Lord Comandant ; în Merren oraşul unde domneste Daenerys Targaryen şi aventurile lui Tyrion Lannister în Ţinutul celor 9 Oraşe Libere. Spre finalul romanului-cel mai amplu al seriei dealtfel – se reface legătura cu personajele « lăsate » în Westeros :Cersei Lannister , Kevan Lannister , Jaime Lannister , Stanis Baratheon care se confrunta pentru Nord cu Roose Bolton şi bastardul acestuia Ramsay Bolton.
La « Zid » se derulează acţiunea cu episoade menţionate şi în « Iureşul săbiilor »-fiind menţionată plecarea în Oraşul Vechi a lui Samwell Tarly pentru a deveni maester împreuna cu batranul maester Aemon Targaryen şi cu Gilly fiica lui Craster de dincolo de Zid care şi substituie fiul cu cel al lui Mance Ryder-fostul Rege de Dincolo de Zid invins de Stanis Baratheon la asaltul asupra Zidului.Aici aş face o paranteză şi să spun că , deşi saga curge foarte plăcut, probabil amplitudinea proiectului face ca George Martin sa nu ne ofere detalii pertinente vizavi de soarta tuturor personajelor pe unele abandonându –le pur şi simplu.
Jon Snow rezistă presiunilor lui Stanis de a- i ceda anumite castele si ţinuturi ale Rondului de Noapte pentru cavalerii săi.Sunt de remarcat şi tratativele cu Tormund Spaima Uriaşilor pentru a primii oamenii liberi la Sud de Zid în perspectiva iernii iminente si materializarea acesteia dar şi opozitia întâmpinată din partea lui Bowen Marsh şi a altor fraţi juraţi.Sunt remarcabile şi strădaniile lui Jon de a salva oamenii liberi adăpostiti la Sălaşul Aspru –la Nord de Zid undeva în Est şi care erau sortiti pieirii în perspectiva asprei ierni ce stătea să vină. Toate aceste demersuri şi riscuri asumate duc la scena din finalul « Dansului Dragonilor » în care Jon este înjunghiat de 4 ori de Bowen Marsh şi cei care l susţineau- deşi fusese avertizat de Melisandre-preoteasa roşie. Evenimentele se precipită şi pe fondul morţii lui Stanis în bătălia purtată în proximitatea Winterfelului cu Roose Bolton si Ramsay Bolton. La Zid este palpabilă amenintarea « celorlalti »- niste fapturi misterioase ale zăpezii şi morţii- care atacau ţinuturile oamenilor în toiul asprei ierni. Dealtfel George Martin « pregăteşte » cu pricepere “ intrarea” acestor fapturi în scenă…probabil în « Winds of Winter ».
În Mereen o regăsim pe Daenerys Targaryen în postura de regină şi care se confruntă cu situaţii nedorite: dragonii au crescut şi vânează oi şi capre dar şi un copil , motiv pentru care decide să-i închidă în subteranele Marii Piramide. Drogon – cel mai mare dintre ei- fuge undeva departe când simte acest tratament. Oraşul se confruntă cu foametea şi cu „fiii Harpiei” niste asasini ai nobililor mereeni care nu se supun noii lor regine. Yunkaii ameninţă şi ei cu războiul şi chiar împresurează oraşul în vederea unui eventual asediu.
Pentru a pune capăt asasinatelor şi pentru a fi acceptată de vechii nobili Dany se casatoreşte cu nobilul mereen Hizdahr zo Loraq. Redescoperă şi iubirea în braţele lui Daario Naharis. În urma unui incident din arenele de luptă, Drogon este atras de zgomot şi atacă animalele si luptătorii din arenă motiv pentru care se încearcă uciderea lui.Dany se repede să –l potolească dar până la urmă pleacă în zbor cu acesta nu înainte de a măcelarii peste 200 de mereeni.
Ser Barristan Selmy –cavalerul reginei- îl arestează pe Hizdahr zo Loraq pentru a afla dacă a cospirat împotriva reginei. Pe Dany o regăsim în Marea Dotraki şi după multe zile de vicisitudini şi foame e gasită de Khal Jhago.
Pe Tyrion Lannister îl regăsim fugind din Westeros pe o corabie şi e dus la Ilyrio Mopatis intr-un mic butoi. De aici pleacă spre Mereen alăturandu- se unui mic grup condus de Griff(Jon Connington) şi tânărul Griff(prinţul Aegon). Vechea lui slăbiciune pentru târfe îi aduce ca de obicei numai necazuri. Astfel e capturat de Jorah Mormont într-un bordel şi se îmbarca apoi pe o corabie dar sunt capturaţi şi luaţi ca sclavi de un bogat nobil yunkai.Inteligenţa şi instinctul de conservare inegalabil îl salvează încă odată astfel că la final se alătură „Fiilor Secunzi”împreună cu Jorah Mormont şi cu partenera sa pitică te turniruri –Penny. „Fii Secunzi” se alătură cauzei sale contra unor angajamente generoase.
Aflăm câte ceva şi despre Brandon Stark :acesta ajunge la Cioara cu Trei Ochi de dincolo de Zid şi îşi începe ucenicia de clarvazător alături de Copii Pădurii.
Arya Stark îşi face şi ea veacul prin Braavos şi mai apoi ucenicia la Templul Zeului cu o mie de feţe. La Debarcaderul Regelui , Cercei Lannister e nevoită sa şi recunoască o parte din păcate(cele mai mici totuşi) şi pentru ispăşire e plimbată goală şi primeşte oprobriul şi batjocura mulţimii de supuşi.
Jaime Lannister- la care se remarcă o schimbare radicală de a – şi dori să se poarte ca un adevărat cavaler al Garzii Regelui- restabileşte pacea regelui în Ţinuturile Riverane şi apoi este condus de Brienne de Tarth spre o destinaţie tainică.
Acţiunea curge năvalnic şi dinamic şi este remarcabil talentul lui George RR Martin să creeze o lume fantastică(un Tărâm) în care se îmbina elemente antice şi medievale îmbinate nedefinit dar cu o bună pricepere.
În cele Nouă Oraşe Libere recunoaştem elemente din istoria Antică- Titanul seamănă Colosului din Rhodos , Tyr şi Myr sunt stravechi porturi feniciene şi asiriene , piramidele în trepte se aseamănă celor aztece. Vechea Valyrie distrusă de un cataclism natural se aseamănă poveştii legendarei Atlantida pomenită de Platon in Critias.În Braavos şi Pentos recunoaştem câte ceva din atmosfera oraşelor medievale italiene.Toate acestea au rolul de a crea o atmosferă subliminal familiară unui cititor avizat.

Romanul de faţă este o poveste horror despre o fată marginalizată de către colegii săi de clasă, batjocorită şi dispreţuită atât de propria mamă cât şi de colectivul din instituţia de invăţământ care prin scopul obiectiv ce-l deţine ar trebui să ajute tinerii elevi să se integreze în comunitate.

Venită pe lume dintr-o sarcina nedorita a lui Margareth White, Carrie White este tipul de persoană care nu este sfătuită de nimeni cum să se îmbrace, cum să se poarte într-o lume civilizată şi drept urmare toţi cei cu care intră în contact o defăimează pentru lipsa de cultură de care dă dovadă. Pe măsura ce toţi o pun la zid, în suferinţa ei, Carrie îşi dezvoltă puteri nebănuite şi ajunge să mişte cu puterea minţii obiectele din casă, face farfuriile să zboare, patul să se ridice până în tavan, uşile şi ferestrele să se deschidă şi să se trântească la loc cu zgomot.

Propria mama este omul care doreşte să scape de fată, care a incercat atât la naştere cât şi pe parcurs să o omoare, dar cum legile firii spun că nu-i bine să sapi groapa altuia, femeia este cea care până la urmă este ucisă de fetiţă, deşi copila regretă pe urma fapta comisă.

Dezastrul total este provocat de Carrie la bablul de absolvile unde, ca să-şi bată joc de ea în amintirea primului ciclu mentrual pe care l-a avut la şcoală unde s-a umplut de sânge, Chris organizează ca două găleţi cu sânge să îi fie turnate în cap în momentul în care urcă pe podium alături de partenerul ei de serată – Tommy. Drept răzbunare, Carrie blochează uşile ca nimeni să nu poată ieşi din încăpere, trânteşte o profesoară de sport de-un perete, cauzează incendierea şcolii, de la care se ajunge la incendierea benzinariei şi a întregului orăşel în care locuieşte. Pagubele materiale devin inestimabile, numărul morţilor depăşesc 400 iar întreaga comunitate ajunge devastată de această calamitate şi de amintirea dezastrului la care a luat parte.

Morala acestei opere a lui Stephen King în concepţia mea este că oricât de inferior ne-ar fi un individ, nu trebuie să îl batjocorim fiindcă ne vom primi răsplata după faptele noastre. Aşa cum Carrie a fost determinată să se apere prin puterile ei telekinezice şi s-a răzbunat pentru răutăţile care i-au fost făcute, aşa oricine face un rău semenului său poate deveni robul faptul sale.

Un semnal de alarmă este să nu provocăm pe nimeni la rău fiindcă nu e cale cum să nu se întoarcă împotriva celui care determină toate acele fapte să se întâmple.

“Carrie” este un roman care initial a fost acceptat doar de cosul de gunoi, respins de numeroase edituri iar posibilitatea de a se afla in mainile noastre este datorita sotiei scriitorului care a recuperat materialul, neindoindu-se de talentul lui, l-a convins sa il modifice si sa-l extinda. Initial Carrie a pornit de la o povestire de trei pagini. Este un caz tipic in problema de publicare, cate alte romane bune si radicale au intampinat aceasta bariera din partea editurilor? dar in cazul lui Stephen King rezultatul a fost unul de exceptie atat pentru edituri, dar mai ales pentru cititori. Dupa cum primul sau editor a declarat despre carte: ‘‘Carrie a fost primul roman al unui scriitor avea sa transforme cele mai atroce cosmaruri ale cititorilor in visuri de aur pentru editorii sai’’, astfel ajungand unul din cei mai de seama autori din America, cu numeroase romane si povestiri.

Aceasta carte a ajuns, destul de tarziu in vizorul meu, recunosc nu pentru ca nu prefer scrierile lui Stephen King, Apocalipsa lui este una dintre cartile din top 5 personal, apoi este Shining, Turnul Intunecat, fiecare avand o idee de ansamblu precisa ca un mozaic arab. Cand a ajuns in cele din urma in fotoliul de lectura, un soc. Un soc bun, ce demult nu m-a mai vizitat in acest mod placut. Regele a reusit pentru prima oara sa cantareasca atent ingredientele unei retete, ce multi pasionati ai scrisului nu calibreaza corect pentru a obtine o gustare apetisanta. Cu o reusita pe deplin recunoscuta, a scos din cuptorul creativitatii o constructie literara remarcabila prin continut, inteligenta, intriga bizara si ceva ce reflecta o societate. Un autor bun indeplineste doua lucruri, in primul rand ideea lui inovatoare si in ultimul rand modul cum spune acea idee in scris, traducerea ei in cuvinte. Mie desosebit imi este din ea, tema camuflata frumos, necesitatea de a fi langa cineva, sa fii acceptat si iubit si de aici tot calvarul prin care protagonista adolescenta este nevoit sa inoate.

O drama porneste din lipsa sau pierdere, in acelasi fel este construit si romanul-nuvela Carrie, iti aminteste de o tragedie greca, personajul Carrie ajungand un arhetip pentru fiinta umana izolata in ea si fata de exteriorul ostil. Nicand prin asa putine pagini nu au fost spuse asa de multe. Carrieta White, pe numele complet, o adolescenta ce nu poate fi invidiata de nimeni, retrasa si introvertita din fire, cu o copilarie ce s-ar putea insera cu usurinta in Purgatoriul lui Dante, indura rautatile cu iz de persecutie a colegilor de clasa. Pentru ea scoala devine o sala cu multe camere, fiecare o tortura cu orar fix, din care nu poate scapa. Daca nu este deja suficient, este si victima mamei sale fanatice, o femeie cu simtul violentei mai dezvoltat decat simtirea materna. O data cu umilinta la apogeu si pierderea in izolare, in carcera adanca a ei descopera o mostenire de familie ce o va metamorfoza intr-o furie a modernitatii. Mostenirea sub forma telekineziei o va ajuta sa obtina satisfactie de pe urma razbunarii asupra celor care au umilit-o si maltratat-o, vor fi aruncati, zdrobiti si incendiati. In final este o carte ce va va ocupa mainile si ochii pentru putin timp, dar mintea pentru o durata lunga. Pofta la lectura.

Vă propun să citiţi o carte în care atenţia vă va fi captată să descoperiţi misterele unei case de pe vremea templierilor, loc unde odată intrat îţi va fi greu să revii la starea iniţială şi la bucuriile vieţii de dinafara pereţilor groşi ai locului întunecat şi friguros.

În acest volum, “Urzeala păcatului”, autorul ne prezintă personajul feminin în antiteză cu forţele răului şi misterului care pe mulţi din comunitate i-a răvăşit. Deşi preoteasă, Merrily duce o viaţă care multora li se pare destrăbălată, având un iubit muzician şi o fiică total împotriva credinţei şi respectului faţă de propria mamă. Totuşi, nu se lasă intimidată de circumstanţe ori oameni şi deşi trece prin clipe de coşmar nu se dă înapoi când este vorba de rezolvarea tainei ce se ascunde în Master House.

Păţaniile prin care trece, experienţele şi trăirile le veţi descoperi citind “Urzeala păcatului” şi veţi fi surprinşi la final când vi se va descoperi cum preoteasa reuşeşte să tăinuiască misterele care leagă cercetările ei de oamenii din Garway Hill.

Personajele cheie în acest volum sunt câinele Roscoe, bătrâna doamnă Morningwood, Jane – fiica lui Merrily şi Lol. Aceştia pun cap la cap informaţiile pe care le adună de la diverse personaje secundare şi formulează concluzii. Faptul că Master House este un pericol ne este arătat şi de căţelul bătrânei care efectiv se încodează când este dus la casa bântuită şi nu vrea cu nici un preţ să intre înauntru, fapt care sugerează că simţul lui prevede pericolul

“Bătrâna a prins lesa de piele de zgarda lui Roscoe, apoi i-a întins capătul pe rând lui Merrily şi apoi lui Jane. – Încercaţi-l. Să vedeţi ce se întâmplă.”

Dând târcoale casei, preoteasa Merrily are ocazia să intre în spaţiul mare, friguros şi foarte întunecat al acesteia, căutând motivul pentru care tânăra Fuchsia îi ceruse ajutorul, dar privind spre locul şemineului “Nu puteam să respir, iar inima îmi bătea ca motorul dintr-o maşină de spălat veche. Eram încremenită. Era ca şi cum i-aş fi invadat spaţiul şi trebuia să suport consecinţele.”

Merrily are de-a face cu probleme teologice şi psihologice ceea ce ne arată faptul că trăim într-o lume în care trebuie să îmbinăm şi să armonizăm fiinţa umană cu valurile de divinitate transmise înspre sufletul nostru şi educaţia în acest sens primită din moşi-strămoşi. Laitmotivul acestei cărţi este sintagma „precum în cer aşa şi pe pământ”.

Acum după ce am citit acest volum pot afirma că autorul Phil Rickman merită din plin toate laudele şi aprecierile criticilor, ale cititorilor şi celor care îl susţin în munca pe care o depune scriind şi în cercetarea pe care a efectuat-o.  Este o carte extraordinară, un must-read aşa că puteţi să o treceţi pe lista de cumpărături cât mai repede în cazul în care nu o aveţi deja. Mi-ar plăcea să ştiu şi părerile voastre referitoare la tainele din Master House.

Am terminat recent, în 2 zile, romanul-mamut “Apocalipsa” al regelui neîncoronat al horror-ului modern, Stephen King. Nu mă-ntrebați cum am reușit aceasta performanță, nu aș știi exact cum să vă răspund.

Ce știu sigur este următorul lucru: cartea aceasta are ceva care te ține lipit de paginile sale ca molia de bec. Astfel, uiți că ai de-a face cu o „cărămidă” de 1152 de pagini și întorci înfrigurat filele, dorind să afli tot mai mult.

Personajele sunt construite magistral, cum numai mintea genială cu un strop de nebunie a lui King ar putea crea. Egoistul Larry Underwood, cântăreţ de meserie, cobaiul, supravieţuitorul şi omul de treabă Stuart (Stu) Redman, decepţionata Fran Goldsmith, surdomutul genial Nick Andros şi Tom Cullen cel sărac cu duhul sunt doar câteva din personajele ce-şi croiesc drum printr-o Americă devastată de un virus mutant de gripă, în vreme ce pentru sufletele lor se luptă bătrâna Mother Abagail, o negresă de peste 100 de ani şi Randall Flagg, Omul Întunecat, Momâia Ambulantă, Omul Fără Faţă, un demon carismatic ce poartă cizme de cowboy, blugi şi insigne.

Virusul scapă de sub control (cum altfel?) din cauza unei erori umane de mai puţin de-o secundă, ceea ce-arată părerea nu prea bună a autorului despre societatea tehnologizată.

King nu se sfieşte, prin intermediul personajelor sale, să facă declaraţii despre natura umană. Astfel, Glen Bateman, sociolog, remarcă plin de amar că “omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu, dar societatea umană se îndreaptă în direcţia opusă lui.”

Pasajul meu preferat (l-aș putea numi chiar “de suflet”) este acela în care Nick Andros, probabil crezându-se îndreptăţit de o viaţă condamnată la stigmatul tăcerii, declară necredinţa sa în Dumnezeu, în timp ce bătrâna Mother Abigail îi răspunde că Acesta crede în el! E printre cele mai profunde pasaje legate de Dumnezeu pe care le-am citit vreodată.

Prin urmare, dacă se întâmplă să căutaţi o carte sumbră, serioasă, cu un ritm alert,i ntrigă complexă, personaje foarte bine creionate şi mesaj puternic şi profund, recomand cu căldură “Apocalipsa” lui King. Nu veţi regreta!

]]> http://nemirabooks.ro/apocalipsa-lui-king-un-roman-mamutun-scenariu-sumbruun-succes-garantat/feed 0 http://nemirabooks.ro/salems-lot-stephen-king http://nemirabooks.ro/salems-lot-stephen-king#comments Wed, 09 Nov 2011 08:57:35 +0000 minea mihaela http://www.nemirabooks.ro/?p=1581 Un material de Minea Mihaela

“Salem’s Lot” este o carte care nu te atrage la simpla ochire a titlului. Ceea ce te face sa nu treci pe langa ea si sa iti trezeasca curiozitatea se datoreaza afirmatiei de pe coperta romanului: “Unul dintre cele mai dure romane cu vampiri scrise vreodata.”

Daca te atrage stilul horror, vei descoperi ca imaginatia lui Stephen King nu cunoaste limite cand vine vorba de vampiri, si nu numai.

In loc de prefata, introducerea pe taramul vampirilor o face prologul in care se face referire la Jerusalem’s Lot ca fiind un oras “care sa sece, pur si simplu, si apoi sa dispara.”

Ben Mears, un scriitor de success, soseste in oras cu intentia de a scrie despre Casa lui Marsten. In oras circula zvonuri despre moartea misterioasa a celor doi soti Marsten, care sustin ca exista o esenta malefica in casa, lucru care a determinat tragedia.

Vrand sa o inchirieze, scriitorul afla ca a fost cumparata de doi parteneri de afaceri care se doreau sa deschida un magazine de mobila veche, reconditionata. Cazandu-se la pensiunea Evei Miller, Ben Mears reintalneste vechi prieteni si se indragosteste de Susan Norton.

Insa necazurile lui, implicit cele ale orasului, incep o data cu disparitia celor doi frati, Ralphie si Danny Glick.

Tehnica detaliului si realismul actiunii te cuprind si te fac sa nu lasi cartea din mana pana la final.

Ca incheiere, pentru a va starni si mai mult interesul, ma voi folosi de afirmatia celor de la Los Angeles Times: “Povestile lui dezgroapa radacinile miturilor infipte adanc in mintile noastre.”

O lectura placuta!

Un material de Popescu Norica

Oare ce se intampla cand un scriitor de succes este gasit si tinut captiv de “cea mai mare admiratoare a lui” si obligat sa scrie continuarea romanului care l-a facut vedeta ?

Stephen King ne-a obsinuit cu romane pline de suspans, ce iti creaza o imagine vizuala aproape de realitate a ceea ce se inampla si care te fac sa nu mai dormi linistit cateva zile. Daca esti fan filme de groaza si nu ai gasit inca un film care sa te sperie cu adevarat, iti recomand sa incerci o carte de Stephen King.

Totul este atat de amanuntit descris ca aproape vezi in fata ochilor cum fosta asistenta medicala cu probleme mentale ii taie piciorul cu toporul scriitorului pentru ca s-a plans de calitatea masinii de scris pe care o foloseste.

Nu vreau sa va dau prea multe detalii despre carte fiindca as strica surpriza. Si daca ti se pare ca vreun capitol nu are legatura cu povestea cartii sigur te inseli, Stephen King nu a scris niciodata de umplutura. Fiecare capitol are legatura cu evolutia psihologica si mentala a personajului principal si te ajuta sa intelegi mai bine trairile si gandurile acestuia ce in final duc la razbunare.

Poate unul din cele mai “soft” romane ale autorului, “Misery este o carte perfecta pentru inceput, pentru cei care abia descopera acest autor. O sa ramaneti impresionati de imaginatia autorului, de modul cum prezinta faptele sau cum descrie fiecare tablou al cartii.

Lectura placuta!