Mai intai ar trebui sa vedem de ce ati vrea sa cititi o carte cu un asemenea titlu. Pentru a putea da un raspuns bun, un argument solid in vederea optiunii alese, trebuie sa facem o excursie mintala si exotica in nu tocmai pitoreasca si insorita statiune turistica a cotidianului.

Avem societatea aflata intr-o viteza accelerata, setata de vreo doua secole, in care toate furnicile trudesc, se grabesc, aduna si se gandesc la Regina lor: Munca. Interesant cap incoronat, nu? Unul care te face sa te expulzezi din caldura patului in diminetile friguroase si ploioase si nu te prea lasa sa te delectezi in parfumul unei cafele aromate savurate cu cei dragi dupa un pranz incet si copios. Nu, crunta regina are pentru umilii ei supusi doar un meniu de fast-food cu nume pe care banuiesc nu trebuie sa-l expun aici in continuare, dar regina este puternica din cauza servitudinii unui adevarat jandarm dispus sa isi respecte juramantul 24 de ore din 24 de ore, 7 zile din 7. Mai rau este ca fiecare dintre noi il avem pe noptiera, perete, prins de mana sau in buzunar si ne aminteste de suveranitatea muncii: ceasul.

„Ghidul lenesului. Mic tratat pentru lenesi rafinati” al lui Tom Hodgkinson este redactat pe orele zilei si nu pe capitole, pentru a se declara liber de constrangerile unei muncii cotidiene si organizate. Din perspectiva sa, munca organizata aduce prea apropiat de sensul de crima organizata si nu greseste foarte departe in afirmatie. Lenea, sau o stare de spirit inalta, era la inceput un atribut definitoriu pentru nobili, adevarati artisti si martiri ai lenesilor in purpura, ce aveau pe lista de indatoriri un fel de program de munca scris cu caractere mari si de aur, un singur cuvant: Nimic.

Din nefericire, si aristocratia a fost scuturata de o furtuna ce a schimbat orientarea umanitatii, si anume Revolutia Industriala. Prin ea oamenii s-au pus in serviciul masinii punand capat unei vietii cat de cat boeme, inlocuind viata cu acumularea de bunuri, identic cu o furnica. Statutul lenesilor de-a lungul raului cronologic, care intelegeti dumneavoastra nu seaca de pe o zi pe alta, s-a schimbat prea putin, ei find vazuti ca mari pacatosi ce si-au asigurat un cerc in infern sau uneltitori ce deseori ajung paria. Nu ca le-ar pasa, lenesii fiind ocupati cu nimicul rafinat, in acelasi fel in care Michelangelo isi desavarsea marea capodopera, si lenesii se rafineaza utilizand un motto pentru Marea Arta a Nimicului: munca iti face bine daca o face altcineva.

Intr-adevar. sa te opresti la o carte de asemenea tematica este o destinatie exotica in timpurile noastre in care si arta, suprema leneveala, se condenseaza ca sa ne rapeasca cat mai putin timp cu putinta. Un exemplu il ofera numarul mare de idolatri ai filmelor in defavoarea cartilor, nu ca una din ele nu ofera un moment, scurt sau lung de o stare de comod si comfort insotita de un moment creator.

Va rog in final, aproape anticontextual, sa nu va fie mila de cateva calorii arse daca va intindeti dupa carte pe un raft mai inalt intrucat prin ea va puteti licentia inr-o arta rafinata.

Un material de Pontos Cristian

Saptamana trecuta, vineri, m-am regasit in templul cartilor, vulgar numita de mirenii epocii contemporane librarie. Este un loc unde, de regula, ochii iti cad pe un volum sau doua, in functie de camaruta de piele a banilor nu tocmai fertili, sau te regasesti cu o noua carte a unui autor preferat. Am fost surprins placut in acea zi nu tocmai prietenoasa, de un nou volum al editurii Nemira in colectia botezata in mod inspirat Bonton. O colectie deosebita pentru mine datorita rafinamentului catifelat impletit cu umorul intelectual specific acestei sectiuni a editurii.

Cartea este intitulata „Complimente. Mic tratat de intrebuintare a complimentelor”. Sa pornim in explorarea universului dintre coperti, luand termenul de “compliment”, care este definit drept un cuvant de lauda, de magulire ce exprima o atitudine prietenoasa, de stima, respect sau de consideratie.

Pentru autoare, chiar si in acest secol al vitezei, chiar si in limbaj, a observat subnutritia unor vorbe, standardizarea unei conversatii in special in sensul ei negativ, devenind la fel de calda ca bisturiul unui chirurg. A reliefat importanta stapanirii formularii unor complimente, ce intr-adevar pot ajunge la treapta de arta! Prin intermediul ei, un individ isi traduce emotiile in ganduri iar pentru a le putea impartasi in vorbe catre ceilalti, este posibil sa fie creativ in cuvinte frumoase; ocazii sunt, totul este sa le rosteasca. Daca complimentul este adus intr-o discutie, atunci este pentru doua scopuri principale. Primul ar fi menipularea, esentiala si ea, doar ca mascheaza si o latura ascunsa a egoismului. Al doilea rol este unul de natura altruista, o mai buna interactiune cu ceilalti, fara un scop ascuns.

Cuprinsul cartii este impartit simplu, in capitole si subcapitole cu titluri alese, pornind de la un scurt istoric al complimentelor, pana la diferenta intre ce vor sa auda urechile femeilor fata de cele ale barbatilor. Veti vedea ce doreste sa auda fiecare dintre acestia sau la ce devine impresionat, cartea fiind o adevarata calatorie pe mapamondul garnisit in frumoasele cuvinte de suflet.

Este un volum ce iti ofera o lectura inedita, cu o tinta pe termen lung, ce iti arata puterea magica a cuvintelor si ce capodopere pot ele sa faureasca in jurul tau. Cine poate stii, poate ca si lumea este un fel de compliment, o vorba frumoasa, iar noi o ruinam. Hai sa incetam sa o mai distrugem si sa incepem cu utilizarea complimentelor!

Sunt sigur ca va fi o lectura usoara si placuta, precum a fost pentru mine. O recomand fara nicio remuscare, fiind o carte ce nu va rapeste din timp, ba din contra – cu ea realizezi ca timpul devine si mai pretios! Pentru cei carora va surade tema acestei carti, nu ezitati in a o deschide. Credeti-ma, dupa ce ati fost curajosi si ati facut acest pas, va ramane asa o perioada!

Motto: Venim pe rand si ne ducem pe sarite… (proverb din popor)

Am inceput a scrie ascultand acel Requiem celebru compus de marele Mozart pentru a-mi aminti ca sunt trecator dar mai ales gandindu-ma la cele din urma clipe ale vietii mele.

Te-ai gandit vreodata cum vei muri? Ca moartea ta poate fi comuna altora? Si oamenii celebrii mor?! Ca si moartea face parte din parcursul numit viata?

Ce e drept, suntem astazi atat de agitati si plini de vise incat chiar uitam sau vrem sa dam uitarii faptul ca o data se va pune punct. Dar cum? Iata ca am descoperit o carte ce iti pune la dispozitie o serie de exemple uneori tragi-comice iar alteori de-a dreptul de plans: “In memoriam – mic tratat de morti celebre” pe care o citesc si calugarii ce deja traiesc paradisiac asa dupa cum vei vedea pe coperta intai!

Nu poti cunoaste clipa… marturie ne sta moartea unor oameni celebrii ce au fost surprinsi de ea in ipostaze foarte diferite, iar Stephane Audeguy, autorul micilor descrieri, ni le descopera.

Te-ai intrebat vreodata cum/unde a-i vrea sa te gaseasca batrana moarte? Citeam undeva ca cineva spunea: „Mai bine iti speli dintii in cimitir decat sa mori in baie” (Jean-Claude Carrière). Gluma sau nu, mori si tu!

Cand citesti acele pagini, timpul se opreste, inima bate cu mai multa atentie, numeri fara sa vrei fiecare expiratie meditand ca poate fi ultima, vrei sa bei sau sa mananci ceva dulce desi nu-i mai simti gustul iar o lacrima ingheata pe obraz si te intrebi daca merita sa continui, dar ispita e mare si cand te-ai mai umplut cu un sfarsit de viata mai vrei…

Poti sa te gandesti la faptul ca odata poate cineva va scrie despre tine, despre ultimele tale momente si ce a urmat? Dar intrebarea cea mai tragica este: Ai trait in asa mod incat dupa moartea ta, celor ce ţi-au fost apropiaţi, sa nu le fie ruşine ca te-au cunoscut, pentru a putea varsa o lacrima sincera pentru tine, sa vada in tine un model, iar tu sa traieşti in continuare prin inima şi gandul lor? Sa nu uiti ca poti fi uitat!

Cand vezi atat de multe personalitati ce au murit, pe sirea spinarii tale simti cum te lovesc sute de fulgere inghetate si te intrebi retoric: Ce sanse am eu atunci? Multe intrebari, prea multe, dar la ele a incercat sa raspunda, dand exemple din istoria lumii, Stephane Audeguy, in a sa carte In memoriam, scrisa intr-un mod specific lui, suculent si dedicat fiecarui personaj in parte. Fiecare isi spune povestea sa prin intermediul lui si de la fiecare avem cate ceva de invatat.

In memoriam – aducere aminte, in memoria celor ce nu mai sunt, celor de azi si celor de maine. Ție care azi semnezi cartea si peste zeci de ani dupa ce ai apus o citesc altii…

Niciodata nu e tarziu sa citesti aceasta carte sau chiar sa o recitesti! Pe scurt as spune ca este o carte ce te invata sa mori bine caci numai o data mori!

„BINE CĂ EȘTI TU DEȘTEPT!
cea mai scurtă cale de la impostură la valoare”
John Farndon

Într-o societate în care eticheta de „om deștept” conferă o oarecare prestanță, în ciuda notei pozitive oferită de aceasta, a te adresa cuiva cu sintagma din titlu („Bine că ești tu deștept!”), poate să-i inducă persoanei în cauză impresia că este ușor ironizată.

Cel puțin într-un astfel de context mă situam eu când am venit în contact cu cartea lui John Farndon. Mă aflam într-un moment de respiro, la o discuție banală de serviciu: „Să presupunem că există puteri paranormale fără niciun dubiu, dovedite științific, deci fără posibilitate de contestare a existenței lor! Să mai presupunem că datorită unor astfel de abilități, ați fi în stare să faceți lucruri care acum le catalogam ca fiind imposibile sau cel puțin de domeniul science-fiction-ului. Ce astfel de abilitate ați prefera să aveți? De ce ați opta pentru ea și nu pentru o alta?”

Personal nu mă consider un individ cult, foarte citit – de fapt chiar aș putea face o listă rușinos de lungă, cu titluri de cărți pe care până la vârsta actuală consider că ar fi fost mai normal să le fi parcurs deja. Însă sentimentul stimei de sine – probabil, mă îndeamnă totuși să mă consider prin prisma gândurilor, ideilor și intereselor mele că aș fi un om inteligent. Dar oare chiar sunt?

Cartea nu-și propune să dea o definiție de necontestat asupra a ceea ce înseamană a fi deștept, oferă în schimb o serie de răspunsuri la întrebări mai mult sau mai puțin banale, dar care cu siguranță duc la dezbateri interesante, alungând plictiseala și monotonia, din categoria acelora în care fiecare dintre noi uneori ne-am trezit fără voie implicați.

V-ați întrebat vreodată cum ați descrie un om unei ființe extraterestre, fără să ratați vreuna din caracteristicile definitorii al speciei umane? Sau poate vi se pare mai interesant de stabilit o dată pentru totdeauna ce este de fapt conștiința?

Ne mândrim adesea cu frumusețea naturaleții planetei noastre; ne mândrim cu realizărille tehnologice oferite de știință și cu plusul de confort pe care l-au impregnat acestea, traiului nostru de zi cu zi; ne mândrim cu paleta bogată de credințe și doctrine religioase, spirituale sau filosofice de pe întregul glob pe care am fost capabili să le concepem, în încercarea noastră de a ne explică și înțelege lumea din jur. De fapt când ne mândrim cu toate acestea, preamărim puterea creierului nostru de a își pune întrebări și de a căuta răspunsuri, de a interacționa și reacționa la nivel fizic și abstract cu mediul.

„Bine că ești tu deștept!” e în ultimă instanță o carte care ar putea intrigă prin titlu, dar care cu siguranță va captiva prin conținut în momentul lecturii, când cititorul ajunge să se gândească, cum de nu s-a gândit niciodată la așa ceva?! Sau dimpotrivă, își regăsește în forme mai mult sau mai puțin distorsionate propriile-i întrebări. Evident câți cititori, tot atâtea răspunsuri posibile. Oare nu tocmai în aceasta constă farmecul și frumusețea caracteristicii de a fi deștept?

Suntem invitați la un dialog sau, după preferință, monolog, deschis, pe diverse teme, al cărui unic scop pare a fi acela să dovedească dacă suntem sau nu deștepți?

Neputând să fim atoatecunoscători, în materie de cunoaștere și cunoștințe am putea spune că există întotdeauna variante de soluționare a problemei de dovedire dacă suntem sau nu deștepți; în acest sens îl putem cita pe W. C. Fields care spunea: „Dacă nu-i poți ameți cu inteligența ta, năucește-i cu tâmpenii.”

Consider că sunt deștept? Nu, sau cel puțin nu în mod deosebit raportându-mă la oamenii care mă înconjoară! Sunt totuși puțin mai deștept decât eram înainte de a citi această carte.

Doua lentile, una in roz si una sparta pentru ochelarii fiecaruia, Ghidul Optimistului si al Pesimistului.

Una din cele mai indragite carti din colectia Bonton, fara sa stau mult pe ganduri sau ele pe mine, este acest volum dual, Ghidul Optimistului-Ghidul Pesimistului care prin dificila dar meticuloasa cercetare a celor doi autori Niall Edworthy si Petra Crasme a iesit un adevarat cer pe care fiecare citat sau pilda stralucesc oferind speranta si inteligenta, parfumat de umor.

Ce ii confera un atribut nemaiintalnit acestei carti este si faptul ca are doar doua coperti principale si nu are defel nici una secundara, altfel spus doua carti intr-o alta carte, de adevarat rafinata. Dar acest lucru este un aspect tehnic sau mecanic, un nimic de masura nano pe langa monumentele construite cu intelepciune de oameni care au rezonat prin gandire si creatie prin o larga sectiune a timpului, din Antichitate si pana la momentul cand se arata ca tot ce iti place o sa te ucida, adica in patria noastra mondiala a contemporaneitatii.

In mod uzual un numar de pagini format din trei cifre si cu prima cifra mai mica de opt dar mai mare decat sase ofera o clipa de horror (de genul scenei din dus-vezi psycho al lui Hithcock) din pacate pentru un public, din nou din pacate, mare dar ce este trist este ca astfel se pierde o stea calatoare. Si uite indulgenta pentru cei de mai sus daca nu surprind perfect steaua calatoare acest ghid nu ii grabeste, iar notiunea de timp ii este straina, aceasta carte le diseca si macina stelele obtinand o pudra concentrata si ce ii va influenta pe o perioda, nu te obliga sa o termini intr-un mod vulgar de obisnuit (de la cap la coada), ci se poate lua pe teme atat din vederea celor care afirma ca zebrele sunt albe si dungate cu negru cat si a celor care le vad negre cu benzi albe, sau mai bine sintetizat, cei care vad paharul pe jumatate plin (de alcool si bucurie) si cei care il vad jumatate golit si tocmai s-au taiat la buze in el pentru ca era ciobit.

Cel mai mult imi place sa ma gandesc cu referinta la carte ca si la mai multe perechi de lentile prin care vizualizez acelasi lucru, ofera un amplu spectru astfel se rezerva importanta a celor ce privesc pentru ca daca vezi esti si tu responsabil, la fel ca un martor surprins de nefast prin simpla locatie temporala. Cuvintele, pentru ca la inceput a fost Cuvantul, lui Oscar Wilde “toti suntem in sant, dar unii dintre noi privesc spre stele” m-a surprins deoarece fraza este simplista si primitiva, dar imi spune si prin inteles te loveste ca si o avalansa, dar asemanarea se opreste aici pentru ca nu te dezorienteaza ci mai mult iti arata o directie de urmat luand exemplul unor indicatoare, indicatoare atat de folositoare pe drumul existentei.

In continuare alte fapturi emotive prinse in cerneala si dezrobite prin stilou: “a visa inseamna fericire, a astepta inseamna viata”, “optimismul este acea stare de spirit voioasa ce-i permite ceainicului sa cante desi apa clocotita ii bolboroseste la nas” sau “nastere, subst.: primul si cel mai cumplit dezastru dintre toate”, “trebuie sa radem inainte de a fi fericiti, fiindca altfel poate vom muri fara sa fi ras deloc” nu au cum sa nu te surprinda.

]]> http://nemirabooks.ro/ghidul-optimistului-ghidul-pesimistului-niall-edworthy-si-petra-crasme-2/feed 0 http://nemirabooks.ro/australienii-strainii-de-la-capatul-lumii-sau-vecinii-nostri-prietenosi http://nemirabooks.ro/australienii-strainii-de-la-capatul-lumii-sau-vecinii-nostri-prietenosi#comments Tue, 11 May 2010 08:26:06 +0000 admin http://www.nemirabooks.ro/?p=910 Seria de succes aparuta la Nemira sub numele de Ghidul Xenofobului deschide o fereastra spre necunoscuta lume a cititorului. Informatiile folositoare despre cultura, istoria, obiceiurile si valorile diferitelor popoare sunt spuse intr-o maniera comica si cu un iz de ironie care fac lectura sa devina amuzanta si totodata educativa.

Cand am auzit pentru prima oara de Ghidurile Xenofobului ma gandeam sa gasesc in paginile acestor carti (despre care vreau sa precizez si faptul ca vin la pachet cu un uimitor design de coperta) cu totul altceva. Stiam desigur ce semnifica cuvantul „fobie”, dar „xeno” ma ducea cu gandul la muzica sau ceva asemanator. De aceea primul lucru pe care l-am facut a fost sa dau un search pe atotstiutorul google si ce am gasit: „xenofobia” provine din greaca si semnifica frica sau ura fata de straini si de necunoscut. Ok. Bine ca am lamurit asta.

Ultimul Ghid publicat la Nemira scris de Ken Hunt si Mike Taylor („Mike”, „ Ken” tipic australian) este desigur despre Australieni. Cum nu stiti cine sunt Australienii? Ei bine cautati o harta prafuita prin casa si axati-va privirea pe coltul din dreapta-jos. Da, acolo, „insula continent” cum ii mai zic eu. Acum cu siguranta va aduceti aminte. Cine nu stie acea engleza „stalcita” cu un accent sudist care parca iti zgarie urechile?

„Australienii nu sunt subtili si nici limba lor nu este. Ei vor spune ceea ce vor sa spuna.”

Cuvintele capata semnificatii diferite in aceea zona. De exemplu: cand un australian zice ca e caldut, sa fii pregatit pentru +120 grade Fahrenheit (cam cca + 49 de grade pe la noi, deci stati fara nici o grija).

Doar il stiti pe Steve Irwin faimosul vanator care a murit din pacate acum ceva timp in urma. Va mai aduceti aminte ce vana? Crocodili deigur! Cine a vazut un crocodil sa ridice mana! Crocodilii, cangurii, diavolii tasmanieni( varianta reala in carne si oase a lui „TAZ”, diavolul tazmanian produs de Warner Bros. Animation), ursi koala, ornitorincul cu cioc de rata, furnicarul tepos si cainele dingo sunt cateva dintre speciile ce populeaza acele necunoscute (cel putin de mine) meleaguri.

Majoritatea australienilor a fost de origine britanica si din regiunile locuite de albi ale Comunitatii Britanice a Natiunilor Unite.

„Aparentele sunt inselatoare. Niciodata sa nu faceti eroarea de a subestima Australienii. Le place sa prezinte o desconsiderare accidentala pentru orice ii inconjoara, insa nimeni nu dobandeste accidental un stil de viata relaxat ca al lor.”

„Australienii vor intoarce orice statistica in favoarea lor.”

De exemplu: o statistica cu privire la accidentele rutiere arata ca 40 % dintre soferi erau sub influenta alcoolului. Insa cum restul de 60 % dintre ei nu au pus nici o picatura pe limba si tot au facut accident este evident mai sigur sa bei si sa conduci.

Ghidul Xenofobului – Australienii il consider un portret excelent al acestui popor. Rasfoindu-l am descoperit texte amuzante care m-au incantat si m-au determinat sa nu las cartulia din maini pana in momentul in care stomacul si-a cerut drepturile cu tarie.

Ma bucur ca am avut ocazia sa fac cunostinta cu comportamentul, obsesiile si traditiile ce ii reprezinta chiar daca inca nu am avut norocul sa fac nici un pas peste granita frumoasei noastre tari. Deci recomand acest ghid oricarui calator impatimit si cu siguranta nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca visatorului amator.

Daniel Ungureanu

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Aparentele, fie ca vrem sa recunoastem, fie ca nu, sunt cel putin la fel de importante ca si continutul. Ilustratiile Valeriei Moldovan, critice si elegante, in acelasi timp, devin astfel un companion demn si necesar al textului. Impreuna creeaza senzatia ca citesti o carte-obiect, scrisa/desenata de doua femei exigente, preocupate de barbati.

Lectura reveleaza reguli simple, care au greutatea unor legi de aur. Sau de fier, daca ne referim la intransigenta cu care Dana Budeanu le emite. Astfel, aflam care sunt hainele potrivite diferitelor tipuri masculine sau haine pe care orice barbat al trebui sa le detina in garderoba sa. De asemenea, este indicat ca domnii sa isi alega singuri imbracamintea deoarce aceasta este o atitudine matura, precum si o modalitate de exprimare.

O haina bine aleasa poate masca kilogramele indaratnice din talie si poate sa confere prestanta unei constitutii zvelte.

In ceea ce priveste bijuteriile, Dana Budeanu este transanta: bijuteriile si barbatii sunt categorii incompatibile. Daca ceasul si verigheta reprezinta singurele accesorii care ar putea fi acceptate din aceasta categorie, recomandarea Danei este ca ele sa fie cat mai discrete.

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale cartii este pledoaria pentru palarie. Accesoriu obligatoriu al elegantei masculine pana nu demult, palaria a devenit demodata. Cu toate acestea, daca palaria este bine aleasa, poate fi un indiciu important al prestantei purtatorului deoarece mareste statura si confera eleganta.

Autoarea face si alte recomandari pe care le consider exagerate deoarece exprima pareri mult prea personale si exclusiviste. Probabil ca are dreptate atunci cand afirma ca incaltamintea si imbracamintea cusute manual sunt de cea mai buna calitate, insa cati isi pot permite asemenea obiecte? Aici o banuiesc pe autoare de a-si fi impus propriile preferinte ostentative asupra recomandarilor practice de imbracaminte.

De fapt, a doua jumatate a cartii este constituita din  recomandari catre un stil de imbracaminte exclusivist, foarte scump. Astfel, cartea devine un fel de reclama la un stil care te face sa te gandesti daca nu cumva Dana Budeanu a scris doar pentru Ion Tiriac, Dinu Patriciu sau Ilie Nastare. Iar gentleman-ul din titlu nu devine altceva decat un barbat care trebuie sa isi asorteze tinuta la un status economic mult peste medie, care seamana foarte bine cu proaspat imbogatitii Romaniei.

Asadar, daca ignoram a doua jumatate a cartii, care spune in subtext ca stilul este in buna masura echivalentul unor haine scumpe (si ce nevoie am avea atunci de asemenea carti, pentru ca de cele mai multe ori hainele bine facute vorbesc de la sine), din volum ramane experienta placuta a unei carti care merita un loc de cinste in biblioteca si ar merita rasfoita din cand in cand, inainte de a ne duce la cumparaturi.

Am retinut din Manual de stil. Gentleman un sfat nepretuit: increderea in sine pleaca si de la camasa care ascunde burta, si de la pantalonii care vin bine pe talie, precum si de la pantofii care arata impecabil.

Cezar Alexandru

Mai multe detalii gasiti pe site-ul editurii la pagina dedicata romanului.

Parcurgand aceasta carte, vom fi in acelasi timp amuzate, intrigate, mirate, dar mai ales vom gasi solutii pentru a ne descurca elegant in momente mai mult sau mai putin complicate. Asta nu inseamna ca “micul tratat” este o carte tabu pentru barbati. Dimpotriva, pe langa placerea lecturii, ar putea sa le sporeasca intelegerea fata de mame, consoarte, prietene etc.

Abordarea acestui subiect delicat este facuta in principiu in mod traditionalist, ducandu-ne cu gandul la doamnele de odinioara care nu traiau in ritmul alert de astazi si care probabil nu aveau atatea responsabilitati, putandu-se concentra asupra “bunelor purtari”. Observam insa cum autoarea transpune aceste uzante in timpul modern, in viata femeilor ce au in acelasi timp viata profesionala, sociala si de familie. Astfel, in mod neasteptat, gasim indrumari cu privire la primirea sau trimiterea unui e-mail, ori legate de comportamentul unei adevarate lady la locul de munca, indiferent de pozitia ocupata.

Cateva dintre sfaturi amintesc de un trecut in care situatia femeii era incerta, dar au corespondent intr-un prezent in care acestea isi pierd din ce in ce mai vizibil feminitatea. Altele ne amuza printr-o precizie inutila, cum ar fi “O lady nu poarta fusta din panza inainte de Pasti, si nici dupa Sfanta Maria”, iar unele nu numai ca ne amuza, dar ne fac sa ne punem intrebari in legatura cu superficialitatea conceptului de “lady”: “Daca este de asteptat sa i se vada picioarele, o lady se epileaza ori poarta ciorapi.”

Bineinteles, “Cum sa fii o lady” este doar un ghid, si simplul fapt de a urma sfaturile sale nu transforma o femeie needucata intr-o lady. A fi o lady implica mult mai multe aspecte, nu legate doar de comportament, ci si de calitatile morale, de felul de a gandi, de alegerile si de actiunile intreprinse.

In concluzie, cartea lui Candace Simpson-Giles este recomandabila oricui, atat ca un “cod de bune maniere” cat si ca o lectura putin mai neobisnuita dar distractiva.

Andra Stoicoci

[ratings]