Seria de romane politiste Melania Lupu a fost “inaugurata” cum nu se poate mai bine, “Cianura pentru un suras” fiind in opinia mea unul dintre cele mai bune trei volume cu Melania in rol principal. O idee cum nu se poate mai buna retiparirea de catre Nemira a operelor Marii doamne a romanului politist romanesc…

Povestea creata de Rodica Ojog- Brasoveanu in acest roman ofera cititorului incantare si pagini demne de o lectura pasionata, iar suspansul este la cote inalte, urzelile si motivatiile personajelor, pentru atingerea telurilor propuse, impletindu-se cu taina unor obiecte de arta celebre, invaluite intr-un spectru de istorie “malefica”, interactiunea cu ele aparand ca una blestemata…

Intriga se declanseaza in momentul descoperirii incitante pe care o fac locatarii unei case de pe strada Craitei, din Bucuresti, si anume doua tablouri faimoase, de Goya si Rembrandt, ascunse intr-un scrin vechi, apartinand fostilor ocupanti ai imobilului, sotii Cruceanu.

Dintre vecinii din imobil – Melania Lupu – “o femeie in varsta de 62 de ani, cocheta, eleganta, cu privire inocenta si aerul jucaus al unei fetite”, Doru Matei – “sculptor, de aproximativ 40 de ani, afemeiat”, Grigore Popa – “un batranel ranchiunos, neiertator, frustrat de succesele altora”, Panaitescu – “plin de viata, amorezat de sotia sa”, Valerica Scurtu – “o fata batrana, fara perspective in viata sentimentala, isterica”, Marin Valcu – “un functionar excentric, tipul de Don Juan, abonat la Paris Match” – niciunul nu cunoaste destule secrete despre ceilalti, si nici orizonturile sau dorintele lor nu coincid, cel putin nu in totalitate. Planurile locatarilor de a-si imparti prada (cu exceptia lui Valcu, plecat in Iasi pt. cateva saptamani) sunt date peste cap de interventia Politiei (sau Militiei), in urma “sinuciderii” lui Panaitescu…

In clipa disparitiei altor doi colocatari si a “vizitei” facute de un olandez Melaniei Lupu, maiorul Cristescu realizeaza faptul ca aparentele sunt inselatoare, astfel ca nu va scapa prilejul de a urmari miscarile vecinilor de imobil ramasi in viata, cu ajutorul locotenentului Azimioara – “un tip dolofan”- si al locotenentului Ciobanu…

Misterul crimelor se adanceste in prima parte a cartii – desi unele banuieli sunt deja formulate-, urmand ca in partea finala sa se clarifice definitiv situatia, cu “ajutorul” dat de greselile criminalului si ale celor implicati in tainuirea panzelor – Femeia cu evantai si Vanatorul…

Care este legatura dintre titlul romanului, moartea unor locatari si tablourile furate?, Unde se ascunde criminalul si ce relatii existau intre el si cei morti?, Care este arma crimei si cum s-au petrecut lucrurile in imobil? Ce rol are in poveste colonelul german Werther von R.? sunt doar cateva dintre intrebarile la care veti gasi raspunsul dupa lectura.

Pe parcursul romanului cititorul va fi martor la nenumarate rasturnari de situatie, momente hazlii – umorul, ironia si sarcasmul fiind imbinate aproape la perfectie-, clipe tensionate – rabufnirile supravietuitorilor “sinuciderii” lui Panaitescu…-, dialoguri memorabile si pline de subtilitati, descrieri si narari simbolice, avand talc ascuns, chiar si implicatii poetice, ori lirice. Inca din acest roman se observa empatia dintre maiorul Cristescu si nonconformista Melania Lupu, figura de pomina alaturi de motanul Mirciulica (putem spune ca acesta e mascota seriei Melania).

Solutia pentru a se afla restul detaliilor din roman si din desfasurarea actiunii este una singura: lecturarea volumului. Va pot asigura ca nu veti regreta timpul petrecut in fata cartii, Rodica Ojog-Brasoveanu aducand multa distinctie literaturii politiste romanesti si internationale prin romanul Cianura pentru un suras! Lectura placuta si bafta!

Editura Nemira şi-a propus să ne încânte cu o colecţie de lux – Opere alese – de Rodica Ojog Braşoveanu, autoarea care de-a lungul timpului ne-a făcut să uităm de gerul de afară, de căldura toridă, de zilele grele de muncă sau orele plictisitoare de la şcoală, prin cărţile pe care le-a scris cu situaţii neprevăzute, crime, mistere, furturi, amanţi, toate acestea fiind combinate într-un şir de întâmplări presărate cu comicul situaţiei.

Romanul „O toaletă a la Liz Taylor” se concentrează asupra lui Dragu, care este prezentat ca fiind un bărbat superb, de neînlocuit în meseria de inginer, un Don Juan bogat de un cavalerism până la a-şi da viaţa pentru a salva reputaţia domniţelor pe care le-a cucerit.

Deşi atât de bine situat şi ştiindu-se fără duşmani, primeşte mai multe notiţe de ameninţare.

Olga este de părere că „La prânz îi voi suna la uşă… verdele de Paris avea să desăvârşească restul”. Doctorul Alfred Mircescu „puse inelul alături de o fiolă cu un lichid de un verde identic cu cel al smaraldului” pentru întâlnirea dintre el şi Dragu stabilită pentru ziua de sâmbătă. Octavian Nanu, solitarul care vorbeşte singur între pereţii camerei închiriate scrâşneşte „E ultima vineri pe care o trăieşti, tovarăşe inginer Dragu!” Chiar propria lui soţie îşi propune să-i administreze cianură pe periuţa de dinţi.

După mai multe ameninţări cu moartea, Dragu se adresează maiorului Cristescu, speriat că „în cursul zilei de azi am primit cinci avertismente aproape identice. Ai să mori!… Telefoane, o scrisoare anonimă, ameninţări formulate de un vecin şi chiar nevastă-mea.”

După nici 48 de ore de la întrevederea cu maiorul, Dragu este găsit mort. Pe parcursul anchetei fiecare suspect afirmă că ar fi călăul inginerului Dragu, apoi îşi schimbă declaraţiile cum că de fapt nu ei l-ar fi omorât. Între timp intră în scenă formidabila Melania Lupu care îi dă peste cap teoriile maiorului Cristescu. Faptul că Melania era implicată în  sustragerea tablourilor Rembrandt şi Goya, maiorul este interesat dacă şi dispariţia tabloului Picasso are drept complice faimoasa bătrânică.

Ce legătură are titlul cărţii cu Melania, tabloul lui Picasso, moartea inginerului şi ancheta maiorului Cristescu? De ce cinci persoane care nu se cunosc între ele decid să-l omoare pe Dragu în ziua de sâmbătă la orele amiezii? De ce Mirciulică este aruncat de la etajul trei şi şi-a rupt o lăbuţă? Care este misterul incendierii căsuţei Melaniei?

Răspuns la aceste întrebări veţi găsi citind romanul “O toaletă a la Lyz Taylor”, o carte pe care eu am savurat-o, un roman care îţi lasă impresia că trăieşti acele vremuri. Volumul este spectaculos, replici picante, dueluri de cuvinte, comicul situaţiei, intrigă, frică, tensiune, un amestec presărat cu dulciuri şi băuturi rafinate.

“Al cincilea as” este unul dintre acele romane istorice pline de emotii intense, in care apar urzeli politice, militare si chiar povesti de iubire ametitoare… Rodica Ojog-Brasoveanu reuseste si in aceasta carte sa surprinda esenta personajelor, pe langa crearea unei povesti cat mai veridice sau a unei intrigi solide cu ramificatii subtile si nebanuite.

O caracteristica importanta a scrierii este si intrepatrunderea fluida a doua fire narative, cu final pe alocuri surprinzator. Intriga de baza o constituie finalul celui de-al doilea razboi mondial, cand serviciile secrete romane lupta sa obtina informatii utile pentru indepartarea nazistilor din teritoriul transilvanean, in 1944 avand loc si intoarcerea armelor, de catre romani, impotriva fostilor aliati – nazistii si fascistii. Parasirea Axei si lupta alaturi de Aliati, catre ultima parte a razboiului, a reprezentat un moment important pentru Romania, care a influentat viitorul tarii si atitudinea ostila avuta ulterior de germani…

Personajul central din carte este Magda Savu, o romanca infiltrata ca functionara in serviciul armatei germane, in acelasi timp spion al Statului Major al Armatei Romane. Atunci cand in peisaj apar personaje ca profesorul Roman Iuga – persoana enigmatica si plina de surprize, batranul Toma Strejea, copiii Irina si Lepadus ori spargatorul Gri-Gri Trestian, avem parte de un spectacol tragicomic pe care nimeni nu-l poate rata…

Echipa “pestrita” formata astfel va dori sa fure planurile referitoare la urmatoarele miscari ale armatei germane, misiunea sinucigasa incluzandu-i pe parcurs si pe Dragnea sau Bubu, personaje de poveste… Colonelul Radian, locotenentul Alexandru (legat sentimental de Magda Savu), maiorul Hartner, secretara Hildegarde, matusile Amalia si Elvira sunt tot atatea exemple de personaje secundare, insa cu rol esential in parcursul povestii.

Firul narativ secundar, cel al povestii de dragoste din tineretea Magdei Savu, una cu urmari neprevazute, se dezvolta treptat, in timp ce firul central progreseaza si el pana la momentul culminant…

Teroarea pe care o reprezentau agentii SS-ului si politia horthysta este redata in multe din paginile cartii, nelipsind nici victimele colaterale, dupa confruntarea serviciilor de spionaj si contraspionaj din al doilea razboi mondial, prezente pe teritoriul Romaniei.

Pierderile suferite de eroii cartii sunt dublate de cinismul dictatorilor si conducatorilor statelor implicate in conflagratie, unii dintre acestia neavand pic de consideratie pentru viata subordonatilor si cetatenilor pe care-i reprezinta.

Desi se pot gasi destule exagerari despre situatia razboiului si caracterul germanilor, aliati pentru multa vreme ai romanilor, arta narativa si constructia generala a textului ofera cititorului multe motive de lectura pasionata, iar impresionanta este si coerenta povestii, sau atentia acordata detaliilor – amanunte care dau farmec si ajuta cititorul sa inteleaga cadrul general – de catre autoare.

Concluzia dupa o astfel de lectura nu poate fi decat una – Rodica Ojog-Brasoveanu a reusit, prin romanul “Al cincilea as”, inca o data, sa “creioneze” o intriga solida, cu putine puncte slabe, avand personaje memorabile si tusele fine ale thrillerelor istorice din literatura internationala. Un roman istoric plin de suspans, cu rasturnari ale pronosticurilor si taine incitante.

]]> http://nemirabooks.ro/al-cincilea-as-tensiune-spioni-si-romantism-pe-meleagurile-mioritice/feed 0 http://nemirabooks.ro/taramurile-pustiite-povesti-ale-apocalipsei http://nemirabooks.ro/taramurile-pustiite-povesti-ale-apocalipsei#comments Tue, 06 Dec 2011 14:04:32 +0000 Mikey http://nemirabooks.ro/?p=3035 Un material de Mikey

TARAMURILE PUSTIITE, povesti ale apocalipsei. Titanii SF-ului isi aduc contributia la sfarsitul lumii.

Antologia lui J.J. Adams captiveaza incepand de la coperta. Nu neaparat de la grafica ci de la numele pe care reuseste sa le stranga. O carte care insumeaza nume ca Stephen King, Orson Scott Card, George R.R. Martin, Jack McDevitt (Exploratorul, Ed. Nemira 2008), Cory Doctorow (Little Brother, Ed. Nemira 2010), Gene Wolfe (Cartea Soarelui Nou) sau Paolo Bacigalupi (The Windup Girl) alaturi de alte nume interesante ale genului, nu poate sa fie decat o enciclopedie de povestiri ce arata cat de mult s-a impus SF-ul in literatura universala si cat de divers si complex este de fapt acest gen literar.

Nici o povestire nu seamana cu cealalata insa toate roiesc in jurul apocalipsei petrecute in diverse feluri, fie ca actiunea are loc inainte, in timpul, dupa sau foarte mult dupa aceasta.

Iata o scurta prezentare a catorva povestiri ce nu trebuiesc ratate de niciun pasionat de science fiction, cu completarea ca nici celelalte nenominalizate aici nu sunt de ignorat.

Stephen King – SFARSITUL TUTUROR PROBLEMELOR (nominalizata la World Fantasy Award 1986).
Maestrul nu se dezminte si arata o mostra de tehnica literara incredibila. In afara de tema clasica a povestirii ,una aparent banala (cand un experiment o ia razna), povestirea ne vrajeste prin stilul abordarii ei. Scrisa la persoana I povestirea ne pune in pielea propriului nostru personaj, care citeste un “testament” lasat urmasilor de unul dintre cei apropiati celui raspunzator de aducerea apocalipsei.

Scriitorul si personajul principal (insusi de cariera scriitor) este pe moarte, insa prefera ca in ultimele momente de viata sa lase in scris (desi nu ar mai avea cine sa citeasca) felul in care s-au produs intamplarile ce au dus la situatia dramatica in care se afla omenirea. In sirul evenimentelor presara intamplari comice si de natura familiala si isi exprima unele regrete si sentimente intr-o spovedanie publica. Finalul este unul savuros care ma face sa ii acord niste laude sincere traducatorului.

Paolo Bacigalupi – OAMENI DE NISIP SI ZGURA (nominalizata la Hugo si Nebula 2004).
Plasata in viitorul indepartat, cu personaje abia recogniscibile ca oameni, povestirea examineaza si comenteaza umanitatea situata intr-un mediu profund viciat de radiatii si substante radioactive. Povestirea debordeaza de bizar si abstract, iar personajele, niste oameni ce-au suferit transformari drastice, se afla intr-o explorare a sentimentelor de iubire si afectiune intr-o lume profund tehnologizata si lipsita de repere sufletesti. Acestia au o intalnire de gradul 3 cu un caine (?) iar reactiile lor in relatia cu acesta sunt diferite si complexe.

Aceasta povestire m-a facut sa-mi doresc sa-l citesc mai mult pe Bacigalupi pentru ca in felul lui este un scriitor revolutionar.

George R.R. Martin – ADANCI, TOT MAI ADANCI TUNELURILE.
Una din povestirile mele preferate ale lui Martin din Regii Nisipurilor a fost In Casa Viermelui. Prezentarea intunericului si a senzatiilor prezente in astfel de catacombe ne poarta in cele mai tenebroase locuri subterane.

Adanci, tot mai adanci tunelurile, are aceeasi atmosfera ce fascineaza prin trairile interioare ale personajelor. O fiinta semi-umana pe care timpul a inzestrat-o cu modificari fizice si senzoriale, pentru a putea supravietui intunericului subteran, intra in contact cu niste oameni veniti de la suprafata, ce exploreaza aceste catacombe. Modul in care se percep unii pe ceilalti este redat remarcabil. Desi scopurile le sunt pasnice bariera de comunicare poate fi decisiva.

Cory Doctorow – CAND SYSADMINII CONDUCEAU LUMEA (Locus 2007)
Nuvela graviteaza in jurul unui sysadmin – administrator de sisteme computerizate – ce alaturi de alti sysadmini de pe tot mapamondul, este susrprins intr-un centru de retele operationale dupa ce o serie de dezastre pun capat civilizatiei. Aceste centre, acum devenite loc de refugiu, au fost proiectate sa reziste si unor calamitati nucleare asadar acestia raman singurii supravietuitori capabili sa comunice intre ei prin intermediul internetului. Este interesant de urmarit felul in care acestia se organizeaza si incearca sa mentina disciplina si unitatea intr-o lume in curs de disparitie. Punctele forte ale nuvelei le constituie elementele tehnice inserate de Doctorow, fost administrator de sistem el insusi. Din acest punct de vedere aceasta nuvela poate fi si una educativa.

Jerry Oltion – DUPA JUDECATA DE APOI
Cum ar fi ca ziua sfarsitului lumii sa te prinda altundeva? Despre aceste lucru este vorba in aceasta naratiune in care membrii echipajului unei nave interstelare se intorc pe Pamant pentru a afla ca inaltarea la ceruri s-a petrecut in lipsa lor. Simtindu-se lasati pe dinafara reactiile lor oscileaza de la umor, ironie si ignoranta pana la dezamagire sau obsesie, ajungandu-se la a face lucruri nebunesti pentru a atrage atentia Divinitatii.

Dale Bailey – SFARSITUL LUMII PE CARE O CUNOASTEM (finalista la premiul Nebula) este povestirea pe care as alege-o prima pentru a o reciti.
Fata de celelalte naratiuni, Bailey, aduce nou umorul. Stilul cald si haios al povestirii demn de Ion Creanga precum si personajul desprins parca din Caragiale sunt completate de pasaje ce prezinta momente de restriste ale omenirii. Dintre acestea aminteste unele de amploare globala precum ciuma bubonica din Europa secolului 14, atentatul de la World Trade Center sau cutremurul din Lisabona de la 1855 si altele de mai mica amploare incepand cu moartea a 146 de oameni de la fabrica de confectii Triangle din 1911 si terminand cu cea a lui Elvis Presley. Toate acestea sunt prezentate intr-o maniera amuzanta, intregind o povestire despre sfarsitul lumii care ne arata cum se desfasoara,de fapt, povestirile despre sfarsitul lumii.

Bailey trateaza cu umor acest subiect al apocalipsei prin intermediul personajului sau, un ins tipicar plin de tabieturi care isi gaseste alinarea in sticlele cu gin.

Povestirile ramase incununeaza perfect tematica apocalipsei si completeaza varietatea de stiluri si abordari.

Orson Scott Card prezinta latura sperantei prin divinitate in RECUPERARE.

Jonatham Lethem – CUM AM INTRAT IN ORAS SI CUM L-AM PARASIT, James Van – Pelt ULTIMA DINTRE FORMELE-O (nominalizata Nebula) si Neal Barret Jr. – GINNY SOLDURI-SUAVE SI CIRCUL EI ZBURATOR (nominalizata Hugo si Nebula) ne introduc in viata oraselor post-apocaliptice vaduvite de distractie sau manifestari artistice si intamplarile unor afaceristi ambulanti sau a unor simplii vizitatori prin acestea. Povestirile abunda de personaje sarguincios creionate ce reusesc sa incante prin duritate, infantilism, solidaritate sau erotism.

Catherine Wells ne prezinta in INGERII LUI ARTIE, lupta sociala dintr-o comunitate izolata napadita de violenta si sacrificiul personal pentru binele celorlalti, in timp ce Nancy Kress ne prezinta in INERTIA o altfel de comunite izolata, una afectata de o epidemie, si felul in care aceasta interactioneaza cu restul omenirii.

Elizabeth Bear – SI ADANCA MARE ALBASTRA o naratiune in care ne este prezentat drumul unei mesagere intr-o America pustie printr-o zona radioactive si capacitatea ei de-a supravietui precum si lupta interioara a acesteia atunci cand pe drum se intalneste cu un alt mesager, cel al infernului.

Carol Emshwiller aduce in UCIGASII aparitia neasteptata a unui barbat intr-o comunitate de femei.

David Grigg in UN CANTEC INAINTE DE APUS ne arata solitudinea unui pianist intr-o lume distrusa care nu mai apreciaza nimic din arta si cultura. In timp ce bandele devasteaza muzee si biblioteci, pianistul asista la propria apocalipsa, cea a universului sau artistic, si incearca sa lupte pentru asta.

Gene Wolfe – MUT. Doi copii intorsi acasa, gasesc locuinta goala dandu-si seama in timp ca restul oamenilor au disparut. Astfel sunt nevoiti sa uite de placerile copilariei si sa se maturizeze in graba.

Ceilalti scriitori partasi la aceasta antologie sunt: M. Rickert – PAINE SI BOMBE, Tobias S. Buckell – ASTEPTAND ZEFIRUL, Jack McDevitt – SA NU DISPERI, Richard Kadrey – NATURA MOARTA CU APOCALIPSA, Octavia Butler – SUNETELE VORBIRII (Hugo 1984) si John Langan cu EPISODUL SAPTE:ULTIMA REZISTENTA IMPOTRIVA HAITEI IN REGATUL FLORIILOR PURPURII.

De ce recomand aceasta antologologie? Va redau un paragraph scris de John Varley si citat la randul lui de catre John Joseph Adams in prefata carti:

“Toti iubim povestile post-bomba. Daca n-ar fi asa de ce ar exista atat de multe? Ne atrage ceva spre hecatombele acelea, spre ratacirea printr-o lume depopulata, scotocirea dupa cutii de conserve Campbell’s cu carne si fasole, apararea familiei impotriva jefuitorilor. Sigur ca este oribil, sigur ca plangem dupa toti oamenii care au murit. Insa o particica secreta din noi crede c-ar fi bine sa supravietuim, sa pornim de la-nceput.”

Sau Andronic, logofăt Radu Andronic.

Pentru cei care încă nu au făcut cunoștință cu el, deși Nemira ne-a oferit ocazia de mai multe ori, prin editarea volumelor anterioare din seria de “Capă și spadă” a Rodicăi Ojog-Brașoveanu, respectiv ”Letopisețul de Argint”, ”Ochii Jupâniței” sau ”Logofătul de Taină”, vă spun că Radu Andronic este logofăt de taină (agentul secret, cum i-am spune în zilele noastre, cu Sir în fața numelui, doar este boier) al domnului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, cel poreclit de turci Altîn-bey (Domnul Aurului).

”Avea o față smeadă, nas drept, puțintel încovoiat la vârf și ochi negri, lungăreți, în care sclipeau mereu lumini jucăușe. Mustăcioara subțire o purta lăsată peste buze. Când râdea, chipul se aduna în crețuri, iar dinții sticleau albi, toți deopotrivă, ca boabele înșirate în păstăi. Un semn vechi de spadă tătărească, subțirel ca o ață, îi încondeia fruntea spre tâmplă, pierzându-și urma printre șuvițele de păr.”

După cum se vede, logofătul este un bărbat periculos de frumos, după standardele feminine ale epocii, dar și periculos de iscusit, când vine vorba să-și măsoare abilitățile fizice și de mânuire a armelor vremii, ori când elaborează și execută planuri și strategii menite să-i asigure succesul misiunilor sale.

Iar dincolo de ceea ce văd ochii, Radu Andronic este un bărbat ce-și iubește patria și neamul mai presus de orice, inclusiv de viața lui, altfel nu și-ar pune-o în pericole de moarte ori de câte ori i-o cere Vodă Brâncoveanu, în numele apărării interesului național.

Iar aceste misiuni nu sunt niciodată ușoare ci par să crească în dificultate de la un volum la altul.

Cea mai grea dintre toate mi s-a părut însărcinarea primită de Radu Andronic în ”Agentul secret al lui Altîn bey” – aceea de a recupera cifrul (izvod, cum i se spunea pe atunci) folosit în unele din documentele întocmite la Cancelaria Domnească.

Acest izvod, odată ajuns în mâna turcilor, ar fi determinat mazilirea Brâncoveanului și, mai rău, sfârșitul tuturor celor ce pregăteau răzvrătirea împotriva turcilor, căci permitea descifrarea unor scrisori foarte sensibile, trimise de domnul Țării Românești țarului Petru și împăratului Leopold, hatmanului cazacilor Ivan Mazepa și voievodului Mazoviei și al leșilor, principelui Transilvaniei, Francisc Rakoczi și contelui Șandor Karoly, bailului Giustiniani și Papei Clement, precum și a mai multor letopisețe adresate sârbilor, albanezilor, bulgarilor și grecilor dornici, și ei, să-și dobândească slobozenia de sub jugul otoman.

După cum era și de așteptat, logofătul Radu Andronic (și noul său slujitor – fostul călugăr Pafnutie – o mare figură) pornește în urmărirea hoțului, într-o goană nebună, ce-l va conduce tocmai sub umbra minaretele din exoticul Stambul, respectiv sub umbra aripilor unui oarecare Fluture Alb (cu ochi mari, trași spre tâmple și albaștri) – Sadeth, fiica cea mică a mectubgiului Selim Beltaș, unul din cei mai de seamă dregători ai împărăției turcești.Planurile se complică, odată ajunși pe meleaguri păgâne, pericole noi răsar la tot pasul, și, mai rău, logofătul este nevoit să joace rolul unui mazilit – trădător de neam și patrie, pentru a câștiga încrederea osmanlâilor.

Că tot veni vorba de câștig, eu vă invit călduros să lecturați ”Agentul secret al lui Altîn bey”; nu aveți nimic de pierdut, din contră.

Ați văzut vreodată, la televizor sau, cei norocoși, pe viu, vreo partidă de scrimă? Ați observat cu câtă repeziciune se derulează totul? Câtă violență există în atacurile fulgerătoare, câtă pasiune pun combatanții în mișcările lor elegante, sau cât calcul în retragerile strategice?

Dacă adăugați și săbii cu două tăișuri în ecuație, precum și faptul că finalul și câștigătorul partidei este stabilit doar momentul în care numai unul dintre combatanți rămâne în picioare, în timp ce oponentul său zace la pământ, cu sângele șiroindu-i în rănile mortale căpătate, vă veți apropia, puțin, de spiritul poveștii spuse cu mult talent de George R.R. Martin în cea de-a treia carte a seriei ”Cântec de Gheață și Foc”, intitulată ”Iureșul săbiilor”.

Da, săbiile șuieră de la prima pagină la ultima, în confruntări de-o violență înfiorătoare (unele dintre ele destul greu de urmărit din cauza asta), condimentate de trădări și jocuri de culise din cele mai mârșave, săvârșite de personaje greu de definit precis, și tocmai din cauza asta cu atât mai interesante, cu peisaje care mai de care mai exotice, totul desfășurându-se într-un ritm similar celui dintr-o partidă de scrimă.

Nu degeaba volumul ”Iureșul Săbiilor” a fost distins cu premiile ”Locus” şi ”Geffen” în 2001, respectiv 2002, și a fost finalist al premiilor ”Hugo” şi ”Nebula”, unele din cele mai importante din domeniul SF&F.

Comparativ cu primele două volume – ”Urzeala Tronurilor” și ”Încleștarea Regilor” – ”Iureșul Săbiilor” nu coboară deloc ștacheta în ceea ce privește complexitatea firelor narative, povestea devenind tot mai incitantă: apar detalii inedite despre unele personaje (ne este prezentată, pentru prima oară, și perspectiva Regicidului Jamie Lannister), aflăm ce se petrece cu simpatica Arya, cu Bran, fratele ei olog, cu Daenerys Targaryen, Mama Dragonilor, cu bastardul Jon și cu Lordul pitic și hidos dar deștept Tyrion – ca să mă refer doar la cei care-mi plac mie, primi noi informații (insuficiente, desigur) legate de geografia și istoria Westeros-ului și, în continuare, autorul ne face să citim cu teama că, în următoarea pagină am putea afla că personajul pe care l-am îndrăgit tocmai a fost ucis (și chiar mor o grămadă de personaje, după cum v-ați obișnuit deja).

De asemenea, cititorii se vor confrunta cu dezamăgirea că planurile celor malefici nu sunt pedepsite/demascate/oprite. Eu recunosc, mi-am dorit mult să i se-ntâmple ceva de rău lui Jeoffrey, noul ocupant al Tronului de Fier, pe cât de tânăr, pe atât de crud și de nărod.
Sau parcă i s-a întâmplat?

Citiți ”Iureșul săbiilor” și-o să aflați. Mai ales că, de data asta, George R.R. Martin ne conduce departe, dincolo de Zid (alături de Jon și lupul lui), în ținuturile pustii, stăpânite de sălbaticii lui Mance Rayder și Ceilalți, cu oastea lor de morți-vii. De partea cealaltă, în pustiurile fierbinți de dincolo de mare, o vedem pe Daenerys și cei trei dragoni ai săi cum își strâng o armată capabilă să cucerească cele șapte regate.

După cum spunea, săbiile șuieră peste tot, neobosite, dar asta nu-i decât spre încântarea cititorilor.

]]> http://nemirabooks.ro/cand-sabiile-canta-george-r-r-martin/feed 1 http://nemirabooks.ro/o-toaleta-a-la-liz-taylor-aventuri-in-stilul-melania http://nemirabooks.ro/o-toaleta-a-la-liz-taylor-aventuri-in-stilul-melania#comments Wed, 23 Nov 2011 09:33:31 +0000 Alex T. http://nemirabooks.ro/?p=3056 Un material de Alex T.

In romanul “O toaleta a la Liz Taylor”, din seria de romane politiste cu Melania Lupu, Rodica Ojog-Brasoveanu aduce din nou in prim-plan o intriga solida, in care simpatica batranica si motanul Mirciulica vor contribui la incalcirea itelor pe durata anchetei intreprinse de maiorul Cristescu, o mai veche cunostinta a celor doua personaje remarcabile…

Cel care declanseaza toate evenimentele de natura criminala este inginerul Marian Dragu, tipul de om rasfatat, cu succes rasunator in viata (bani, femei, obiecte de arta etc.), avand atributele unui Don Juan mioritic.

Astfel, inca din primele pagini se observa pasiunile duse la fanatism si resentimentele cauzate celor mai multi dintre cunoscuti, prin atitudinea sfidatoare si sardonica a lui Dragu. Pe lunga lista a personajelor care doreau sa-l ‘puna la punct’ pe inginer, victima unui asasinat, se numara sotia – Anca, nerabdatoare sa-i plateasca jignirile si insultele emotionale, Olga Gabrelotti, o femeie refuzata, Mircescu, un marunt doctor, complexat de succesul celuilalt si dornic sa-si recapete picturile celebre vandute neavantajos, Nanu, o persoana cu trup firav, parasit de iubita si Cernat, colocatar in apartamentul mortului.

Pe langa ei, in poveste apar si doua bande rivale care se lupta pentru comorile din casa in care s-a petrecut crima, una condusa de Cristea, alta de Dolga.

Pe parcurs, cititorul va descoperi motivatia posibililor criminali, precum si latura tensionata a unui santaj, lupta pentru recuperarea persoanei dragi, complicitatea la ascunderea unor obiecte de mare pret, autodenuntarea mai multor potentiali faptasi ai omorului etc. Stilul narativ unic al scriitoarei se observa si aici, cu elemente imprumutate din dramaturgia si comedia hollywoodiana, putem spune…

Deasupra influentelor din literatura si societatea straina – chiar si urzeala in genul lui D. L. Sayers (Cinci piste false), pe alocuri, samd. -, stau elementele specifice spatiului ex-sovietic (militie, functionarime…), plus umorul si tipologia damboviteana a multor protagonisti ai povestii. O lectura antrenanta, cu destule rasturnari ale pronosticurilor, surprize in desfasurarea investigatiei, crime diverse (furt, asasinat), naratiune coerenta, fluida, fara poticneli, personaje, replici si situatii memorabile, amuzante si pline de savoare…

Toata panoplia de motivatii sentimentale si infractionale este prezenta in roman, iar slalomul anchetatorilor printre obstacolele judiciare va fi rasplatit, in cele din urma, desi rezolvarea cazului nu il va consola pe Maior. O scriere pe care niciun pasionat al literaturii de calitate nu ar trebui s-o rateze.

Concluzionand, as spune ca romanul face parte, cu siguranta, dintre cele mai valoroase creatii policiere ale literaturii romanesti, in particular, si ale literaturii de suspans internationale, in general. Astept cu nerabdare sa reintalnesc unele personaje din aceasta carte, si in alte volume ale seriei – bineinteles, Melania, Cristescu, Mirciulica…

‘Nu cred în Dumnezeu, dar îi simt lipsa.’ Astea sunt cuvintele de inceput ale “Nimicului de temut”, cartea in care Julian Barnes, recentul castigator al Man Booker Prize Award, croseteaza, cu virtuozitate stilistica si de forma, un milieu literar incarcat in ochiurile caruia gasim Thanatos, Memorie, Literatura, Arta. Barnes amesteca memorialistica, eseul, autobiografia, critica de arta si literatura, speculatia filozofica in acest vertij nebun si eclectic care nu poate fi numit decat Barnesian.

Rafinamentul constructiilor, perspectiva inversata, digresiunea amicala, rationamentul dus pana la capat si anulat cu o intorsatura de condei, umorul subversiv si filigranat, autoironia sunt tot atatea atribute ale acestei capodopere care este Nimicul de temut.

Din capul locului trebuie spus ca sunt un mare fan al lui Barnes citind cam tot ce e tradus pana acum la Nemira si nu numai atat. Nimicul de temut e de departe cartea pe care as recomanda-o oricui cititor pentru a face cunostinta cu unul din cei mai rafinati scriitori contemporani de limba engleza. Ca sa citez un amic, as spune, ca daca pana acum nu ai citit Julian Barnes, atunci ai trait degeaba.

Ce suntem noi? Ce ne formeaza ca oameni? Ce ramane dupa noi? Cum abordam finalul? Exista ceva dupa moarte? Ce este Memoria si cum functioneaza ea? Cum ne ajuta Arta si Literatura pentru a intelege credinta, moartea, viata? Arta ca religie sau invers? Literatura ca viata recreata? Scriitorul ca Dumnezeu?

Barnes incearca cate un raspuns pentru fiecare din intrebarile de mai sus cu ajutorul prea iubitilor sai scriitori de sorginte francofona, un rol important de-a lungul cartii jucandu-l jurnalul terbili de frust si crud al marelui scriitor francez Jules Renard. Suntem preveniti, sa nu ne facem iluzii, pentru “ca o buna parte din cartea de fata vi se va parea o intreprindere de amator” si ca “vor aparea si multi scriitori. Majoritatea morti, si nu putini dintre ei francezi”. Deasemenea, “vor aparea si compozitori”. Barnes dirijeaza o intreaga orchestra de personalitati culturale ale secolelor XX si XIX pentru a ne reda partitura lina/abrupta a finalului. Vrea sa ne(se) ajute sa intelegem impreuna sau daca nu, cel putin, sa se asigure ca discutam problema (‘Filozoful, cand filozofeaza, face antrenamente in vederea mortii’). Antrenament pentru final, asta e Nimicul de temut.

Avem de-a face cu un studiu de caz prodigios orchestrat de Barnes in rol de Sherlock Homes, in timp ce Watson se intrupeaza metempsihotic in scriitorul francez Jules Renard, compozitorul Stravisnky, filozoful francez Montaigne, scriitorul englez Arthur Koestler, marele Gustave Flaubert, Somerset Maugham si multe alte personalitati culturale (nu putea sa lipseasca provocatorul de serviciu Richard Dawkins) de pe ambele maluri ale canalului Manecii. Rudele, prietenii, doctorii personali sunt toti chemati la apel.

Avem de-a face cu un studiu de caz, dar fara un rezultat clar distilat dintre toate mozaicurile de gandire, personalitate, scoala religioasa si perspectiva a atator opinenti. Avem insa de-a face cu antrenament, vitaminizare contra tanatofobiei, meci unu la unu cu sfarsitul(nimicul?). Pregatirea pentru ce? Este Moartea finalul sau doar un nou inceput? Si aici trebuie sa ne pregatim pentru a cunoaste raspunsul.

Este uimitor cum Barnes, dezinvolt si curat ca un chirurg priceput, pune diagnosticul si apoi sentinta unei atitudini atat de populare in randul sondajelor de atitudine religioasa (din Romania si de oriunde; si eu, licean fiind, credeam la fel pana cand mi-am dat seama ca nu stiu ce cred) aratandu-ne cat de frauduloasa rational si convenabila moral este atitudinea ‘religiei de interior’: ‘”Nu merg la biserica, dar am propria mea idée despre Dumnezeu.” Genul de afirmatie care ma face, la randul meu, sa reactionez ca un filozof. Siropos, ma plang. Poti sa ai propria ta idée despre Dumnezeu, dar are si El propria Lui idée despre tine? Pentru ca asta conteaza. Indiferent daca este un batran cu barba alba, din cer, sau o forta vie, sau un primum mobile dezinteresat, sau un ceasornicar, sau o femeie, sau o forta morala nebuloasa, sau Absolut Nimic, conteaza doar ceea ce gandeste El, ori Ea, ori Nimicul Absolut despre tine, si nu ceea ce gandesti tu despre Ei. Pornirea de a redefini zeitatea, reducandu-ti-o la ceva convenabil, este categoric grotesca. Si nu conteaza nici daca Dumnezeu este drept, sau binevoitor, sau macar atent- existand surprinzator de putine dovezi in acest sens- ci doar daca El exista.’

Va provoc sa imi aratati alte randuri care lovesc atat de adanc in perceptia noastra superficiala despre religia ca alibi, ca antidot contra fricii ancestrale de a nu insemna Nimic: ‘Ne vine greu nu numai sa privim groapa, ci si viata. Ne vine greu sa contemplam incremeniti varianta, ca sa nu vorbim de certitudinea, ca viata ar tine de hazardul cosmic, avand ca scop fundamental simpla autoperpetuare, derulandu-se in plin vid, pana cand, intr-o buna zi, intreaga planeta se va cufunda in tacere de gheata, iar omenirea, asa cum s-a dezvoltat ea, in toata complexitatea ei turbata si supratehnicizata, va disparea complet, fara nici un regret, pentru ca nu va mai exista nimeni si nimic acolo sus care sa o planga. [..] O perspectiva infricosatoare pentru o rasa care s-a bizuit de atata vreme pe zeitatile inventate chiar de ea, spre explicatie si consolare’

Facem un exercitiu? Dechideti Nimicul de temut fortuit la orice pagina. Cititi. Daca asta nu va face sa incepeti imediat cu prima pagina si sa va doriti sa ajungeti la ultima inseamna ca trebuie sa va mai antrenati. Pentru ce? Pentru literatura de inalta clasa.

]]> http://nemirabooks.ro/nimicul-de-temut-julian-barnes-2/feed 0 http://nemirabooks.ro/apocalipsa-lui-king-un-roman-mamutun-scenariu-sumbruun-succes-garantat http://nemirabooks.ro/apocalipsa-lui-king-un-roman-mamutun-scenariu-sumbruun-succes-garantat#comments Tue, 15 Nov 2011 14:15:36 +0000 Alex Szollo http://www.nemirabooks.ro/?p=2193 Un material de Alex Szollo

Am terminat recent, în 2 zile, romanul-mamut “Apocalipsa” al regelui neîncoronat al horror-ului modern, Stephen King. Nu mă-ntrebați cum am reușit aceasta performanță, nu aș știi exact cum să vă răspund.

Ce știu sigur este următorul lucru: cartea aceasta are ceva care te ține lipit de paginile sale ca molia de bec. Astfel, uiți că ai de-a face cu o „cărămidă” de 1152 de pagini și întorci înfrigurat filele, dorind să afli tot mai mult.

Personajele sunt construite magistral, cum numai mintea genială cu un strop de nebunie a lui King ar putea crea. Egoistul Larry Underwood, cântăreţ de meserie, cobaiul, supravieţuitorul şi omul de treabă Stuart (Stu) Redman, decepţionata Fran Goldsmith, surdomutul genial Nick Andros şi Tom Cullen cel sărac cu duhul sunt doar câteva din personajele ce-şi croiesc drum printr-o Americă devastată de un virus mutant de gripă, în vreme ce pentru sufletele lor se luptă bătrâna Mother Abagail, o negresă de peste 100 de ani şi Randall Flagg, Omul Întunecat, Momâia Ambulantă, Omul Fără Faţă, un demon carismatic ce poartă cizme de cowboy, blugi şi insigne.

Virusul scapă de sub control (cum altfel?) din cauza unei erori umane de mai puţin de-o secundă, ceea ce-arată părerea nu prea bună a autorului despre societatea tehnologizată.

King nu se sfieşte, prin intermediul personajelor sale, să facă declaraţii despre natura umană. Astfel, Glen Bateman, sociolog, remarcă plin de amar că “omul a fost creat după imaginea lui Dumnezeu, dar societatea umană se îndreaptă în direcţia opusă lui.”

Pasajul meu preferat (l-aș putea numi chiar “de suflet”) este acela în care Nick Andros, probabil crezându-se îndreptăţit de o viaţă condamnată la stigmatul tăcerii, declară necredinţa sa în Dumnezeu, în timp ce bătrâna Mother Abigail îi răspunde că Acesta crede în el! E printre cele mai profunde pasaje legate de Dumnezeu pe care le-am citit vreodată.

Prin urmare, dacă se întâmplă să căutaţi o carte sumbră, serioasă, cu un ritm alert,i ntrigă complexă, personaje foarte bine creionate şi mesaj puternic şi profund, recomand cu căldură “Apocalipsa” lui King. Nu veţi regreta!

]]> http://nemirabooks.ro/apocalipsa-lui-king-un-roman-mamutun-scenariu-sumbruun-succes-garantat/feed 0 http://nemirabooks.ro/paisprezece-farame-din-existenta http://nemirabooks.ro/paisprezece-farame-din-existenta#comments Mon, 14 Nov 2011 16:04:38 +0000 andreea http://nemirabooks.ro/?p=3012 Un material de Danciu Sabrina

Julian Barnes m-a iniţiat în lumea lui, nu de mult timp, prin intermediul cărţii “Puls”. Trebuie să recunosc că, la început, eram uşor sceptică în ceea ce priveşte subiectul. Nu mulţi pot aborda teme precum iubirea, familia sau viaţa, în general, şi să transmită, cu adevărat, emoţii puternice.

Fiecare dintre cele paisprezece povestiri cuprinse în carte sunt construite cu un singur scop: de a reda realitatea. Întâlneşti personaje cu probleme, ca de exemplu pierderea vederii sau auzului, le aflii modul de „supravieţuire” şi începi să îţi vezi propria viaţă cu alţi ochi.

Cred că nimeni nu poate rămâne indiferent la tăria de caracter de care dau dovadă acestea. Apare iubirea: a unui fiu luptându-se să-şi salveze părinţii de destine tragice, totodată încercând să-şi menţină căsnicia intactă, a unui cuplu proaspăt format, unde dragostea nu e simţită cu adevărat de ambii parteneri, aceste situatii drenând nu numai imaginaţia.

Ajungi să intrii şi să trăieşti – atât cât durează lectura – într-o lume nu foarte diferită de realitate. Ba chiar poţi spune că nu mai există o realitate, cele două lumi contopindu-se perfect într-un cadru al umanităţii. Fiindcă toate aceste întâmplări nu fac decât să arate fragilitatea omenirii şi dorinţa acesteia de a fi mai puternică în faţa destinului.

Dar “Puls” nu explorează numai latura melancolică şi năpăstuită a laturii umane. Apare şi râsul, în forma lui primordială. Prieteni vechi întâlnindu-se la masă, depănând amintiri. Băutură, şi odată cu ea, revelaţii, teorii existenţiale şi alte râsete, mai pline de viaţă, mai colorate. Aceste dineuri sunt prezentate cu mult umor şi inteligenţă, plasând povestirea printre cele mai bune din carte. Să nu uităm şi de o portretizare a bătrâneţii, prin intermediul a doi bătrâni scriitori, depănând, plini de mândrie, amintirile. Procesul devine o luptă a orgoliilor, lipsind tristeţea sau regretul tipice vârstei, apărând în schimb o înşiruire de evenimente memorabile, care aduc bucurie pe feţele celor doi – o schimbare binevenită, după părerea mea.

Încheind drumul prin lumea lui Barnes, nu pot să nu-mi aduc aminte de perioada în care se punea preţ pe descrierea evenimentelor cotidiene, a oamenilor şi problemelor lor, când puteai să te identifici cu personajele şi chiar să constaţi, plin de uimire, că şi tu ai trecut prin experienţele acestora. Acest „stil”, dacă îl pot numi aşa, este mult mai aproape de cititor, mai cald şi mai deschis.

O lectură plăcută, după părerea mea, una la care m-aş putea întoarce cu plăcere şi un scriitor care, în următoarele sale lucrări, nu cred că va dezamăgi.