Arkadi si Boris Strugatki-Picnic la marginea drumului

On October 03, 2007 in Carti, SF

Picnic la marginea drumuluiCine nu a auzit de celebrul film “Calauza”? La noi in tara cel putin, toti cei trecuti de varsta de 30 de ani au auzit cu siguranta de film, asta deoarece a fost o creatie cinematografica interzisa, asemeni celebrului “The Wall”. Daca cei de la conducere au decis ca nu e voie sa vedem asa ceva, noi am facut tot posibilul sa incalcam regula.

M-am uitat la film dar nu am gasit nimic ce sa motiveze decizia, am inteles dupa cativa ani ca problema nu era de fapt cu filmul ci cu regizorul acestuia, Tarkovski. Facuse “neobrazarea”de a pleca definitiv dintr-o tara in care nu se permitea sa gandesti liber, cu atat mai putin sa spui ce gandesti…

Sa spun drept, nu doar ca nu am gasit nimic anticomunist in “Calauza” dar nu am reusit nici sa inteleg ca vroia de fapt sa transmita. Ori erau ideile prea abstracte cat sa poata fi prezentate intr-un mod accesibil, ori erau prea mascate in spatele unor dialoguri sau intamplari neutre, nu stiu nici in zi de azi… dar nici nu mai are importanta. Tot ce conteaza este ca filmul, desi departe de ceea ce as numi eu captivant, totusi a reusit sa-mi trezeasca curiozitatea asa ca am cautat cartea fratilor Strugatki: Picnic la marginea drumului.

Nu ma asteptam deloc sa fiu impresionat, tot ce vroiam era sa ma lamuresc in privinta mesajului. Ei,bine … pe cat de sarac in idei mi s-a parut filmul, chiar atat de bogata-i cartea iar cand spun asta nu ma refer la existenta “zonelor”, nici la “Pelerinii cosmici”, nici la descrierile unor minuni tehnologice de factura science-fiction ci ma refer mai degraba la ceea ce nu spune cartea, ma refer la toate acele intrebari care se nasc vrand-nevrand la citirea ei, intrebari la care singuri suntem nevoiti sa ne raspundem.

Naratiunea in esenta ei este una simpla, motiv pentru care si cartea este una de dimensiuni reduse, insa dincolo de cele cateva cuvinte asternute pe hartie ne sta la dispozitie infinitul, fratii Strugatki reusesc sa creeze o lume in care fiecare cititor isi cladeste propriul vis , isi traieste propriile aventuri si isi cauta propriile raspunsuri.

Autorii nu se multumesc cu a scrie un roman science-fiction, “Picnic la marginea drumului” este mult mai mult de atat, odata cu aparitia unor elemente cu puteri supranaturale romanul in loc sa se degradeze intr-o scriere de tip fantezy care ar avea mai multa legatura cu mitologia decat cu realul, devine o opera ce depaseste barierele obisnuite ale beletristicii, ridica probleme ce tin de metafizica, de psihologie, de filosofie sau chiar de religie.

Finalul capodoperei este o veritabila revelatie, nu doar pentru eroul povestirii cat si pentru cititor, odata cu Redrick intelegem fiecare ca nu stim cu adevarat ce ne-ar putea face fericiti, ca nu stim ce ne-am putea dori in cazul in care pentru o clipa am deveni egali ai lui Dumnezeu, intelegem ca dincolo de ura generata de probleme de moment, dincolo de indiferenta afisata ca urmare a unei oboseli in lupta pentru supravietuire, ca dincolo de egoism, ratacire, teama, sta scanteia aceea divina din noi, sufletul acela omenesc ce nu poate sa vrea raul, sufletul acela care ne impune sacrificiul sinelui in cazul in care prin acest gest putem spera sa otinem “fericire pentru toti”.

Balin Feri

[ratings]

Articol postat de: admin


  1. Radu a scris,

    Mie mi-a placut mai mult filmul. Tarkovsky, obligat de climatul din Uniunea Sovietica, a “stors” toate implicatiile filosofice dintr-o carte de SF. A reusit mai mult decat cartea, dar a trbuit sa fie si metaforic (obligatoriu) poate de aceea e si ceva mai greoi filmul.

  2. silviu a scris,

    Nici cartea nu e rea. Cand am citit-o nu stiam de film. Cand am vazut filmul, cam uitasem cartea. Filmul, oricum, m-a impresionat.

  3. Kyo a scris,

    nu am vazut filmul…si nici nu am de gand sa o fac in viitorul apropiat…cartea mi-a lasat o impresie prea buna, si prefer sa nu o alterez cu o alta “viziune”..

  4. Partenie a scris,

    Sunt trecut de varsta de 30 de ani si marturisesc faptul ca am vazut filmul Calauza dintr-o eroare. L-am vazut inainte de 1989 la cinematograf (ma mir ca se spune era interzis…), impreuna cu inca vreo 5 spectatori (mare interes manifestau romanii!). De fapt eu, copil fiind crezusem ca este o ecranizare dupa romanul omonim scris de James Fenimore Cooper, insa greseala nu m-a dezamagit deloc. Chiar daca la acel moment nu am inteles prea multe, am ramas profund impresionat. Cartea am citit-o abia dupa 1990 si nu m-a mai impresionat la fel de mult. De altfel nici succesivele revizionari ale filmului nu au mai avut aceeasi incarcatura emotionala… Concluzia? ZONA a intrat deja in folclor…

  5. alev a scris,

    Am vazut Calauza de cel putin 10 ori. Fascinant film. Am citit cartea cu spaima sa nu ma dezamageasca, sa nu-mi altereze amintirea filmului. Dupa lectura am avut un sentiment straniu: nu m-a dezamagit dar nici nu mi-a generat emotii comparabile cu filmul.

  6. Neagu Bogdan a scris,

    Filmul l-am vazut dupa ce am citit cartea, am jucat dealtfel si jocul. Amandoua sunt bune, bineinteles ca mai plin de substanta e filmul. De departe cel mai bun film al lui Tarkovski, care a putut intelege si transforma atmosfera din carte incat sa poata rezulta arta pura.

    Cartea, care apoi a daruit un pic din atmosfera post-apocaliptica si altui volum de frati, “Orasul damnat”, este cartea mea favorita. De ce? Pentru ca Redrick face calatoria de la “zero to hero”. Pentru ca daca i-ai scoate macar un singur cuvant, tot castelul de filosofie si morala s-ar prabusi zgomotos.

    Pentru ca atunci cand ni se inchide o usa in nas ni se deschide alta.

  7. Dan a scris,

    Imi pare rau ca nu ai inteles filmul, are mai multa esenta decat cartea. Recenzia e slabuta.

  8. blueslash a scris,

    he hee
    filmu’ ca filmu’
    cartea Strugatki bros ar trebui privita ca o dezvoltare tri- sau quadro- ori penta-dimensionala a celebrei ziceri a lu’ Einstein
    asadar,
    nimic nu are vreo concretete care sa fie valabila oriunde ca loc
    si oricand ca timp.
    impacati-va cu aceasta idee.
    sa cititi bine.

  9. fraţii ruşi care scriu capodopere sefe | Oraşul citeşte – Lecturi Urbane a scris,

    […] păreri: 1, 2, 3. Aboneaza-te prin RSS sau prin email: Category: […]

Adauga un comentariu

RSS