Arhive din October, 2010
Buna seara……Melania!
On October 28, 2010 in Carti
Cianura pentru un suras
Vara aceasta chiar nu stiam ce sa mai citesc asa ca m-am hotarat sa incerc Cianura pentru un Suras si “continuarea” Buna Seara, Melania!. Acesta doua carti scrise de Rodica Ojog-Brasoveanu au ca personaj principal o femeie in varsta (un fel de Miss Marple autohton) si anume Melania Lupu. Cred ca desi voi divulga cate putin din firul naratiunii, trebuie sa spun ca mie mi s-a parut unul dintre cele mai simpatice personaje politiste.
E greu de imaginat ca o femeie ajunsa in jur de 65 de ani si al carei unic confidet este motanul Mirciulica (cel care la sfarsitul povestii va fi solutia Maiorului Cristescu iar pentru Melania va fi dovada incriminatorie) se va dovedi perspicace si de asemenea va face fata tuturor surprizelor. Inocenta debordanta este doar o masca ce va pacali pe toata lumea. Ea locuieste intr-un imobil in Bucuresti impreuna cu alti locatari. Grupul descopera in toiul noptii (cu prilejul unei inundatii) doua tablouri de Goya si de Rembrandt. Toti se hotarasc sa le pazeasca pana la sosirea unui colectionar (domnul Van der Hoph), dar din nefericire fiecare incepe sa moara fiind otravit cu cianura.
Masluind o sinucidere, facand planuri ingenioase dar comitand si erori, Melania pledeaza pentru inocenta pana la final. Cel de-al doilea roman il continua pe primul. O gasim pe Melania in alt apartament, de data aceasta pe cont propriu ticlueste un plan pentru recupararea “Femeii cu evantai”. Rasturnari de situatie rezolvate cu inteligenta dovedesc ca femeia cunoaste psihologia umana dar si ca nu putem judeca o carte dupa coperta sau in cazul acesta nu putem sa ne dam seama de caracterul cuiva dupa aparente!
Mantuitorul Dunei – Cum sa nu devii zeu
On October 27, 2010 in Carti
Paul Atreides, Usul, Muad’Dib, dar si Kwisatz Haderach, ”cel care poate fi in mai multe locuri deodata”. Toate acestea pentru a descrie un singur om, un om care a modelat universul, desi am putea spune, la fel de bine, un om ales de Jihad ca si instrument de care s-a folosit. Drept urmare, ”oamenii au ajuns sa manance in numele lui Muad’Dib! Sa faca dragoste, sa se nasca… sa traverseze strada in numele meu! Nu se mai poate pune o barna la acoperisul celei mai amarate cocioabe de pe o lume atat de indepartata cum e Gangishree, fara a se invoca binecuvantarea lui Muad’Dib!”.
Mantuitoul Dunei, al doilea volum al seriei lui Frank Herbert, ne arunca direct in mijlocul acestei valtori. Pentru ca nu, actiunea nu continua firul narativ al primei carti din locul unde s-a oprit. Herbert ne arunca peste 12 ani, cand deja Jihadul lui Muad’Dib s-a consumat in cea mai mare parte. Cele mai multe lumi ale universului cunoscut au fost cucerite, iar ”domnisorul” Paul Atreides este imparat, dar mai mult decat atat este Mesia fremenilor. De aceea, Mantuitorul Dunei reprezinta o cu totul alta experienta fata de primul volum. Nu mai intalnim scenele epice din desert si bataliile grandioase, faptele eroice si rautatea, pe alocuri, cliseistica a baronului Harkonnen. Acestea sunt inlocuite cu scene in spatii inchise, cu ”viata de curte” si, mai ales, cu obscure conspiratii pentru detronarea lui Paul. Practic, povestea desfasoara conspiratia incepand cu prezentarea celor implicati si terminand cu deznodamantul neasteptat al planului urzit impotriva sa.
Este o carte de la care m-am asteptat la un lucru si am primit cu totul altceva. Altceva la fel de bun. Lumea este la fel de vie, poate mai vie acum cand vedem ce a devenit. In primul volum am facut cunsotinta cu fremenii si cu obiceiurile lor. Acum , deja, putem sa comparam cum s-au schimbat in 12 ani. Cum i-a schimbat Muad’Dib.
Este o carte in care-l vedem pe Paul Atreides cum se lupta din rasputeri sa nu devina un zeu. Este o carte in care-l cunoastem pa Hayt, unul dintre cele mai interesante si neasteptate personaje ale volumului. Este o carte a conflictelor interioare. Proabil ca nu intamplator decorul este unul al spatiilo
r inchise si al culoarelor nesfarsite. Desertul, atat de proeminent in primul volum, revine de abia spre sfarsitul acestei carti, cand Paul poate rasufla usurat: ”Acum sunt liber!”.
In concluzie, am citit cu mare placere Mantuitorul Dunei si pot spune ca am cel putin doua motive (gemene) sa vad ce rasuciri si rasturnari de situatie a pregatit mai departe Frank Herbert.
Jocurile Foamei – de ce merita citita?
On October 21, 2010 in Carti
In urma cu cateva zile nu aveam nici cea mai vaga idee despre existenta acestei carti. Cu toate acestea, nu vreau sa ma gandesc ca as fi pierdut ceva atat de interesant si frumos. Da, este vorba de cartea “Jocurile Foamei” de Suzanne Collins. Inca din primul paragraf te prinde si nu-ti mai da drumul.
Sincer, cand am aflat de ea prima data, nu am fost tentata sa o citesc. In cele din urma am comandat-o si, de cum am pus mana pe ea, n-am mai lasat-o! Timp de 7 ore am parcurs o calatorie interesanta alaturi de Katniss, fata din foc, si Peeta, baiatul cu painea, prin arena in care se desfasurau Jocurile. Totul a fost magic! Modul in care era descrisa arena, adversarii lor, pana si felurile de mancare te lasa cu impresia ca ai fost acolo, martor la povestea lor.
Cu toate ca as putea spune ca am o slabiciune pentru Peeta, nu pot uita nici de Gale, cel mai bun prieten al lui Katniss, care este ideal pentru ea. Vaneaza impreuna, se distreaza, se confeseaza unul altuia, nimic nu lipseste din relatia lor.
Curajulsi indemanarea cu care fata infrunta arena este de nedescris, mai ales pentru ca este foarte putin probabil ca ea sa ramana in viata. Cu Peeta alaturi si cu priceperea ei in ale vanatoarei, tot ce le mai trebuie este un strop de noroc!
Cartea merita citita, dar sfatul meu este sa o incepeti de dimineata, pentru a nu pati ca mine: m-am culcat la 4 dimineata, cand am reusit s-o termin!
Scott McBain – Jocul stapanirii
On October 20, 2010 in Carti
Primul roman al lui Scott McBain (pseudonimul unui scriitor scoţian) ne duce de la coridoarele puterii de la Washington la o indepărtată insula scoţiană, la junglele din America Latină şi strâmtoarea piraţilor din Taiwan. Este un debut impresionant cu secvenţe de acţiune interesantă şi unele subiecte de gândire cu privire la putere şi ceea ce este demn de ea. Jocul stăpânirii este un roman genial de responsabilitate etică şi intrigi internaţionale, este mai mult decât un thriller, dezbate natura puterii. Pe scurt, l-am citit pe nerăsuflate. Romanul este o plăcere, rafinată prin intrebările filosofice grele pe care le pune: Ce aţi face pentru a fi persoana cea mai puternică din lume? Cât de departe ai fi dispus să mergi? Ai omorâ sau ţi-ai vinde sufletul?
Colegiul, infiinţat pe una din insulele Scoţiei inca din Evul Mediu, este cea mai puternică şi mai selectivă organizaţie secretă din lume. Iar controlul deplin asupra ei il are doar Stăpânul… Este timpul pentru un nou “Stăpân”. Cinci colegii sunt alese să ia parte la concursul final … Jocul stăpânirii. Si totuşi aceasta societate secreta pare a fi o entitate paşnică, dar este într-adevăr? Poate un individ sau un grup care deţine această putere sa fie cu adevărat altruist? Acestea sunt întrebările adresate celor 5 candidaţi care intra în acest joc pentru a caştiga poziţia extrem de râvnită de Stăpân. In cine pot avea încredere? Care sunt regulile? Acestea sunt lucrurile pe care le veţi descoperi după ce aţi citit acest roman extraordinar.
La sfarşit am avut impresia ca scopul jocului a fost atins şi cel mai bun candidat a câştigat. Amandoi, Stapanul si castigatorul concursului aratand o adancă compasiune si inţelegere a evenimentelor. Soluţia şi rezultatul ei au fost foarte elegante deşi acţiunile persoanei caruia trebuiau să-i fie de ajutor sfarşeşte ceea ce ar fi putut insemna începerea unei cariere strălucite.
Incercaţi să ghiciţi ce se v-a intâmpla şi cine v-a caştiga. Această carte este o lectură minunată si o recomand cu caldură tuturor.
C. D. Polgar
