Arhive din July, 2008
Orson Scott Card, Jocul lui Ender
On July 25, 2008 in SF
Aceasta recenzie, semnata de Marius Comanescu, a fost stearsa din motive de plagiat.
Stephen King, Colorado Kid
On July 24, 2008 in Suspans
Colorado Kid, un alt roman captivant ce poarta semnatura lui Stephen King, isi merita caracterizarea acordata de Bookmarks Magazine:”nimic nu este mai bun decat un roman politist de serie neagra.” Diferit de alte romane marca Stephen King, Colorado Kid are drept subiect misterioasa moarte a lui James Cogan-Colorado Kid.
Personajele principale sunt cei doi batrani jurnalisti de la The Weekly Islander, “care alcatuiau tot personalul”, David Bowie si Vincent Teague, alaturi de Stephanie McCann, o tanara din Cincinnati, Ohio, venita pe insula Moose-Lookit pentru a-si face ucenicia la ziarul sus-amintit. Tanara, avand curiozitatea specifica varstei, va incerca sa afle detaliile mortii lui Jimmy Cogan (sau Colorado Kid, cum mai era numit) de la experimentatii jurnalisti, care detineau mai multe informatii decat alti reprezentanti ai mass-mediei.
Dupa ce Stephanie afla despre mai multe “mistere inexplicabile” de la cei doi, povesti insirate si lui Hanratty (un jurnalist de la Boston Globe), discutia va ajunge si la “povestea” lui Colorado Kid, caz in care exista numai necunoscute, conform lui Dave si Vince. Dupa ce se conving inca o data de loialitatea lui Stephanie, cei doi decid sa-i spuna tot ce stiau despre acel “caz”.
Conform istorisirii, pe la inceputul anilor ’80, doi pusti, Johnny Gravlin (ajuns primar al satului/localitatii peste mai multi ani) si Nancy Arnault, descopera cadavrul unui barbat pe plaja Hammock. Dupa anuntarea politiei/autoritatilor de catre cei doi tineri, cu referire la descoperirea macabra, identitatea lui Colorado Kid va ramane necunoscuta o buna perioada de timp, in ciuda faptului ca vor fi efectuate atat autopsia, cat si alte teste.
Pana la urma tot simtul de observatie al celor doi jurnalisti se va dovedi capabil sa elucideze misterul. Barbatul de pe plaja era de fapt James Cogan, un grafician “de patruzeci si doi de ani”, din Nederland, Colorado, care lucra la Mountain Outlook Advertising in Denver. Dave si Vince o vor linisti pe Arla Cogan, sotia lui Jim, asigurand-o de sprijinul lor in eventualitatea unor probleme cu firma de asigurari si nu numai.
Aerul misterios si plin de suspans al romanului se mentine pana la final, lecturarea acestuia fiind necesara pentru aflarea raspunsurilor.
Astfel capata sens cuvintele lui King : “frumusetea misterului este cea care ne ingaduie sa traim sanatosi la minte in vreme ce ne carmim trupurile fragile prin lumea in care demolarea este cuvant de ordine.”
Alexandru-Raul Trandafir
[ratings]
John Barth, Ratacit in casa oglinzilor
On July 22, 2008 in Literatura contemporana
Despre ratacirile lui Barth in casa oglinzilor
Foarte jos. Acolo unde cuvintele sint abrazive si orice descriere jupoaie trupurile pina la os. Citesti si ti se incilcesc ochii in cuvinte vii, o harmalaie, un exod irespirabil de identitati. O lume atit de personala ca devine sufocanta cu fiecare cuvint: respiri in matele unui alt om.
Pas cu pas, ireversibil, viata cuiva, copilaria, mama, tata, bunicii, o viata atit de personala pe cit e si moartea.
Onest de personal e totul.
Cuvind dupa cuvint, ca o caramida linga o alta caramida, zidul de nepatruns al vietii celuilalt.
Si foarte sus. Deopotriva. In acelasi timp.
Eu, tu, el, tot atitea fortari de a ne atinge dintr-un acvariu in altul, o plantatie de borcane asezate cu gura in jos dinauntrul carora ne facem semne disperate, interpretate din partea cealalta in fel si chip. Persoana I, persoana a II-a, persoana a III-a, a IV-a, se petrece totul prea tirziu, in urma vietii. Dar vrem sa povestim, eu despre mine insumi (acest INSUMI fiind o SPERANTA), ne tinem unul dupa cuvintele celuilalt ca dupa un fascicul de lumina.
2 vieti: una de care nu stie nimeni, nici noi insine, alta pe care tot incercam sa o povestim sa ne-o/le-o povestim.
Mereu nedreptatiti in incercarea de a ne povesti celorlalti.
Ei sint acolo, ei care te-ar putea intelege, in bezna tacerii, ascunsi de propriile vieti. Pina la ei trebuie sa razbati.
John Barth, Ratacit in casa oglinzilor – un scriitor, un volum de nepovestit.
Recomand, ca un moft insa, “Petitie”.
Mihai Radu
[ratings]
Abel Posse – Cainii Paradisului
On July 21, 2008 in Literatura contemporana
A doua pierdere
Cainii Paradisului, semnata de Abel Posse si aparuta la Nemira, propune o reinterpretare a istoriei. De fapt, evenimentele la care face referire au fost atat de discutate incat au depasit granitele unei istorii obiective, frizand mitologia. Scriitorul argentinian se joaca cu faptul istoric, cu documentele, se joaca cu literatura si cu diversi autori, oferindu-ne in spirit postmodern o noua viziune asupra a ceea ce este indeobste cunoscut drept descoperirea Americii de catre Cristofor Columb, in 1492.
Romanul nu trebuie privit ca unul istoric, caci imaginea compusa de Abel Posse se departeaza considerabil de adevarul de manual. Impartit in patru capitole, purtand numele elementelor primordiale (“Aer”, “Foc”, “Apa”, “Pamant”,), romanul desfasoara un discurs in care un eveniment ce a schimbat mentalitatile, raportul de putere, destinul umanitatii, imaginea despre lume isi gaseste cu totul alt gen de resorturi decat cele din istoria oficiala.
La inceput, Abel Posse ne ofera o imagine panoramica a declinului in care se afla Europa, de la un capat la altul. Era o perioada de agonie, de lipsa a telurilor marete, de letargie: “lumea se ghiftuia cu moarte”. Lucrurile s-au schimbat odata cu ajungerea pe tronul Spaniei a Isabelei, o figura puternica, cu calitati vizionare. In alta parte, in Genova, se nastea visul lui Columb, care ajunge sa creada ca este descendentul lui Isaia si ca-i este rezervat un destin maret.
Daca Europa agoniza, parasita fiind de ingeri si de supraoameni, pana la urma a primit ceea ce-si dorea. Valul de vitalitate, de sange nou si proaspat, a fost adus de himera nascuta de o regina puternica si un exaltat mistic. Caci asa apare Columb in romanul lui Posse. Mai putin navigator-explorator, mai mult mutant, prevazut cu caractere de amfibie (avea intre degetele de la picioare o pielita), mai putin dornic de avutii si comori, mai mult sperand sa regaseasca paradisul din care au fost izgoniti primii oameni, conform istoriei din Geneza, mai mult idealist patimas, mai putin lider al unei comunitati recent instalate in minunata lume noua, comunitate in deriva, care nu stie cum sa primeasca miracolul descoperirii.
Aflata in conflict cu verisoara sa, Isabela reuseste sa demonstreze ca aceasta nu avea dreptul la tron, intrucat Regele Enrique era impotent. Daca acesta este caracterizat prin neputinta, Isabela este plina de vitalitate. Venirea ei la tron inseamna moartea unei ere si debutul alteia. Insa energiile vin de unde nu te astepti. Puterea cuplului Isabela Fernando vine din erotismul lor halucinant, ireal, cosmic.
De altfel, in cartea lui Abel Posse sexualitatea este un important filon, de aici se produc adevarate cataclisme si nu o data se frizeaza blasfemia. Astfel, noul papa va fi “sfintit” printr-o ungere speciala: cu sperma lui Fernando, promitand in acest mod o epoca de transformari si pentru Biserica, un nou suflu, nu neaparat creator. Caci urmeaza sa se desfasoare tenebrele inchizitiei, vanarea evreilor.
Urmatorul capitol, “Focul”, descrie setea de putere absoluta a noilor monarhi, razboiul civil din Spania si patima ce-l mistuia pe Columb, constiinta unicitatii sale, incercarile de a-si implini si, in acelasi timp, nega visul, de a fugi de menirea sa. Tot acum are loc si miraculoasa intalnire dintre cei doi, facand primii pasi spre marea descoperire, intre ei creandu-se o legatura ciudata, care instaureaza un alt fel de erotism, un erotism care se consuma in sine si nu in exterior, suficient siesi.
“Apa” prezinta calatoria lui Columb spre lumea noua, deosebirile dintre motivatiile lui si cele ale restului echipajului, conflictele izbucnite la bordul celor trei nave, “semnele” care vorbesc despre apropierea de “paradis”, de edenul pierdut.
Pe langa povestea lui Columb si a ascensiunii reginei Isabela, isi fac auzite vocile si amerindienii, aflati in asteptarea venirii zeilor de peste mari, conform profetiilor. Numai ca vor avea surpriza sa constate ca, in loc de zei, au navalit demonii. Este de o ironie muscatoare pasajul in care este descris europeanul in viziunea localnicilor, inainte de venirea lui acolo.
Toate preceptele crestine sunt prezente in portretul idealist pe care populatia indigena il face omului alb, despre care crede ca intoarce mereu obrazul, ca este bun si bland, tolerant si milos, ca se inchina unui zeu simplu.
Posse se joaca in mod genial nu numai cu istoria, ci si cu cultura sau cu economia. Unul dintre personajele care ajung in lumea noua este un Nietzsche avant la lettre. Pentru el, Dumnezeu a murit, nu are niciun rost asteptarea unei mantuiri ce nu va mai veni niciodata.
Gasim nume de mari companii multinationale contemporane care-si incep activitatea comerciala in insulele mirifice din America Centrala sau viziuni ce prevestesc turismul ce va inflori in aceste zone cateva sute de ani mai tarziu. De altfel, proza lui Posse abunda in astfel de anticipari, in citate din autori reali sau fictivi.
Lumea paradisiaca descoperita de Columb este ireversibil viciata de ceilalti, care descopera ca universul lipsit de rau este gol, ca timpul fara violenta nu are sens. Incepe exploatarea celor pe care la inceput ii considerasera ingeri, incepe crestinarea fortata si ceea ce stim din manuale ca fiind cel mai mare genocid din istoria umanitatii. Frumosii indieni, fiintele fara pacat, in credinta lui Columb, sunt trimisi ca sclavi in Europa, abuzati, maltratati. Restul e… istorie, cum se zice.
Asa pierde fiinta umana paradisul pentru a doua oara.
Sursa: flu.ro
[ratings]
