Arhive din May, 2008
Orson Scott Card – Jocul lui Ender
On May 22, 2008 in SF
Premiul Nebula in 1985 si Premiul Hugo in 1986.
Cartea iti permite sa privesti copiii si jocul lor dintr-o perspectiva absolut unica. Puteti ignora complet mesajul SF – ceea ce conteaza e mesajul sau pur uman.
Povestea cartii despre care vorbim aici se desfasoara in secolul XXII, la o perioada destul de lunga dupa ce rasa umana a facut contact pentru prima data cu o rasa extraterestra. Acestia (o rasa insectoida) se dovedesc a nu avea intentii prea bune in privinta comunicarii cu oamenii, si lanseaza doua invazii asupra Terrei, invazii respinse cu mari eforturi. In prezent, pamantenii traiesc cu amenintarea unei noi invazii, fapt care duce la o solidarizare intre superputerile de pe glob.
Actiunea propriu-zisa se desfasoara in jurul scolii de lupta create pentru antrenarea si dezvoltarea copiilor talentati pentru a deveni viitori comandanti ai flotei stelare.
Personajul principal, Ender, este un tanar in varsta de 6 ani (si in acelasi timp un Tert, al treilea copil al familiei, pe un pamant deja suprapopulat unde fiecare familie nu poate avea decat 2 copii) ales pentru scoala de lupta, in dauna fratelui sau mai mare (Peter), care a fost respins din academie pentru tendintele sale violente.
Aruncat de la aceasta varsta intr-o lupta pentru supravietuire la academie, Ender este pus in fata unor situatii agresive si nedrepte din partea antrenorilor sai si in acelasi timp lasat sa se descurce cu singuratatea si distanta fata de sora sa.
Antrenamentele de la academie constau in jocuri de razboi ce devin din ce in ce mai tacticizate si dificile pentru Ender, care devine treptat in ochii tuturor geniul militar capabil de a salva omenirea. La scurt timp, Ender este trimis sa-si definitiveze antrenamentul la Scoala de Comanda.
In timp ce Ender castiga jocurile de razboi de la academia spatiala, pe Terra, Peter si Valentine reusesc sa intre in politica mondiala cu ajutorul textelor online pe care le redacteaza si semneaza cu doua alter-egouri, Locke si Demostene. Aceste doua nume prind foarte repede o influenta uriasa prin discutiile pe care le lanseaza online.
Geniul lui Scott Card este evident in modul in care trateaza relatiile interspecii (de fapt relatiile om-specie extraterestra inteligenta)
M-a impresionat faptul ca omenirea nu reuseste sa descifreze ratiunea de a fi a gandacilor (ni se intampla in viata de zi cu zi sa consideram ca o persoana are fata de noi numai ganduri rele). Tot ce ar trebui sa fie pur SF, este transformat de autor intr-un univers psihologic.
Catre final, jocurile pe care le infrunta Ender la Scoala de Comanda devin din ce in ce mai grele, jocuri care il indreapta atat catre implinirea scopurilor superiorilor sai, cat si catre un adevar dureros.
Asta, precum si celelalte adevaruri la care ajunge Ender in cele din urma fac din romanul lui Orson Scott Card unul excelent, minunat planificat si foarte bine pus pe hartie. Acesta construieste o lume noua careia trebuie mai intai sa ii inveti regulile ca sa te descurci intre paginile ei. Lectura placuta!
Campean Calin
[ratings]
John Bridges – Cum sa fii un gentlemen. Mic tratat de eleganta
On May 19, 2008 in IQ
Traducerea: Gabriel Stoian
Editura Nemira, Bucuresti, 2008
Imi aduc inca aminte momentele de acum 10-15 ani, cand incercam sa ma pregatesc pentru o viata frumoasa citind “Codul bunelor maniere astazi\” sau “Politetea la toate orele zilei”. Si indraznesc sa spun ca unele lucruri le-am aplicat si le aplic cu folos si astazi. De aceea, citirea acestei cartulii mi se parea instructiva, trecand peste faptul ca autorul este american si ma gandeam ca multe dintre aspecte pot parea irealizabile in societatea romaneasca.
Si am avut dreptate in mare parte. Multe mici sfaturi sunt amuzante, unele imposibile, unele prea pretentioase, destul de putine adaptabile romanilor. Cartea se citeste repede si marturisesc ca eu am facut-o cu zambetul pe buze. Lucrul cel mai important si interesant l-am aflat din introducere: “Nu este suficient sa te comporti ca un gentlemen. Important este sa fii un gentlemen in orice ocazie, iar asta inseamna sa te gandesti la ceilalti, sa fii prezent atunci cand este nevoie de tine si sa-ti dai seama cand trebuie sa te retragi. Un barbat devine gentlemen prin ceea ce face si ceea ce este – o acumulare de comportament elegant de-a lungul intregii sale vieti”. Remarca superba, insa destul de singulara.
In continuare, voi incerca sa prezint cateva reguli amuzante (sau bizare) pentru un barbat:
-Daca este racit si mai ales daca are febra, un gentlemen refuza orice invitatie la evenimente sociale. Daca este posibil, el va evita chiar sa mearga la serviciu. Situatii aproape imposibil in Romania si chiar in lumea moderna a corporatiilor multinationale. Cum e posibil sa lipsesti de la serviciu pentru o simpla raceala? Mie nu mi s-a intamplat pana acum;
-Un gentlemen nu ezita sa isi filtreze apelurile. (Amuzant, mai ales ca tendinta acum e sa iti iei doua-trei telefoane mobile si sa primesti cat mai multe apeluri, doar asa \”pari\” mai important in ochii celor din jur);
-Un gentlemen nu foloseste claxonul automobilului fara discernamant. (Hahaha…spuneti asta majoritatii masculine din capitala Romaniei);
-Un gentlemen nu atinge copiii altor persoane decat daca este invitat sa procedeze astfel (Complet absurd. Parca imi vad prietenii care au copiii la fel de mici ca al meu: \”Te rugam sa ne atingi baietelul\”);
-Un gentlemen se ofera intotdeauna sa imparta umbrela cu alta persoana. (Asta pana ma vede nevasta cu alta sub umbrela);
-Pe vreme calduroasa, un gentlemen poarta intotdeauna maiou. (Destul de corect spus, insa aproape imposibil intr-un loc de munca fara aer conditionat si pe o caldura peste 35 de grade);
-Un gentlemen nu poarta niciodata o pereche de blugi doua zile la rand. (Daca nici blugi nu am voie, nu o sa fiu niciodata un gentlemen. Nu ca as fi pretind vreodata ca sunt);
-La masa, orice gentlemen o ajuta pe femeie din dreapta sa, atunci cand aceasta se asaza sau se ridica de pe scaun (Iar ma bate nevasta. I-am citit asta si a zis ca o sa fie atenta de acum inainte sa se aseze in dreapta mea, ca sa nu ajut pe altcineva).
-Daca un gentlemen doreste ca invitatii sai sa plece, va strange sticlele cu bautura (Iata o regula tipic romaneasca. Ma intreb insa daca mai ramane gentlemen daca face aceasta?)
-Un gentlemen adevarat are in bucatarie un tirbuson de calitate (Daaaaaaaaaaa)
Ene Stefan
[ratings]
“Cum să fii un gentleman”. Mic scenariu ştiinţifico-fantastic
On May 19, 2008 in IQ
Există tot felul de creaturi ciudate aciuate pe suprafaţa Pământului ! Nu bănuiam că şi gentleman-ii actuali ar face parte de pe lista incompletă a cripto-zoologiei. Dar citind cartea lui John Bridges – Cum să fii un gentleman, apărută la Nemira anul acesta , te convingi că nu ai ştiut aproape nimic până acum despre ceea ce este cu adevărat un gentleman.
Toate prejudecăţile noastre cum că un G (aşa îi vom spune de-acum, din raţiuni de spaţiu limitat) ar fi o fiinţă cu origine nobiliară, rasată, exersată în arta curtoaziei s-au dus la vale, pe apa Sâmbetei. Împinse cu o voioşie juvenilă de J.B.. Mă îndoiesc că vreun G veritabil „de pe timpuri”(specie acum pe cale de dispariţie, atenţie ecologişti!), confrate de club cu vreun Sherlock Holmes s-ar mai recunoaşte în vreo ”definiţie” din acest „mic tratat de eleganţă”. Sau de condoleanţe. Pentru firescul G de odinioară. De fapt nu cum ar trebui să fie un G ne preocupă acum, ci blăniţa de X-Man care şi-o pune în spinare neîmplinitul cultural şi social din „opusul” lui J.B.. Nu-ţi trebuie neapărat o musculatură de culturist ca s-o faci pe-a Demolition man cu acest „tratat”. Din start descoperi că deja ai de-a face cu ruine.
Dar nu din cele romantice, ci dintr-acelea cu pretenţii. Are Iuliu A. Zanne o zicală în Proverbele românilor (Bucureşti, 2004, VIII, p. 500) care sună cam aşa: „Multe, în adevěr, dar tόte pě dos le scie cel prost”.
Dar să începem cu începutul. Dedicaţia este ea însăşi o perlă: „Pentru Clay Isaacs, care s-a născut ştiind toate acestea”…Şi eu care am crezut atâta vreme că abia în timp devii G şi nu te naşti aşa, cel puţin într-o accepţiune recentă a termenului! Cine ştie ce credinţă religioasă, ori vreo veche doctrină metafizică, l-o fi marcat pe autorul nostru: hindusă? platoniciană? Mister…Şi descoperi, păşind în Introducere, că J.B. este chiar şi feminist (să sperăm că numai din când în când) de vreme ce poate spune ceea ce spune: „Vreme de decenii – poate chiar secole – bărbaţii au depins de femei pentru a stabili regulile comportamentului civilizat”. Ba o mai face şi pe-a psihanalistul.
Bietul G, pentru a deveni un G valabil, trebuind să sufere traumatismul desprinderii de mămica lui: „În viaţa fiecărui bărbat apare un moment când mama lui nu se mai află în preajmă.” Se poate să fie aceasta cauza pentru care un G nu are nevoie de prea multă raţiune: „Pentru a deveni G este nevoie doar de puţină logică.”?!
Şi de ce nu te-ai întreba ce-o fi în capul acestui autor (deşi îl suspectez de a fi o ea, conform unor indicii anatomico-cogitative foarte transparente) de poate oferi o definiţie atât de…delicată bărbatului G : „o acumulare de comportamente elegante de-a lungul întregii sale vieţi.”? După cum spuneam, suspiciunea mea în privinţa identităţii genului specialistului în comportamente elegante se întăreşte aflând şi care este target-ul acestei(obiectul aşa arată) cărţi: „femeile vor fi încântate că această carte există.”
Primul capitol. Ni se revelează faptul că G nu este un evazionist, un personaj înspăimântat de resorturile redundante ale realităţii: „Un G trăieşte în lumea reală.” Totuşi, eu înclin să cred că acesta face parte dintr-o specie expirată de aliens doritoare să pozeze în fiinţă umană. Iată şi dovada: „Un G ştie să facă un sendviş cu caşcaval la ora două şi o omletă la şapte dimineaţa.” Adaptarea la condiţiile terestre începe cu lucrurile mărunte, desigur. S-ar părea că G alien nu posedă organele bucale corespunzătoare îngurgitării normale a laptelui terestru: „Chiar dacă locuieşte singur, un G nu bea lapte direct din cutie.”
Faptul că este dezorientat oriunde s-ar afla, ne dezvăluie de asemenea că G e un străin de această planetă: „Dacă se rătăceşte, un G recunoaşte aceasta. El trebuie să solicite imediat îndrumări.” Mai aflăm, cu neplăcere pentru omenire, că G fie posedă mai multe braţe, fie se poate multiplica atunci când este nevoie ca să facă un pic de rău oamenilor: „În sala de pregătire fizică, un G nu trebuie să acapareze toate aparatele.” Trecem, totuşi, peste unele probleme care se pot ivi în calea perfecţionării unui G, precum „scobitul în nas”, ori „eczemele picioarelor”.
Mai extragem o informaţie interesantă despre civilizaţia acestei specii de extratereştri. S-ar părea că aceştia nu deţin uşi rotative: „În cazul unei uşi rotative, orice G trebuie să fie mai atent decât de obicei.” Chiar şi un G are uneori mici păcate omeneşti: „Dacă mănâncă în pat, un G trebuie să schimbe cearşafurile.”
Dar să nu fim răi de-a binelea! Există şi un pic de inimă în fiecare G, mai ales când se află într-un supermarket, la coadă la casa de marcat: „El trebuie să-şi dea seama că la rând stau şi oameni care au în coşuri lapte proaspăt, iar acasă îi aşteaptă copii flămânzi.” Iată că ideea de Bine este răspândită în întregul Univers!
Şi de-şi închipuie cineva că e uşor să fii un G, vedem cum aspirantul la acest titlu pleacă de undeva din subnormalul bunelor maniere: „când se află într-un loc public sau în compania altor persoane, el trebuie să se abţină de a morfoli între dinţi resturile unei ţigări de foi.”
Uneori un G, ca un bun alien ce este, uită că oamenii acestei planete mai pot prezenta şi defecte de văz sau de auz. Iar dacă nu este şi un excelent taumaturg, ar face bine să fie atent la cei pe care-i interpelează: „Un G nu va striga la persoanele surde sau la cele oarbe.” Şi de ce ar face-o? Oricum nu va fi receptat…
Şi totul continuă în aceasta manieră debusolantă încât te întrebi dacă nu este necesară o simplă lobotomie pentru a deveni „un adevărat G”? Dincolo de nevinovatele extrageri din context pe care le-am practicat, există o sumedenie de sofisme în această carte, care de altfel te învaţă o mulţime de lucruri care ţin de bunul simţ, ce dovedesc încă o dată că J.B. ar face bine să reia unele noţiuni elementare de logică generală. Înainte de a scrie atâtea cărţi despre „eleganţă”. Nu de alta, dar riscă la un moment dat să fie înţeles doar de….aliens. Sau de suboameni. Intelectual vorbind.
Adrian Marin
[ratings]
George R.R – Inclestarea regilor
On May 13, 2008 in Fantasy
In urma cu ceva ani, George R.R. Martin a luat o pauza din scrierea operelor science-fiction si a decis sa incerce genul fantasy. Rezultatul a fost Urzeala Tronurilor. Si ce mai carte a fost! Nu doar ca a dat peste cap listele de best-seller in acel an, dar a fost si nominalizata la premiile Hugo si World Fantasy Awards. Urzeala Tronurilor este o carte extraordinara, dar provoaca cititorilor nerabdatori o mare suferinta deoarece este prima carte din serie. Spun acest lucru penru ca noi, cititorii, suferim in asteptarea urmaroarelor volume.
Inclestarea regilor continua saga din primul volum. In timp ce Eddard Stark zace mort, primul sau nascut, Robb, a fost proclamat Rege al Nordului de catre stegarii si supusii sai loiali. Intre timp, cei doi frati ai raposatului rege Robert Baratheon, Stannis si Renly, isi cer dreptul la coroana si la Tronul de Fier al Debarcaderului Regelui stapanit momentan de catre rasfatatul baiat-rege Joffrey si mama sa avida de putere, Cersei Lannister. Cu nu mai putin de patru pretendenti la tron, in taramul din Westeros se intrevede cel mai devastator razboi. Iar ca semn al viitoarelor dezastre rasare pe cer o cometa rosie asemenea sangelui.
Martin isi tine cu sufletul la gura cititorii, plasandu-i in mijlocul unui taram unde toata lumea este prinsa in mijlocul razboiului si isi urmeaza calea spre suferinta: neputinta personajelor este palpabila si tocmai de aceea eroii apar firesc.
Totusi structura narativa a cartii este surprinzatoare. In deschidere ne este prezentat un personaj cu un rol nesemnificativ in primul volum, Stannis Baratheon. Stannis a acceptat serviciile unei anume Lady Melisandre, o preoteasa a zeului cunoscut ca Lordul Luminii, iar puterile pe care aceasta pare a le avea sunt intr-adevar infricosatoare. Dusmanii lui Stannis cad morti intr-un mod oribil si misterios, iar oamenii soptesc acuzatii de magie neagra.
Odata cu desfasurarea firului epic Stannis devine o amenintare iminenta, planul povestirii fiind impartit intre copii Stark si Lannisterii care incearca sa isi mentina puterea in ciuda tiraniei lui Joffrey si a faptului ca imense armate marsaluiesc spre Debarcaderul Regelui din toate colturile hartii.
In mod surprinzator, Daenerys Targarien, care a avut un rol marcant in prima carte, apare foarte putin in cea de-a doua. Dar putinele momente ale acesteia sunt cruciale si dau de inteles ca urmeaza mult mai mult in urmatoarele volume.
In continuare va las sa descoperiti povestirea. Pentru mine seria Cantec de gheata si foc se contureaza a fi apogeul literaturii fanasy. Martin nu uita ca sufletul povestii sale consta in eroii sai, iar inima omului este locul pe care gheata si focul deopotriva il pot numi casa.
Iulian Iancu
[ratings]
