Arhive din March, 2008
Candace Simpson-Giles – Cum sa fii o lady. Mic tratat de eleganta
On March 25, 2008 in Ghiduri
Mai pot fi femeile din ziua de astazi ceea ce eticheta si societatea au catalogat drept o “lady”? Asta ramane la latitudinea noastra, bineinteles, in functie de circumstante, dar Candace Simpson-Giles ne ofera un mic “indreptar” in acest sens. O lectura placuta inainte de toate, micul ei tratat de eleganta ne ofera sfaturi de conduita pentru aproape orice situatie.
Parcurgand aceasta carte, vom fi in acelasi timp amuzate, intrigate, mirate, dar mai ales vom gasi solutii pentru a ne descurca elegant in momente mai mult sau mai putin complicate. Asta nu inseamna ca “micul tratat” este o carte tabu pentru barbati. Dimpotriva, pe langa placerea lecturii, ar putea sa le sporeasca intelegerea fata de mame, consoarte, prietene etc.
Abordarea acestui subiect delicat este facuta in principiu in mod traditionalist, ducandu-ne cu gandul la doamnele de odinioara care nu traiau in ritmul alert de astazi si care probabil nu aveau atatea responsabilitati, putandu-se concentra asupra “bunelor purtari”. Observam insa cum autoarea transpune aceste uzante in timpul modern, in viata femeilor ce au in acelasi timp viata profesionala, sociala si de familie. Astfel, in mod neasteptat, gasim indrumari cu privire la primirea sau trimiterea unui e-mail, ori legate de comportamentul unei adevarate lady la locul de munca, indiferent de pozitia ocupata.
Cateva dintre sfaturi amintesc de un trecut in care situatia femeii era incerta, dar au corespondent intr-un prezent in care acestea isi pierd din ce in ce mai vizibil feminitatea. Altele ne amuza printr-o precizie inutila, cum ar fi “O lady nu poarta fusta din panza inainte de Pasti, si nici dupa Sfanta Maria”, iar unele nu numai ca ne amuza, dar ne fac sa ne punem intrebari in legatura cu superficialitatea conceptului de “lady”: “Daca este de asteptat sa i se vada picioarele, o lady se epileaza ori poarta ciorapi.”
Bineinteles, “Cum sa fii o lady” este doar un ghid, si simplul fapt de a urma sfaturile sale nu transforma o femeie needucata intr-o lady. A fi o lady implica mult mai multe aspecte, nu legate doar de comportament, ci si de calitatile morale, de felul de a gandi, de alegerile si de actiunile intreprinse.
In concluzie, cartea lui Candace Simpson-Giles este recomandabila oricui, atat ca un “cod de bune maniere” cat si ca o lectura putin mai neobisnuita dar distractiva.
Andra Stoicoci
[ratings]
Philip K. Dick – Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch
On March 25, 2008 in SF
Ca in majoritatea creatiilor sale, si in romanul “Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch” Philip K. Dick utilizeaza un arsenal de concepte stiintifice impreuna cu pelicule de realitate ce se intrepatrund si culiseaza aparent haotic, dantuind frenetic si preluand controlul dansului cu o succesiune rapida.
Barney Mayerson era cel mai important angajat al firmei lui Leo Bulero, companie care oficial se preocupa de problemele de moda ale unei papusi pe nume Perky Pat (care apare in mai multe proze ale lui Dick), iar neoficial se ocupa de distribuirea unui drog numit Dul-C. Drogul. Folosit in tandem cu papusa si setul de accesorii aferent, drogul introducea consumatorul intr-un univers aparent real, ajutandu-l sa scape intrucatva de dorul de Pamant (acest drog era folosit de colonisti). Problema apare in momentul in care Palmer Eldritch, un prolific om de afaceri, se intoarce din calatoria sa lunga de pe Proxima Centauri cu un nou drog, Ale-G si un set de promisiuni incredibile.
In universul distopic al cartii, atmosfera Pamantului a intretinut efectul de sera pana intr-atat incat caldura zilei era insuportabila. Aceasta progresie a creat proasta conceptie conform careia omul evoluat trebuia sa se protejeze de aceasta caldura printr-un strat chitinos ce imbraca corpul. Astfel au aparut anumite centre medicale, care, in schimbul unei sume mari de bani (sau pielicele, in carte), accelerau procesul evolutiv. Din pacate, acest proces putea avea si repercusiuni negative, cum ar fi involutia, iar o victima a acesteia este fosta sotie a lui Mayerson, convinsa de actualul ei sot sa incerce experienta.
Prin recurgerea la astfel de tratamente castigul de inteligenta era imperceptibil, si, dupa cum se va afla din carte, chiar fals. Evolutia reala a oamenilor ii va fi aratata lui Leo Bulero intr-o lume creata de Eldritch, o evolutie ce tindea catre un om inalt, placut vederii, nefiind deloc imaginea respingatoare a unei creaturi cu cap mare si piele chitinoasa.
In aceasta lume, in cinstea lui Bulero fusese construit un monument pentru uciderea lui Eldritch, caracterizat in inscriptie ca fiind “un dusman al sistemului Sol”. Aceasta denumire ma duce cu gandul la “Solarienii” de Norman Spinrad, in care, din nou, presupusa evolutie a unor oameni se arata a fi o fundatura a procesului Darwinian.
“Dumnezeu promite viata vesnica. Noi o impartim”. Cu aceste cuvinte drogul lui Eldritch intra pe piata, castigand din ce in ce mai multi sustinatori. Intr-adevar, felul in care functioneaza poate prelungi viata consumatorilor pana la un posibil infinit. Universul in care intrai si in care timpul nu conta a fost asemuit cu viata de dupa moarte. De asemenea, aduce si cu reincarnarea, oferind posibilitatea de a trece prin viata ca o forma de viata total diferita. Ceea ce nu fusese mentionat in reclama era cine, sau ce, conducea acest univers in care atingeai nemurirea.
Eldritch ofera un univers modelat in viziunea sa, supunand fiintele ce-l populau la nesiguranta realitatii, la suferinta. Avea o placere sadica in a-si arata dominanta intampinandu-i pe cei ce incercau sa fuga atunci cand ajungeau la destinatie. Prin sloganul sau il lua in deradere pe Dumnezeu, fiind efectiv o otrava a Sa. Sau poate insusi Eldritch era un Dumnezeu?
Neagu Bogdan
[ratings]
George R.R. Martin – Urzeala tronurilor
On March 21, 2008 in Fantasy
Lumea literara ar fi fost mult mai saraca daca nu l-ar fi avut pe George R.R. Martin. Autorul, multiplu nominalizat si castigator al premiilor Hugo, Nebula, Bram Stoker si World Fantasy, creeaza un roman „Urzeala tronurilor”, primul din seria „Cantec de gheata si foc”, despre care pot spune doar: UAU.
„Urzeala tronurilor” descrie o lume fantastica, numita Cele 7 Regate, care seamana cu Europa medievala, iar evenimentele ce se desfasoara in roman sunt similare cu cele ale respectivei perioade istorice.
Romanul nu are o poveste centrala, ci trei.
In prima, Robert Baratheon, regele tinutului Westeros, dupa ce si-a castigat coroana in lupta, isi viziteaza vechiul prieten, Eddard Stark in tinutul Winterfell. Regele ii propune prietenului sau sa devina Mana sa, a doua persoana din regat ca importanta, in urma mortii misterioase a detinatorului functiei. Astfe, familia Stark, una dintre cele mai puternice din tinut, este nevoita sa se desparta. Dupa revenirea regelui in capitala, numita Debarcaderul Regelui, incepe o lupta acerba pentru tron, care implica si familiile Stark si Lannister, de unde provine regina tinutului.
A doua poveste urmareste evenimentele ce se desfasoara la granita de nord a tinutului, unde se afla Zidul, o constructie ce protejeaza tinutul de invazia unor misterioase creaturi, numite Ceilalti. Povestea il are ca protagonist pe Jon Snow, fiul nelegitim al lui Eddard Stark, ce face parte din Rondul de noapte, denumirea sub care sunt cunoscuti cei ce pazesc Zidul.
Iar a treia poveste se desfasoara pe un continent ce se gaseste la est de Westeros unde se afla Orasele Libere.Aici s-au refugiat Daenerys si Viserys Targaryen, ultimele rude cunoscute ale fostului rege, ce se afla in cautarea unei armate care sa recucereasca regatul si sa razbune moartea regelui.
Autorul realizeaza o impletire perfecta a celor trei povestiri, astfel ca nu m-am simtit pus in dificultate in urmarirea lor. Intriga este complexa, surprinzatoare, urmarind conflicte politice, lupta pentru putere, tradari si povesti de dragoste, iar intoarcerile de situatie neasteptate fac deliciul lecturarii.
Si, chiar daca romanul are foarte multe personaje, acest fapt nu m-a impiedicat sa il savurez, pentru ca George R.R. Martin face o treaba excelenta in descrierea lor, atat de buna, incat te atasezi foarte repede ele. Insa in ceea ce priveste personajele, cititorul trebuie sa fie atent, pentru ca autorul pastreaza realismul vietii, iar eroii indragiti pot muri la fel de repede ca si personajele de care nu ne-am atasat foarte mult.
Am fost incantat de faptul ca autorul foloseste mai multe personaje ce nareaza povestirea, astfel ca am beneficiat de mai multe puncte de vedere ale acelorasi evenimente, aceasta contribuind din plin la atmosfera romanului. Si chiar daca George R.R. Martin nu creeaza o lume total noua, in sensul ca foloseste ca baza istoria medievala, spre deosebire de, sa spunem, J.R.R. Tolkien, el adauga unele elemente originale ca Ceilalti sau ciclul anotimpurilor, iarna putand dura si o viata de om.
La finalul lecturii, autorul m-a lasat cu dorinta de a citi mai mult, cu tristeti si bucurii, dar si cu intrebari privind continuarea. Iar daca continuarea nu va fi mai buna decat „Urzeala tronurilor”, ci doar egala, nu voi fi dezamagit.
Si cu toate ca am intalnit si aspecte ce m-au incantat mai putin, acestea au fost foarte putine si, sincer, nici nu doresc sa mi le amintesc, de aceea ii voi acorda nota 10.
Mihai Adascalitei
[ratings]
Serge Brussolo – Haita
On March 21, 2008 in Horror, Suspans
Pe coperta romanului „Haita” Serge Brussolo este numit Stephen King al Frantei, iar afirmatia nu este departe de adevar.
Pe strazile Parisului bantuie un criminal numit de presa Jupuitorul. Jupuitorul ataca doar femei, iar victimelor sale le lipsesc scalpul si bucatile de piele acoperite de par. Jupuitorul este Georges Mareuil-Mondesco, o figura solitara, singurul mostenitor al unei familii din inalta societate. Georges este ajutat de o tanara cu un trecut nefericit, Sarah. Dar ce se afla in spatele acestei minti criminale, ce impulsuri il imping? De ce Georges refuza sa viziteze locul unde isi depoziteaza „suvenirurile” luate de la victime, aflate in muzeul animalelor impaiate al lui Werner Mareuil-Mondesco, tatal sau, un avid pasionat de vanatoare si taxidermie? Ce legatura este intre toate acestea si animalele impaiate?
Romanul lui Serge Brussolo se aseamana foarte mult cu o piesa de teatru, actiunea se desfasoara in majoritatea timpului in cadrul aceluiasi decor, imensa proprietate a lui Georges Mareuil-Mondesco. Intalnim doar doua personaje, Georges si Sarah, iar evenimentele par a se desfasura pe acte. Intriga romanului este originala, interesanta, captivandu-ma pana la finalul lecturii.
Mi-a placut cum Serge Brussolo reuseste crearea unor personaje excelente, dovedind o atenta cunoastere a psihologiei umane. Gandurile, trairile si temerile lor sunt surprinse in amanunt, foarte bine descrise, conferind adancime personajelor.
Georges a avut o copilarie traita in umbra tatalui, incercand sa se ridice la asteptarile acestuia, dar nereusind aproape niciodata. Izolat, considerat ciudat de copii de varsta lui, dezvolta fobii ce ii vor afecta viata. Sarah, o tanara orfana, crescuta intr-un orfelinat, ajunge printr-o conjunctura mai mult sau mai putin nefericita asistenta lui Georges. Ea se va vedea nevoita sa-si confrunte trecutul cu prezentul.
Actiunea romanului este halucinanta, terifianta, la limita realului cu imaginarul. Autorul este foarte atent la detalii, descrierea scenelor fiind facuta cu minutiozitate. Scenele violente se imbina cu scenele de o sexualitate excesiva, creand imagini grotesti, cu impact extraordinar asupra atmosferei romanului. Si daca tot am mentionat supranumele de Stephen King al Frantei, trebuie sa spun ca „Haita” mi-a amintit de „Jocul lui Gerald” al autorului american mentionat, dar si de „Betia Sangelui” al lui Dean Koontz. Aceeasi profunzime a personajelor, aceeasi actiune palpitanta si acelasi deznodamant neasteptat.
Romanul lui Serge Brussolo m-a fascinat si m-a incantat. Datorita atentiei acordate psihologiei personajelor sale, mi-a fost mult mai usor sa ma atasez de ele. Romanul „Haita” mi-a placut si se inscrie pe lista romanelor ce le voi reciti in timp. Il recomand cu caldura.
Mihai Adascalitei
[ratings]
