Nu m-am asteptat ca anul acesta, de Sfantul Valentin, sa primesc cadou “Cartea copiilor”. Aveam deja in biblioteca toate cartile lui Julian Barnes motiv pentru care prietenul meu a ales ultima carte scrisa de Antonia Susan Byatt, aparuta de foarte putin timp la editura Nemira. “Sper sa-ti placa”, mi-a spus si-am inteles din acele cuvinte ca voi fi prima dintre noi doi care va citi aceasta carte.

Cartea isi desfasoara actiunea in epoca edwardiana, undeva intre anii 1985 si 1919, avand in centru familia Wellwood. Perioada este una in care rolul femeilor tinde sa devina mai important in societate… prin eforturile lor, bineinteles. Olive scrie carti pentru copii in timp ce sotul lucreaza in domeniul bancar. Cand cel din urma se retrage din activitate mama devine responsabila pentru bunastarea materiala a familiei. Tipologia ei, de moda veche, nu va intra totusi in contradictie cu tiparele fetelor – acestea vor mai mult de la viata decat o familie in cadrul careia sa fie bucatarese si mame, alegand cai mai “bataioase” – una din ele vrea sa devina medic chirurg pe cand cea de a doua devine o activista a drepturilor femeilor. Read the rest of this entry »

Finalul superbei trilogii “Jocurile Foamei” m-a surprins intr-un mod atat de placut incat nici nu stiu cum sa va descriu asta. Desi am citit-o prin vara lui 2010, pot spune ca mie inca nu imi vine sa cred ca s-a terminat. Pur și simplu mai vreau. Povestea lui Katniss este atat de frumoasa, de emotionanta, dar si plina de incercari, sacrificii și tragedii care uneori nu pot fi date uitarii, ci lasa rani adanci. Uneori ranile sunt atat de adanci incat nu se pot vindeca și trebuie pur și simplu sa traiești cu ele toata viata. Daca ati citit cartea stiti cu siguranta la ce ma refer, daca nu, grabiti-va si cititi-o pentru ca merita fiecare bănut si minutel. In plus, in curand veti putea vedea ecranizare primului volum, mai exact in martie 2012.

Asa cum multi stiu, Jubileul Pacificarii nu se incheie asa cum ar trebui si Katniss se trezeste undeva departe, tocmai pe taramul celui de-al 13-lea district, candva distrus de Capitoliu. In acelasi timp, districtul 12 este pur și simplu sters de pe harta si majoritatea populatiei moare inghitita de daramaturi sau cuprinsa de flacarile ce mistuie totul in calea lor. Read the rest of this entry »

Orson Scott Card este pentru multi iubitori de science fiction unul din putinii autorii care nu dezamageste odata cu finalizarea unei noi carti, nici prin subiectul ales si nici prin modalitatea de expunere. Desi am incercat sa evit cliseele, nu pot ignora faptul ca el este autorul Jocului lui Ender. Din punctul meu de vedere, Card s-a maturizat prin seria lui Ender, multe din paginile scrise fiind adevarate tururi de forta sub aspect ideatic si filozofic. Poate e doar “vina mea”, vina de a-i compara fiecare opera cu cartile lui Ender, insa comparatia vine aproape fara sa ti-o doresti, cu atat mai mult cu cat Intoarcerea acasa este si ea o serie.

Deocamdata, la editura Nemira au aparut primele 3 din cele 5 carti ale seriei. Acestea isi desfasoara actiunea pe planeta Harmony, departe de un Pamant distrus de razboaie. Aici, nivelul de tehnologie e “pastrat” la un minim ce le permite locuitorilor sa nu-si faca rau singuri, totul fiind supravegheat de pe orbita, de o entitate artificiala. Inteligenta artificiala decide (in urma unor “probleme personale”) ca un grup restrans de oameni sa plece spre locul in care sunt ascunse cateva nave spatiale, avand ca scop final, o calatorie spre Pamant. Read the rest of this entry »

Pentru mine, scriitori ca Philip K. Dick, Roger Zelazny, Ursula K. LeGuin sau Norman Spinrad au urcat stacheta undeva dincolo de capacitatea de intelegere fara a depune un efort considerabil. N-am luat insa in calcul ca exista o mare diferenta intre adolescentul de 14-16 ani ce incerca sa devoreze SF fara sa-i pese ce teme erau abordate si… eu, cel de azi. Fara doar si poate ca 10-12 ani arunca o cu totul alta lumina asupra cuvintelor, ideilor filozofice sau pur si simplu asupra firului narativ.

Incepeam lectura “Timpului dezarticulat” cu o stare de usor disconfort. Ca sa-mi placa o carte ea trebuie sa se citeasca aproape singura si ma “temeam” de “gabaritul” lui Philip K. Dick. Ma temeam ca lectura va fi greoaie si nu voi reusi sa inteleg povestea. Spaime adolescentine, poate, pe care eram dispus sa le infrunt. De la primele pagini m-a cuprins un sentiment de usurare: “Timpul dezarticulat” m-a cucerit. Paginile curgeau una dupa alta si pe masura ce actiunea se indrepta spre punctul culminant imi venea din ce in ce mai greu sa pun cartea pe noptiera incercand totusi sa nu exagerez cu o “supradoza”. Read the rest of this entry »